Prin sentinta nr. 628 din 13 aprilie 2011, Tribunalul Prahova, a admis contestatia formulata de debitoarea SC E C D SRL, împotriva tabelului preliminar al creantelor întocmit de administratorul judiciar.
Judecatorul sindic a retinut, între altele, ca în ce priveste suma de 14.833,42 lei reprezentând cheltuielile cu reposedarea bunului, creditoarea, nu a facut dovada creantei sale si a relei credinte a debitoarei care sa justifice efectuarea acelor cheltuieli.Referitor la creanta în suma de 345.736,71 lei reprezentând daune-interese constând în valoarea finala si scadenta ramasa de recuperat si dobânda aferenta ratelor de leasing viitoare, judecatorul sindic a retinut ca sustinerile debitoarei cu privire la tratamentul împovarator impus de o clauza existenta în contract, sunt întemeiate.
Astfel, instanta a constata ca era obligata sa verifice respectarea principiului reglementat de art. 5 C.civ neputându-se deroga de la dispozitiile de ordine publica.
În speta, s-a constatat ca, desi a semnat contractul de leasing financiar, debitoarea a avut posibilitatea de a negocia cu finantatorul – creditor numai în privinta obiectului leasingului, a duratei contractului, a platilor ce urmau a fi efectuate, iar nu si conditiile generale de leasing la care debitoarea a aderat fara a le negocia în mod direct cu creditoarea, care au fost numai aduse la cunostinta utilizatorului, fara a exista o posibilitate reala pentru acesta de a le negocia.
Totodata, judecatorul sindic a retinut ca potrivit dispozitiilor OG nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing – art.15 – în cazul în care utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta în contractul de leasing, finantatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul est obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate pâna la data restituirii în temeiul contractului.
Asadar, nu exista o obligatie a utilizatorului decurgând din lege de a plati pe lânga sumele mai sus precizate si toate celelalte rate de leasing ramase de achitat, precum si valoarea reziduala; plata ratelor de leasing ce ar fi datorate în continuare, dupa reziliere, precum si a valorii reziduale reprezinta în fapt o sarcina evident excesiva impusa utilizatorului sa nu fie executat contractul, decât sa fie executat, deoarece ar obtine pe lânga bunurile contractate si plata ratelor de leasing si valoarea reziduala.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea SC ML IFN (România) SA Bucuresti.
Curtea a retinut urmatoarele:
Sustinerile recurentei pot fi încadrate în motivul de recurs prevazut de art. 304 pct.9 C.pr. civ., care are în vedere faptul ca hotarârea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii. În ambele cazuri este avuta în vedere, ca regula, încalcarea legii de drept material.
Hotarârea este lipsita de temei legal, atunci când din modul în care aste redactata hotarârea nu se poate determina daca legea a fost sau nu corect aplicata, ceea ce înseamna ca lipsa de temei legal nu trebuie confundata cu încalcarea legii sau cu nemotivarea. În cauza de fata se constata ca legea a fost corect aplicata. Cea de a doua teza a textului de lege are în vedere situatia în care hotarârea a fost data cu încalcarea sau aplicare gresita a legii, ceea ce înseamna ca instanta a recurs la textele de lege aplicabile spetei dar, fie le-a încalcat, în litera sau spiritul lor, fie le-aplicat gresit. În cauza de fata aceste motive nu sunt incidente, instanta de fond aplicând în mod corect dispozitiile legale.
Din verificarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei, rezulta, astfel cum retine si instanta de fond, ca intimata a semnat un contract tipizat, ce stipuleaza, printre altele si plata de daune-interese, concomitent cu restituirea bunului.
Aceasta prevedere, în mod corect, s-a retinut ca are natura juridica a unei clauze penale si a fost examinata prin prisma art. 1066 Cod civil.
Potrivit dispozitiilor art. 1066 Cod civil, clauza penala, fiind un contract, trebuie sa îndeplineasca conditiile de validitate ale oricarei conventii, în principiu, instanta de judecata neputând sa reduca sau sa-i mareasca cuantumul si având posibilitatea de a micsora proportional cu ce s-a executat, în caz de partiala a obligatiilor de catre debitor, conform dispozitiilor art. 1070 Cod civil.
Nu este de neglijat faptul ca instanta este obligata sa verifice respectarea principiului reglementat de art. 5 Cod civil, neputându-se deroga de la dispozitiile de ordine publica.
Astfel cum a retinut si instanta fondului, debitoarea nu a avut posibilitatea de a negocia cu finantatorul decât aspecte ce tin de obiectul leasing-ului, durata contractului dar nu si conditiile generale la care aceasta a aderat, fara a le negocia în mod direct.
Fata de aceasta situatie, Curtea de Justitie a Uniunii Europene în practica sa constanta a retinut ca „din aceasta perspectiva a protectiei consumatorului împotriva conditiilor de creditare inechitabile si pentru a-i permite sa cunoasca pe deplin conditiile executarii ulterioare a contractului subscris , articolul 4 din Directiva 87/102 impune ca , la încheierea contractului, debitorul sa fie în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra întinderii obligatiei sale (Hotarârea Berliner Kingl Brauerei,C-208/98, punctul 21).
În dreptul intern, examinând dispozitiile art. 15 din O.G. nr. 51/1997, la care se face referire în cuprinsul cererii de recurs se retine expres, în final, ca utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate pâna la data restituirii în temeiul contractului, situatie în care, rezulta în mod cert, ca nu exista o obligatie a utilizatorului decurgând din lege, de a plati pe lânga sumele rezultate si toate celelalte rate de leasing ramase de achitat, valoarea reziduala, dar si predarea bunului.
În acest context, se apreciaza ca instanta fondului a interpretat în mod corect dispozitiile O.G. nr. 51/1997, privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, cuprinsul contractelor de leasing, cu caracter de adeziune, si dispozitiile art. 1066 si art. 5 Cod civil.
Prin Ordonanta din 16 noiembrie 2010 pronuntata în C-76/10, Pohotovost s.r.o. împotriva Iveta Korckovsca, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca „revine instantei nationale în cauza, având în vedere toate împrejurarile care însotesc încheierea contractului, obligatia de a stabili daca o clauza dintr-un contract de credit precum cea din speta, care prevede în sarcina consumatorului, potrivit constatarilor efectuate de aceasta instanta, o penalitate într-un cuantum disproportionat de mare, trebuie considerata abuziva în sensul articolelor 3 si 4 din Directiva 93/13.În cazul unui raspuns afirmativ, revine acestei instante sarcina de a stabili toate consecintele care decurg din aceasta potrivit dreptului intern pentru a se asigura ca respectiva clauza nu creeaza obligatii pentru consumator”.
Pentru aceste considerente si în temeiul disp. art. 3041 si 312 C.pr.civ, Curtea a respins recursul ca nefondat, sentinta fiind temeinica si legala, în cauza nefiind incidente motivele de casare sau de modificare prevazute de art. 304 C.pr. civ.
