– art. 64-67, art. 73
Regulamentul CE nr. 1896/2006
Regulamentul CE nr. 44/2001
Creditorii au dreptul, sub sancţiunea prevăzută de 76 din Legea nr. 85/2006, modificată, de a-şi declara creanţele deţinute împotriva debitorului insolvent pentru a fi înscrise la masa credală indiferent dacă acestea sunt sau nu stabilite printr-un titlu. Câtă vreme din cuprinsul traducerii legalizate a hotărârii judecătoreşti de care se prevalează creditoarea rezultă că ordonanţa de admitere a somaţiei de plată emisă de instanţa străină nu a fost pronunţată în conformitate cu Regulamentul C.E. nr. 1896 din 12 decembrie 2006, partea nu se poate prevala de existenţa unui titlu executoriu, neputându-se vorbi despre recunoaşterea ei implicită.
Lichidatorul judiciar are datoria de a proceda în conformitate cu dispoziţiile art. 66 şi 67 din acest act normativ, şi anume să verifice creanţele declarate, prin prisma înscrisurilor şi a documentelor doveditoare anexate de parte potrivit art. 65, scop în care practicianul are obligaţia să efectueze o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe, în vederea îndeplinirii acestei atribuţii el având dreptul de a solicita explicaţii de la debitor, putând purta discuţii cu fiecare creditor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informaţii şi documente suplimentare.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,
Decizia civilă nr. 285 din 15 februarie 2011, dr. C.B.N.
Prin sentinţa comercială nr. 1823 din 13 iulie 2010 pronunţată în dosarul nr. 4397/108/2008 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a luat act de desemnarea unui nou administrator special în persoana d-lui. G.C.R., a respins contestaţia formulată de debitoarea S.C. T S.R.L. Arad, admiţând, în schimb, contestaţia creditoarei S.C. B S.R.L. Italia împotriva măsurii lichidatorului judiciar E S.P.R.L. Arad, dispunând practicianului includerea acestei societăţi în tabelul definitiv cu o creanţă chirografară în sumă de 221.499,88 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea S.C. T S.R.L. Arad, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii creanţei intimatei, cu motivarea că judecătorul-sindic în mod greşit a admis contestaţia creditoarei dispunând înscrierea respectivei societăţi la masa credală cu o creanţă chirografară de 221.499,88 lei.
Prin decizia civilă nr. 285 din 15 februarie 2011 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul debitoarei şi a casat în parte sentinţa atacată, în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei debitoarei, admiterea contestaţiei creditoarei S.C. B S.R.L. Italia şi includerea acestei societăţi în tabelul definitiv al creanţelor debitoarei S.C. T S.R.L. Arad cu o creanţă chirografară în sumă de 211.499,88 lei, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că, într-adevăr, creditoarea S.C. B S.R.L. Italia este în posesia unei hotărâri judecătoreşti străine, pronunţată de Tribunalul din Perugia, Secţia Di Todi, în temeiul unei proceduri speciale reglementată de italian, în cuprinsul art. 633 şi urm., prin care debitoarea S.C. T S.R.L. Arad a fost somată să-i plătească, în termen de 10 zile de la notificarea ordonanţei de plată, suma totală de 51.740,22 euro, ordonanţă care, la data de 20 octombrie 2009, a fost declarată executorie.
Chiar dacă sunt neîntemeiate criticile recurentei privitoare la nelegalitatea hotărârii atacate pe motiv că în mod greşit prima instanţă a reţinut că instanţa străină ar fi fost competentă pentru că în speţă nu este vorba despre recunoaşterea unei hotărâri străine care priveşte insolvenţa, concordatul sau alte proceduri similare (Regulamentul C.E. nr. 44/2001 din 22 decembrie 2000, în art. 1 alin. (2) lit. b), arătând clar că nu poate fi recunoscută o sentinţă a unui stat membru în cazul în care pârâtul se află în stare de faliment), partea interpretând eronat textul menţionat, deşi el se referă expres doar la faptul că dispoziţiile acestui Regulament (având ca domeniu de reglementare competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială) nu se aplică, printre altele, pentru falimente, concordate sau proceduri similare, totuşi sunt justificate nemulţumirile sale vis-a-vis de faptul că tribunalul greşit a reţinut că creditoarea ar deţine un titlu executoriu obţinut potrivit Regulamentului C.E. nr. 1896/2006. Aceasta, întrucât din cuprinsul traducerii legalizate a hotărârii judecătoreşti de care se prevalează partea adversă rezultă fără dubiu că ordonanţa de admitere a somaţiei de plată nr. 429/09PE emisă de Tribunalul din Perigia, Secţia Di Todi Italia nu a fost pronunţată în conformitate cu prevederile Regulamentului C.E. nr. 1896 din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, aşa cum s-a arătat mai sus.
Ca atare, nu se poate vorbi despre recunoaşterea ei implicită, potrivit dispoziţiilor art. 18 şi 19 din Regulamentul C.E. nr. 1896 din 12 decembrie 2006, care statuează că în cazul în care, în termenul prevăzut la art. 16 alin. (2), luând în considerare un termen suplimentar necesar sosirii opoziţiei, nu a fost făcută nicio opoziţie la instanţa de origine, instanţa de origine declară de îndată că somaţia europeană de plată este executorie, utilizând formularul tip G din anexa VII, instanţa având obligaţia de a verifica data la care a fost comunicată sau notificată somaţia de plată. Fără a aduce atingere alineatului 1, condiţiile formale necesare dobândirii forţei executorii sunt reglementate de legislaţia statului membru de origine, urmând ca instanţa să trimită somaţia europeană de plată pârâtului. O somaţie europeană de plată devenită executorie în statul membru de origine se recunoaşte şi se execută în celelalte state membre fără a fi necesară o declaraţie de constatare a forţei executorii şi fără ca recunoaşterea acesteia să poată fi contestată. În acelaşi sens, art. 1 prevede că prezentul regulament are drept obiect: a) simplificarea, accelerarea şi reducerea costurilor litigiilor transfrontaliere referitoare la creanţele pecuniare necontestate prin instituirea unei proceduri europene de somaţie de plată; şi b) asigurarea liberei circulaţii a somaţiilor europene de plată în toate statele membre prin stabilirea unor standarde minime prin respectarea cărora nu este necesară nicio procedură intermediară în statul membru de înaintea recunoaşterii şi executării. Prezentul regulament nu împiedică reclamantul să-şi valorifice o creanţă în sensul art. 4 recurgând la o altă procedură prevăzută de legislaţia unui stat membru (ceea ce intimata a şi făcut) sau de legislaţia comunitară.
Cu toate acestea, având în vedere că potrivit art. 64 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, modificată, creditorii au dreptul, sub sancţiunea prevăzută de 76, de a-şi declara creanţele deţinute împotriva debitorului insolvent pentru a fi înscrise la masa credală indiferent dacă acestea sunt sau nu stabilite printr-un titlu, iar societatea intimată pretinde că recurenta îi datorează suma de 51.740,22 euro, lichidatorul judiciar avea obligaţia de a proceda în conformitate cu dispoziţiile art. 66 şi 67 din acest act normativ, şi anume să verifice respectiva creanţă prin prisma înscrisurilor şi a documentelor doveditoare anexate de parte potrivit art. 65, scop în care practicianul are obligaţia să efectueze o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe, în vederea îndeplinirii acestei atribuţii având dreptul de a solicita explicaţii de la debitor, putând purta discuţii cu fiecare creditor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informaţii şi documente suplimentare. Nu în ultimul rând, nu poate fi vorba de lipsa de obiect a contestaţie debitoarei, cum eronat susţine intimata, pentru că art. 73 din Legea insolvenţei prevede expres că debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanţe.
Aşadar, pentru ca lichidatorul judiciar să-şi îndeplinească atribuţiile prevăzute de lege şi arătate mai sus, având în vedere că susţinerile creditoarei intimate cu privire la recunoaşterea implicită a hotărârii tribunalului italian nu pot fi primite, după cum nici apărările debitoarei contestatoare referitoare la prescripţia creanţei nu sunt întemeiate, neputând fi vorba de împlinirea termenului prevăzut de art. 6 din Decretul 167/1958, câtă vreme reclamanta nu a stat în pasivitate, acţionând-o în judecată în Italia pe debitoare încă din anul 2009, iar ulterior declarându-şi, în anul 2010, creanţa în procedura de execurtare colectivă declanşată împotriva recurentei, văzând şi prevederile art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul debitoarei şi a casat în parte sentinţa atacată, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, judecătorul-sindic urmând să respecte îndrumările de mai sus.
