Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în poate introduce o cerere introductivă. Prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii în sensul legii se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1228 din 14 septembrie 2011
Prin cererea înregistrată sub nr. 13043/118/2010 la Tribunalul Constanța creditoarea SC R.C.I. SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC C.S.I. 2004 SRL pentru neachitarea unei creanțe în cuantum de 93.304,27 lei, creanță apreciată ca fiind certă, lichidă și exigibilă.
în motivarea cererii creditoarea a relevat că izvorul creanței îl constituie contractul de închiriere nr. 203/2009 având ca obiect subînchirierea unei macarale. Deși, societatea debitoare și-a respectat o perioadă obligațiile contractuale asumate, ulterior în mod nejustificat nu a mai înțeles să-și onoreze obligațiile contractuale asumate, rămânând în discuție suma de 93.304,27 lei.
S-a solicitat a se constata de către instanța de judecată că sunt îndeplinite condițiile dispozițiilor Legii nr. 85/2006, în sensul că debitoarea are calitatea de comerciant; creanța izvorăște dintr-un raport de drept comercial și are caracter cert, lichid și exigibil; valoarea acesteia depășește valoarea minimă de 45.000 lei; deși notificată, debitoarea nu și-a onorat cu rea credință obligația de plată, epuizându-se mai mult de 90 zile de la data scadenței debitului.
în drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 85/2006.
în probațiune, aceeași creditoare s-a folosit de proba cu înscrisuri.
în termen legal, debitoarea SC C.S.I. 2004 SRL a formulat contestație la starea de insolvență și a apreciat că se impune respingerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență ca nefondată.
S-a relevat că prima condiție pentru declanșarea deschiderii procedurii în sensul inexistenței fondurilor necesare acoperirii nu este îndeplinită, întrucât dispune de suficiente fonduri bănești pentru a-și putea desfășura activitatea comercială. Astfel, în această perioadă concomitentă cu promovarea cererii de față, efectuează plăți către partenerii contractuali, așa încât își desfășoară normal activitatea. Ori, în această situație, deține fonduri suficiente pentru a și acoperi eventualele datorii. Totodată, creditoarea pentru a-și recupera creanța trebuia să investească instanța de drept comun cu o acțiune în pretenții și nu cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
în ceea ce privește suma pretinsă, se relevă că neplata acesteia nu se datorează imposibilității de a-și acoperi creanța, ci determinat de împrejurarea că această creanță nu este datorată.
Prin Sentința civilă nr. 3462/02.05.2011 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a respins ca nefondată contestația formulată de debitoare, s-a admis cererea formulată de creditoare și în temeiul art. 33 alin. (6) din s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC C.S.I. 2004 SRL, iar în temeiul art. 34 din legea privind procedura insolvenței, a numit administrator judiciar pe d-na R.M., pentru îndeplinirea atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că starea de încetare de plăți nu poate fi contestată pe aspectul unei bune derulări a afacerilor debitorului și pe existența unor creanțe de recuperat, de la proprii debitori, cum este cazul debitoarei de față.
Dezechilibrul intervenit în mod definitiv între disponibilul bănesc și creanțele exigibile ale debitorului, poate fi combătut doar prin probe care infirmă starea de insolvență, fără ca acestea să se refere la sumele pe care debitorul ar fi îndreptățit să le primească de la terți. Cu alte cuvinte, pentru a combate susținerile creditorului referitoare la starea de încetare de plăți a debitorului, acesta din urmă va trebui să probeze capacitatea sa de a face față, cu disponibilul existent într-o perioadă determinată.
Nu prezintă relevanță juridică faptul că prezenta creditoare nu a investit instanța de drept comun cu o acțiune în pretenții, ci dacă inițiatoarea procedurii de insolvență se legitimează cu o creanță certă, lichidă și exigibilă. Ori, în cauză creanța pretinsă are caracter cert circumscris tocmai conduitei debitoare care a achitat parțial factura fiscală nr. 58/2010, invocând formal că nu datorează suma fără niciun suport probator. Simpla contestare a creanței nu justifică admiterea contestației și nu poate răsturna prezumția de insolvență invocată de către creditoare.
Așadar, debitoarea prin plata efectuată, a recunoscut obligația de plată pe care o are față de creditoare și nici până la momentul promovării cererii nu a probat împrejurarea că are suficiente disponibilități bănești pentru a stinge creanța pretinsă. De altfel, această stare a patrimoniului rezultă și din extrasul bancar din data de 04.04.2011, care atestă un total disponibil în conturile debitoarei în cuantum de 8,09 lei, sumă insuficientă pentru a acoperi creanța pretinsă.
împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs debitoarea SC C.S.I. 2004 SRL, care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Consideră recurenta că, în mod eronat, judecătorul sindic a reținut că societatea debitoare nu a probat capacitatea sa de a face fata cu disponibilul existent într-o perioada determinata, respectiv ca nu ar fi probat împrejurarea ca are suficiente disponibilități bănești pentru a stinge creanța pretinsa.
Așa cum a arătat si în contestația formulata, apreciază că în cauza nu este îndeplinita o condiție esențiala pentru declanșarea procedurii de insolvență împotriva unei societăți, respectiv inexistența fondurilor bănești necesare acoperii creanțelor.
în ceea ce privește creanța invocata de societatea creditoare, respectiv suma de 93 304,27 lei, care se susține ca ar reprezenta chirie neachitata, menționează că neplata acesteia nu s-a datorat imposibilității societății de a plăti creanța pretinsa, ci faptului ca societatea a apreciat că nu datorează aceasta suma de bani.
Așa cum reiese din înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei, societatea a închiriat o macara de la intimata, care la rândul sau o deținea în calitate de utilizator în baza unui contract de leasing financiar, proprietarul macaralei fiind SC D.L. SRL.
Menționează că a achitat parțial factura amintita mai sus, având in vedere ca la data de 15.06.2010, societatea a achiziționat macaraua de la proprietarul acesteia, respectiv D.L. SRL și că anterior, la data de 28.05.2010, chiar la cererea intimatei a fost reziliat, de comun acord cu proprietarul contractul de leasing financiar, având in vedere situația precara financiara a intimatei SC R.C.I.
Mai mult decât atât, așa cum reiese din adresa nr. 1012/2011 emisa de D.L. SRL, la momentul rezilierii contractului de leasing financiar și al încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, intimata avea un debit restant de 159593,57 lei, din care societatea debitoare a preluat suma de 28 938 Euro plus TVA, conform înțelegerii intervenite intre cele trei parți.
Ca atare, conform înțelegerii dintre cele trei părți, societatea a preluat datoria intimatei fata de D.L. SRL, în cuantum de 28 938 euro, urmând a nu mai plăti diferența rămasa de achitat din factura nr. 58/2010.
Pentru motivele arătate solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației formulate, cu consecința respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței introdusă de creditoarea SC R.C.I SRL.
Intimata creditoare prin apărătorul ales a solicitat respingerea recursului declarat de debitoare ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de judecătorul sindic ca fiind legală și temeinică, conform apărărilor din întâmpinarea depusă la dosar.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă și care au fost încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9, dar și potrivit dispozițiilor art. 3041 din C. proc.civ. Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
în ceea ce privește starea de insolvență, se reține că art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 o definește ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile:
Conform art. 3 pct. 1 lit. a) insolvența este prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă;
în speță s-a demonstrat că debitoarea recurentă avea de acoperit o creanță de 93.304,27 lei născută din raporturile comerciale dintre cele două părți, creanță pe care nu a achitat-o din lipsa lichidităților nicidecum al contestării faptului ca societatea nu ar datora aceasta suma de bani, nefiind făcută dovada că, anterior cererii formulate de creditoare, debitoarea a purtat corespondență cu aceasta prin care să-și manifeste expres refuzul justificat al achitării sumei pretinse prin prezenta cerere. Aceasta pentru că simpla contestare a creanței nu justifică admiterea contestației și nu poate răsturna prezumția de insolvență invocată de către creditoare.
Debitoarea cu înscrisurile depuse la dosar nu a răsturnat susținerile creditoarei referitoare la starea de încetare de plăți, nefiind probată capacitatea sa de a face față, cu disponibilul existent într-o perioadă determinată. Plățile făcute de debitoare sunt nesemnificative sub aspectul cuantumului achitat de această către creditori, datând din luna decembrie 2010 nicidecum din perioada anterioară cererii de deschidere a procedurii, când se susține că plata nu a fost făcută din motive independente de lipsa lichidităților. Mai mult, în luna aprilie 2011 soldul debitoarei era de 8,09 lei, sumă derizorie, care întărește prezumția insolvenței vădite.
Curtea constată că față de dispozițiile art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2008 judecătorul-sindic stabilește dacă debitorul este sau nu în stare de insolvență, pe baza dovezilor administrate de acesta. în speță, debitoarea era, potrivit legii, prezumată în insolvență vădită atunci deoarece trecuse mai multe 90 de zile de la scadență și nu a plătit datoria sa față de creditoare, această prezumție nu a fost răsturnată în cursul procesului.
Deschiderea procedurii concursuale reglementată de Legea nr. 85/2006 nu este condiționată de formularea în prealabil a unei cereri de silită a titlului executoriu pe care l-ar fi obținut irevocabil în procedura somației de plată așa cum în mod greșit susține debitoarea.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 „Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă.”
Prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii în sensul legii se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile. Creditorii, inclusiv cei bugetari, vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăși suma prevăzută la pct. 12;
împrejurarea că la data de 15.06.2010 debitoarea a achiziționat macaraua de la proprietarul acesteia, respectiv D.L. SRL este lipsită de relevanță deoarece creanța creditoarei este anterioară acestui moment. Factura nr. 58 din 26.03.2010 vizează prestațiile aferente lunilor februarie – martie în timp ce factura nr. 71 din 21.06.2010 vizează prestațiile aferente lunilor aprilie și 1.05- 27.05.2010.
Curtea constată că în mod corect judecătorul sindic a apreciat că în speță creditoarea are o creanță certă, lichidă și exigibilă, nefiind făcută dovada vreunei înțelegeri privind stingerea datoriei către creditoare prin preluarea unei datorii a intimatei fata de D.L. SRL, în cuantum de 28 938 euro, pentru a nu mai plăti diferența rămasa de achitat din factura nr. 58/2010.
Concluzionând, Curtea reține că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia motiv pentru care în temeiul art. 312 din C.proc.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
