Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de creditoarea S.C. G. SRL cu sediul în U., judeţul Timiş, care a solicitat modificarea în sensul de admitere a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei S.C. W. F. SRL.
În motivarea recursului s-a invocat faptul că, debitoarea a făcut dovada achitării parţiale a debitului pe parcursul derulării procesului nu şi dovada existenţei fondurilor necesare achitării integrale a acestuia, iar în ceea ce priveşte valoarea-prag de 10.000 lei, aceasta este o condiţie care se cere a fi îndeplinită la data introducerii acţiunii şi nu la data pronunţării hotărârii.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă , instanţa a constatat că recursul este fondat.
Judecătorul sindic a făcut o greşită interpretare şi aplicare a textului art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 republicată , deoarece, acest text legal prevede un cuantum minim al creanţei pentru a putea fi introdusă cererea, prin urmare, condiţia pragului valoric se cere a fi îndeplinită la data înregistrării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, neavând relevanţă faptul că după înregistrare debitoarea a efectuat plăţi parţiale. În plus, se observă că potrivit actului de la fila 31 dosar fond, creditoarea a fost de acord cu solicitarea debitoarei de a i se acorda un nou termen de judecată după data de 30 iunie 2009 (cererea de deschidere a procedurii fiind înregistrată la 17 februarie 2009) deoarece debitoarea s-a angajat să plătească până la data de 10 mai 2009 suma de 8.000 lei iar restul debitului de 12.275,64 lei, până la 30 iunie 2009. Faptul că debitoarea a achitat 11.500 lei iar diferenţa neachitată este sub valoarea-prag, situaţie la care s-a ajuns prin achitarea în contul primei tranşe a unei sume mai mari decât cea convenită, reducându-se nivelul celei de-a doua cu diferenţa respectivă, nu poate fi interpretat în folosul debitoarei şi nu în înţelesul dat de aceasta. Efectul unei plăţi parţiale făcute după data formulării unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, nu este acela de a afecta o condiţie ce se cere a fi îndeplinită la data înregistrării cererii şi nu la o dată ulterioară.
O altă interpretare, aşa cum a fost ea dată şi de judecătorul sindic ar favoriza orice debitor de rea-credinţă, care ar putea achita doar suma minimă necesară pentru ca valoarea creanţei să se situeze sub pragul legal şi apoi, prevalându-se de această plată, să invoce insuficienţa valorică în raport de cuantumul prevăzut de lege. Această interpretare, prin consecinţele sale contravine scopului urmărit de legiuitor în reglementarea legii insolvenţei.
Faţă de cele ce preced, recursul creditoarei a fost admis, hotărârea modificată în sensul că s-a respins contestaţia debitorului, iar dosarul a fost trimis judecătorului sindic în vederea continuării procedurii, eliminând dispoziţia de respingere a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.
Intimata debitoare, văzând şi prevederile art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată la cheltuieli de judecată, în cuantum de 19,80 lei.
