Bunurile din averea debitorului pot fi vândute direct, prin licitaţie sau într-o combinaţie a celor două, alegerea aparţinând adunării generale a creditorilor, după propunerea lichidatorului. Lichidatorul este acela care întocmeşte raportul cu propunerile de vânzare, convoacă adunarea creditorilor, iar aceasta decide dacă aprobă raportul, situaţie în care judecătorul sindic va da dispoziţie lichidatorului să efectueze actele necesare în condiţiile propuse în raport. Este adevărat deci, că dispoziţia judecătorului sindic priveşte vânzarea şi el supraveghează activitatea de lichidare, dar nu este în măsură, atâta timp cât nu s-a cerut şi nu s-a dispus anularea unei hotărâri a creditorilor, să înlăture deciziile adoptate de aceştia sub aspectul valorificării patrimoniului debitorului.
Secţia comercială, Decizia nr. 758 din 12 septembrie 2008
Prin încheierea din 27 martie 2008, Tribunalul Vâlcea a invalidat vânzarea către ofertantul SC M.C. SRL Rm.Vâlcea, a încuviințat sigilarea bunurilor debitoarei SC F. SRL Rm.Vâlcea și a acordat termen pentru continuarea operațiunilor de lichidare.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că ofertantul este „debitorul din proces”.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs creditoarea SC B. SA București – pentru Sucursala sa din Județul Vâlcea, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C.proc.civ. și normele de drept material din Legea nr. 85/2006, motivat de următoarele:
– încheierea din 27 martie 2008 este nulă, întrucât ea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au stat la baza adoptării sale;
– judecătorul-sindic și-a depășit atribuțiile, a încălcat normele de procedură acordând mai mult decât s-a cerut și a aplicat greșit legea. Instanța nu putea să invalideze hotărârea adunării creditorilor din 21 februarie 2008, pe de o parte pentru că ofertanta nu este aceeași persoană ca și debitorul, iar pe de altă parte pentru că, în cazul vânzării directe, chiar dacă ar fi, nu există o interdicție legală.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
La 21 februarie 2008 a avut loc adunarea generală a creditorilor debitoarei SC F. SRL. Cu această ocazie s-a decis ca imobilul depozit, birouri și teren să fie licitat public la 7 martie 2008, iar în măsura în care nu se va realiza vânzarea cu această ocazie, el va putea fi înstrăinat către SC M.C. SRL, potrivit ofertei depuse de această societate la 15 februarie 2008, cu respectarea anumitor condiții de plată a prețului.
La 7 martie 2008 nu s-a prezentat nici un licitant, așa încât devenea operantă hotărârea adunării creditorilor din 21 februarie 2008. Această hotărâre nu a fost atacată de nici unul dintre creditorii care au votat împotriva ei, situație în care, de altfel, nu se afla decât A.V.A.S. București.
Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul activității practicianului în lichidare căruia, de principiu, îi aparțin atribuțiile manageriale. „Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora”.
Potrivit art. 14 alin. (7) din aceeași lege, „Hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat la ședința adunării creditorilor”.
în cauză, judecătorul sindic nu a fost învestit cu o cerere prin care A.V.A.S. București, singurul creditor care a votat împotriva Hotărârii din 21 februarie 2008, să solicite cenzurarea legalității acesteia. De subliniat că, din textele precitate, rezultă că asupra oportunității deciziilor hotărăsc creditorii, iar judecătorul sindic, dacă este învestit, se pronunță asupra legalității.
în niciuna din aceste situații însă, judecătorul sindic nu se învestește din oficiu.
Din economia dispozițiilor art. 116-120 din rezultă că bunurile din averea debitorului pot fi vândute direct, prin licitație sau într-o combinație a celor două, alegerea aparținând adunării generale a creditorilor, după propunerea lichidatorului. Lichidatorul este acela care întocmește raportul cu propunerile de vânzare, convoacă adunarea creditorilor, iar aceasta decide dacă aprobă raportul, situație în care judecătorul sindic va da dispoziție lichidatorului să efectueze actele necesare în condițiile propuse în raport.
Este adevărat deci, că dispoziția judecătorului sindic privește vânzarea și el supraveghează activitatea de lichidare, dar nu este în măsură, atâta timp cât nu s-a cerut și nu s-a dispus anularea unei hotărâri a creditorilor, să înlăture deciziile adoptate de aceștia sub aspectul valorificării patrimoniului debitorului.
Pentru aceste considerente se apreciază că este întemeiată susținerea din recurs privind nelegalitatea hotărârii criticate.
Sub aspectul motivării acesteia, ea este deosebit de succintă, limitându-se la aprecierea că ofertantul este debitorul din proces, susținere nereală, întrucât cele două persoane juridice sunt distincte din punct de vedere legal.
în concluzie, reținându-se că sunt întemeiate criticile din recurs, urmează ca în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ. să fie admisă calea de atac și modificată încheierea în sensul înlăturării dispoziției privind invalidarea vânzării.
