Prin încheierea nr. 433 din 24 mai 2011, judecătorul sindic a admis cererea şi a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă faţă de debitoare, fiind desemnat lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă „X” IPURL Suceava.
La data de 26 iulie 2011, lichidatorul judiciar a depus la dosar raport de activitate cu propunerea de închidere a procedurii, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, motivat de faptul că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri, situaţie dovedită cu adresele emise de autorităţi.
Prin sentinţa nr. 561 din 6 septembrie 2011, Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a aprobat raportul lichidatorului judiciar „X” IPURL Suceava şi, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei şi radierea acesteia din registrul comerţului, făcând totodată aplicarea disp. art. 136, art. 135 şi art. 4 alin. 4 şi 5 din lege, reţinând că raportul final a fost comunicat creditorilor, fiind publicat în B.P.I., iar împotriva acestuia nu au fost formulate obiecţiuni.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea DGFP Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs care, în drept, se încadrează în prev. art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 Cod proc. civ., recurenta a arătat, în esenţă, că procedura insolvenţei reprezintă o procedură care priveşte întreaga avere a debitorului, inclusiv bunurile dobândite în cursul procedurii, lichidatorul judiciar putând să urmărească orice parte componentă activă a patrimoniului societăţii debitoare, conform art. 58 din şi că, în cauză, exista posibilitatea acoperirii pasivului societăţii debitoare, însă lichidatorul judiciar nu şi-a îndeplinit atribuţiile prev. de art. 25 lit. g) din Legea nr. 85/2006.
Prin decizia nr.5001/05.12.2011, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, potrivit prevederilor ART. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, „după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoţit de situaţiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor şi debitorului şi vor fi afişate la uşa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afişarea raportului final. Creditorii pot formula obiecţii la raportul final cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării”.
Pe de altă parte, în conformitate cu ART. 131 alin. 1 din acelaşi act normativ, „în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat”, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol,” în cazul prevăzut la alin. (1) nu sunt aplicabile prevederile art. 129”.
Din interpretarea coroborată a textelor legale citate rezultă, fără echivoc, neincidenţa prevederilor ART. 129 din legea cadru în materie în împrejurarea în care, nu există bunuri în averea debitoarei, aspect de natură să atragă închiderea procedurii, în orice fază a acesteia, întrucât continuarea procedurii nu ar genera decât cheltuieli administrative inutile, care nu ar putea fi acoperite şi care nu ar conduce la realizarea scopului acesteia, statuat în ART. 2 din Legea nr. 85/2006, respectiv acoperirea creanţelor creditorilor.
Cu toate acestea, doctrina şi jurisprudenţa în materie au statuat cvasiunanim în sensul că, în astfel de împrejurări este totuşi necesară notificarea participanţilor la procedură pentru a da posibilitatea acestora să aprecieze asupra măsurilor şi, în general, a strategiei adoptate în continuare în vederea atingerii scopului acestei proceduri speciale.
În speţă, lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei un „raport final” cu propunerea de închidere a procedurii debitoarei, în conformitate cu prev. art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, afişat la uşa instanţei la data de 26.07.2011 (fila 52 dosar fond) şi comunicat creditorilor la data de 21.07.2011 (fila 51 dosar fond), necontestat de recurentă, astfel încât în mod corect judecătorul-sindic a reţinut incidenţa prevederilor legale sus-citate, dispunând închiderea procedurii, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.
Aşadar, criticile aduse de recurentă privind nerespectarea de către lichidatorul judiciar a disp. art. 25 din Legea nr. 85/2006, în condiţiile notificării de către acesta a cererii de închidere a procedurii şi a raportului supuse atenţiei judecătorului-sindic, puteau fi formulate pe calea contestaţiei împotriva acestui act procedural, în temeiul art. 21 alin. 2 şi 3 din actul normativ citat.
În aceste circumstanţe, cum recurenta nu au uzat de calea specială pusă la dispoziţie de legiuitor creditorilor, formularea de critici direct în recurs nu poate fi primită, recurenta neputându-se prevala de propria pasivitate.
Faţă de cele ce preced, constatând că nu sunt date motivele de recurs invocate şi că nici din oficiu nu există motive de casare, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, a respins recursul, ca nefondat.
