– Legea nr. 85/2006: art. 8, art. 138
Prin modificările aduse Legii nr. 64/1995 prin Legea nr. 85/2006, creditorii au fost înlăturaţi din calitatea de titulari direcţi ai cererii, promovarea acţiunii pentru atragerea răspunderii putând avea loc cel mult în subsidiar, prin comitetul creditorilor, cu respectarea condiţiilor impuse prin alin. 3 al art. 138 din legea privind procedura insolvenţei.
Dispoziţiile legale care reglementează căile de atac şi căile extraordinare de atac, înscrise în titlurile IV şi V ale Codului de procedură civilă, cu raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 85/2006, se referă la promovarea căilor de atac numai de către persoanele care au participat la judecarea pricinii, respectiv au avut calitate procesuală în timpul primei judecăţi.
(Decizia nr. 459R din 24.03.2009, Secţia a Vl-a comercială)
Prin sentinţa comercială nr. 4440/24.10.2008, pronunţată în dosarul nr. 28070/3/ 2007 Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vll-a comercială, a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de l.l. SPRL, lichidator judiciar al debitoarei SC S C. SRL, împotriva pârâtului G.A. şi a dispus închiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţii debitoare, radierea acesteia din evidenţa registrului comerţului, notificarea hotărârii organelor abilitate pentru efectuarea menţiunilor legale necesare, precum şi plata onorariului lichidatorului şi a cheltuielilor de procedură din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunţa soluţia respingerii cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, instanţa fondului a reţinut în esenţă că, din formularea acestei norme legale, rezultă fără echivoc că faptele reglementate nu pot fi săvârşite decât cu intenţie, dovadă care nu a fost efectuată în cauză. A mai constatat judecătorul sindic că raportul lichidatorului judiciar, prin el însăşi, nu are valoare probatorie suficientă pentru a antrena răspunderea patrimonială a pârâtului, iar în dosarul de faliment nu există un probatoriu care să confirme susţinerile, deşi sarcina probei, conform prevederilor art. 1169 C. civ., revine celui ce face o afirmaţie în faţa instanţei.
închiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţii debitoare a fost motivată de tribunal pe dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, din înscrisurile existente la dosar rezultând că debitoarea nu deţine în patrimoniu bunuri care prin valorificare să permită acoperirea creanţelor.
împotriva sentinţei fondului a declarat recurs creditoarea A.F.P. a Sectorului 1, criticile formulate vizând exclusiv respingerea cererii privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului – fost administrator al societăţii debitoare, fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi pe cele ale art. 3041 C. pr. civ.
Recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, învederând în esenţă următoarele critici:
– eronat instanţa nu a avut în vedere faptul că administratorul şi asociatul unic al debitoarei nu a răspuns solicitărilor legale ale lichidatorului judiciar de a pune la dispoziţie documentele contabile, lista bunurilor, activele imobilizate în valoare de 38.383 lei, precum şi disponibilul în casă şi bănci în sumă de 72.512 lei, sumă care nu a fost identificată şi nici nu s-a menţionat unde se află;
– din datele bilanţiere se poate constata că societatea înregistra datorii certe, lichide şi exigibile, în raport cu bugetul statului şi alţi creditori, iar administratorul societăţii a manifestat iresponsabilitate în conducerea societăţii şi achitarea datoriilor;
– în cauză sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru antrenarea răspunderii reprezentantului societăţii debitoare: prejudiciul constă în faptul că, urmare insolvenţei, creanţa recurentei-creditor bugetar, în sumă de 60.976 lei rămâne neacoperită; nedepunerea actelor care să permită identificarea activelor şi inexistenţa de bunuri în patrimoniu constituie faptele prevăzute de art. 138 lit. e; vinovăţia în cazul unor
asemenea fapte este caracterizată prin săvârşirea lor cu intenţia de încălcare cu bună ştiinţă a normelor legale, având drept consecinţă, ca rezultat al deturnării sau ascunderii activelor, fraudarea legii şi a creditorilor, existând şi legătură de cauzalitate dintre fapta omisivă a administratorului, constând în ascunderea activului debitoarei, care a cauzat insolvenţa şi păgubirea creditorilor.
A concluzionat recurenta că, în condiţiile în care în patrimoniul debitoarei nu a fost identificat de lichidatorul judiciar, niciun bun pentru a fi valorificat în cadrul procedurii, iar administratorul, a ignorat dispoziţiile legale, nedepunând actele care să permită identificarea bunurilor, pentru a fi acoperite creanţele, pârâtul se face vinovat de fapta reglementată prin art. 138 lit. e).
Recurenta a învederat totodată că îşi justifică interesul legitim în promovarea recursului, întrucât este prejudiciată prin nerecuperarea creanţei proprii, trebuind a fi recunoscută legitimarea sa procesuală activă, în promovarea căii de atac, deoarece legea limitează numai formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale de către lichidator sau comitetul creditorilor, după caz, ceea ce înseamnă că orice creditor, rămas prejudiciat prin nerecuperarea creanţelor în timpul procedurii şi în ultima fază, prin respingerea cererii întemeiată pe art. 138, este îndreptăţit să urmeze toate căile legale puse la dispoziţie pentru a obţine satisfacerea drepturilor.
A solicitat recurenta, ca urmare a admiterii căii de atac, modificarea sentinţei comerciale recurată, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâtului G.A.
La termenul de judecată din data de 24.03.2009, din oficiu, Curtea a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei, excepţie care urmează a fi admisă pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. 1 al Legii nr. 85/2006, Curtea reţine că acţiunea pentru angajarea răspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere ori a celorlalte persoane indicate poate fi formulată de către administratorul/lichidatorul judiciar, numai aceştia fiind deci, titularii acţiunii în răspundere civilă.
Prin modificările aduse Legii nr. 64/1995 prin Legea nr. 85/2006, creditorii au fost înlăturaţi din calitatea de titulari direcţi ai cererii, promovarea acţiunii pentru atragerea răspunderii, putând avea loc cel mult în subsidiar şi indirect, prin comitetul creditorilor, cu respectarea condiţiilor impuse prin alin. 3 al art. 138 din legea privind procedura insolvenţei.
Prin formularea acestei acţiuni, administratorul sau lichidatorul judiciar nu devin mandatari ai creditorilor înscrişi în tabelul obligaţiilor, promovarea cererii de către practicianul în fiind făcută în interesul realizării scopului esenţial al procedurii, reprezentat de acoperirea pasivului debitorului.
Tot astfel, prin iniţierea cererii, nu poate avea loc o transmitere a calităţii procesuale către creditorii înscrişi la masa credală, deşi sunt primii interesaţi, aceştia neavând calitate procesuală nici măcar atunci când acţiunea este formulată de comitetul creditorilor.
Neavând calitatea procesuală de formulare a acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, creditorii nu pot avea nici calitatea promovării căii de atac reglementată prin art. 8 din aceeaşi lege, împotriva hotărârii pronunţată cu privire la cererea iniţiată de către lichidator/administrator judiciar.
în prezenta cauză, Curtea constată că, titularul acţiunii întemeiată pe prevederile art. 138 lit. d) din a fost lichidatorul judiciar desemnat în cadrul procedurii, I I. SPRL, cerere judecată în contradictoriu cu pârâtul – fost administrator al societăţii debitoare, recurenta A.F.P. Sector 1 nefiind parte în cadrul acestei cereri.
Nu poate fi primită susţinerea recurentei în sensul că are legitimare procesuală activă, întrucât legiuitorul a limitat numai formularea cererii introductive exclusiv de către practicianul în insolvenţă, Curtea reţinând că, dispoziţiile legale care reglementează căile de atac şi căile extraordinare de atac, înscrise în titlurile IV şi V ale Codului de procedură civilă, cu raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 85/2006, se referă la promovarea acestora numai de persoanele care au participat la judecarea pricinii, au avut calitate procesuală în timpul primei judecăţi.
Constatând că, recurenta nu a avut calitatea procesuală activă de reclamantă în acţiunea care a format obiectul judecăţii fondului, o atare calitate revenind lichidatorului judiciar, singurul îndreptăţit să declare recurs împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Curtea, în temeiul prevederilor art. 137 alin. 1 C. pr. civ., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei, nemaifiind necesară cercetarea criticilor privind fondul pricinii.
în considerarea celor expuse, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul declarat de creditoarea-recurentă A.F.P. Sector 1 a fost respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
