Interpretare excesiv formalistă
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr.14 din 10 ianuarie 2011
Prin sentinţa civilă nr.1617 din 16.04.2010 a Tribunalului Comercial Cluj, s-a admis cererea formulata de catre creditoarea SC T.P. SRL privind repunerea in termenul de depunere a contestatiei.
De asemenea, s-a admis contestatia creditoarei SC T.P. SRL impotriva tabelului preliminar al creantelor debitoarei SC D.C. SRL si s-a dispus inscrierea creditoarei SC T.P. SRL in tabelul preliminar al creantelor debitoarei SC D.C. SRL cu suma de 200.144,53 lei, creanta chirografara.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut următoarele:
Împotriva debitoarei SC D.C. SRL a fost deschisă procedura insolvenţei în formă generală prin sentinţa comercială nr. 6816 din 02.12.2010 pronuntata de Tribunalul Comercial Cluj la solicitarea creditoarei SC T.P. SRL. Această creditoare nu a formulat pe cale separată declaraţie de creanţă, iar administratorul judiciar nu a procedat la înscrierea acesteia în tabelul preliminar de creanţe, motivându-şi poziţia adoptată prin refuzul creditoarei SC T.P. SRL de a se conforma notificării prin care i se aducea la cunoştinţă dreptul de a formula o declaraţiei de creanţă împotriva averii debitoarei în interiorul termenului stabilit de judecătorul sindic.
În susţinerea acestei poziţii, administratorul judiciar s-a referit la dispoziţiile art. 64 alin. 1 din Legea nr.85/2006 care prevăd că toţi creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, cu excepţia salariaţilor, vor depune cererea de admitere a creanţelor in termenul fixat in sentinţa de deschidere a procedurii.
Judecătorul sindic a apreciat că în privinţa creditoarei SC T.P. SRL nu se poate susţine că nu şi-a manifestat voinţa pentru înscrierea creanţei sale în cuantum de 200.144,53 lei în tabelul de creanţe, de vreme ce chiar această creditoare a formulat cererea de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, invocând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă asupra debitoarei. Doar într-o interpretare excesiv de formalistă a disp. art. 64 din s-ar putea susţine că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei ar trebui urmată în mod obligatoriu de o declaraţie de admitere a creanţei la masa credală pentru a i se recunoaşte creditorului care a solicitat deschiderea procedurii calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei.
Prin prevederea legală invocată de către administratorul judiciar a fost consacrat principiul disponibilităţi care guvernează procedura insolvenţei, practicianului în fiindu-i interzis să procedeze la înscrierea din oficiu a creditorilor debitoarei în tabelul preliminar de creanţe, în absenţa oricărei sesizări din partea acestora.
Cum această situaţie nu se regăseşte în cazul de faţă, creditoarea manifestându-şi în mod explicit dorinţa de înscriere a creanţei sale în masa
credală a debitoarei prin cererea introductivă de instanţă, judecătorul sindic a considerat că în mod nelegal, administratorul judiciar a omis să o notifice pe creditoare cu privire la măsura dispusă, astfel ca in aceste împrejurări, in baza art. 103 alin. 2 C.pr.civ. raportat la art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a admis cererea de repunere in termenul de depunere a contestaţiilor si pentru considerentele anterior menţionate, in baza art. 73 alin. 3 si art. 31 şi 64 din Legea nr. 85/2006, s-a admis contestaţia formulată împotriva tabelului preliminar de creanţe al debitoarei SC D.C. SRL, cu consecinţa înscrierii creditoarei SC T.P. SRL in tabelul preliminar al creanţelor debitoarei SC D.C. SRL cu suma de 200.144,53 lei, creanţa chirografara (creanţa analizata pe fond de către administratorul judiciar S.I..
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea prin administratorul judiciar solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei comerciale cu consecinţa respingerii contestaţiei formulată de SC T.P. SRL împotriva tabelului de creanţe al debitoarei.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin sentinţa recurată, a fost admisă contestaţia formulată împotriva tabelului preliminar de creanţe al debitoarei SC D.C. SRL formulată de către SC T.P. SRL.
Prin cuprinsul contestaţiei SC T.P. SRL a contestat neînscrierea creanţei în cuantum de 200.144,53 lei în tabelul de creanţe declarate împotriva SC D.C. SRL, creanţă solicitată prin cuprinsul cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă formulată de către creditoare împotriva SC D.C. SRL. Aceasta susţine că nu a apreciat ca fiind necesară formularea unei declaraţii de creanţă în condiţiile în care procedura de insolvenţă a fost deschisă la cererea SC T.P. SRL, deşi fusese notificată de către administratorul judiciar în vederea înscrierii la masa credală a societăţii debitoare, după data deschiderii procedurii de insolvenţă.
Notificarea privind deschiderea procedurii de insolvenţă a fost transmisă inclusiv creditorului care a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de SC D.C. SRL, SC T.P. SRL, punându-i-se în vedere acestuia că, în cazul în care deţine o creanţă împotriva averii debitoare, are posibilitatea de a formula o cerere de admitere a creanţei până la data de 25.01.2010, cu respectarea prevederilor art. 65 din Legea nr. 85/2006.
Având în vedere faptul că SC T.P. SRL nu a înţeles a formula o cerere de admitere a creanţei în termenul prevăzut în acest sens, administratorul judiciar nu a procedat la înscrierea acestuia în tabelul preliminar al creanţelor deţinute împotriva SC D.C. SRL.
Prima instanţă a făcut o aplicarea greşită a legii – art. 304, pct. (9) din Codul de Procedură Civilă.
Potrivit art. 64 din Legea nr. 85/2006, cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toti ceilalti creditori ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creantelor în termenul fixat în sentinta de deschidere a procedurii. Prin urmare, textul legal nu face distincţie între creditorul introductiv şi ceilalţi creditori notificaţi de către administratorul judiciar, ci impune formularea unei cereri de admitere a creanţei în termenul stabilit în acest sens, inclusiv din partea creditorului introductiv care a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de debitoare.
Mai mult decât atât, în speţă, administratorul judiciar a procedat la notificarea creditorului SC T.P. SRL privind deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de SC D.C. SRL, punându-i-se în vedere faptul că pentru înscrierea în tabelul preliminar al creanţelor este necesară formularea unei cereri de admitere a creanţei în termenul stabilit în acest sens.
Judecătorul sindic, în motivarea hotărârii, apreciază că doar într-o interpretare excesiv de formalistă a dispoziţiilor art. 64 din Legea 85/2006 s-ar putea susţine că cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă ar trebui urmată în mod obligatoriu de o cerere de admitere a creanţei pentru a i se recunoaşte creditorului care a solicitat deschiderea procedurii calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei.
Totodată, judecătorul sindic arată că creditoarea şi-a manifestat în mod explicit dorinţa de înscriere a creanţei sale la masa credală a debitoarei, prin cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.
Recurenta arată că din lecturarea cererii introductive de deschidere a procedurii de insolvenţă, nu reiese de nicăieri intenţia SC T.P. SRL de a fi înscrisă la masa credală a SC D.C., singura solicitare expresă adresată instanţei de judecată fiind cea privind deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva SC D.C. SRL.
Apreciază că prevederile art. 64 din Legea nr. 85/2006 nu lasă loc de interpretări, ci instituie, astfel cum am arătat mai sus, obligaţia fiecărui creditor de a formula o cerere de admitere a creanţei în termenul fixat în acest sens, în caz contrar fiindu-i aplicabilă sancţiunea decăderii prevăzută de art. 76 alin. (1) din lege.
În lipsa formulării unei cereri de admitere a creanţei ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă, administratorul judiciar nu va avea cunoştinţă de faptul dacă creditorul introductiv înţelege să-şi menţină sau nu solicitările care au făcut obiectul cererii de deschidere a procedurii. În lipsa unui text legal expres, nedepunerea unei cereri de admitere a creanţei ulterior datei deschiderii procedurii de către creditorul introductiv, în vederea verificării acesteia şi înscrierii în tabelul de creanţe, nu poate fi interpretată ca o menţinere tacită a pretenţiilor creditorului.
Susţine că, în practică se întâmplă adeseori ca, ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de un debitor, creanţa creditorului introductiv să fie achitată în special cu scopul de a se admite recursul formulat de către debitor împotriva sentinţei de deschidere a procedurii de insolvenţă.
Apreciază că cele două cereri, cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă şi cererea de admitere a creanţei, au obiecte diferite: prin cererea introductivă se solicită deschiderea procedurii de insolvenţă ca urmare a constatării stării de insolvenţă faţă de societatea debitoare, pe când cererea de admitere a creanţei este formulată în vederea înscrierii creditorului la masa credală a debitoarei, ulterior verificării temeiniciei şi legalităţii creanţei acestuia.
Mai mult, judecătorul sindic a considerat că administratorul judiciar, în mod nelegal, a omis să o notifice pe creditoare cu privire la măsura dispusă, interpretând astfel greşit prevederile art. 72 alin. (4) din Legea 85/2006 care prevede că odată cu afişarea tabelului preliminar, administratorul judiciar va trimite de îndată notificări creditorilor, ale căror creanţe sau drepturi de
preferinţă au fost trecute parţial în tabelul preliminar de creanţe, sau înlăturate, precizând totodată şi motivele.
Arată că art. 72 alin. (4) din Legea 85/2006 face vorbire despre creditorii societăţii, calitate ce se dobândeşte în urma depunerii unei declaraţii de creanţă, cu respectarea prevederilor art. 64 alin. (1), declaraţie pe care administratorul judiciar are obligaţia să o analizeze conform art. 66 alin (1) din Legea Insolvenţei.
Cum în cazul de faţă nu a fost depusă o declaraţie de creanţă din partea SC T.P. SRL conform art. 64 alin. (1) din Legea insolvenţei, administratorul judiciar nu era investit cu sarcina de a proceda la notificarea acestei societăţi precizând neînscrierea în tabelul preliminar dat fiind faptul că nu există o cerere de admitere a creanţei pe care administratorul judiciar să o verifice şi asupra căreia să se pronunţe.
Analizând recursul declarat de către debitoarea SC D.C. SRL prin administratorul judiciar, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca nefondat pentru următoarele considerente:
Deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC D.C. SRL este rezultatul demersului judiciar desfăşurat de creditoarea SC T.P. SRL, prin formularea cererii la data de 5 noiembrie 2009, cerere care a fost legal timbrată.
Înscrisurile existente la dosar evidenţiază faptul că urmare a analizării temeiniciei cererii formulate şi a înscrisurilor anexate acesteia, judecătorul sindic a constatat că creditorul titular al cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, al cărei cuantum depăşeşte valoarea prag iar debitoarea este în insolvenţă.
Este de principiu că prin procedura reglementată de art.31 alin.1 din Legea nr.85/2006, legiuitorul a recunoscut legitimare procesuală activă oricărui creditor pentru formularea unei cereri împotriva debitorului prezumat în insolvenţă, cu condiţia ca acesta să precizeze elementele enumerate la lit.a-d.
Jurisprudenţa în materie precum şi literatura juridică de specialitate sunt unanime în a recunoaşte că, cu prilejul analizării cererii creditorului care a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei unei debitoare, judecătorul sindic realizează o analiză de fond asupra temeiniciei cererii sale, analiză care vizează deopotrivă caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, cuantumul şi temeiul acesteia, documentele justificative care o însoţesc precum şi starea de insolvenţă a debitoarei. De asemenea, judecătorul sindic analizează dacă cererea acestuia întruneşte cerinţele obligatorii oricărei cereri de chemare în judecată menţionate expres în dispoziţiile art.112 C.pr.civ. (denumirea şi sediul, nr. de înmatriculare în registrul comerţului, codul fiscal, etc.).
Şi este aşa întrucât chiar dispoziţiile legale enunţate anterior respectiv art.31 alin. 1 şi 2 din Legea nr.85/2006 obligă judecătorul sindic la o astfel de analiză, susţinerile contrare ale debitoarei formulate prin administratorul său judiciar potrivit cărora la momentul deschiderii procedurii insolvenţei este analizată doar starea de insolvenţă a debitoarei fiind nefondate.
Iată, aşadar, că la data analizării cererii formulate de către creditorul care a apreciat că este un creditor îndreptăţit, astfel cum legiuitorul îl defineşte, este cunoscută intenţia acestuia de a participa la procedura de insolvenţă pentru recuperarea creanţei menţionate în cerere (orice modificare ulterioară a acesteia urmând a fi adusă la cunoştinţa participanţilor la procedură).
Potrivit art.64 alin.1 din Legea nr.85/2006, cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidentelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii; cererile de creanţe vor fi înregistrate intr-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului.
Conform art.65 alin.1 şi 2 din acelaşi act normativ, cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorata, temeiul creanţei, precum si menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii; la cerere vor fi anexate documentele justificative ale creanţei si ale actelor de constituire de garanţii.
Comparând dispoziţiile art.31 din Legea insolvenţei cu art. 64 şi 65 din acelaşi act normativ, Curtea constată că în fapt cererea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei formulată de către creditorul îndreptăţit şi cererea de admitere a creanţelor anterioare datei de deschidere a procedurii trebuie să cuprindă aceleaşi elemente obligatorii: numele/denumirea creditorului,
domiciliul/sediul, suma datorata, temeiul creanţei, precum si menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii, însoţită de documentele justificative.
Se poate conchide, aşadar, că atât cererea introductivă cât şi cererea de admitere a creanţei au drept scop exprimarea intenţiei creditorului îndreptăţit de a participa la procedura de insolvenţă a debitoarei şi de a-şi recupera creanţa în cuantumul solicitat şi justificat prin înscrisuri.
Prin urmare, problema care se pune cu privire la necesitatea depunerii unei cereri de admitere a creanţei ulterior formulării unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei este una falsă.
Curtea va achiesa la motivele cuprinse în considerentele hotărârii recurate şi care aparţin judecătorului sindic şi va aprecia că doar într-o interpretare excesiv de formalistă a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 85/2006 s-ar putea susţine că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei ar trebui urmată în mod obligatoriu de o declaraţie de admitere a creanţei la masa credală pentru a i se recunoaşte creditorului care a solicitat deschiderea procedurii calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei.
De asemenea, Curtea va achiesa la statuările judecătorului sindic potrivit cărora prin dispoziţiile art.64 din lege se consacră în plan legislativ principiul disponibilităţii părţilor care guvernează şi procedura insolvenţei, practicianului în insolvenţă fiindu-i interzis să procedeze la înscrierea din oficiu a creditorilor debitoarei în tabelul preliminar de creanţe, în absenţa oricărei sesizări din partea acestora, cu excepţia salariaţilor.
Mai mult, ar fi inechitabil ca creditorul îndreptăţit care a procedat la formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei să plătească o taxă judiciară de timbru într-un cuantum dublu, odată aferentă cererii de chemare în judecată şi apoi, anexată cererii de declarare a creanţei, tratamentul discriminatoriu al acestuia fiind evidentă.
Nu în ultimul rând, trebuie subliniat şi faptul că instanţa achiesează susţinerilor debitoarei conform cărora textul art.64 din Legea nr.85/2006 instituie o situaţie de excepţie de la regula comună aplicabilă, însă, această
excepţie de strictă interpretare şi aplicare vizează categoria salariaţilor cărora nu le este aplicabil pe deplin principiul disponibilităţii părţilor în ceea ce priveşte participarea acestei categorii de creditori la procedura insolvenţei pentru recuperarea drepturilor lor salariale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către debitoare ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge şi va menţine în întregime hotărârea recurată. (Judecător Mihaela Sărăcuţ)
