Creditorul G. I. nu a contestat Planul de distribuire nr. 251/19.09.2011, prin care creanţa sa totală de 133.652 lei (din care 96.900 lei sume aportate înainte de intrarea în procedura insolvenţei şi 37.562 lei sume aportate după intrarea în procedura insolvenţei) a fost cuprinsă la poziţia art. 123 pct.9, creanţe subordonate şi nici nu atacat sentinţa nr. 1789/3.10.2011 a Tribunalului Vâlcea, Secţia a II-a civilă, pronunţată de către judecătorul sindic, de anulare a planului de distribuţie nr. 251/19.11.2011, prin care s-a statuat asupra înscrierii creanţei sale la punctul 9 al art. 123, respectiv în categoria creanţelor subordonate. Or, după intrarea în autoritate de lucru judecat a sentinţei nr. 1789/3.10.2011 a Tribunalului Vâlcea, Secţia a II-a civilă, pronunţată de către judecătorul sindic, de anulare a planului de distribuţie nr. 251/19.11.2011, prin care s-a statuat asupra înscrierii creanţei creditorului G.I. la punctul 9 al art. 123, respectiv în categoria creanţelor subordonate, acesta a contestat Planul de distribuire refăcut, nr. 251/11.11.2011, întocmite tocmai ca urmare a acestei sentinţe irevocabile.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 991 din 18 aprilie 2012
Prin sentința nr. 1840/21 decembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 4068/90/2009, Tribunalul Vâlcea a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC D. SRL, iar prin sentința nr. 140/25 ianuarie 2011 s-a dispus trecerea la procedura falimentului și dizolvarea societății debitoare.
în urma valorificării parțiale a bunurilor din averea debitoarei la data de 14 noiembrie 2011 lichidatorul N. NS SPRL a depus la dosar planul de distribuție a fondurilor obținute în etapa a doua de valorificare.
împotriva acestui plan a formulat contestație creditorul G. I.
în motivarea contestației s-a arătat că reclamantul creditor a fost înscris în tabelul preliminar al creanțelor cu suma de 96.090 lei reprezentând credite acordate debitoarei anterior deschiderii procedurii. După trecerea la faliment creditorul a fost trecut în tabelul suplimentar cu suma de 37.562 lei reprezentând împrumuturi către debitoare după deschiderea procedurii.
Prin planul de distribuție ce face obiectul prezentului litigiu lichidatorul a apreciat că în ce privește creanța contestatorului aceasta se încadrează în totalitate la punctul 9 al art. 123 din deși creditele acordate după deschiderea procedurii se încadrează la punctul 3 al art. 123 indiferent de calitatea creditorului.
Creditorii B. M., SC T. IFN SRL și B.R.D.- Sucursala Vâlcea precum și lichidatorul au solicitat respingerea contestației arătând că încadrarea efectuată de către lichidator a fost corectă.
Tribunalul Vâlcea, Secția a II-a civilă, prin sentința nr. 307/6 februarie 2012, a admis contestația și a dispus anularea planului de distribuție din 14 noiembrie 2011.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Contestatorul figurează în tabelul preliminar cu suma de 96.090 lei contravaloare aport propriu iar în tabelul suplimentar cu suma de 133.652 lei, sumă cu care figurează și în tabelul definitiv consolidat.
Deși potrivit art. 72 și 74 din Legea nr. 85/2006 tabelul creditorilor trebuie să cuprindă printre altele și prioritatea, adică rangul de preferință prevăzut de art. 123, lichidatorul a menționat în tabelele creditorilor numai calitatea creanței (garantată, chirografară, bugetară etc.) fără a preciza și rangul de preferință.
Prin planul de distribuție atacat lichidatorul precizează ordinea de prioritate, creanța contestatorului fiind încadrată în totalitate la punctul 9 al art. 123 cu motivarea că creditorul este unic asociat al debitoarei.
Or, a arătat tribunalul, suma pretinsă de către creditor este compusă din două creanțe cu regim distinct, suma de 96.090 lei creditări anterioare deschiderii procedurii și suma de 37.562 lei creditări ulterioare deschiderii procedurii, aspect recunoscut de ceilalți creditori și de către lichidator așa după cum rezultă din preambulul hotărârii.
Potrivit art. 123 din Legea nr. 85/2006, creanțele reprezentând creditele, cu dobânzile și cheltuielile aferente, acordate după deschiderea procedurii, precum și creanțele rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii se înscriu la punctul 3 din ordinea de prioritate a plăților prevăzută de acest articol de lege. Punctul 3 al art. 123 nu distinge după natura creanței și calitatea titularului ei ci după momentul nașterii dreptului de creanță și anume ulterior deschiderii procedurii; în consecință orice creanță născută din creditări ulterioare deschiderii procedurii se înscrie la punctul 3 al art. 123 fără distincție dacă împrumutul este acordat de un terț sau de un asociat al debitoarei.
în consecință, cum distribuția nu respectă ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 din Legea nr. 85/2006, în temeiul art. 122 din aceeași lege tribunalul a admis contestația și a anulat planul de distribuție.
S-a apreciat de către judecătorul sindic că, deși acest plan a fost întocmit în urma anulării altei distribuții prin sentința nr. 1789/3 octombrie 2011 pronunțată în dosarul de insolvență, hotărârea anterioară nu a statuat și asupra creanței contestatorului din prezenta cauză, instanța nefiind învestită în acest sens.
împotriva sentinței nr. 307/6.02.2012 a formulat recurs lichidatorul judiciar N.N.S.S.P.R.L. Rm. Vâlcea, criticând-o în sensul ca fiind dată cu aplicarea eronată a prevederilor art. 123 din Legea nr. 85/2006, privind distribuirea creanțelor, care la punctul 9 „creanțe subordonate” nominalizează creanțele asociaților debitoarei, aceștia putându-se îndestula numai după satisfacerea celorlalți creditori.
în dezvoltarea motivului de recurs se arată că lichidatorul judiciar a susținut netemeinicia contestației formulate de G. I., invocând prevederile art. 123 pct.9 „creanțe subordonate”, în care se încadrează „creanțele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acționar deținând cel puțin 10% din capitalul social (…)”, solicitând respingerea contestației, însă instanța de judecată a reținut că suma de 37.562 lei, aportată debitoarei D. SRL, după intrarea în insolvență de către asociatul unic G. I. se încadrează în prevederile art. 123 pct.3, dispunând anularea Planului de distribuire nr. 251/11.11.2011, întocmit în baza sentinței nr. 1789/3.10.2011.
Recurentul susține că G. I. nu a contestat Planul de distribuire etapa II-a faliment, nr. 251/19.09.2011, prin care creanța sa totală de 133.652 lei (din care 96.900 lei sume aportate înainte de intrarea în procedura insolvenței și 37.562 lei sume aportate după intrarea în procedura insolvenței) a fost cuprinsă la poziția art. 123 pct.9, creanțe subordonate, ci a contestat Planul de distribuire refăcut, nr. 251/11.11.2011, care a avut la bază sentința nr. 1789/3.10.2011, rămasă definitivă și irevocabilă, care a validat Planul de distribuire prin care creanța contestatarului a fost evidențiată la art. 123 pct. 9 din Legea nr. 85/2006.
Prin decizia nr. 991/ R.C. din 18 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul formulat de lichidatorul judiciar N. NS SPRL Rm. Vâlcea, lichidator judiciar al debitoarei SC D. SRL, împotriva sentinței nr. 307/6.02.2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. 4068/90/2009/a3, intimată fiind debitoarea SC D. SRL și contestatorul G.I. A fost modificată sentința în sensul respingerii contestația la planul de distribuire.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, obiectul prezentei cauze îl formează contestația la planul de distribuire fonduri etapa II depus la dosarul cauzei la data de 14.11.2011 de către lichidator, plan întocmit ca urmare a anulării, prin sentința nr. 1789/3.10.2011 a Tribunalului Vâlcea, Secția a II-a civilă, pronunțată de către judecătorul sindic, a planului de distribuție nr. 251/19.11.2011.
Prin această sentință, judecătorul sindic a statuat cu privire la creanța creditorului G. I., contestator în prezenta cauză, că aceasta „provine dintr-un împrumut acordat debitoarei prin contractul de împrumut din 8.08.2009. Cum creditorul G. I. era la momentul împrumutului asociatul unic al debitoarei (așa cum este de altfel și în prezent) creanța acestuia se plasează în ordinea de repartiție la punctul 9 al art. 123, respectiv în categoria creanțelor subordonate.”
Judecătorul sindic a mai reținut: „creanțele creditorilor B. M. și SC P. SRL trebuiau plasate la punctul 8 și plătite numai după achitarea integrală a creanțelor de la punctul 7, iar creanța creditorului G. I. trebuie plasată la punctul 9 al art. 123”.
Creditorul G. I. nu a contestat Planul de distribuire nr. 251/19.09.2011, prin care creanța sa totală de 133.652 lei (din care 96.900 lei sume aportate înainte de intrarea în procedura insolvenței și 37.562 lei sume aportate după intrarea în procedura insolvenței) a fost cuprinsă la poziția art. 123 pct.9, creanțe subordonate și nici nu atacat sentința nr. 1789/3.10.2011 a Tribunalului Vâlcea, Secția a II-a civilă, pronunțată de către judecătorul sindic, de anulare a planului de distribuție nr. 251/19.11.2011, prin care s-a statuat asupra înscrierii creanței sale la punctul 9 al art. 123, respectiv în categoria creanțelor subordonate.
împotriva acestei sentințe au formulat recurs creditorii B.M. și SC B. SA, iar prin decizia nr. 239/R-COM/30.01.2012 recursul a fost respins, cu substituirea motivării judecătorului sindic, însă sub alte aspecte decât cele vizând înscrierea creanței creditorului G. I. la punctul 9 al art. 123, respectiv în categoria creanțelor subordonate, aspect necontestat și care astfel a intrat în puterea lucrului judecat.
Or, după intrarea în autoritate de lucru judecat a sentinței nr. 1789/3.10.2011 a Tribunalului Vâlcea, Secția a II-a civilă, pronunțată de către judecătorul sindic, de anulare a planului de distribuție nr. 251/19.11.2011, prin care s-a statuat asupra înscrierii creanței creditorului G.I. la punctul 9 al art. 123, respectiv în categoria creanțelor subordonate, acesta a contestat Planul de distribuire refăcut, nr. 251/11.11.2011, întocmite tocmai ca urmare a acestei sentințe irevocabile.
Prin urmare, în mod netemeinic s-a apreciat de către judecătorul sindic că sentința nr. 1789/3.10.2011 nu a statuat și asupra creanței contestatorului din prezenta cauză, instanța nefiind învestită în acest sens.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. (2) C.proc.civ., a fost admis recursul și a fost modificată sentința, în sensul că a fost admis recursul și modificată sentința în sensul respingerii contestația la planul de distribuire.