Procedura insolvenţei. Procedura notificării deschiderii procedurii pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută de art. 28 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006. Tardivitatea cererii de admitere a creanţei


Legea nr. 85/2006: art. 7 alin. 3 teza a Il-a, art. 28 alin. 1 lit. c), art. 61, art. 76 alin. 1

Pentru situaţia în care există creditori care nu au figurat pe lista înaintată de către debitor în condiţiile art. 28 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, creditori necunoscuţi, în accepţiunea legii, art. 7 alin. 3 teza a II-a din prevede că procedura notificării stabilită prin art. 61 din Legea nr. 85/2006 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin publicarea notificării în Buletinul Procedurilor de .

Cum termenul prevăzut în cauză este un termen procedural peremptoriu, legiuitorul a sancţionat pasivitatea creditorului care nu a respectat regulile de procedură stabilite în art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 cu decăderea din dreptul de a participa şi vota în adunările creditorilor şi de a participa la distribuirile de sume în cazul lichidării.

Cum termenul prevăzut în cauză este un termen procedural peremptoriu, legiuitorul a sancţionat pasivitatea creditorului care nu a respectat regulile de procedură stabilite în art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 cu decăderea din dreptul de a participa şi vota în adunările creditorilor şi de a participa la distribuirile de sume în cazul lichidării.

(Decizia nr. 876R din 2.06.2009, Secţia a Vl-a comercială)

Prin sentinţa comercială nr. 853/17.02.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vll-a comercială, în dosar nr. 4048/3/2007, judecătorul sindic a respins ca nefondată contestaţia creditoarei SC C I. SRL cu privire la neînscrierea creanţei sale în tabelul obligaţiilor debitorului SC T.S.Ş. 94 SRL.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că SC C.l. SRL a solicitat înscrierea la masa credală a SC T.S.Ş. 94 SRL cu suma de 110.784,76 lei la data de 31.10.2008, după termenul limită stabilit în sentinţei de deschidere a insolvenţei nr. 2212/05.06.2007 şi după expirarea termenului prevăzut în art. 61 din Legea nr. 85/ 2006.

S-a arătat că, şi în situaţia în care SC C.l. SRL nu a figurat pe lista debitorilor cunoscuţi ai debitorului, şi astfel nu a fost notificat direct de către administratorul desemnat pentru înregistrarea creanţei în termenul limită stabilit în sentinţa din 05.07.2007, totuşi, potrivit art. 7 alin. 3 teza a ll-a din Legea nr. 85/2006, procedura notificării este apreciată global de la data publicării sentinţei în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Or, faţă de data publicării sentinţei de deschidere a procedurii, declaraţia de creanţă formulată la 31.10.2008, neînsoţită de o cerere de repunere în termen, apare ca fiind tardivă indiferent de aspectele invocate de către SC C.l. SRL cu privire la data rămânerii irevocabile a sentinţei prin care i-a fost recunoscută creanţa.

S-a considerat în consecinţă că măsura dispusă de către administratorul SC T.S.Ş. 94 SRL a fost legală, iar contestaţia a fost respinsă.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC C.l. SRL, solicitând modificarea sentinţei comerciale recurate şi, prin rejudecare, admiterea contestaţiei şi înscrierea recurentei în tabelul creanţelor debitoarei cu suma de 110.784,76 lei.

S-a arătat că a promovat o cerere de chemare în judecată împotriva SC T.S.Ş. 94 SRL la 13.10.2005, cerere soluţionată prin sentinţa comercială nr. 12119/20.12.2006, prin care s-a stabilit că SC C.l. SRL deţine împotriva debitoarei o creanţă totală de 110.784,76 lei.

Această sentinţă a rămas irevocabilă abia la 06.02.2008 prin decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 375.

Recurenta a arătat că, abia în momentul în care a demarat, după obţinerea titlului irevocabil, procedura executării silite împotriva debitoarei, a aflat că aceasta se află în procedura insolvenţei şi astfel, a procedat la depunerea unei cereri de înscriere la masa credală, cerere respinsă de către administratorul judiciar cu motivarea depăşirii termenului legal.

Se arată că, atâta vreme cât în actele contabile ale debitoarei, din culpa acesteia, nu a fost înregistrată, sub nicio formulă, creanţa solicitată de către SC C.l. SRL, aceasta nu este în culpă cu privire la faptul că nu a cunoscut situaţia debitorului până la data obţinerii titlului irevocabil.

Omisiunea societăţii debitoare dublată de omisiunea administratorului judiciar de a efectua faţă de recurentă orice act de înştiinţare cu privire la deschiderea procedurii, nu poate fi plasată în riscul creditorului de bună-credinţă căruia nu-i poate fi opozabilă publicarea sentinţei de deschidere a procedurii împotriva debitoarei în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

în aceste condiţii, se arată că prima hotărâre este neîntemeiată.

Cu privire la acest recurs nu s-au administrat probe noi, iar intimata, prin administrator judiciar, a formulat concluzii scrise în sensul respingerii recursului.

Recursul nu este fondat, iar Curtea va prezenta considerentele sale asupra hotărârii în cele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 85/2006, după deschiderea procedurii insolvenţei, administratorul judiciar are obligaţia notificării creditorilor cunoscuţi, menţionaţi în lista depusă de către creditor în condiţiile art. 28 alin. 1 lit. c), pentru înştiinţarea acestora asupra termenului limită de înscriere a creanţelor, termen specificat în sentinţa de deschidere a procedurii faţă de SC T.S.Ş. 94 SRL.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006, termenul pentru înregistrarea declaraţiilor de creanţă nu poate fi mai mare de 60 zile de la data deschiderii procedurii.

în cauză, prin sentinţa de deschidere a insolvenţei debitoarei nr. 2212/05.06.2007, s-a stabilit că termenul limită pentru înscrierea creanţelor este 29.07.2007 şi, în orice caz fată de dispoziţia legală arătată, acest termen nu putea depăşi data limită de 05.08.2007.

Pentru situaţia în care există creditori care nu au figurat pe lista înaintată de către debitor în condiţiile art. 28 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, creditori necunoscuţi, în accepţiunea legii, art. 7 alin. 3 teza a ll-a prevede că procedura notificării stabilită prin art. 61 din Legea nr. 85/2006 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin publicarea notificării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Astfel, aşa cum rezultă din dovada nr. 55250/20.07.2007 remisă la dosarul primei instanţe de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, notificarea creditorilor necunoscuţi s-a realizat prin publicarea sa în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă la data de 20.07.2007.

Aşadar, faţă de termenele la care s-a făcut anterior referire, SC C.l. SRL putea formula o cerere de depunere a declaraţiei sale de creanţă cel târziu până la 05.08.2007.

Aşadar, trebuie analizat şi dacă SC C.l. SRL deţinea, la data deschiderii procedurii o creanţă împotriva debitoarei pentru ca regimul înscrierii sale să fie guvernat de regulile amintite mai sus.

Potrivit art. 3 pct. 7 şi 16 din Legea nr. 85/2006, este creditor în procedura insolvenţei persoana care deţine faţă de debitor o creanţă născută anterior deschiderii procedurii şi care a fost admisă ca atare în tabelul preliminar, indiferent dacă acea creanţă este scadentă, sub condiţie sau litigioasă.

A pari, creanţa trebuie să fie generată de un raport juridic debitor anterior deschiderii procedurii, fie că este scadentă sau litigioasă. în acest caz, creditorul trebuie să procedeze la înscrierea creanţei în condiţiile de mai sus, sub sancţiunea decăderii.

Aceste condiţii sunt incidente în cazul creanţei SC C.l. SRL.

Raportul juridic care a generat creanţa faţă de SC T.S.Ş. 94 SRL, chiar litigios, era anterior datei deschiderii procedurii împotriva debitoarei (05.06.2007); la data deschiderii, creanţa afirmată de către SC C.l. SRL era chiar constatată în titlu, sentinţa comercială nr. 12119/20.12.2006 care avea caracterul de titlu executoriu, potrivit art. 7208 C. pr. civ., chiar dacă nu era definitivă sau irevocabilă, cum justifică recurenta.

Curtea subliniază că legiuitorul stabileşte regulile procedurale enunţate mai sus în legătură cu creanţele născute anterior deschiderii procedurii – fie că sunt sau nu constatate în titluri – şi astfel notează că toată justificarea recurentei cu privire la data obţinerii titlului nu este relevantă în cauză.

De asemenea, nu are greutate afirmaţia SC C.l. SRL cu privire la faptul că, deşi se afla în judecată cu SC T.S.Ş. 94 SRL, încă până la 06.02.2008, aceasta a ascuns faptul că intrase în procedura instituită prin Legea nr. 85/2006 pentru a atenţiona SC C.l. SRL asupra procedurilor relative la creanţa sa.

Curtea arată că în sensul aplicării regulilor cu privire la obligaţiile creditorilor referitoare la înscrierea creanţelor, nicio altă obligaţie decât cele subliniate şi reţinute ca îndeplinite, nu incumbă societăţii intrate în procedură.

Astfel, Curtea consideră, în suita considerentelor prezentate că cererea SC C.l. SRL de admitere a creanţei sale de 110.784,76 lei împotriva SC T.S.Ş. 94 SRL, formulată la 31.10.2008 a fost formulată în afara termenului legal şi peremptoriu şi astfel, toate considerentele în fapt şi în drept ale primei instanţe, precum şi soluţia adoptată, corespund unei corecte aplicări a legii.

De aceea, având în vedere dispoziţiile art. 312 C. pr. civ., recursul a fost respins ca nefondat.