Procedura insolvenţei. Răspunderea administratorilor. Respingerea cererii lichidatorului.


Utilizarea de către administratorul statutar a bunurilor aparţinând debitoarei în interes personal nu a constituit factorul determinant în ajungerea societăţii în stare de

Curtea de Apel Cluj, Secţia a Il-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 8246 din 2

septembrie 2013

Prin sentinţa civilă nr.839 din 19.03.2013, a Tribunalului Specializat Cluj s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar C.I.I. D.A. în contradictoriu cu pârâta P.R.D.

Analizând cererea de angajare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar, având în vedere disp. art.138 lit. a din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 42/10.01.2012 s-a admis cererea formulată de creditoarea DGFP Cluj şi s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC A.I. SRL, fiind desemnat administrator judiciar CII D.A. Prin sentinţa civilă nr. 492/7.02.2012 s-a dispus intrarea debitoarei în faliment în procedură simplificată, iar la data de 2.10.2012 a fost afişat la uşa instanţei tabelul definitiv de creanţe, la masa credală fiind înscrise creanţe în valoarea totală de 532.164,76 lei.

Pârâta P.R.D. a avut calitatea de administrator al debitoarei de la data înfiinţării şi până la deschiderea procedurii insolvenţei. Lichidatorul judiciar a formulat împotriva acesteia o cerere de antrenare a răspunderii în temeiul dispoziţiilor art. 138 alin.1 lit. a din solicitând obligarea la plata unei părţi din pasivul debitoarei în limita sumei de 34.625,66 lei reprezentând avansurile de trezorerie ridicate de pârâtă şi care nu au fost decontate.

Conform dispoziţiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.

Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere şi control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane şi societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligaţiei încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligaţii decurgând din contractul de mandat – cuprins în actul constitutiv – atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligaţii legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.

În cazul în care administratorii încalcă dispoziţiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârşesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezenţa unei răspunderi civile delictuale. În situaţia în care administratorii nu-şi îndeplinesc sau îşi îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredinţat de acţionari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.

Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere şi conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiţii, respectiv prejudicierea creditorilor, existenţa raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi respectiv culpa personală a celui faţă de care se antrenează răspunderea.

Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanţelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvenţă, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvenţă constituie o condiţie pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente faţă de către creditori şi implicit prejudicierea acestora.

Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispoziţiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiţia ca fapta membrilor organelor de supraveghere şi conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, prejudiciind astfel societatea şi indirect creditorii săi.

Fapta trebuie să fi produs starea de insolvenţă, respectiv încetarea plăţilor.

Vinovăţia poate îmbrăca forma culpei sau a intenţiei şi trebuie să fi existat la data săvârşirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenţiei, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracţiuni.

Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârşită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.

Răspunderea administratorului este angajată în orice situaţie în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.

Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract – culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în faţa unei culpe prezumate de unde derivă şi obligativitatea administratorului de a răsturna prezumţia de culpă, sarcina probei aparţinându-i.

Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtei nu poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv că aceasta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau a unei alte persoane şi prin acest fapt a cauzat starea de insolvenţă a debitoarei.

În cursul soluţionării cererii de chemare în judecată, pârâta P.R.D. a predat lichidatorului judiciar o parte din documentele contabile ale societăţii, iar în urma verificării acestor acte lichidatorul judiciar a constatat că soldul contului 461 „debitori” era de 33.225,06 lei în loc de 34.625,66 lei, iar o parte din această sumă a fost utilizată pentru plata furnizorilor. Pârâta nu a putut justifica modul în care a fost utilizată suma de 6.977,64 lei, în limita acestei sume fiind menţinută cererea de chemare în judecată. Însă, raportat la valoarea sumei pentru care pârâta nu a putut prezenta documente care să justifice folosirea acesteia în interesul debitoarei, judecătorul sindic apreciază că starea de insolvenţă a debitoarei nu a fost determinată de utilizarea acestei sume în interesul administratorului. Raportat la valoarea mare a pasivului debitoarei, respectiv 532.164,76 lei, chiar dacă suma de 6.977,64 lei ar fi fost folosită pentru a stinge o parte din datorii, acest fapt nu ar fi putut înlătura starea de insolvenţă a debitoarei. Judecătorul sindic reţine şi faptul că suma de 6.977,64 lei a fost folosită în interesul pârâtei în cursul anului 2011, în timp ce starea de insolvenţă a debitoarei este anterioară acestei date, o mare parte din creanţele înscrise la masa credală fiind anterioare anului 2011.

Faţă de considerentele reţinute, s-a apreciat că starea de insolvenţă a debitoarei nu a fost rezultatul folosirii de către pârâtă în interes personal a sumei de 6.977,64 lei, motiv pentru care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar C.I.I. D.A. în contradictoriu cu pârâta P.R.D..

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs lichidatorul SC A.I. SRL TURDA solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei comerciale atacate şi pe fond, admiterea cererii formulate şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtei P.R.D., în calitate de administrator, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale pentru pasivul parţial al debitorului SC A.I. SRL , în cuantum de 6.977,64 lei.

În motivele de recurs se arată că, în fapt, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, prin sentinţa comercială nr. 42 din 10.01.2012 s-a deschis procedura insolvenţei faţă de SC A.I. SRL, ….

In exercitarea atribuţiilor care revin lichidatorului judiciar, acesta a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva administratorului statutar P.R.D., care face obiectul dosarului nr. …, prin care am solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata parţială a pasivului societăţii debitoare în cuantum de 34.625,66 lei, considerând că în prezenta cauză sunt incidente prevederile art. 138, al. 1, lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Aşa cum a învederat şi în cererea iniţială de atragere a răspunderii patrimoniale, lichidatorul judiciar a procedat la analizarea actelor contabile, în urma căreia a constatat faptul că în balanţa contabilă încheiată la 31.12.2011, ultima balanţă de la data deschiderii procedurii, sunt reflectate în contul 461 „Debitori diverşi” suma de 33.225,06 lei, reprezentând avansuri de trezorerie ridicate de administratorul statutar P.R.D., sumă care nu a fost decontată către societatea debitoare şi nici nu s-a făcut dovada că sumele de bani ridicate din casierie au fost folosite în interesul debitoarei, în sensul achiziţionării de stocuri.

Ulterior depunerii cererii, respectiv la primul termen de judecată, administratorul statutar a prezentat în instanţă o serie de chitanţe, care nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă, reprezentând plata unor furnizori de la care debitoarea a achiziţionat marfă.

Precizează că lichidatorul judiciar a efectuat analiza acestor chitanţe, sens în care a solicitat contabilei firmei fişa de cont analitică pentru furnizorii care au fost achitaţi cu chitanţele prezentate de administratorul statutar, conform cărora s-au achitat în numerar, respectiv din avansurile ridicate din casieria debitoarei, aşa cum susţine d-na administrator statutar.

Din analiza fişelor de cont 401 „Furnizori” a constatat că aceste chitanţe au fost înregistrate în evidenţa contabilă în contul fiecărui furnizor, ceea ce dovedeşte că suma ridicată de administratorul statutar de 33.225,06 lei a fost utilizată doar parţial pentru plata datoriilor către furnizori, aşa după cum voi prezenta mai jos.

Astfel, din analiza efectuată, lichidatorul judiciar a constatat că din chitanţele prezentate de d-na administrator statutar au fost achitate din următoarele surse financiare, aşa cum rezultă din formulele contabile:

Din avansuri de trezorerie (din contul 461 sau 542):chitanţa seria KON, nr. 20782/10.05.2012, SC K.F. SRL – suma de 2.062,50 lei, fiind achitată din avansuri de trezorerie; chitanţa sria SER, nr. 6881/15.05.2012, SC S. SRL – suma de 2.361,76 lei, achitată din avansuri de trezorerie; chitanţa sria HANF, nr. 9216/22.05.2012, SC H.P. SRL – suma de 4.973,88 lei, achitată din avansuri de trezorerie; chitanţa sria HANF, nr. 9169/16.05.2012, SC H.P. SRL – suma de 4.993,20 lei, achitată din avansuri de trezorerie; chitanţa sria HANF, nr. 9250/23.05.2012, SC H.P. SRL – suma de 4.959,99 lei, achitată din avansuri de trezorerie;

chitanţa sria ROXC, nr. 6710/15.05.2012, SC R.F. Corn SRL – suma de 4.805,28 lei, achitată din avansuri de trezorerie; chitanţa sria ROXC, nr. 6717/16.05.2012, SC R.F.C. SRL – suma de 2.090,81 lei, achitată din avansuri de trezorerie; direct din casieria debitoarei (din contul 5311 sau 455):

Fişa de cont al SC A. SRL este un furnizor cu sold de 4.001,08 lei, care a fost achitat din casieria debitoarei şi nu din avansuri de trezorerie, fiind trecut pe fişa de cont „omis”, adică lipsă chitanţa, fiind înregistrat prin corespondenţă cu contul 455, datorită faptului că suma de bani a fost ridicată de administratorul statutar din casieria debitoarei, şi nu din avansuri de trezorerie, aşa cum a prezentat aceasta, tocmai pentru a induce în eroare instanţa; – chitanţa nr. 651/29.09.2011, SC Z. SRL Aleşd – suma de 3.000 lei, care a fost achitat din casieria debitoarei şi nu din avansuri de trezorerie, fiind trecut pe fişa de cont „omis”, adică lipsă chitanţa, fiind înregistrat prin corespondenţă cu contul 455, datorită faptului că suma de bani a fost ridicată de administratorul statutar din casieria debitoarei, şi nu din avansuri de trezorerie, aşa cum a prezentat aceasta;

Aşadar, suma totală achitată direct din casieria debitoarei către furnizori este de 7.001,08 lei, iar suma achitată către furnizori din avansurile de trezorerie ridicate de administratorul statutar este de 26.247,42 lei, rezultând o diferenţă de avansuri de trezorerie neacoperită şi nejustificată în sumă de 6.977,64 lei (33.225,06 – 26.247,42 = 6.977,64).

De asemenea, recurenta arată că a solicitat d-nei contabile a firmei să prezinte o balanţă de verificare încheiată după ce înregistrează chitanţele care au fost prezentate de d-na administrator statutar, conform surselor financiare prezentate, rezultând că soldul contului 461 „Debitori” este de 6.977,64 lei. Depunem ca anexă balanţa de verificare încheiată la data de 31.07.2012 şi fişele de cont 401 „Furnizori” aferent chitanţelor achitate.

Totodată, lichidatorul judiciar a analizat site-ul Recom în vederea identificării stării de fapt al fiecărui furnizor la data achitării lor, constatând faptul că toţi furnizorii erau în funcţiune.

Consideră că fapta administratorului statutar a debitoarei SC A.I. SRL, constând în aceea că nu a justificat în întregime avansurile de trezorerie ridicate din patrimoniul debitoarei, îndeplineşte condiţiile răspunderii civile delictuale.

Lichidatorul judiciar apreciază pe deplin dovedite faptele ilicite ale pârâţilor, vinovăţia sa sub forma culpei şi raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite şi prejudiciu, conform art. 998 C. Civ.

Aşadar, solicită admiterea acţiunii pentru motivele expuse şi obligarea administratorul statutar al societăţii debitoare – dna P.R.D., în temeiul art. 138, alin. 1, lit a) să suporte parţial pasivul social faţă de creditorii falitei în sumă de 6.977,64 lei, constând în avansuri de trezorerie nejustificate.

În drept, îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304, pct. 9 Cod procedura civilă şi art. 25, art. 138, al. 1, lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Analizând recursul declarat de către lichidatorul SC A.I. SRL TURDA prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 3041CPC, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenţei debitoarei SC A.I. SRL a fost justificat prin invocarea dispoziţiilor art. 138 lit.a din Legea nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvenţă, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.

Declanşarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere – administratori, directori, cenzori şi orice altă persoană – care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvenţă impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiţie îndeplinită în speţă.

După cum rezultă din certificatul constatator eliberat de către ORC Cluj, pârâta este administratorul debitoarei.

Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvenţă a notificat atât societatea debitoare, cât şi pe foştii administratori să predea registrele şi actele societăţii.

Curtea reaminteşte că jurisprudenţa a reţinut în mod constant premisa coexistenţei dintre cauză şi condiţii, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar şi condiţiile cauzale, adică faptele care au mediat acţiunea cauzală.

În speţă, Curtea constată că suma pentru care s-a cerut antrenarea răspunderii personale a administratorului debitoarei a fost greşit stabilită şi că în loc de suma de 34.625,66 lei, soldul contului 461 este de 33.225,06 lei, sumă care a fost folosită în principal pentru plata furnizorilor.

Probele existente la dosar atestă împrejurarea că doar suma de 6.977, 64 lei nu a putut fi justificată de către pârâtă.

Curtea va achiesa statuărilor judecătorului sindic şi va reţine că în mod corect acesta a stabilit că în raport de valoarea pasivului debitoarei, de 532.164,76 lei chiar dacă suma de 6.977,64 lei ar fi fost folosită pentru a stinge o parte din datorii, acest fapt nu ar fi putut înlătura starea de insolvenţă a debitoarei. Nu în ultimul rând trebuie remarcat că suma de 6.977,64 lei a fost folosită în interesul pârâtei în cursul anului 2011, în timp ce starea de insolvenţă a debitoarei este anterioară acestei date, o mare parte din creanţele înscrise la masa credală fiind anterioare anului 2011.

Nu în ultimul rând trebuie subliniat faptul că probele administrate în cauză au evidenţiat împrejurarea că utilizarea de către administratorul statutar a bunurilor aparţinând debitoarei în interes personal nu a constituit factorul determinant în ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.

Prin urmare, în mod corect judecătorul sindic a apreciat că starea de insolvenţă a debitoarei nu a fost rezultatul folosirii de către pârâtă în interes personal a sumei de 6.977,64 lei, cererea formulată, fundamentată pe prevederile art.138 lit.a din LPI fiind nefondată.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâtă ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge şi va menţine în întregime dispoziţiile hotărârii recurate.