Folosirea bunurilor societăţii în interesul propriu sau al altor persoane
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, 8566 din 16 septembrie 2013
Prin sentinţa civilă nr.3490 din 26.09.2012 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost admisă cererea precizată formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC P. SRL, H.B.I. SPRL, în contradictoriu cu pârâţii M.F.M. şi M.C., şi, în consecinţă a fost obligată pârâta M.F.M., administratorul statutar al debitoarei SC P. SRL şi pârâtul M.C., administratorul de fapt al debitoarei SC P. SRL, în solidar, să plătească o parte din pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC P. SRL, în cuantum de 308.845,84 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa analizând incidenţa dispoziţiilor art. 138 din în prezenta cauză, a reţinut că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de , să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, dacă a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane … .
În ceea ce priveşte calitatea fiecăruia dintre pârâţi, judecătorul sindic reţine că d-na M.F.M. este administratorul statutar al debitoarei, astfel cum rezultă din evidenţele registrului comerţului – lista de control a debitoarei, iar d-l M.C. este administratorul de fapt al debitoarei, astfel cum rezultă din înscrisul intitulat „contract de administrare” aflat la f. 37 din vol. I, prin care d-na M.F.M., administratorul statutar al debitoarei l-a împuternicit pe d-l M.C. să îndeplinească cu puteri depline mandatul de administrator al debitoarei, fără a înregistra această convenţie în registrul comerţului.
Astfel cum rezultă din balanţa de verificare a debitoarei aferentă lunii iunie 2009 (ultima lună în care debitoarea şi-a desfăşurat activitatea) la 30 iunie 2009 debitoarea înregistra avansuri de trezorerie acordate în
cuantum de 282.973,74 lei în soldul debitor al contului 5311 – casa în lei şi 25.872,10 lei în soldul debitor al contului 4111 – clienţi neîncasaţi.
Date fiind calităţile lor de administratori (statutar şi de fapt), pârâţii erau singurele persoane care puteau ridica şi dispune în mod legal de avansurile de trezorerie, dar nu a făcut dovada faptului că aceste avansuri ar fi fost folosite în interesul debitoarei. În mod similar, pârâţii erau singurele persoane care aveau la dispoziţie documentele justificative pentru recuperarea debitelor în cuantum de 25.872,10 lei de la clienţii debitoarei, însă nu au predat înscrisurile respective lichidatorului judiciar, fapt conex din care, în condiţiile art. 1203 C.civ. din 1864, judecătorul sindic trage prezumţia că pârâţii au încasat şi şi-au însuşit sumele respective, ori au adoptat o atitudine pasivă intenţionată în sensul nerecuperării acestor sume de bani de la debitorii debitoarei, în detrimentul intereselor debitoarei. Toate aceste aspecte de fapt întrunesc condiţiile de incidenţă ale art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat prin aceste fapte, judecătorul sindic reţine că existenţa şi întinderea prejudiciului sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei SC P. SRL, care are o valoare cumulată a creanţelor înregistrate împotriva averii superioară fracţiunii solicitate a fi suportată de către pârâţi. Cât priveşte culpa pârâţilor şi raportul de cauzalitate dintre fapte şi prejudiciu, judecătorul sindic are în vedere dispoziţiile art. 73 lit. c şi e din Legea nr. 31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societăţii sunt răspunzători în mod solidar pentru ţinerea registrelor prevăzute de lege (dispoziţie care se aplică şi actelor contabile) şi pentru îndeplinirea obligaţiilor care le revin în temeiul legii. În acest context, însuşirea / folosirea în interes propriu sau a unei alte persoane a bunurilor debitoarei reprezintă o faptă ilicită, contrară obligaţiei de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligenţa unui mandatar comercial, stabilită prin art. 72 din Legea nr. 31/1990.
În consecinţă, judecătorul sindic a apreciat pe deplin dovedită faptele ilicite ale pârâţilor, vinovăţia sa sub forma dolului şi raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite şi prejudiciu, conform art. 998 C.civ.
În ceea ce priveşte întinderea răspunderii pârâţilor, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că fracţiunea din debitul înregistrat în tabelul definitiv al creanţelor solicitată a fi suportată de către pârâţi îşi are originea în faptele ilicite ale pârâţilor, mai sus descrise, motiv pentru care răspunderea personală şi solidară a pârâţilor a fost antrenată pentru această sumă, în condiţiile art. 138 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Pentru considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic a admis cererea precizată formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC P. SRL, H.B.I. SPRL, CUI 18939870, în contradictoriu cu pârâţii M.F.M. şi M.C. şi, în consecinţă, a obligat pârâta M.F.M., administratorul statutar al debitoarei SC P. SRL şi pârâtul M.C., administratorul de fapt al debitoarei SC P. SRL, în solidar, să plătească o parte din pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC P. SRL, în cuantum de 308.845,84 lei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta M.F.M. prin care a solicitat admiterea recursului, , modificarea sentinţei civile atacate în sensul respingerii cererii de antrenarea a răspunderii patrimonială formulate de lichidatorul judiciar al P. SRL.
În motivare se arată că faptele ilicite prevăzute de art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006 şi reţinute de judecătorul sindic ca fiind săvârşite de pârâtă nu au fost săvârşite de aceasta ci de pârâtul M.C., administratorul de fapt al societăţii debitoare. Acest aspect a fost recunoscut de altfel şi de pârât în cursul judecăţii în fond a cauzei şi rezultă şi din actele depuse la dosar.
De asemenea în cauză trebuia să se ţină cont şi de disp. art.1542 C.civ. şi de situaţia de fapt existentă în cauză, respectiv că ambii pârâţi deţineau calitatea de asociaţi ai debitoarei. În situaţia în care cei doi asociaţi au numit prin actul constitutiv un administrator iar administratorul astfel desemnat a delegat dreptul de administrare celuilalt asociat, acesta din urmă acceptând mandatul printr-un înscris care nu a fost înregistrat în sau cuprins într-un act modificator al actului constitutiv, se poate concluziona că voinţa comună a celor doi asociaţi a fost aceea de a confirma ca administrator numai pe asociatul M.C. chiar dacă pentru acest lucru nu s-au îndeplinit formalităţile de înregistrare în Registrul Comerţului .
Analizând recursul formulat, Curtea reţine următoarele:
Lichidatorul judiciar al debitoarei SC P. SRL, H.B.I. SPRL, prin cererea formulată a solicitat obligarea pârâtei M.F.M., administratorul statutar al debitoarei SC P. SRL, la plata pasivului debitoarei înscris în tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei, în cuantum de 876.961,59 lei.
În motivarea cererii, a arătat că pârâta deţinea la data deschiderii procedurii calitatea de asociat şi administrator statutar al debitoarei, însă deşi a fost notificată prin adresa nr. 259/5 februarie 2009 să predea documentele debitoarei prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu şi-a îndeplinit această obligaţie, omisiune care a determinat lichidatorul judiciar să prezume faptul conex al neconducerii contabilităţii debitoarei în conformitate cu prevederile legale, cu consecinţa incidenţei art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
A mai arătat că în cuprinsul raportului nr. 2690/30 octombrie 2009, depus la dosar la 3 noiembrie
2009, a analizat cauzele şi împrejurările care au condus debitoarea la insolvenţă, raportul fiind întemeiat pe bilanţurile publicate pe site-ul MFP. A reţinut că în cuprinsul bilanţului întocmit la 31 decembrie 2008 apar înregistrate următoarele: active imobilizate în cuantum de 426.945 lei, stocuri – materii prime, materiale şi mărfuri în valoare de 173.081 lei, sume de bani în casă şi conturi la bănci în valoare totală de 493.182 lei şi creanţe în sumă de 146.554 lei. A învederat că a notificat-o pe pârâtă prin adresa nr. 2641/23 noiembrie 2009 să îi predea bunurile, stocurile, sumele de bani şi informaţiile şi documentele justificative în vederea recuperării creanţelor debitoarei, precum şi documentele debitoarei prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, însă pârâta nu i-a predat până la data formulării acţiunii bunurile, stocurile, sumele de bani şi documentele arătate, fapt care a condus lichidatorul judiciar la concluzia incidenţei în cauză şi a dispoziţiilor art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
La data de 25 mai 2010, lichidatorul judiciar a depus o precizare a cererii introductive, prin care a extins acţiunea şi împotriva pârâtului M.C., administrator de facto al debitoarei SC P. SRL.
În motivarea acestei precizări, a arătat că la data de 23 februarie 2010 s-a prezentat la sediul său pârâtul M.C. şi i-a predat o parte din documentele debitoarei, inclusiv un contract de administrare prin care pârâtul M.C. era împuternicit de administratorul statutar să îndeplinească cu puteri depline mandatul de administrator al debitoarei. A mai arătat că pârâtul M.C., deşi a fost notificat prin adresa nr. 842/8 aprilie
2010, nu a dat curs solicitării sale de a îi preda unele documente şi informaţii suplimentare, deşi a ridicat corespondenţa la 13 aprilie 2010.
A mai arătat că debitoarea a desfăşurat activitate şi după deschiderea procedurii insolvenţei (28 ianuarie 2009), activitate care nu a fost supravegheată de administratorul judiciar, deoarece reprezentanţii debitoarei nu i-au pus la dispoziţie în termenul de 10 zile stabilit de instanţă documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
A învederat că la data de 23 februarie 2010, după aproximativ 13 luni de la deschiderea procedurii, pârâtul M.C.N. a pus la dispoziţia sa o parte din documentele solicitate prin adresa nr. 259/5 februarie 2009. De asemenea, prin adresa nr. 2641/23 octombrie 2009, lichidatorul judiciar a solicitat administratorului statutar al debitoarei, pârâta M.F.M. predarea activelor imobilizate şi circulante aflate în patrimoniul societăţii debitoare şi a documentelor justificative privind clienţii neîncasaţi, în vederea efectuării demersurilor necesare pentru recuperarea creanţelor.
A arătat că pârâtul M.C. i-a pus totodată la dispoziţie balanţa de verificare a contului 401 „Furnizori” aferentă lunii iunie 2009. Conform soldului creditor la 30.06.2009, societatea debitoare avea de achitat datorii către furnizori în sumă de 452.135, 75 lei. Lichidatorul judiciar a apreciat că administratorul statutar al societăţii debitoare şi administratorul de fapt nu au dat dovadă de diligenţă în cadrul procedurii, fiind astfel prejudiciaţi numeroşi creditori care nu au fost notificaţi conform Codului de procedură civilă în lipsa documentelor contabile. De asemenea, a fost predată lista datoriilor către bugetul de stat, în sumă totală de 181.174,83 lei la 30.06.2009. Conform documentelor predate, pe lângă activitatea declarată în bilanţurile contabile de „comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei în magazine specializate” au fost desfăşurate şi activităţi de alimentaţie publică şi comerţ cu ridicata al îmbrăcămintei, respectiv alimentaţie publică în locaţiile Iulius Mall P70 şi str. Horea nr. 2. În prima jumătate a anului 2009, conform balanţei de verificare pentru perioada 01.01.-30.06.2009 managementul a fost unul defectuos, înregistrându-se venituri de 20.289,94 lei şi cheltuieli de 276.962,11 lei, rezultând astfel o pierdere brută de 256.672,17 lei la care se adaugă impozitul pe profit de
1.433 lei.
A arătat că cele mai multe cheltuieli sunt reprezentate de cheltuielile cu mărfurile, respectiv 126.703,81 lei, fără a se înregistra venituri din vânzarea acestora. A învederat că au fost efectuate cheltuieli importante în aceasta perioadă astfel: cheltuieli cu personalul -30.530,00 lei, cheltuieli cu reclama -12.284,56 lei, cheltuieli cu impozite, taxe – 3.643,52 lei, cheltuieli cu diferenţe de curs – 19.805,82 lei. Conform balanţei de verificare la 30.06.2009, activele imobilizate constau în: licenţă cappucino – 256.752,87 lei, fiind înregistrata o amortizare de 14.824 lei, mocheta – 4.988,81 lei, fiind înregistrată o amortizare de 3.723,46 lei, imobilizări corporale în curs – 94.417,75 lei, imobilizări financiare – 22.895,77 lei.
A arătat că nu i-au fost predate aceste imobilizări şi nici nu a fost prezentată componenţa imobilizărilor în curs şi a celor financiare, fiind incidente dispoziţiile art. 138, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006. De asemenea, au fost înstrăinate imobilizări corporale constând în mijloace de transport şi echipamente tehnologice către societăţi aparţinând celor doi asociaţi, respectiv SC M. SRL şi SC C.I. SRL, unele la preţuri mai mici decât cele de achiziţie, rezultând cheltuieli cu activele cedate. În perioada ianuarie-iunie 2009 au fost înregistrate cheltuieli cu activele cedate şi alte operaţiuni de capital în sumă de 25.207,30 lei. A arătat că nu cunoaşte către cine au fost înstrăinate aceste active în lipsa unor documente detaliate (facturi, registre jurnal, etc.), deoarece din facturile predate rezultă doar facturarea de avansuri de chirie către SC M. SRL în această perioadă. Totodată, a arătat că nu i-au fost puse la dispoziţie documentele privind încasarea contravalorii tuturor acestor active. În ceea ce priveşte stocurile, la 30.06.2009 societatea debitoare avea înregistrate stocuri rezultate din achitarea în avans a unor furnizori, în sumă de 34.092,48 lei. Lichidatorului judiciar nu i-au fost puse la dispoziţie documente privitoare la furnizorii debitori.
Raportat la faptul că la 01.01.2009 societatea debitoare avea stocuri de marfă în sumă de 412.251,49 lei, iar la 30.06.2009 acestea nu mai figurau în patrimoniul societăţii debitoare, fără a se valorifica şi a se obţine venituri din vânzarea mărfurilor, lichidatorul judiciar a considerat că s-a procedat la ascunderea acestor active constând în mărfuri. Mai mult factura nr. 50/31.01.2009, prin care a fost facturată chiria către SC M. SRL în sumă de 69.000 lei nu apare înregistrată în în contul venituri din redevenţe şi chirii, ceea ce conduce la concluzia că nu a fost condusă corect contabilitatea. A mai arătat că la 30.06.2009 societatea debitoare are înregistrate creanţe cu următoarea provenienţă: furnizori debitori pentru prestarea de
servicii – 1.680,67 lei, clienţi – 25.872,10 lei, debitori diverşi – 4.176,90 lei, avansuri de trezorerie –
282.973,74 lei. Având în vedere faptul că nu i-au fost puse la dispoziţie informaţii cu privire la numele persoanelor care au ridicat avansurile de trezorerie în sumă de 282.973,74 lei, a tras prezumţia că aceste sume au fost folosite în interes propriu de către asociaţi, fiind incidente dispoziţiile art. 138, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006. De asemenea, a arătat că au fost înregistrate cheltuieli în avans în sumă de 10.600 lei.
Referitor la creanţele pe care societatea debitoare le deţine faţă de clienţi, a arătat că d-l M.C. N. i-a pus la dispoziţie lista cu clienţii neîncasaţi la 30.06.2009, însă nu i-a predat documentele justificative în vederea realizării demersurilor de recuperare – facturi, contracte, chitanţe, extrase de cont. A învederat că există o singură factură identificată pentru clientul SC O. SRL, însă raportat la faptul că nu au fost puse la dispoziţie fişele de cont ale fiecărui client neîncasat, lichidatorul judiciar nu cunoaşte dacă suma cu care figurează în sold acest client provine doar din factura nr. 301/15.04.2008 în valoare de 4.655,01 lei pusă la dispoziţie, astfel încât nu este în măsură să calculeze eventuale dobânzi.
În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată după data deschiderii procedurii insolvenţei, lichidatorul judiciar a arătat că nu cunoaşte activităţile concrete realizate în lipsa unor documente detaliate. Conform fişelor depuse, la 31.01.2009 societatea debitoarea figura cu 9 angajaţi pentru care nu a fost făcută dovada desfacerii contractelor de muncă. Din balanţa de verificare pe perioada 1.06. – 30.06.2009 rezultă că au fost efectuate plăţi către asociaţi în scopul restituirii de sume cu titlu de creditare în sumă de 20.086,78 lei. A arătat că, în opinia sa, persoanele care prin faptele prevăzute la art. 138 din Legea nr. 85/2006 ar fi cauzat ajungerea societăţii în starea de insolvenţă sunt administratorul statutar al societăţii debitoare, d-na
Mărginean Felicia şi administratorul de fapt, d-l M.C..
Având în vedere faptul că d-na M.F.M., administrator statutar al SC P. SRL şi d-l M.C., administrator de fapt al aceleaşi societăţi, nu au pus la dispoziţia lichidatorului judiciar activele constând în bunuri, stocuri şi sume de bani, evidenţiate în contabilitatea debitoarei, acest fapt a condus lichidatorul judiciar la prezumţia că bunurile societăţii au fost folosite în interes personal de către cei doi administratori ai societăţii debitoare,
motiv pentru care a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
A învederat că în conformitate cu Legea contabilităţii, administratorii statutari sunt obligaţi să asigure conducerea evidenţei contabile a societăţii, întocmirea bilanţurilor contabile şi depunerea acestora la organele teritoriale ale Ministerului Economiei şi Finanţelor. Ţinerea corectă a registrelor contabile ale societăţii este o obligaţie stabilită în sarcina administratorilor statutari ai societăţilor comerciale, obligaţie stabilită prin art. 71 din Legea 31/1990. Aceasta stipulează răspunderea administratorilor statutari faţă de societate atât pentru inexistenţa registrelor cerute de lege cât şi pentru neţinerea corectă a acestora. De asemenea, conform art.11 din Legea contabilităţii respectiv Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii societăţii revine administratorilor statutari.
Din nepredarea tuturor documentelor contabile solicitate de către lichidatorului judiciar a prezumat neţinerea contabilităţii societăţii debitoare în conformitate cu dispoziţiile legale, apreciind în cauză incidente şi dispoziţiile art. 138 lit. d din Legea 85/2006.
Concluzionând, a apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 138, alin. 1, lit. a şi d şi alin 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, motiv pentru care a solicitat obligarea pârâţilor M.F.M. şi M.C., în solidar, la plata sumei de 876.961,59 lei, reprezentând întreg pasivul societăţii debitoare conform tabelului definitiv de creanţe.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 138, alin. 1, lit. a) şi d) şi alin 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Răspunderea administratorilor faţă de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include şi obligaţiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor faţă de terţi apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, aşadar, acesta fiind şi contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispoziţiilor art 138 din Legea nr 85/2006.
Obligaţia şi răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7, teza întâi, din Legea societăţilor comerciale respectiv obligaţiile şi răspunderea circumscrisă mandatului şi cel de-al doilea pilon, constituit de dispoziţiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, Legea nr 31/1990 care constituie, în fapt, o dispoziţie de trimitere la dreptul societăţilor comerciale.
Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce decurg din funcţie, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligaţiile de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.
Judecătorul sindic a reţinut în mod corect că pârâţii erau singurele persoane care aveau la dispoziţie documentele justificative pentru recuperarea debitelor în cuantum de 25.872,10 lei de la clienţii debitoarei, însă nu au predat înscrisurile respective lichidatorului judiciar, fapt conex din care, în condiţiile art. 1203
C.civ. din 1864, validând prezumţia că pârâţii au încasat şi şi-au însuşit sumele respective, ori au adoptat o atitudine pasivă intenţionată în sensul nerecuperării acestor sume de bani de la debitorii debitoarei, în detrimentul intereselor debitoarei. Toate aceste aspecte de fapt întrunesc condiţiile de incidenţă ale art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Legiuitorul a instituit doar cerinţa contribuţiei la ajungerea debitorului în insolvenţă fapt care relevă voinţa legiuitorului de a da valoare cauzală şi acelor fapte care, deşi nu au determinat direct starea de insolvenţă, au contribuit la producerea ei.
Aserţiunile recurentei vizând împrejurarea că odată ce administratorul de fapt , celălalt pârât obligat în solidar a recunoscut săvârşirea faptelor ce cad sub incidenţa art 138 alin 1 lit a din LPI nu mai poate fi antrenată şi răspunderea sa întrucât legiuitorul a stabilit răspunderea în sarcina persoanei vinovate de apariţia stării de insolvenţă şi nu automat în sarcina administratorului statutar nu pot fi primite raportat la cele evidenţiate cu privire la obligaţiile ce îi revin administratorului statutar .
Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la
îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale , al cărei cuantum nu a fost contestat în speţă , mai mult fiind formulate angajamente de plată de către pârât .
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societăţii de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvenţă şi că o consecinţă a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanţelor pe care o aveau creditorii faţă de societate.
Între actele ce pot fi calificate ca intrând în sfera de răspundere este şi aceea de a mandat un terţ , fie el şi asociat în exercitarea atribuţiilor ce îi revin cu ignorarea regulilor privind asigurarea publicităţii în ceea ce priveşte viaţa societară .
Textul legal invocat nu distinge între conducătorii, organele de conducere în funcţie la data deschiderii procedurii şi conducătorii a căror mandate au încetat la diverse date, iar împrejurarea că pârâta faţă de care s-a solicitat antrenarea răspunderii susţine că în fapt nu îndeplinea atribuţiile ce decurgeau din calitatea de administrator nu au relevanţă raportat la împrejurarea că nu a fost operată în evidenţele registrului comerţului o modificare în sensul afirmat de pârâtă în ceea ce priveşte persoana împuternicită să reprezinte debitoarea.
Susţinerea pârâtei că nu a îndeplinit atribuţiile de administrator nu este de natură a înlătura răspunderea acesteia pentru neîndeplinirea prerogativelor instituite de lege în sarcina sa iar efectuarea unor operaţiuni care intrau în competenţa sa de către asociaţi nu înlătură răspunderea sa ,odată demonstrată o astfel de situaţie a operat solidaritatea cu acea persoană care alături de pârâta recurentă a cauzat starea de insolvenţă a debitorului .
Apărarea pârâtei potrivit căreia nici unul din documentele prezentate nu purtau semnătura sa nu poate primi valenţele pe care aceasta le doreşte întrucât această stare de fapt confirmă că pârâta nu a îndeplinit obligaţiile care îi incumbau în baza mandatului încredinţat .
Împrejurarea că mandatul de administrator nu a fost îndeplinit fără a se face menţiunea la registrul comerţului, în lipsa documentelor şi menţiunilor impuse de lege nu pot determina exonerarea de răspundere , tocmai pârâtei incumbându-i obligaţia de a veghea la corecta reflectare în registrul comerţului a situaţiei societăţii şi executării obligaţiilor debitoarei fie ele născute din raporturi juridice sau incumbând din lege .
Judecătorul sindic a reţinut urmare a interpretării corecte a dispoziţiilor incidente că sunt întrunite condiţiile cerute de art. 138 (1) lit. „a” din Legea 85/2006 pentru a putea fi angajată răspunderea pârâtei, considerând în mod corect că probatoriul administrat a relevat că din neprezentarea soldului de casă nu se poate reţine decât că acesta a fost utilizat în interes propriu iar atitudinea administratorului statutar în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor instituite în sarcina acesteia în baza art.70 şi urm. din Legea nr.31/1990 a fost cea care a determinat insolvenţa debitoarei.
Sensul dispozitiei legale, potrivit căreia judecatorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârşirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozitiile art. 2 din Legea insolvenţei, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă.
Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în conditii identice celor dintr-o acţiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speţă probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.
Susţinerile recurentului că fapta ilicită nu există nu au acoperire , fapta invocată îndeplinind întocmai elementele constitutive ale prevederilor art 138 ali1lit a din LPI , respectiv împrejurarea că pe lângă activitatea declarată în bilanţurile contabile de „comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei în magazine specializate” au fost desfăşurate şi activităţi de alimentaţie publică şi comerţ cu ridicata al îmbrăcămintei, respectiv alimentaţie publică . În prima jumătate a anului 2009, conform balanţei de verificare pentru perioada 01.01.-30.06.2009 managementul a fost unul defectuos, înregistrându-se venituri de 20.289,94 lei şi cheltuieli de 276.962,11 lei, rezultând astfel o pierdere brută de 256.672,17 lei la care se adaugă impozitul pe profit de 1.433 lei, cheltuielile cu mărfurile, respectiv 126.703,81 lei, fără a se înregistra venituri din
vânzarea acestora, că au fost efectuate cheltuieli importante în aceasta perioadă astfel: cheltuieli cu personalul -30.530,00 lei, cheltuieli cu reclama – 12.284,56 lei, cheltuieli cu impozite, taxe – 3.643,52 lei, cheltuieli cu diferenţe de curs – 19.805,82 lei. Conform balanţei de verificare la 30.06.2009, activele imobilizate constau în: licenţă cappucino – 256.752,87 lei, fiind înregistrata o amortizare de 14.824 lei, mocheta – 4.988,81 lei, fiind înregistrată o amortizare de 3.723,46 lei, imobilizări corporale în curs -94.417,75 lei, imobilizări financiare – 22.895,77 lei.
Toate sumele indicate în măsura în care nu au fost justificate ca fiind realizate în scopul îndeplinirii obiectului de activitate şi nu au fost îndeplinite pentru debitoare şi nu se regăsesc în contul acesteia relevă ca au fost folosite în folosul propriu sau a altei persoane , celălalt pârât .
Răspunderea administratorului fiind una convenţională , culpa administratorului se apreciază după tipul abstract, culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în faţa unei culpe prezumate de unde derivă şi obligativitatea administratorului de a răsturna prezumţia de culpă, sarcina probei aparţinându-i , aşa cum corect a reţinut şi judecătorul sindic .
Înscrisurile prezentate aşa cum s-a evidenţiat anterior nu sunt de natură a răsturna această prezumţie întrucât în fapt relevă că nu a fost respectate nici dispoziţiile care reglementează corecta conducere a contabilităţii.
Raportul de cauzalitate se verifică în concret şi nu pot fi reţinute susţinerile recurentei că starea de insolvenţă nu a fost determinată de fapta sa ci a celuilalt pârât atât timp cât s-a demonstrat existenţa unui raport de cauzalitate suficient de caracterizat între fapta reţinută şi starea de insolvenţă cauzată.
Aşadar, faţă de situaţia relevată de actele depuse la dosarul cauzei de către lichidator, judecătorul sindic a apreciat , în mod corect, că atâta timp cât au existat bunuri şi sume de bani în patrimoniul debitoarei, iar la momentul deschiderii procedurii acestea nu mai existau în fapt, prezumţia că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
Considerentele enunţate au demonstrat că recursul promovat este nefondat şi în consecinţă în temeiul art 312 C pr civ , Curtea va respinge recursul declarat de pârâta M.F.M. împotriva sentinţei civile nr.3490 din
26.09.2012 a Tribunalului Specializat Cluj pe care o va menţine în întregime.
