Curtea de Apel Cluj, secţia a Il-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 9251 din 9 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr.3032 din 16.05.2012 a Tribunalului Maramureş s-a admis acţiunea formulată de reclamanta C.I. SPRL lichidator desemnat pentru falimentul debitoarei SC T.G.I. SRL Baia Mare împotriva pârâtei C.D.D., în calitate de administrator statutar al debitoarei SC T.G.I. SRL aflată în procedură şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei falite reprezentând creanţele declarate în faliment, în cuantum de 148.095,00 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că sunt întrunite condiţiile de fond ale răspunderii pentru acoperirea pasivului.
Tribunalul a reţinut că pârâta nu a pus la dispoziţia lichidatorului în termenul stabilit prin sentinţa de deschidere a documentele contabile, cu toate că a fost notificată.
Prima instanţă a mai relevat că deşi în bilanţul al debitoarei nu figurează înscrise active imobilizate, în balanţele contabile există totuşi evidenţiat un sold
contabil la mijloace de transport, în sumă de 23.784 lei, reprezentând un autoturism Opel Vectra, fabricat în anul 1996, achiziţionat de debitoare în anul 2002 de la C.I.F. bun care nu a fost predat lichidatorului.
Judecătorul sindic a învederat că activele circulante reprezentând creanţe în sumă de 25.161 evidenţiate în bilanţ în intervalul 2007 – 2008 au fost trecute, în cursul anului 2009, la categoria „alte cheltuieli de exploatare”.
Conform informaţiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş pârâta C.D.D. a preluat mandatul de administrator statutar al debitoarei, începând cu 11.03.2004 .
Instanţa de fond a validat acuzaţiile de fraudă aduse pârâtei reţinând că administratorul statutar nu a întreprins demersurile necesare în vederea formulării cererii de deschidere a procedurii, obligaţie prevăzută de art. 27 din Legea privind procedura insolvenţei şi nu a dovedit că ar fi încercat recuperarea în creanţelor deţinute de societate înainte de împlinirea termenului de prescripţie.
Tribunalul a certificat şi acuzaţia privind detunarea activului, reţinând că autoturismul marca Opel Vectra achiziţionat în anul 2002, nu a fost predat lichidatorului.
Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a sentinţei civile nr. 3032/16.05.2012, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dos. nr.6598/100/2010, în sensul respingerii acţiunii pentru atragerea răspunderii administratorului.
In esenţă, recurenta apreciază că prima instanţă a realizat o greşită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată . Chiar dacă lichidatorul judiciar afirmă in cererea sa că autoturismu1 marca OPEL VECTRA ar fi existat in patrimoniul societăţii, deoarece este menţionat ca atare în evidenta contabilă, acesta nu a produs nicio dovadă a împrejurării că bunul a fost folosit în detrimentul interesului social după
11.03.2004, dată de la care pârâta a devenit administrator statutar.
Omisiunea recuperării creanţelor nu poate fi asimilată faptei incriminate de art. 138 lit. a .
Autoturismul marca OPEL VECTRA nu a fost niciodată proprietatea societăţii debitoare; din înscrisurile-depuse-la dosarul cauzei Contractul de leasing operaţional nr. 16/04 iunie 2001 şi din răspunsul SPCRPCIV-Maramureş nr. R 784/14.11.2011 fiind relevante în acest sens.
Premisele acţiunii in răspundere nu se regăsesc în raportul lichidatorului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la încetarea de plăţi .
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârşirea vreuneia dintre faptele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societăţii debitoare în stare de .
Or, recurenta a dobândit calitatea de administrator al debitoarei doar începând cu 11.03.2004, întregul pasiv fiind creat anterior preluării mandatului.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 623 din 10.02.2010, s-a admis cererea formulată de creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Baia Mare dispunând deschiderea procedurii generale de insolvenţă a debitoarei SC T.G.I. SRL Baia Mare iar C.I. SPRL Baia Mare a fost desemnat administrator judiciar.
Deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 13.958 din 29.12.2011 iar pârâta a fost notificată la adresa de domiciliu cu care figurează în evidenţele Oficiului Registrului Comerţului Maramureş, pentru a preda lichidatorului documentele contabile ale societăţii.
Intrarea în procedură simplificată de faliment a debitoarei SC T.G.I. SRL Baia Mare şi confirmarea în calitate de lichidator a administratorului judiciar menţionat mai sus a fost dispusă prin sentinţa civilă nr. 1811 din 2.06.2010.
În dosarul de faliment s-a înregistrat o singură declaraţie de creanţă din partea creditoarei Administraţia Finanţelor Publice Baia Mare pentru suma de 148.095,00 lei, aspect ce rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor debitoarei.
Nu orice act contrar interesului social care a generat starea de insolvenţă poate justifica răspunderea pentru acoperirea pasivului.
Frauda ce poate fi imputată administratorului unei societăţi aflate în insolvenţă este conturată doar de acţiuni cum sunt: ţinerea unei contabilităţi fictive sau neconforme cu legea, distrugerea unor documente contabile; deturnarea, ascunderea unei parţi din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia; folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; plata preferenţială a unui creditor, în dauna celorlalţi creditori, în luna precedentă încetării plăţilor; folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu, sau al altei persoane; continuarea, în interes personal, a unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăti; realizarea unor acte de comerţ în interes personal sub acoperirea debitoarei.
Oricare alte acte contrare interesului social săvârşite de administrator cu intenţie sau nu, în interes personal sau nu, care nu pot fi plasate în perimetrul determinat de art.138 nu contează în mecanismul răspunderii pentru acoperirea pasivului.
Până la urmă, chiar identificarea unor acte contrare interesului social care pot fi plasate în perimetrul determinat de art. 138, dar care nu se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvenţă, este lipsită de urmări în planul răspunderii pentru acoperirea pasivului.
Curtea este tributară opiniei potrivit căreia abuzul de bunurile sau creditul societăţii se poate realiza numai prin acte pozitive ce îmbracă forma unor acte de dispoziţie materială sau juridică. Norma care incriminează această faptă nu sancţionează şi omisiunea voluntară de a îndeplini un act conform interesului societar. Abuzul de bunuri sociale nu poate fi săvârşit prin inacţiune, în timp ce abuzul de putere nu poate fundamenta răspunderea civilă a administratorului în procedura insolvenţei, întrucât articolul 138 al Legii nr.85/2006 limitează lista faptelor ilicite pentru care poate fi antrenată răspunderea în procedură. Caracterul limitativ al enumerării exclude posibilitatea răspunderii pentru alte fapte neprevăzute de art. 138 alin (1) ,pe baza argumentului de analogie.
Ca atare, omisiunea de a cere executarea unei creanţe şi cea de a cere deschiderea procedurii nu pot fi asimilate noţiunii de abuz de bunuri sociale. Prin urmare, acuzaţia de fraudă întemeiată pe dispoziţiile art. 138 lit. a nu subzistă în cauză.
Chiar dacă lichidatorul judiciar afirmă in cererea sa că autoturismul marca OPEL VECTRA s-a aflat în proprietatea societăţii( deoarece figurează în evidenta contabilă primară), acesta nu a produs dovezi pertinente în sprijinul acestei apărări
,după cum nu a probat nici faptul că bunul ar fi fost folosit de pârâtă în detrimentul interesului social (după 11.03.2004, dată de la care aceasta devenit administrator statutar).
Dimpotrivă, contractul de leasing operaţional nr. 16/04 iunie 2001 şi răspunsul SPCRPCIV-Maramureş nr. R 784/14.11.2011 atestă o stare de fapt şi de drept contrară , şi anume că acest activ nu a intrat în proprietatea debitoarei falite.
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârşirea vreuneia dintre faptele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă.
Or, recurenta a dobândit calitatea de administrator al debitoarei doar începând cu 11.03.2004, întregul pasiv fiind creat anterior preluării mandatului, şi anume în intervalul 2002-2003,când administrator statutar era numitul B. T.I.G..
Ajungerea societăţii în stare de insolvenţă justifică o răspundere patrimonială a administratorilor, potrivit teoriei riscului profit.
Când societatea a ajuns în stare de insolvenţă, este firesc ca administratorului să i se atribuie povara datoriilor, fiindcă acolo unde a existat cândva un avantaj, trebuie să fie recunoscută şi o obligaţie.
Dar, aşa cum rezultă din raportul cauzei , originile insuficienţei activului
rezultă din „greşeli de gestiune” comise pe parcursul vieţii societare, când prerogativele
de administrare erau exercitate de o altă persoană.
Numai administratorii statutari sau de fapt care au contribuit la greşeala de gestiune pot fi obligaţi să acopere, în totalitate sau parţial, insuficienţa pasivului.
Aşadar, răspunderea administratorilor de drept sau de fapt va putea fi reţinută nu numai atunci când între fapta ilicită, care se circumscrie strict domeniului evocat de art. 138 şi prejudiciul social există un raport de cauzalitate. Or, nici una dintre aceste cerinţe nu este îndeplinită în speţă.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 C.proc.civ Curtea va admite recursul declarat
de pârâta C.D.D. împotriva sentinţei civile nr.3032 din 16.05.2012 a Tribunalului
Maramureş pe care o va modifica în sensul că va respinge acţiunea. (Judecător Simona Al Hajj ar)
