Legea nr. 85/2006, art. 138-142
Legea nr. 85/2006 stabileşte o răspundere specială, care presupune că, prin săvârşirea de către administratori a uneia dintre faptele prevăzute de dispoziţiile art. 138, se va angaja răspunderea acestora, prejudiciul creditorilor fiind prezumat, dovedirea faptelor făcându-se prin simpla ajungere a debitorului în incapacitate de plată, cu excepţia cazurilor de forţă majoră.
Legea nr. 85/2006 stabileşte o răspundere specială, care presupune că, prin săvârşirea de către administratori a uneia dintre faptele prevăzute de dispoziţiile art. 138, se va angaja răspunderea acestora, prejudiciul creditorilor fiind prezumat, dovedirea faptelor făcându-se prin simpla ajungere a debitorului în incapacitate de plată, cu excepţia cazurilor de forţă majoră.
Decizia nr. 636/R din 7 decembrie 2006 – G.D.
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov la data de 27 decembrie 2005 – dosar nr. 25/F/2006 – reclamanta creditoare A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul A.D.Ş., în calitate de administrator al debitoarei falite S.C. „A.C.” S.R.L., pentru a fi obligat să răspundă cu bunurile proprii pentru întreg pasivul debitoarei, în vederea acoperirii creanţei sale în sumă de 2.553,91 USD.
De asemenea, reclamanta a solicitat ca instanţa să dispună măsuri asigurătorii asupra averii pârâtului.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 137 alin. (1) literele e şi f, art. 139 din Legea nr. 64/1995 republicată.
Prin sentinţa civilă nr. 750/S1ND din 27 septembrie 2006 a fost respinsă acţiunea, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul-sindic a reţinut că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 998, 999 C. civ. cu aplicarea art. 137 lit. d) din Legea nr. 64/1995 republicată, respectiv art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Din rapoartele întocmite de administratorul şi lichidatorul judiciar
S.C. „C.L.” S.R.L. rezultă că pârâtul nu se face vinovat de ajungerea societăţii debitoare în .
Reclamanta nu a dovedit că pârâtul a ascuns ori a deturnat active ale debitoarei, ori a mărit fictiv pasivul acesteia sau a atras fonduri ruinătoare pentru a întârzia încetarea de plăţi a debitoarei.
Lipsa unor mijloace fixe şi mărfuri — evidenţiate în la suma de 16,3 milioane ROL – nu poate fi considerată o faptă care a cauzat starea de insolvenţă a debitoarei, având în vedere valoarea derizorie a acestora. In consecinţă pârâtul nu a comis fapta prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, neplata contribuţiei salariaţilor către F.N.U.A.S.S. nu constituie fapta prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 85/2006.
In speţă, nu s-a dovedit săvârşirea unei fapte ilicite de către pârât, în sensul prevederilor legale evocate mai sus.
Cerinţa vinovăţiei pârâtului nu se prezumă, ci trebuie dovedită.
Referitor la existenţa unui prejudiciu încercat de către reclamantă, instanţa a constatat că în lipsa dovezii privind comiterea faptei ilicite şi a vinovăţiei pârâtului, problema unui prejudiciu nu se ridică.
Existenţa unor creanţe rămase neacoperite în urma valorificării bunurilor din averea debitoarei nu conduce Ia concluzia că valoarea acestora constituie şi prejudiciul cauzat. Nu orice pasiv rămas neacoperit constituie şi un prejudiciu rezultat din comiterea unei fapte ilicite.
Judecătorul-sindic a apreciat că nu se impune analiza existenţei unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, cât timp aceste două cerinţe nu au fost dovedite.
împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9, precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a arătat, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, judecătorul-sindic neluând în considerare aspectele învederate în acţiunea introductivă.
în cererea de atragere a răspunderii intimatului pârât s-a demonstrat că acesta se face vinovat de săvârşirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. e) şi f) din Legea nr. 85/2006. Astfel, nu au fost recuperate creanţele în valoare de 540.000.000 ROL, dreptul la acţiune fiind prescris. Administratorul nu a putut justifica lipsa mărfiirilor şi a unor mijloace fixe, fiind identificate numai bunuri în valoare de
16.300.000 ROL. Nevirarea contribuţiei personale a angajaţilor societăţii la F.N.U.A.S.S. — în sumă de 1.689,32 RON — şi utilizarea acesteia în alte scopuri a determinat majorarea datoriilor societăţii şi a contribuit la intrarea în incapacitate de plată.
S-a mai arătat că este neîntemeiată aprecierea judecătorului-sindic potrivit căreia nu se poate reţine în sarcina intimatului pârât săvârşirea faptei prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006, datorită valorii derizorii a mijloacelor fixe şi mărfurilor lipsă.
Recurenta a solicitat modificarea sentinţei, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului şi obligării acestuia la suportarea pasivului debitoarei, în vederea acoperirii sumei de 2.553,91 USD, dar nu mai puţin de valoarea nominală de
8.376,32 RON, reprezentând creanţa nerecuperată în cadrul procedurii falimentului debitoarei.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 138 alin. (1) din privind procedura insolvenţei, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute la lit. a)-g).
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere precum şi a persoanelor care au cauzat starea de insolvenţă presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:
1. prejudiciul creditorilor;
2. fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege;
3. raportul de cauzalitate dintre faptă şi încetarea plăţilor;
4. culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează.
în speţă, recurenta creditoare a invocat faptele prevăzute de art. 137 alin. (1) literele e şi f din Legea nr. 64/1995 republicată [art. 138 alin. (1) lit. e) şi f) din Legea nr. 85/2006], însă din rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă că debitoarea S.C. „A.C.” S.R.L. a ajuns în stare de insolvenţă ca urmare a vreunei fapte culpabile săvârşite de intimatul pârât.
Conform raportului depus de administratorul judiciar S.C. „C.L.” S.R.L. la termenul din 15 decembrie 2003, starea de insolvenţă a debitoarei a fost cauzată de activitatea redusă pe fiecare an de activitate şi de adaosul/comisionul redus ce a fost realizat prin revânzarea bunurilor achiziţionate, cheltuielile depăşind veniturile.
Lichidatorul judiciar a arătat în raportul final că societatea debitoare a ajuns în stare de insolvenţă datorită managementului defectuos. Recurenta nu a dovedit că intimatul pârât a cauzat starea de insolvenţă a debitoarei prin deturnarea sau ascunderea unei părţi din activ ori că a mărit fictiv pasivul acesteia.
De asemenea, recurenta nu a dovedit că intimatul pârât a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societăţii debitoare fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi. Nu s-a dovedit că suma de
1.689,32 lei, reprezentând contribuţia personală a angajaţilor societăţii debitoare a fost utilizată în alte scopuri.
Nerecuperarea unor creanţe nu se încadrează în faptele ce antrenează răspunderea intimatului pârât.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că au lipsit mărfuri şi mijloace fixe, iar bunurile cuprinse în lista de inventariere – în valoare de 16.325.550 lei – au fost valorificate de lichidatorul judiciar.
Soluţia judecătorului-sindic de respingere a acţiunii introductive fiind temeinică şi legală, a fost menţinută.
