Procedura insolvenţei. Răspunderea patrimonială a administratorului. Folosirea abuzivă a bunurilor societăţii Faliment


Prin sentinţa comercială nr. 452 din 22 aprilie 2010, a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în răspundere patrimonială formulată de lichidatorul judiciar L.E. S.P.R.L. BISTRIŢA împotriva pârâtului C.V., în calitate de administrator statutar al debitoarei S.C. G.S. SRL BISTRIŢA.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că pârâtul C.V. a avut calitatea de administrator statutar la S.C. G.S. SRL, S.C. M. SA şi S.C. G. SA.

Debitoarea S.C. G.S. SRL a efectuat în perioada 2002 – 2006 reţelele de aducţiune naturale între oraşele Beclean şi Năsăud şi reţeaua de distribuire gaze în oraşul Năsăud.

Realizarea lucrărilor menţionate a necesitat şi refacerea străzilor şi a tuturor zonelor afectate de introducerea reţelelor de gaze.

Pentru realizarea acestor obiective debitoarea a conlucrat cu S.C. G. SA şi S.C. R.T. SRL, ultima dintre acestea efectuând lucrări de pregătire a terenului şi de aşternere de mixturi asfaltice pe străzi din oraşul Năsăud. Contravaloarea lucrărilor executate a fost facturată după cum urmează: S.C. R.T. SRL a emis facturile fiscale către S.C. G. SA care la rândul său le-a refacturat fără nici un adaos, respectiv la aceeaşi valoare către S.C. G.S. SRL, operaţiuni dovedite prin actele contabile depuse la dosar.

Debitoarea a motivat această modalitate de facturare şi refacturare prin faptul că la momentele în care s-au efectuat plăţile către S.C. R.T. SRL în contul debitoarei nu existau lichidităţi, sumele de bani necesare intrând în contul său de la beneficiarii reţelelor de gaze naturale după finalizarea lucrărilor.

Referitor la efectuarea de plăţi către S.C. M. SA, tribunalul a învederat că lichidatorul judiciar nu arată de ce acestea s-ar încadra la prevederile art. 138 lit. a şi e din după cum arată în legătură cu plăţile făcute către S.C. G. SA, iar extrasul de cont depus la dosar indică doar faptul că acestea s-au efectuat prin Unicredit Ţiriac Bank Bistriţa.

Se mai constată că debitoarea a încheiat cu S.C. G. SA contractul de închiriere nr. 12 din 13.01.2006 prin care a închiriat de la aceasta din urmă mai multe utilaje pentru executarea unor lucrări de construcţii pentru care locatorul a emis facturi în cuantum de 1.064.000,54 lei din care debitoarea a achitat suma de 750.432 lei.

În final, se reţine că pârâtul C.V. a cesionat S.C. G.S. SRL către numitul M.F. astfel cum rezultă din contractul de cesiune, încheierea judecătorului delegat şi procesul-verbal de predare-primire a arhivei societăţii debitoarei.

Din aspectele mai sus menţionate instanţa de fond a constatat că achitarea contravalorii unor lucrări a căror realitate nu este contestată precum şi a chiriei pentru folosinţa unor utilaje care corespund activităţii desfăşurate de debitoare, nu întrunesc condiţiile faptei prevăzute de art. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, chiar dacă pârâtul are calitatea de administrator între societăţile cocontractante.

În această odine de idei, având în vedere că pentru lucrările executate şi pentru operaţiunile efectuate invocate în prezenta cerere, s-au întocmit acte contabile şi acestea sunt înregistrate în evidenţele contabile, tribunalul a apreciat că nu se poate reţine în sarcina pârâtului săvârşirea faptei prevăzută de art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006 constând în aceea că „au deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice s-au au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”.

De asemenea, a mai precizat tribunalul, în nici una din cele două ipoteze din articolul menţionat nu se încadrează nici operaţiunea de a cesiona părţile sociale ale unei unei alte persoane.

În concluzie, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei faptelor descrise la lit. a şi e ale art. 138 mai sus menţionate şi, în consecinţă, lipsind fapta ilicită nu poate fi antrenată nici răspunderea patrimonială a pârâtului.

Pentru considerentele menţionate şi văzând că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 138 lit. a şi e din Legea nr. 85/2006, instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, întemeiat pe dispoziţiile art. 312 rap. la art. 304 coroborat cu art. 308. pct.8 C.pr.civ., a declarat recurs lichidatorul judiciar L.E. SPRL BISTRIŢA – lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. G.S. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, casarea sentintei atacate si trimiterea la Tribunalul Bistrita-Năsăud, iar în subsidiar, a se dispune modificarea acesteia in sensul admiterii actiunii sale si a obliga pe pârâtul C.V. la plata sumei de 952.938 lei, reprezentând o parte din pasivul debitoarei.

În motivarea recursului, lichidatorul judiciar a susţinut că fapta ilicită a pârâtului a constat în plata sumei de 952.938 lei in favoarea S.C. G. SA Bistrita si S.C. M. SA Bistrita, societăţi la care C.V. era administrator, faptă ce a condus in mod cert la încetarea de plăti, ceilalţi furnizori si creditori fiind defavorizaţi prin faptul că s-au făcut plăti preferenţiale.

Justificarea plaţilor s-a făcut pe baza unor facturi ” refacturate” sau care nu au la baza contracte de execuţie lucrări si care sunt semnate la primire de C.V., iar plata acestor facturi făcuta în locul lui S.C.G.S. SRL nu este dovedită prin documente de plată sau extrase de cont.

In data de 4.01.2007, după plăţile făcute in luna decembrie 2006, părţile sociale ale societăţii debitoare au fost cesionate lui M.F. din comuna Grajduri, judetul Iasi, iar in data de 29.03.2007 societatea si-a schimbat sediul în comuna Grajduri nr.334. Datoriile restante către furnizori si creditori la 31.12.2006 erau de peste 1.500.000 lei ceea ce arată motivul cesiunii după vânzarea principalelor active, încasarea sumelor si virarea în alte conturi.

S-a mentionat şi faptul că actele si documentele contabile ale societătii nu au fost puse la dispozitia lichidatorului judiciar, acestea ar fi fost predate lui M.F. pe baza unui proces-verbal de predare-primire, însă acesta nu a recunoscut primirea acestora. In baza prevederilor art.147 din Legea nr. 85/2006, recurenta a arătat că a depus plângeri penale, dar M.F. a fost scos de sub urmărire penală prin Ordonanta nr. 1644/P/16.06.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iasi, iar prin Rezolutia din 17.05.2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrita-Nasaud a fost scos de sub urmărire penală si C.V..

Pârâtul C.V. a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat si menţinerea hotărârii atacate ca temeinică si legală.

Analizând recursul formulat, Curtea reţine următoarele:

Lichidatorul judiciar L.E. SPRL desemnat în dosarul privind procedura insolvenţei debitoarei SC G.S. SRL., prin acţiunea înregistrată la 22.05.2009, a solicitat în temeiul dispoziţiilor art.138 alin.1 lit. a şi e din Legea nr.85/2006, obligarea pârâtului C.V., în calitate de administrator statutar ai debitoarei, la plata unei părţi din pasivului societăţii, în cuantum de 1.022.238 lei. Ulterior şi-a precizat acţiunea în sensul micşorării pretenţiilor la suma de 952.938 lei.

Lichidatorul judiciar şi-a justificat demersul procesual prin aceea că pârâtul în calitate de administrator al debitoarei a efectuat plăţi preferenţiale în valoare de 952.938 lei în favoarea unor societăţi la care pârâtul a fost acţionar.

Judecătorul sindic, reţinând că plăţile efectuate au fost înregistrate în evidenţa contabilă a debitoarei şi reflectă lucrări executate de către beneficiarii plăţilor, a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 138 lit. a şi e din Legea nr. 85/2006.

Prin cererea de recurs, lichidatorul judiciar a solicitat în principal casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, însă din dezvoltarea motivelor de recurs nu a fost identificat niciunul din cazurile reglementate de art. 304 pct. 1-5 C.proc.civ. care permit pronunţarea unei astfel de soluţii.

Apoi, cu toate că lichidatorul judiciar a invocat în susţinerea recursului dispoziţiile art. 304 pct. 8 C.proc.civ., incidenţa acestora nu poate fi reţinută deoarece prin acţiunea formulată lichidatorul nu a solicitat dezlegarea unor raporturi juridice ce presupunea interpretarea unui act juridic încheiat între părţi, ci a solicitat judecătorului sindic aplicarea dispoziţiilor art. 138 alin. 1 lit. a şi e din Legea nr. 85/2006 la situaţia de fapt dedusă judecăţii. Ca atare din dezvoltarea recursului se poate concluziona că acesta este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., lichidatorul prevalându-se de o aplicare greşită a legii insolvenţei, aşa încât acest aspect va forma obiectul analizei instanţei de recurs.

Reprezentând o formă specială de răspundere civilă delictuală, răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 poate fi antrenată doar în măsura în care la ajungerea în stare de a debitorului au contribuit administratorii, directorii, cenzorii şi oricare altă persoană prin una dintre faptele expres şi limitativ prevăzute.

După cum se poate observa lichidatorul judiciar a invocat în susţinerea cererii sale cazurile de angajare a răspunderii reglementate de art. 138 lit. a şi e din Legea nr. 85/2006.

Primul caz se referă la situaţia în care membrul organului de conducere a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, iar cel de-al doilea la ipoteza în care aceasta a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Pe baza actelor puse la dispoziţia lichidatorului judiciar, acesta a întocmit situaţia plăţilor din care reiese că sumele care au fost achitate către societăţi care fac parte din acelaşi grup de firme cu debitoarea sunt în valoare de 202.506 lei către SC MARCON SA şi 750.432 lei către S.C. G. S.A. Potrivit poziţiei exprimate de pârât prima sumă se referă la plata unor facturi fiscale emise de către SC M. SA, iar cea de-a doua sumă priveşte, în parte, chiria achitată pentru utilizarea de către falită a unor utilaje aparţinând S.C. G. S.A în baza contractului de închiriere nr. 12/13.01.2006 şi, în parte, contravaloarea unor lucrări de pregătire a terenului şi de aşternere de mixturi asfaltice executate de SC R.T. SRL în oraşul Năsăud, plătite iniţial de către SC G. SA şi refacturate pe numele debitoarei, societate obligată să suporte contravaloare acestor lucrări.

Judecătorul sindic a achiesat la apărarea pârâtului reţinând că nu a fost probată intenţia de fraudare a intereselor creditorilor prin efectuarea acestor plăţi care reprezintă în fapt contravaloarea serviciilor prestate de către cele două societăţi în favoarea falitei.

Raportat la probaţiunea administrată în faţa primei instanţe, Curtea reţine că judecătorul sindic a interpretat în mod greşit probele prezentate de către lichidatorul judiciar şi a ajuns la o concluzie eronată.

Aşa cum subliniază inclusiv pârâtul prin întâmpinarea formulată, angajarea răspunderii patrimoniale întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei presupune îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative: existenţa uneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006, reţinerea unei culpe în administrarea societăţii, existenţa unui prejudiciu patrimonial şi existenţa raportului de cauzalitate între fapta culpabilă şi prejudiciul produs societăţii şi implicit, creditorilor.

Referitor la existenţa faptei culpabile, Curtea reţine pe baza informaţiilor comunicate de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud că pârâtul C.V., administratorul societăţii debitoare, a avut la data efectuării acestor plăţi calitatea de acţionar cu o cotă de participare de 70% la SC M. SA, aflată sub incidenţa Legii nr. 64/1995 la momentul comunicării stării firmei şi, cu o cotă de participare de 99,9350% la SC G. SA, societate radiată la data de 26.08.2009 ca urmare a închiderii procedurii falimentului.

Situaţia plăţilor întocmită de lichidatorul judiciar şi necontestată de către pârât atestă faptul că a fost achitată suma 952.938 lei în lunile decembrie 2006 – ianuarie 2007 către SC M. SA şi SC G. SA, societăţi care fac parte din acelaşi grup de firme cu debitoarea. Aceste plăţi reprezintă, potrivit explicaţiilor date de pârât, contravaloarea unor facturi fiscale emise de către SC M. SA, chiria achitată pentru utilizarea de către falită a unor utilaje aparţinând S.C. G. S.A în baza contractului de închiriere nr. 12/13.01.2006 şi contravaloarea unor lucrări de pregătire a terenului şi de aşternere de mixturi asfaltice executate de SC R.T. SRL în oraşul Năsăud, plătite iniţial de către SC G. SA şi refacturate pe numele debitoarei, societate obligată să suporte contravaloare acestor lucrări. Pârâtul nu a probat dacă în concret SC G. SA a efectuat vreo plată către SC R.T. SRL şi că o astfel de plată ar fi fost efectuată în numele debitoarei.

Simpla împrejurare că pârâtul a prezentat lichidatorului judiciar documente justificative, constând în facturi fiscale, pentru plăţile efectuate nu este de natură să excludă intenţia frauduloasă a pârâtului de a folosi activul debitoarei în alte scopuri decât cel societar.

Achitarea cu prioritate a acestor sume, în favoarea unor societăţi comerciale în cadrul cărora pârâtul avea calitatea de acţionar majoritar, în detrimentul celorlalţi furnizori neachitaţi şi a creditorilor bugetari, denotă în mod evident intenţia de fraudare a creditorilor şi de folosire a bunurilor debitoarei în folosul altor persoane juridice, în speţă SC M. SA şi SC G. SA care fac parte din acelaşi grup de firme cu societatea falită.

Întrucât pârâtul a avut interese personale, de natură pecuniară în efectuarea plăţilor către SC M. SA şi SC G. SA, acestea sunt contrare interesul social şi pot fi circumscrise noţiunii de folosire abuzivă a bunurilor debitoarei constând în disponibilităţi băneşti, faptă descrisă de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.

În consecinţă, Curtea reţine în sarcina pârâtului, administrator al debitoarei, fapta culpabilă prevăzută de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, constând într-o faptă comisivă, având ca element material folosirea resurselor financiare ale persoanei juridice în folosul altor persoane juridice cu privire la care era interesat în mod direct.

Apoi având în vedere că plăţile au privit sume importante de bani, acestea au diminuat în mod considerabil activul societăţii debitoare, faptă ce se înscrie şi în noţiunea de deturnare a unei părţi din activul debitoarei descrisă de art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006. Fapta ilicită prevăzută de acest text de lege presupune schimbarea destinaţiei unei părţi din activul persoanei juridice prin scoaterea lui frauduloasă din patrimoniul acesteia. Nu interesează din punctul de vedere al aplicării acestei ipoteze dacă a fost sau nu anulat actul juridic prin care bunul a fost transferat, legea nefăcând nicio distincţie în acest sens.

În ceea ce priveşte vinovăţia, ca element subiectiv al răspunderii civile delictuale, ea constă în atitudinea pe care autorul faptei a avut-o faţă de ea şi de urmăririle ei la momentul la care a comis-o. Procedând la efectuarea unor plăţi considerabile către două societăţi pe care le controla, pârâtul a avut reprezentarea determinării stării de insolvenţă, rezultat pe care l-a şi urmărit. Aceeaşi concluzie este susţinută şi de faptul că imediat după efectuarea plăţilor, respectiv la data de 28.12.2006, pârâtul a cesionat părţile sociale ale debitoarei către M.F., pârâtul nemaifiind interesat de administrarea unei societăţi fără lichidităţi şi a cărei insolvenţă era iminentă.

Tocmai de aceea, atitudinea lui îmbracă forma intenţiei directe, fiind de natură să ducă la stabilirea răspunderii civile delictuale în sarcina acestuia.

Referitor la existenţa raportului cauzal dintre fapta ilicită şi prejudiciul cauzat societăţii şi implicit, creditorilor, acesta se deduce din împrejurarea că pârâtul prin fapta sa culpabilă a contribuit la diminuarea considerabilă a lichidităţilor debitoarei, aducând-o în stare de insolvenţă.

Cu privire la condiţia privind existenţa şi întinderea prejudiciului, aceasta constă în contribuţia pe care administratorul a avut-o la diminuarea activului societăţi debitoare prin plăţile preferenţiale efectuate şi care se ridică la suma de 952.938 lei.

Faţă de considerentele anterior expuse, în cauză fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a şi e din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Curtea va admite recursul declarat de lichidatorul judiciar L.E. SPRL BISTRIŢA – lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. G.S. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 452 din 22 aprilie 2010, a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pe care o modifică în sensul admiterii cererii formulată de către lichidatorul judiciar al debitoarei şi obligării pârâtului să suporte o parte din pasivul debitoarei în sumă de 952.938 lei.