Prin încheierea nr.585 din 16 septembrie 2011, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, cererea debitoarei.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că procedura insolvenţei este modalitatea concursuală prin care creditorii solicită recuperarea creanţelor în cazul în care societatea se află în încetare de plăţi. În cazul societăţilor dizolvate conform art. 1 alin. 2, poate fi aplicată procedura simplificată a insolvenţei.
Deşi lichidatorul vorbeşte de existenţa unor debite înregistrate faţă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, la dosar nu există astfel de dovezi.
Mai mult, nu există nici o dovadă că lichidatorul a încercat şi a luat măsurile care se impun în vederea identificării bunurilor societăţii ori notificării administratorului societăţii în vederea acoperii debitelor. Se impunea şi analizarea cererilor de creanţă atât sub aspectul prescripţiei cât şi al posibilităţilor de realizare.
Astfel, conform dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, în cazul în care pentru executarea creanţelor fiscale nu se acoperă nici măcar cheltuielile de executare, organele fiscale procedează la anularea acestora din oficiu ori la cerere.
Prin urmare, în condiţiile în care în cazul procedurii insolvenţei onorariile lichidatorului sunt de peste 3.000 de lei, conform hotărârii Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, este firesc ca debitele aflate sub aceste limite să fie supuse dispoziţiilor Codului de procedură fiscală. şi nu procedurii insolvenţei, în acest caz acţiunea fiind contrară scopului socio-economic urmărit.
Cât priveşte radierea societăţii şi descărcarea lichidatorului, tribunalul a reţinut că aceasta se poate realiza şi în cazul dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, costurile de radiere cât şi durata procedurii fiind mult mai mici şi fără cheltuielile pe care le implică aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs debitoarea-prin lichidator, pe care însă nu l-a timbrat cu suma de 60 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar mobil de 0,3 lei, aşa cum i s-a pus în vedere prin citaţia emisă (fila 11 dosar), împrejurare în raport de care, la termenul de astăzi, Curtea a invocat, din oficiu, excepţia netimbrării căii de atac declarate, urmând a o analiza cu precădere, în baza art.137 din Codul de procedură civilă.
Este de subliniat că, disp. art. 77 din Legea 85/2006, se referă la scutirea de plata taxei de timbru a tuturor cererilor promovate de lichidator ulterior deschiderii procedurii iar nu cum este situaţia, în speţă, cerere prin care se solicită deschiderea procedurii.
Faţă de aceste considerente, devin incidente disp. art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, cel târziu până la primul termen de judecată, sancţiunea neachitării acestora fiind prevăzută în alin. 3 al aceluiaşi text de lege, respectiv „anularea acţiunii sau a cererii”.
Reţinând neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei de timbru, în condiţiile mai sus arătate, cum recurenta nu este scutită de plata acesteia, în speţă devin incidente prevederile imperative ale art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, de strictă interpretare şi aplicare.
Faţă de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, admiţând excepţia invocată din oficiu, a anulat recursul, ca netimbrat.
