Starea de insolvenţă este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul lasă să treacă mai mult de 30 de zile de la scadenţă şi nu plăteşte datoria faţă de unul sau mai mulţi creditori , de unde rezultă că obligaţia creditorilor se rezumă la existenţa creanţei şi la neplata ei în termen de 30 de zile de la scadenţă, revenind debitorului sarcina de a prezenta dovezi din care să rezulte că nu se află în stare de insolvenţă.
(SENTINŢA COMERCIALĂ NR. 497/F din 01 Aprilie 2010)
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 14.08.2009, creditoarea SC S. SRL cu sediul ales în Bucureşti, a chemat în judecată pe debitoarea sa debitoare SC D.S.O. A. SRL cu sediul în Piteşti, solicitând deschiderea procedurii insolvenţei asupra debitoarei, în vederea recuperării sumei de 148.508,20 lei reprezentând c/valoare facturi fiscale, precum şi penalităţi de întârziere contractuale, împreună cu cheltuielile de judecată aferente, întrucât aceasta se află în incapacitate de plată de mai mult de 30 de zile;
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza raporturilor comerciale existente între părţi, au fost emise facturile anexate, a căror contravaloare nu a fost achitată de către debitoare, la data promovării cererii acumulându-se un debit restant în valoare de 148.508,20 lei pe care debitoarea refuză în mod nejustificat să îl achite, la care s-au calculat penalităţi contractuale în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere.
A mai susţinut creditoarea, în motivarea cererii – înregistrată pe rolul instanţei ulterior modificării Legii nr. 85/2006 prin Legea nr. 277/2009 – că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea insolvenţei, respectiv există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă mai mare de 30.000 lei şi o întârziere în plată mai mare de 30 de zile de la scadenţă, precum şi faptul că reprezentanţii debitoarei au recunoscut existenţa debitului.
În dovedirea cererii, s-au depus în copie la dosar: tabel cu facturile neachitate şi un nr. de 10 facturi, în xerocopie, fila CEC nr. 75027, purtând menţiunea lipsei parţiale de disponibil în cazul prezentării la plată la termen,contractul de vânzare cumpărare fără număr, cu valabilitate în perioada 01.10.2008 – 01.10.2009 notificarea nr. 47/18.03.2009 şi angajamentul de plată a sumei de 140.423,49 lei, dat de D. P. A., în calitate de reprezentant legal al SC D.S.O. A. SRL (filele 3 – 24 ).
Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost notificată debitoarei, conform art. 33 alin.2 din Legea nr. 85/2006, la data de 07.09.2009 (fila 27) .
În termen procedural, la 16.09.2009, data poştei, debitoarea a formulat contestatie – în condiţiile art. 33 alin.2 din Legea insolvenţei – împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.
S-a solicitat respingerea cererii formulată de creditoarea SC S. SRL , arătând în motivare (filele 31- 32) că societatea nu se află în stare de insolvenţă, în înţelesul art. 3 din lege întrucât prezintă disponibilităţi băneşti în conturile bancare şi efectuează plăţi curente , către creditoare şi alţi parteneri comerciali, astfel încât prezumţia relativă de insolvenţă este răsturnată.
Pe de altă parte, s-a contestat caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, şi s-a arătat că debitul nu este actual, întrucât, în privinţa penalităţilor de întârziere, factura emisă la data de 29.07.2009 nu poartă semnătura reprezentantului debitoarei, nu se specifică suma la care s-au calculat penalităţi de întârziere în cuantum de 54.044 lei, în cererea introductivă nu este indicat cuantumul penalităţilor, iar suma înscrisă în angajamentul de plată depus la dosar diferă de suma pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei.
Debitoarea a mai susţinut că solicitarea penalităţilor de întârziere era admisibilă ,în condiţiile art. VII.1 din contract, pe calea unei acţiuni separate, de drept comun, iar nu prin procedura specială, că facturile anexate nu au fost semnate de reprezentanţii debitoarei, că a fost lăsată creditoarei o filă CEC necompletată, însă aceasta a fost prezentată la plată fără acordul emitentului şi pentru o sumă nedatorată.
Debitoarea a arătat, de asemenea, că datorează creditoarei o sumă de bani, diferită de cea precizată în cererea de chemare în judecată şi în baza altor facturi decât cele anexate.
S-a concluzionat în sensul că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei este neîntemeiată, solicitându-se respingerea acesteia .
Creditoarea a depus la dosar întâmpinare (filele 37 -39), solicitând ca instanţa să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiilor privind tardivitatea formulării contestaţiei şi a netimbrării acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 6 lit.c din Legea nr. 146/1997 iar sub aspectul fondului, a susţinut că se impune respingerea contestaţiei debitoarei, ca neîntemeiată, cu motivarea – în esenţă – că relaţiile comerciale dintre părţi au la bază contractul semnat şi ştampilat în condiţiile legii de către reprezentanţii debitoarei, că facturile au fost semnate de primire, în mare parte de administratorul debitoarei, însă semnarea facturilor de către orice alt salariat nu afectează valabilitatea acestora întrucât legea nu prevede expres cerinţa semnăturii administratorului, în exclusivitate; că fila CEC emisă în alb, lăsată drept garanţie,a fost semnată de persoana cu drept de semnătură în bancă; că factura cuprinzând cuantumul penalităţilor a fost emisă în baza contractului intervenit între părţi iar modul de calcul a fost anexat facturii;
Concluzionând, creditoarea a susţinut că debitoarea nu a depus înscrisuri din care să rezulte plata la zi a facturilor ,urmând a se respinge contestaţia cu consecinţa admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC D.S.O.A. SRL.
La termenul din data de 26.11.2009 (fila 42 dosar) debitoarea, prin apărător, în baza contractului de asistenţă juridică nr. 51/08.09.2009, a solicitat amânarea judecăţii cererii pentru soluţionarea amiabilă a litigiului, însă ulterior acestei date nu s-a depus dovada rezolvării în această modalitate a cauzei dedusă judecăţii.
Pronunţându-se cu prioritate asupra excepţiilor invocate prin întâmpinare, conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa constată că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost comunicată debitoarei la data de 07.09.2009 (fila 27). iar la 16.09.2009, data poştei, (fila 33 verso) debitoarea a formulat contestaţie, cu respectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 33 alin.2 din Legea nr. 85/2006.
Nici excepţia netimbrării contestaţiei nu este întemeiată, cu chitanţa nr. 21212/24.11.2009 depusă la fila 40 dosar, debitoarea făcând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 120 lei, şi a timbrului judiciar în sumă de 1 lei, în acord cu dispoziţiile art. 6 lit. c din Legea nr. 146/1997 şi art. 3 din OG nr. 32/1995.
Judecătorul sindic, analizând contestaţia formulată împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Conform art.3 pct.1 lit. a din starea de insolvenţă este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul lasă să treacă mai mult de 30 de zile de la scadenţă şi nu plăteşte datoria faţă de unul sau mai mulţi creditori , de unde rezultă că obligaţia creditorilor se rezumă la existenţa creanţei şi la neplata ei în termen de 30 de zile de la scadenţă, revenind debitorului sarcina de a prezenta dovezi din care să rezulte că nu se află în stare de insolvenţă.
Părţile au încheiat contractul de vânzare – cumpărare, cu valabilitate în perioada 01.10.2008 – 01.10.2009 (filele 18- 22) în temeiul căruia creditoarea SC SUPERFAST SRL urma să livreze debitoarei produse petroliere ,a căror contravaloare trebuia achitată de către debitoare ,conform art. IV. 5 din contract, în termen de 20 de zile de la facturare.
Potrivit art. VII.1 din aceluiaşi contract, însuşit de către debitoare prin semnătură şi prin aplicarea ştampilei, în cazul neîndeplinirii în termen de 15 zile de la data scadenţei a obligaţiei de plată a facturilor, în afară de suma datorată se percep penalităţi de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere din suma rămasă de plată.
În aplicarea acestei convenţii ,creditoarea a emis mai multe facturi, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 3-4 , respectiv filele 7 – 17, în suma totală de 187.552,94 lei, din care debitoarea, prin reprezentant, D. P. A., a recunoscut, conform angajamentului de plată din data de 03.02.2009 (fila 24 dosar) existenţa unei datorii de 140.423,49 lei, pe care s-a obligat, în solidar cu societatea, să o achite până la termenul din data de 23.02.2009.
În speţă, caracterul cert al creanţei, decurgând din aplicarea clauzei penale privind penalităţile de întârziere este dat tocmai de stipularea acesteia în contract.
Potrivit art. 379 alin.3 Cod procedură civilă, “creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte ,chiar neautentificate, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”
Prin urmare, simpla stipulare în contract a clauzei penale, cumulat cu constatarea că obligaţia de plată nu a fost îndeplinită la scadenţă ,dă naştere unei creanţe certe în patrimoniul creditoarei, fără ca neindicarea cuantumului acesteia în cererea introductivă sau neînsuşirea de către debitoare a facturii nr. 3402/29.06.2009 (fila 7 ) să poată infirma caracterul de certitudine al creanţei.
Pe de altă parte, susţinerea potrivit căreia nesemnarea facturilor de către administratorul societăţii debitoare conduce la concluzia inexistenţei unei obligaţii în sarcina debitoarei, nu poate fi primită, având în vedere că potrivit art. 155 alin.6 din Legea nr. 571/2003 semnarea şi ştampilarea facturilor emise în baza raporturilor contractuale nu este obligatorie.
Creanţa de care se prevalează creditoarea şi recunoscută prin angajamentul de plată, depăşeşte valoarea minimă cerută de Legea nr. 85/2006 ,chiar dacă a fost făcută o plată parţială, de 15.000 lei, astfel cum se susţine în contestaţie , judecătorul sindic reţinând că în această fază procesuală se verifică doar îndeplinirea cerinţelor certitudinii, lichidităţii şi exigibilităţii ,precum şi depăşirea valorii prag, cuantumul creanţei urmând a fi stabilit ulterior, cu ocazia definitivării tabelului obligaţiilor debitoarei.
Apreciind astfel că debitoarea-contestatoare nu a făcut dovada, în condiţiile art. 1169 Cod procedură civilă, a susţinerilor sale, privind starea de solvabilitate, se va respinge, cu consecinţa prevăzută de art. 33 alin.4 din Legea nr. 85/2006, contestaţia formulată de debitoare împotriva cererii de deschidere a procedurii.
Reţinând aşadar că societatea creditoare deţine împotriva debitoarei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, reprezentând c/valoarea facturilor neachitate şi penalităţi de întârziere conform clauzei penale inserate în convenţia părţilor, într-un cuantum superior celui minim reglementat de Legea nr. 85/2006, dar şi că debitoarea contestatoare nu a răsturnat prezumţia de insolvenţă născută din neplata datoriilor în termen de 30 de zile de la scadenţă, se impune a fi respinsă contestaţia la cererea de deschidere a procedurii, cererea formulată de creditoare urmează a fi admisă, cu consecinţa deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC D.S.O.A. SRL.
