Unul dintre principiile procedurii de este şi cel al celerităţii, acesta având o reglementare expresă în alin. (2) al art. 5 din Legea nr. 85/2006, modificată, care statuează că organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni.
Un dosar de insolvenţă nu poate fi suspendat pur şi simplu în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., art. 149 din prevăzând că dispoziţiile acestui act normativ se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român şi ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei, numai în măsura compatibilităţii lor, ceea ce, raportat la principiile procedurii colective, nu poate fi acceptat.
Secţia comercială, Decizia nr. 858 din 14 octombrie 2008
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 19.06.2008 în dosarul nr. 6568/30/2006, Tribunalul Timiș a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de S.I., iar în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. a suspendat judecarea procedurii de insolvență a debitoarei SC V. SRL Timișoara până la clarificarea, din punct de vedere legal, a regimului de proprietate al unicului imobil pretins a fi în patrimoniul societății falite și, pe cale de consecință, a suspendat orice activitate desfășurată de lichidator.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 149 din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., cererea de suspendare formulată de intervenientul în interes propriu S.I. este întemeiată. Astfel, procedura insolvenței nu poate continua câtă vreme dreptul de proprietate asupra singurului bun al debitoarei este contestat, atât în procese civile, cât și penale, a căror existență a fost dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, reprezentând acțiunile promovate de intervenient și înregistrate la Biroul de Carte Funciară Timișoara, la Judecătoria Timișoara, respectiv decizia civilă nr. 611/A/15.06.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, Secția civilă, în dosarul nr. 3839/30/2007 prin care s-a respins apelul declarat de S.C.P. I SPRL Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1728/20.02.2007 privitor la partajul bunurilor deținute în comun cu fosta soție S.A. și prin care imobilul înscris în CF nr. 99328 Timișoara a fost atribuit intervenientului, obiectivele expertizei tehnice în construcții depuse de S.I. în dosarul penal nr. 3179/P/2007. Având în vedere că în patrimoniul debitoarei se află un singur bun, care va putea fi valorificat doar în momentul stabilirii cu certitudine a titularului dreptului de proprietate, iar acest titular se poate schimba odată cu finalizarea proceselor referitoare la imobil, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., coroborat cu art. 149 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a suspendat procedura de insolvență până la clarificarea, din punct de vedere legal, a regimului de proprietate al imobilului pretins a fi în patrimoniul debitoarei.
împotriva acestei încheieri au declarat recurs atât debitoarea SC V. SRL, prin lichidatorul judiciar S.C.P. I SPRL Timișoara, cât și creditoarea SC E. SRL Timișoara.
Prin decizia civilă nr. 858/14.10.2008, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul formulat de societatea debitoare, prin lichidator, și a casat în parte încheierea pronunțată în data de 19.06.2008 de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 103/S/2006, actual nr. 6568/30/2006, trimițând cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță, menținând-o în rest, constatând, totodată, nul recursul creditoarei SC E. SRL Timișoara.
în considerente s-a arătat că prima instanță în mod nelegal a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., care arată că judecata se poate suspenda, printre altele, atunci când „dezlegarea pricinii” atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, măsura urmând să dăinuie până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
în primul rând, trebuie avut în vedere că articolul menționat reglementează suspendarea legală facultativă (judecătorească), respectiv acele situații în care suspendarea cursului judecății este lăsată la aprecierea instanței, iar cazul de la pct. 1 vizează existența unor chestiuni prejudiciale, a căror soluționare ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra rezolvării pricinii.
în al doilea rând, se impune a se observa faptul că dosarul a cărui suspendare a fost dispusă de către prima instanță are ca obiect administrarea procedurii de insolvență față de debitoarea SC V. SRL Timișoara. Ca atare, este greu de imaginat cum ar putea să influențeze soluțiile ce se vor pronunța în alte litigii care se derulează pe rolul instanțelor timișorene „dezlegarea” dosarului de insolvență, știut fiind faptul că Legea nr. 85/2006 are drept unic scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, legiuitorul român reglementând cu precizie și claritate pașii care trebuie urmați în aplicarea procedurii de silită concursuală a creanțelor debitorului insolvent. Sub acest aspect, într-o secțiune distinctă a legii intitulată „Primele măsuri”, sunt descrise activitățile care trebuie urmate de judecătorul sindic, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, creditorii sociali și asociații, ordinea operațiilor ce trebuie efectuate și termenele în care persoanele implicate în procedură sunt obligate să se încadreze, toate aceste operațiuni și competențe fiind reglementate punctual.
într-o altă ordine de idei, trebuie menționat că unul dintre principiile procedurii de insolvență este și cel al celerității, acesta având o reglementare expresă în alin. (2) al art. 5 din Legea insolvenței, care statuează că organele prevăzute la alin. (1) – instanțele judecătorești, judecătorul sindic, administratorul judiciar și lichidatorul – trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. El nu este altceva decât o reflexie a principiului celerității desfășurării operațiunilor comerciale care, cum bine se știe, guvernează întreaga reglementare a acestei materii. Principiul celerității nu este numai enunțat de noua Lege a insolvenței, ci el se degajă și din alte prevederi, precum art. 7,art. 8,art. 12,art. 21,art. 32,art. 33,art. 35,art. 94,art. 118 etc., toate aceste norme neurmărind altceva decât crearea unui mecanism juridic adecvat care să asigure cu rapiditate și eficiență ieșirea de pe piață a operatorilor economici neviabili. Ca atare, în mod justificat, atât în doctrină, cât și în jurisprudență se constată o aplicare restrictivă a dispozițiilor privitoare la suspendarea legală facultativă a derulării acestei proceduri de executare colectivă. Mai mult decât atât, unii autori au avansat și ideea că același principiu al celerității s-ar opune și aplicării măsurii suspendării judecății în temeiul art. 1551 C.proc.civ.
Nu în ultimul rând, cum în mod corect a relevat și reprezentanta lichidatorului judiciar, același judecător sindic, prin încheierea de ședință din 21.06.2007, a mai dispus suspendarea judecării dosarului de administrare a procedurii de insolvență tot pe considerentul soluționării irevocabile a unor alte litigii referitoare la bunul imobil aflat în proprietatea societății debitoare, iar Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 1120/04.10.2007 pronunțată în dosarul nr. 6568.1/30/2006, a admis recursul declarat de unul dintre creditori și a casat hotărârea tribunalului, trimițând cauza pentru continuarea judecății.
Este de necontestat că pe rolul instanțelor timișorene se află dosarul nr. 7584/325/2007 în care tribunalul, în primă instanță, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între intervenientul S.I. și S.A., pe de o parte, în calitate de vânzători, și debitoarea SC V. SRL Timișoara, prin mandatar P.L., pe de altă parte, în calitate de cumpărător, contract autentificat de notarul public M.D. sub nr. 2109/11.06.2002, precum și restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al societății. De asemenea, este adevărat faptul că prin sentința civilă nr. 11759/30.09.2008 pronunțată în dosarul nr. 8134/325/2008, Judecătoria Timișoara a admis plângerea formulată de petentul S.I., în contradictoriu cu intimata SC V. SRL Timișoara, reprezentată prin lichidatorul judiciar S.C.P. I SPRL Timișoara, și a dispus anularea încheierii nr. 8829 a Oficiului de și Publicitate Imobiliară Timiș.
însă, pe de o parte, ambele hotărâri menționate sunt pronunțate în primă instanță, deci nedefinitive, iar potrivit art. 20 din Legea nr. 7/1996, republicată, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil, drepturile reale stingându-se numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciară, cu consimțământul titularului dreptului, acest consimțământ nefiind necesar dacă dreptul se stinge prin moartea titularului dreptului sau prin împlinirea termenului arătat în înscriere. Dacă dreptul ce urmează să fie radiat este grevat în folosul unei persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane. Hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorității administrative va înlocui acordul de voință cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor. Ca atare, în prezent proprietarul tabular al imobilului situat în loc. T, înscris în CF nr. 99328, sub nr. top 18880/3/1, căruia în natură îi corespunde casă S+P+E+M și teren în suprafață de 2.851 mp, este debitoarea SC V. SRL Timișoara. Or, atâta timp cât în considerentele încheierii s-a apreciat asupra proprietății debitoarei asupra imobilului, aspect soluționat în prezent irevocabil prin decizia amintită, nu rezultă în ce măsură alt dosar invocat, nr. 8134/325/2008 al Judecătoriei Timișoara, ar duce la concluzia că dezlegarea cauzei ar atârna de un drept litigios care să impună o suspendare. Tot astfel, și dosarul de cercetare penală în care s-a întocmit o expertiză tehnică în construcții din care a rezultat că totalul lucrărilor de amenajare efectuate în imobil în perioada iunie 2002 – decembrie 2003 au valoarea de 184.909 lei, nu are vreo relevanță față de „dezlegarea” dosarului de insolvență, creanțele declarate la masa credală trebuind să fie verificate de către lichidator în condițiile legii speciale, ele putând fi contestate doar în aceleași condiții.
Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat mai sus, un dosar de insolvență nu poate fi suspendat pur și simplu în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., art. 149 din Legea nr. 85/2006 prevăzând că dispozițiile acestui act normativ se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român și ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței numai în măsura compatibilității lor, ceea ce, raportat la principiile procedurii colective, nu poate fi acceptat.
Critica recurentei debitoare referitoare la inadmisibilitatea cererii de intervenție formulată de intimatul S.I., prin lichidator, nu este întemeiată, pentru că tribunalul nu s-a pronunțat decât asupra admisibilității în principiu a acestei cereri, fiind pertinente apărările intimatului în sensul că recursul societății este inadmisibil deoarece, în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (2) C.proc.civ., încheierea prin care se încuviințează în principiu o cerere de intervenție se poate ataca doar odată cu fondul.
în ceea ce privește recursul creditoarei SC E. SRL Timișoara, Curtea a reținut că, potrivit art. 3021C.proc.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: 1. numele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal și contul bancar. Dacă recurentul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; 2. indicarea hotărârii care se atacă; 3. motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; 4. semnătura.
De asemenea, în conformitate cu art. 303 din același cod, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Nu în ultimul rând, art. 306 C.proc.civ. statuează că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2), potrivit cu care motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanță, care este însă obligată să le pună în dezbatere părților, indicarea greșită a motivelor de recurs neatrăgând nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Față de cele arătate, cum calea de atac declarată de societatea creditoare nu a fost motivată prin declarația de recurs, cu arătarea motivelor de modificare sau de casare, trebuia ca respectivele motive să fie depuse obligatoriu în termenul de recurs, iar această dispoziție imperativă a legii nu a fost îndeplinită, împrejurarea, reală de altfel, că încheierea de suspendare a cursului judecății nu i-a fost comunicată de către tribunal, neavând relevanță juridică atâta vreme cât până la momentul dezbaterii cauzei în calea de atac cererea creditoarei nu a fost motivată în nici un fel, astfel că, în baza art. 312, raportat la art. 306 C.proc.civ., instanța a constatat nulitatea recursului.
(Judecător Csaba Bela Nasz)
