Procedură prealabilă. Caracterul imperativ al normei. Sancţiune. Chemare în judecată (acţiuni, cereri)


Dispoziţiile art. 720 ind. 1 C.proc.civ. sunt unele imperative, fără însă a fi prevăzută în lege o sancţiune pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Devin astfel incidente disp. art. 105 alin.2 C.proc.civ., conform cărora, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Interesul ocrotit fiind personal, instanţa nu poate invoca din oficiu neîndeplinirea procedurii prev. de art. 720 ind. 1C.proc.civ.

( Trib.Dolj Secţia comercială, Dec.nr.4/11.01.2010)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Băileşti la data de 07.05.2009 reclamantul D. I. a chemat în judecată pe pârâta SC C SA Dolj, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâta să fie obligată la plata sumei de 4.284 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 4.200 kg floarea soarelui, cantitate pe care reclamantul ar fi livrat-o pârâtei.

Prin aceeaşi cerere, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei şi la daune interese constând în dobânda legală, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a învederat faptul că la data de 31.08.2008, reclamantul a livrat pârâtei cantitatea de 4.200 kg floarea soarelui, urmând ca acesta să achite ulterior suma de 4284 lei. Cu ocazia livrării, pârâta a eliberat reclamantului buletinul de cântărire analiză şi recepţie nr. 0777/10.09.2008 şi tichetul de cântărire nr. 622/31.08.2008.

A învederat reclamantul că înţelegerea dintre părţi a fost ca preţul să fie plătit la câteva zile după data livrării, aşa cum de altfel se procedase şi în alte tranzacţii anterioare dintre aceleaşi părţi, însă nici până în prezent pârâta nu a plătit cantitatea livrată.

Ca probe a solicitat acte şi martori, iar în drept s-au invocat prev. art. 1073, 1082 şi 1088 Cod civil.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a formulat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Băileşti şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat să se constate netemeinicia acţiunii.

La data de 24.06.2009, reclamantul a formulat un răspuns la întâmpinarea pârâtei, solicitând respingerea excepţiilor invocate, ocazie cu care a învederat că litigiul este de natură civilă deoarece a vândut pârâtei producţia obţinută pe terenul proprietatea sa .

Prin încheierea din 24 iunie 2009 instanţa a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Băileşti, a schimbat calificarea litigiului din litigiu civil în litigiu comercial , a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a repus cauza pe rol pentru a se pune în discuţie excepţia prematurităţii introducerii cererii.

Prin sentinţa nr. 25 din data de 15 iulie 2009 a Judecătoriei Băileşti a fost admisă excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată şi s-a respins acţiunea în pretenţii formulată de reclamant.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 7201 Cod proc. civ. în litigiile comerciale evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă, iar în aliniatele 2,3 , 4 şi 5 ale aceluiaşi articol se indică şi modalitatea concretă în care urmează să se facă această conciliere.

Calificând cauza ca fiind un litigiu de natură comercială, instanţa a constatat că din probele existente la dosar nu rezultă că reclamantul ar fi respectat anterior introducerii prezentei acţiuni dispoziţiile legale sus menţionate, situaţie recunoscută implicit de către acesta prin depunerea la dosar a copiei de pe convocarea la conciliere făcută pârâtei în cursul prezentului proces.

Instanţa a constatat însă că normele procedurale prev. de art. 7201 C.proc.civ. sunt imperative şi de strictă interpretare, astfel încât nu a dat eficienţă juridică încercării de conciliere pe care a făcut-o reclamantul în timpul desfăşurării prezentului proces, reţinând că formularea din textul de lege sus menţionat este clară, în sensul că această conciliere trebuie să fie făcută înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

A considerat că o asemenea soluţie nu este de natură să limiteze dreptul reclamantului la liberul acces la justiţie întrucât el are posibilitatea ca după ce va face încercarea de conciliere, iar aceasta nu dă roade, să introducă o cerere similară în faţa instanţei de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul D. I. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea excepţiei de prematuritate a introducerii acţiunii şi trimiterea cauzei spre judecare la instanţa de fond Judecătoria Băileşti.

În motivarea recursului se arată că la data de 27 mai 2009 a formulat acţiune civilă în pretenţii împotriva pârâtei SC C SA Dolj, solicitând obligarea la plata sumei de 4.284 lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 4.200 kg floarea soarelui pe care a livrat-o, fiind înregistrat ca litigiu civil, în situaţia în care instanţa a schimbat calificarea a încercat concilierea cu pârâta, dar aceasta nu a dat curs convocării pentru conciliere, invocând prev.art.158 şi art .299 şi urm. C.proc.civ.

La data de 26 octombrie 2009 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că la instanţa de fond a invocat excepţia privind prematuritatea introducerii cererii de chemare în judecată pentru faptul că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 109 alin.2 şi art.720 ind.1 al.in.1 din C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, în raport de motivele invocate, actele şi lucrările cauzei, raportat la dispoziţiile legale în materie, tribunalul constată că acesta este fondat.

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata c/v cantităţii de floarea soarelui pe care a vândut-o pârâtei, act ce nu constituie faptă de comerţ, conform art. 5 C.com.

Cum pârâta este un comerciant, prezumându-se că scopul achiziţionării respectivei mărfi nu l-a reprezentat uzul propriu, ci scopul de revânzare, legislaţia aplicabilă este cea comercială, conform art. 56 C.com.

Din analiza actelor dosarului de fond, se reţine că la data de 24.06.2009, Judecătoria Băileşti a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile a concilierii, prev. de art. 720 ind. 1 C.proc.civ., excepţie invocată de pârâtă.

Instanţa a reţinut că dispoziţiile legale respective nu pot îngrădi dreptul reclamantului de a avea acces la o instanţă, prev. de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. A repus însă cauza pe rol pentru a pune în discuţia părţilor excepţia prematurităţii cererii datorită

neîndeplinirii aceleiaşi procedurii prealabile, iar la termenul din 15.07.2009 a admis această excepţie şi a respins acţiunea, reţinând că normele procedurale prev. de art. 720 ind. 1 C.proc.civ. sunt imperative.

Tribunalul constată că dispoziţiile art. 720 ind. 1 C.proc.civ. sunt unele imperative, fără însă a fi prevăzută în lege o sancţiune pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Devin astfel incidente disp. art. 105 alin.2 C.proc.civ., conform cărora, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Se apreciază că interesul ocrotit este unul personal, instanţa neputând invoca din oficiu neîndeplinirea procedurii prev. de art. 720 ind. 1. În speţă, este greu de înţeles de ce instanţa de fond a considerat că excepţia „inadmisibilităţii” cererii, invocate de pârâtă pe acest temei de drept este neîntemeiată, în schimb a pus în discuţie prematuritatea cererii, excepţie pe care a admis-o pe acelaşi considerent: neefectuarea procedurii prealabile. Or, acţiunea putea fi cel mult inadmisibilă (ca urmare a nerespectării unei condiţii legale), nu prematură (ca urmare a nerespectării unui termen).

Din apărările pârâtei, care nu şi-a precizat poziţia în ceea ce priveşte fondul cererii, nu rezultă însă că aceasta ar fi dispusă la soluţionarea litigiului pe cale amiabilă şi că ar fi fost prejudiciată prin neîndeplinirea procedurii prealabile. Deşi a fost notificată pe parcursul soluţionării litigiului, aceasta nu şi-a arătat disponibilitatea rezolvării diferendului, astfel că nu poate invoca vreo vătămare.

În concluzie, cauza a fost soluţionată în mod greşit de instanţa de fond pe excepţie, motiv pentru care, conform art. 312 şi 304 pct. 9 C.proc.civ. va fi admis recursul, casată sentinţa nr. 25/2009 a Judecătoriei Băileşti şi trimisă cauza spre soluţionare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa pe fondul cererii.