Prin sentinţa civilă nr. 325 din 12.04.2000, Tribunalul Maramureş a admis contestaţia la creanţă formulată de debitoare împotriva declaraţiei de creanţă depusă de creditoare, constatându-se că debitoarea are o datorie certă, lichidă şi exigibilă faţă de creditoare, în cuantum de 35.475.000 lei.
S-a reţinut că debitoarea datorează creditoarei suma menţionată, achitând din creanţă, după înregistrarea cererii de faliment, suma de 5.000.000 lei.
Dobânzile solicitate de creditoare nu pot fi apreciate ca şi creanţă, deoarece nu există un titlu cu privire la ele şi nu au fost stipulate în contractul încheiat de părţi.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 439 din 19.09.2000, a admis recursul creditoarei, a casat sentinţa şi, rejudecând cauza, a respins contestaţia debitoarei la declaraţia de creanţă formulată de creditoare.
S-a reţinut că, în mod greşit, s-a admis contestaţia debitoarei, întrucât în declaraţia de creanţă creditoarea recurentă a arătat şi modul de calcul al dobânzilor datorate de debitoare, dobânzi calculate anterior deschiderii procedurii.
Conform art. 43 din Codul comercial, datoriile comerciale lichide şi plăţile în bani produc dobânzi de drept din ziua în care devin exigibile.
Totodată, art. 37 din Legea nr. 64/1995 republicată statuează că nici o dobândă nu poate fi adăugată creanţelor, de la data deschiderii procedurii. Acest text, însă, nu împiedică creditorul să adauge la creanţa de bază şi calculul dobânzilor comerciale datorate de debitor până la data deschiderii procedurii (decizia civilă nr. 439 din 19.09.2000 a Curţii de Apel Cluj).
