Prin decizia nr. 517/2001, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de creditoarea-societate pe acţiuni, a casat sentinţa civilă nr. 769/2001, pronunţată de Tribunalul Brăila şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995.
S-a reţinut că prima instanţă a făcut o greşită interpretare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 64/1995, întrucât în speţă rezultă că reclamanta a îndeplinit toate obligaţiile impuse de lege, atât sub aspectul exigibilităţii, lichidităţii şi certitudinii creanţei, cât şi în ce priveşte perioada de 30 de zile reglementată de textul menţionat pentru încetarea plăţilor de către debitoare.
Intimata nu a depus nici un document de plată către recurentă, existenţa plăţilor către alţi creditori fiind lipsită de relevanţă, din moment ce aceasta nu a fost în măsură să satisfacă din anul 1999 creanţa pentru care s-a introdus cererea recurentei creditoare.
Eronat s-a considerat că ar fi aplicabile prevederile art. 29 alin. 2 din lege, conform cărora “simplul refuz al unor plăţi, în baza unor excepţii pe care debitorul le socoteşte cu bună credinţă întemeiate, nu constituie o dovadă a încetării plăţilor”.
Pentru a putea beneficia de prevederile legale menţionate, se impunea să existe un refuz de plată exprimat de intimata debitoare, care, cu bună credinţă, să invoce excepţiile în temeiul cărora a refuzat plata. Or, în speţă, din conţinutul contestaţiei nu rezultă că intimata ar fi declarat că refuză plata şi că şi-ar întemeia pe vreo excepţie un atare refuz, ceea ce impune respingerea contestaţiei (decizia civilă nr. 517/2001, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi).
