Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. încetare de plăţi în sensul art. 29 din Legea nr. 64/1995


Prin sentinţa nr. 1554/2001, Tribunalul Argeş a admis contestaţia debitoarei şi a respins cererea creditoarei de deschidere a procedurii falimentului, reţinând că, potrivit concluziilor dintr-o hotărâre penală irevocabilă, creditoarea-reclamantă nu are un prejudiciu neacoperit de care să fie vinovată debitoarea.

Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat recursul reclamantei, reţinând că, deşi contestaţia formulată de debitoare este tardivă, concluzia nu poate duce la admiterea recursului şi la deschiderea procedurii falimentului.

în sensul art. 29 din Legea nr. 64/1995, creditorul trebuie să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitorului, neachitată de cel puţin 30 de zile, iar simplul refuz de plată, bazat pe excepţii pe care debitorul cu bună-credinţă le socoteşte întemeiate, nu constituie o dovadă a încetării de plăţi.

Procedura Legii nr. 64/1995 nu se aplică atunci când debitorul are lichidităţi însă refuză cu bună sau cu rea-credinţă plata, deoarece aceasta nu este o procedură de valorificare a creanţelor pe cale silită, valorificare ce se poate face pe calea dreptului comun.

Poziţia debitoarei care a fost alături de creditoare parte într-un proces penal în care, soluţionându-se latura civilă, s-a stabilit că nu se datorează nici o sumă de bani, constituie un refuz de plată făcut cu bună-credinţă. Dacă refuzul de plată este justificat sau nu, constituie un aspect ce excede procedurii legii falimentului, fiind suficient că nu s-a aprobat încetarea de plăţi a debitoarei, dar s-a dovedit credinţa sinceră a acesteia că nu datorează suma de bani.

C.A. Piteşti, decizia nr. 623/R-C/26.06.2002