Prin sentinţa nr. 399 din 12.02.2002, Tribunalul Prahova a admis acţiunea comercială în pretenţii formulată de reclamanta I.A.A. în contradictoriu cu pârâta Cooperativa de Credit, obligând-o pe aceasta din urmă să plătească reclamantei 31.713.347 lei, contravaloarea a două certificate de depozit şi dobândă de 40% de la data primei scadenţe până la plata efectivă, luându-se act că reclamanta a fost scutită de plata taxei de timbru prin decizia nr. 57/2002 a Comisiei din cadrul D.G.F.P.S. Prahova.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că din probele administrate a rezultat că reclamanta a constituit un depozit de 6.000.000 lei care expira la data de 20.01.2001 şi un alt depozit de 25.713.347 lei, la data de 3.01.2001, al cărui termen expira la 3.04.2001, pentru care pârâta urma să plătească reclamantei pentru sumele depuse o dobândă anuală de 40%.
Tribunalul Prahova a stabilit că pârâta nu şi-a respectat obligaţiile asumate şi nu a restituit reclamantei nici sumele depuse, nici dobânda convenită, motiv pentru care s-a admis acţiunea, aşa cum s-a arătat anterior.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Cooperativa de Credit, prin lichidator, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că recurenta-pârâtă se află în procedură de faliment, astfel încât, în mod nelegal, Tribunalul Prahova a respins cererea formulată de ea privind suspendarea judecării cauzei întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Recurenta a mai învederat că în mod nelegal instanţa a obligat pârâta la plata dobânzilor aferente sumelor depuse, până la plata efectivă a acestora, contrar dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, intimata-reclamantă având posibilitatea ca, pe baza certificatului de depozit, să-şi valorifice dreptul de creanţă în cadrul procedurii falimentului, prin înscrierea în tabloul creditorilor.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, învederând că sumele depuse aparţin de fapt fiicei sale, provenind de la tatăl copilului şi fiind destinate asigurării întreţinerii minorei.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont şi de dispoziţiile legale incidente soluţionării cauzei, curtea a constatat următoarele.
Prima critică formulată de recurentă, ce vizează respingerea pretins greşită a cererii de suspendare a soluţionării cauzei întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 64/1995, republicată de către Tribunalul Prahova, este nefondată, întrucât prin acţiunea cu care reclamanta a învestit instanţa se urmăreşte obţinerea unui titlu executoriu, iar textul art. 35 din Legea falimentului vizează suspendarea acţiunilor judiciare sau extrajudiciare „pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”, deci acele acţiuni care privesc executarea unui titlu, astfel încât se constată că în mod corect la termenul de judecată din 12.02.2002 Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de pârâta-recurentă.
Este, în schimb, fondată cea de-a doua critică a recurentei, ce vizează limitarea curgerii dobânzilor până la data deschiderii procedurii falimentului debitoarei-recurente.
Prin încheierea din 6.02.2002 a Tribunalului Prahova, depusă în copie în recurs, ca act nou, de către pârâta-recurentă, rezultă că la data de 6.02.2002 Tribunalul Prahova a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei Cooperativa de Credit, în condiţiile Legii nr. 64/1995, republicată.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 37, de la această dată nu se mai pot calcula şi pretinde dobânzi sau alte cheltuieli aferente creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate.
Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost admis recursul pârâtei şi s-a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul limitării calculului dobânzilor aferente sumelor constituite cu titlu de depozit de către intimata-reclamantă până la 6.02.2002, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
C.A. Ploieşti, decizia nr. 1143 din 20.05.2002
