Prin sentinţa comercială nr. 2164/COM din 31.10.2002, Tribunalul Bihor a anulat ca netimbrată acţiunea în anulare formulată de reclamanta-debitoare, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat că prin acţiunea înregistrată la data de 13.06.2002, netimbrată, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, anularea Ordonanţei nr. 1303/2002 pronunţată de Tribunalul Bihor.
La termenul de judecată din 31.10.2002, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia de netimbrare a acţiunii.
Examinând excepţia, instanţa a reţinut următoarele.
Pentru termenul de judecată din 31.10.2002 reclamanta a fost citată cu menţiunea înscrisă pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare să achite taxa de timbru în valoare de 150.000 lei şi timbru judiciar în valoare de 1.500 lei.
întrucât reclamanta nu s-a conformat dispoziţiei de achitare a taxei de timbru până la termenul acordat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997, acţiunea a fost anulată ca netimbrată.
Deşi citaţia pentru termenul din data de 31.10.2002 a fost restituită cu menţiunea făcută de agentul poştal „mutat de la adresă”, instanţa a considerat procedura de citare cu reclamanta ca fiind îndeplinită, şi nu a luat în seamă schimbarea sediului reclamantei, deoarece, potrivit art. 98 C. proc. civ. „schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar (…)”. S-a reţinut că schimbarea sediului s-a făcut în timpul judecăţii, deoarece, la data introducerii acţiunii, reclamanta şi-a indicat sediul social de la locul unde a fost citată.
Trib. Bihor, sentinţa comercială nr. 2164/COM/31.10.2002
Notă: Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, „judecătorul poate proceda, fără citarea părţilor, la examinarea cererii şi a înscrisurilor depuse în susţinerea acesteia”, iar în conformitate cu prevederile alin. 2 ale aceluiaşi articol, „când consideră necesar pentru soluţionarea cererii, judecătorul poate, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la citarea în pricinile urgente, să citeze părţile pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată”.
Prin Legea nr. 295/2002, alin. 2 al art. 4 a fost modificat după cum urmează: „în toate cazurile, pentru soluţionarea cererii, judecătorul.dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă privitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată”.
Prin Decizia nr. 188 din 25.06.2002 Curtea Constituţională a.respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001.
în motivarea acesteia, s-au arătat următoarele.
Deşi O.G. nr. 5/2001 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, textul criticat nu a intrat sub incidenţa modicărilor.
Procedura emiterii somaţiei de plată este o procedură, de regulă, necontencioasă, excepţia constituind-o cazul în care judecătorul dispune, potrivit art. 4 alin. 2 din O.G. nr. 5/2001, că pentru soluţionarea cererii este necesar să citeze părţile.
Este o procedură de urgenţă, justitificată de necesitatea realizării de către creditor, cu celeritate, a creanţei sale stabilite printr-un act dintre cele prevăzute la art. 1 alin. 1 din Ordonanţă.
Emiterea de către judecător, fără citarea debitorului, a ordonanţei care conţine somaţia de plată nu ştirbeşte dreptul de apărare al debitoruluicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 8, are deschisă calea acţiunii în anulare, iar, potrivit art. 10, poate face contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Prin O.U.G. nr. 142/2002, alin. 1 al art. 4 a fost abrogat.
Potrivit art. 10 din O.G. nr. 5/2001, „cel interesat poate face contestaţie la executare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă (alin. 1).
Prin contestaţia la debitorul poate invoca apărările de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a atacat ordonanţa de admitere a cererii creditorului cu acţiunea în anulare prevăzută la art. 8″ (alin. 2).
Alin. 2 al art. 10 a fost modificat prin O.U.G. nr. 142/2002, după cum urmează: „Prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului”.
în cazul ordonanţelor pronunţate anterior modificării textului art. 4 din O.G. nr. 5/2001, în unele situaţii instanţele au apreciat că necitarea reclamantei debitoare în dosarul în care s-a pronunţat ordonanţa conţinând somaţia de plată nu este un motiv de admitere a acţiunii în anulare, atâta vreme cât art. 4 din actul normativ menţionat prevede că, în cazul unor creanţe certe, lichide şi exigibile, judecătorul poate proceda fără citarea părţilor la examinarea cererii şi a înscrisurilor depuse în susţinerea acesteia, iar însăşi ordonanţa a fost dată în scopul încasării cu celeritate a creanţelor. Citarea părţilor se poate dispune numai atunci când sunt necesare lămuriri şi explicaţii, iar în speţă nu se impunea acest lucru (sentinţa civilă nr. 2185 din 11.06.2002 a Tribunalului Timiş).
Procedura prevăzută de O.G. nr. 5/2001 se limitează la o cerere şi nu constituie un proces în sine, având un caracter premergător fondului {sentinţa nr. 2791/C/28.11.2002 a Tribunalului Argeş).
Actul normativ menţionat instituie o procedură specială, prin care se urmăreşte cu prioritate soluţionarea cu celeritate a pricinii, astfel încât citarea părţilor nu este obligatorie, ci este lăsată la aprecierea instanţei (decizia nr. 703/R/22.10.2002 a Curţii de Apel Oradea; ordonanţa a fost pronunţată la data de 28.05.2002).
Tribunalul Bihor, cu privire la nulitatea absolută invocată de reclamantă pe considerentul că ordonanţa a fost judecată în camera de consiliu, iar nu în şedinţă publică, a apreciat susţinerea ca fiind neîntemeiată. O.G. nr. 5/2001 nu cuprinde prevederi speciale cu privire la desfăşurarea şedinţei de judecată.
La data pronunţării ordonanţei atacate nu era în vigoare Legea nr. 295/2002 privind aprobarea O.G. nr. 5/2001 şi era posibilă judecarea fără citarea părţii (Sentinţa comercială nr. 2092/COM din 22.10.2002 a Tribunalului Bihor).
In acelaşi sens, au fost pronunţate şi sentinţa comercială nr. 2553/COM/lO. 12.2002 a Tribunalului Bihor, sentinţa nr. 1956 din 23.07.2002 a Tribunalului Prahova şi decizia civilă nr. 1048/R/30.10.2002 a Curţii de Apel Galaţi.
în alte situaţii, s-a reţinut că ordonanţa cuprinzând somaţia de plată a fost dată fără citarea debitorului, care a fost lipsit în acest mod de posibilitatea de a depune întâmpinare, excluzându-se astfel posibilitatea înţelegerii părţilor asupra modalităţii de stingere a obligaţiilor de plată reciproce, potrivit art. 4 alin. 2 din O.G. nr. 5/2001.
în consecinţă, a fost admisă acţiunea în anulare şi a fost anulată ordonanţa din 12.02.2002 (sentinţa civilă nr. 770 din 26.06.2002 a Tribunalului Covasna).
Este adevărat că, potrivit art. 4 din O.G. nr. 5/2001, judecătorul poate proceda, fără citarea părţilor, la examinarea cererilor şi a înscrisurilor depuse în susţinerea acestora.
In situaţia dată, însă, când tribunalul a fost sesizat în urma declinării competenţei de soluţionare a cererii, era necesar şi obligatoriu a se proceda la citarea părţilor, din moment ce acestea nu au putut cunoaşte situaţia cauzei şi învestirea tribunalului în acest fel.
Atunci când cererea depusă este netimbrată, instanţa are obligaţia citării cu menţiunea timbrării, arătând şi cuantumul taxei, iar în cazul neîndeplinirii obligaţiei va aplica sancţiunea anulării.
Procedând la anularea cererii ca netimbrată, fără îndeplinirea acestei cerinţe, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Aşadar, în baza art. 312 alin. 5 din acelaşi cod, a fost admis recursul şi a fost casată sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe 1 (decizia nr. 583/R/C/24.06.2002 a Curţii de Apel Piteşti).
La data de 28.06.2002 (deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 295/2002), Tribunalul Argeş, a admis cererea creditorului şi a emis ordonanţa solicitată în baza O.G. nr. 5/2001.
Acţiunea în anulare a fost respinsă de acelaşi tribunal.
între motivele de recurs, debitorul a invocat şi faptul că nu i s-au comunicat cererea creditorului şi actele anexe, fiind astfel încălcate prevederile art. 6 alin. 4 din O.G. nr. 5/2001.
Instanţa de recurs a reţinut că această critică nu poate fi primită, întrucât ordonanţa a fost dată fără citarea părţilor, conform art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, situaţie în care nu era posibilă comunicarea cererii creditoarei şi a actelor depuse în susţinerea acesteia. Conform alin. 2 şi 3, comunicarea era obligatorie numai în cazul citării părţilor (decizia nr. 1140/R/C/2.12.2002 a Curţii de Apel Piteşti).
O.G. nr. 5/2001 a fost aprobată prin Legea nr. 295/2002, art. 4 alin. 2 fiind modificat. Alin. 1 al aceluiaşi articol a rămas neschimbat. între aceste două prevederi legale există astfel o contradicţie evidentă, care a fost înlăturată prin O.U.G. nr. 142/2002, în vigoare din 5.11.2002.
însă, între cele două prevederi ale art. 4, cea prevăzută la alin. 2 are caracter imperativ, impunând obligatoriu citarea părţilor, astfel că ordonanţa atacată, pronunţată la data de 6.06.2002, a fost dată cu încălcarea acestei prevederi.
Având în vedere dispoziţiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ., instanţa a admis acţiunea în anulare formulată de debitor şi a anulat ordonanţa (sentinţa comercială nr. 2276/COM din 12.11.2002 a Tribunalului Bihor).
în acelaşi sens, respectiv al producerii, prin necitarea părţilor, după intrarea în vigoare a Legii nr. 295/2002, unui prejudiciu ce nu poate fi înlăturat decât prin desfiinţarea actului, conform art. 105 alin. 2 C. proc. civ., s-au pronunţat şi sentinţa comercială nr. 2275/COM/l2.11.2002 a Tribunalului Bihor şi sentinţa comercială nr. 2335/COM din 19.11.2002 a aceleiaşi instanţe.
Un alt punct de vedere a fost exprimat de Tribunalul Argeş, care a reţinut următoarele.
Referitor la citare, potrivit art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, în ambele sale forme (iulie 2001 şi mai 2002), citarea părţilor este obligatorie în ipoteza în care soluţionarea cauzei necesită anumite lămuriri sau explicaţii, ceea ce nu este cazul în speţă. Modificarea textului art. 4 alin. 1 din noiembrie 2002 1 este ulterioară acţiunii de faţă. De altfel, în acţiunea în anulare formulată, debitoarea nu a reuşit să dovedească inexistenţa debitului către creditoarea sa.
Pentru aceste motive, a fost respinsă acţiunea în anulare, în baza art. 8 din O.G. nr. 5/2001, modificată (sentinţa nr. 2878/C/6.12.2002 a Tribunalului Argeş).
Tribunalul Timiş a admis contestaţia în anulare 2 formulată de debitor şi a anulat Ordonanţa nr. 2180 din 10.06.2002 a aceleiaşi instanţe, reţinând, între altele, următoarele aspecte.
Ordonanţa atacată a fost pronunţată fără citarea părţilor, în camera de consiliu, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 317 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ., procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nefiind îndeplinită conform cerinţelor Legii nr. 295/2002 (sentinţa civilă nr. 2666 din 3.09.2002 a Tribunalului Timiş).