Prin sentinţa civilă nr. 143 l/C/23.04.2002 pronunţată în dosarul nr. 1810/2002, Tribunalul Braşov – Secţia comercială şi de administrativ a admis cererea formulată de creditoare prin lichidator, în contradictoriu cu societatea debitoare şi, în consecinţă, debitoarea a fost somată ca în termen de 30 de zile să plătească creditoarei suma de 2.136.995.829 lei, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective, reprezentând: 1.752.708.569 lei pretenţii decurgând din contractul de novaţie şi 394.247.260 lei dobânzi legale calculate pe perioada 22.12.1999 – 25.02.2002.
Debitoarea a formulat acţiune în anulare, solicitând anularea ordonanţei ce conţine somaţia de plată ca nelegală şi netemeinică, cu motivarea că sumele solicitate nu au fost recunoscute, suma înscrisă în contract este eronată iar contractul este lovit de nulitate.
Prin sentinţa civilă nr. 2323/C/9.07.2002 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ a fost respinsă acţiunea în anulare.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele.
Prin contractul de novaţie din 16.06.1999 încheiat între părţi, debitoarea s-a obligat să achite creditoarei suma de 1.982.708.569 lei, reprezentând valoarea datoriilor pe care o altă societate comercială le avea la aceasta din urmă.
întrucât debitoarea a efectuat doar o singură plată, în cuantum de 200.000.000 lei, creditoarea a formulat cerere pentru deschiderea procedurii falimentului.
Prin sentinţa civilă nr. 99/2001 a Tribunalului Braşov a fost admisă contestaţia debitoarei şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea privind declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului debitoarei.
Din adresa emisă de judecătorul sindic la data de 10.10.2000 în dosarul Tribunalului Ialomiţa rezultă că suma de 2.141.184.499 lei figurează în contul de lichidare aflat în procedură de faliment.
Prin urmare, atât lichidatorul, cât şi judecătorul sindic au confirmat contractul de novaţie semnat de părţi.
Indiferent de natura juridică a ridicării dreptului de conducere a activităţii de administrare a averii – nulitate relativă sau inopozabilitate -, acţiunea în anulare formulată de debitoare nu poate fi primită.
Falitul nu este lovit de incapacitate, ci de o indisponibilitate faţă de masa credală căreia nu poate să-i aducă nici un prejudiciu. Astfel, actele făcute de acesta sunt valabile prin ele însele.
Societatea comercială cu care a contractat debitorul falit nu se poate prevala de ridicarea acestui drept ca de o incapacitate care determină ineficienţa actului, pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor pe care le-a asumat faţă de debitor.
Lichidatorul, singurul îndreptăţit să ceară anularea contractului, 1-a confirmat, înscriind creanţa novată în contul de lichidare.
împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs debitoarea.
Validarea actului juridic ameninţat de o nulitate absolută sau relativă se poate realiza fie prin îndeplinirea cerinţei de validitate iniţial omise, fie prin dispariţia condiţiei care îi oprea încheierea, ca rezultat al schimbării unor circumstanţe de fapt.
Complinirea unei cerinţe de validitate ulterior încheierii actului juridic este de natură să-i împiedice desfiinţarea, deoarece scopul reglementării iniţial încălcate a fost până la urmă respectat.
Legea nr. 64/1995 reglementează cazurile în care debitorului i se ridică dreptul de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de ele.
Ridicarea dreptului debitorului, care echivalează prin efecte cu o desesizare judiciară, se produce în condiţiile prevăzute de art. 79 din Legea nr. 64/1995.
Interesul creditorilor trece în prim-plan în raport cu cel al debitorului. De aceea, ca măsură de protecţie a creditorilor împotriva unor eventuale încercări de fraudă, de dosire a bunurilor, de diminuare a averii debitorului, este necesară schimbarea administratorului acesteia.
în speţă, contractul de novaţie încheiat de intimata-creditoare cu recurenta-debitoare nu este lovit de nulitate absolută.
Faptul că acest contract a fost încheiat de către administrator ulterior deschiderii procedurii falimentului nu duce la desfiinţarea acestuia, întrucât masa credală nu a fost prejudiciată.
Obiectul contractului vizează recuperarea unei creanţe în sumă de 1.782.708.569 lei, astfel că ridicarea dreptului de administrare – dispusă de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Ialomiţa – nu are ca efect nulitatea acestui contract.
Recurenta nu a dovedit că a formulat acţiune în anularea contractului de novaţie.
Din considerentele sentinţei civile nr. 99/SIND/30.04.2002 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Braşov rezultă că recurenta a contestat că ar fi în încetare de plăţi, cu motivarea că prin achitarea sumei de 15.000.000 lei cu ordinul de plată din 8.06.2001 s-a început efectuarea plăţilor.
Aprecierea judecătorului sindic, potrivit căreia contractul de novaţie încheiat la 16.06.1999 este lovit de nulitate absolută, nu poate trece în puterea lucrului judecat, deoarece considerentele hotărârii dobândesc acest efect numai în măsura în care explică dispozitivul şi se reflectă în acesta.
Or, potrivit dispozitivului sentinţei civile nr. 99/SIND/2002, judecătorul sindic a admis contestaţia debitoarei şi a respins cererea creditoarei privind declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului debitoarei.
Aşadar, ceea ce trece în puterea lucrului judecat este dispozitivul sentinţei de mai sus.
Din adresa emisă de judecătorul sindic rezultă că recurenta figurează pe lista debitorilor cu suma de 2.141.184.499 lei, ce urmează a fi vărsată în contul de lichidare.
Aşadar, contractul de novaţie a fost acceptat atât de lichidator, cât şi de judecătorul sindic.
Realizându-se validarea actului juridic ulterior încheierii, creanţa în litigiu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 379 C. proc. civ., respectiv este certă, lichidă şi exigibilă.
în consecinţă, intimata-creditoare este îndreptăţită să-şi realizeze creanţa ce reprezintă obligaţia de plată a sumelor de bani asumată prin contractul de novaţie din 16.06.1999 pe calea procedurii somaţiei de plată reglementată de O.G. nr. 5/2001, modificată şi aprobată prin Legea nr. 295/2002.
Faţă de considerentele arătate, în baza art. 312 alin. 1 C. proc. civ., instanţa a respins recursul, ca nefondat.
C.A. Braşov, decizia nr. 912/R/26.11.2002
