Prin sentinţa nr. 289/30.09.2002, Tribunalul Mureş a respins acţiunea în anulare formulată de debitoarea S.C. „N.P.C.” S.R.L. Târgu Mureş în contradictoriu cu creditoarea S.C. „G.I.C.” S.A. împotriva Ordonanţei nr. 1873/10.06.2002, apreciind că s-a dovedit creanţa certă, lichidă şi exigibilă a creditoarei, aşa cum prevede O.G. nr. 5/2001, valoarea lucrărilor înscrise în contract şi procesul-verbal de recepţie nefiind contestate.
în recursul formulat împotriva acestei sentinţe, debitoarea invocă faptul că pretenţiile sunt nefondate, deoarece nu a fost respectat contractul, constructorul a depăşit termenul de execuţie, fiind astfel susceptibil de a plăti penalităţi de întârziere din valoarea contractului, subliniind că nu există o creanţă certă, pretenţiile sunt reciproce, izvorâte din executarea necorespunzătoare, cu întârziere a clauzelor contractuale, împrejurare care necesită un vast probatoriu.
Curtea de Apel Târgu Mureş a apreciat că s-a depăşit limita prevăzută în O.G. nr. 5/2001, până unde putea să se extindă cercetarea judecătorească, iar procedura somaţiei la plată, aşa cum este reglementată, nu permite o analiză în fond a cauzei, ea are o finalitate mai rapidă de recuperare a datoriilor, în cazul în care există o creanţă certă, lichidă, exigibilă, iar îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiilor contractuale nu este contestată în fondul ei de către părţi.
Instanţa de recurs, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea în anulare şi a anulat ordonanţa nr. 1873/10.06.2002.
Curtea de Apel Târgu Mureş, decizia nr. 40/R din 23 ianuarie 2003
Notă: în practică se întâlnesc dese situaţii în care, în cadrul răspunderii contractuale, se impun cercetări care echivalează cu cercetarea fondului cauzei, cazuri în care părţile au pretenţii reciproce care pot fi soluţionate doar în cadrul procesului de drept comun, impunându-se administrarea unor probe, sau în care trebuie evaluat un prejudiciu, stabilit un cuantum exact al pretenţiilor sau chiar existenţa creanţei. Evident că nu sunt suficiente doar simplele afirmaţii ale debitorului care invocă doar aspecte legate de o cercetare pe fondul cauzei, fără a indica argumente sau probe concrete în acest sens, dar sunt şi situaţii în care imposibilitatea soluţionării cererii prin procedură sumară, rezultă chiar şi din complexitatea clauzelor contractuale şi interdependenţa drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţi şi a multitudinii documentelor financiar-contabile prezentate.
Concluzia este că somaţia de plată reprezintă o procedură de excepţie, în cadrul căreia nu se administrează probe, ci se examinează actele sub aspectul îndeplinirii celor trei condiţii ale creanţei necontestate de părţi prin apărări de fond. Prin urmare, nu poate fi încuviinţată o expertiză contabilă, nu pot fi audiaţi martori, iar invocarea apărărilor de fond ce presupun şi impun administrarea altor probe decât înscrisurile, chiar şi compensarea datoriilor exced cadrului procedurii somaţiei de plată.