– Codul de procedura civila, art. 582 si 103
Legiuitorul recunoaste partii posibilitatea repunerii în termenul de declarare a unei cai de atac de catre instanta, la cerere, sub conditia dovedirii împiedicarii printr-o împrejurare mai presus de vointa acesteia, precum si a dispozitiilor art. 103(2) C.p.civ. privind formularea unei asemenea cereri în termen de 15 zile de la încetarea împiedicarii.
În speta, Curtea constata ca recurentul nu a depus nici o proba în sustinerea motivelor invocate, acestea ramânând drept simple afirmatii cu privire la imposibilitatea cunoasterii solutiei instantei anterior expirarii termenului de declarare a caii de atac a recursului.
În speta, Curtea constata ca recurentul nu a depus nici o proba în sustinerea motivelor invocate, acestea ramânând drept simple afirmatii cu privire la imposibilitatea cunoasterii solutiei instantei anterior expirarii termenului de declarare a caii de atac a recursului.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A COMERCIALA
DECIZIA COMERCIALA NR. 972 din 11.08. 2010)
Constata ca, prin sentinta comerciala nr. 7373/23.06.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala în dosarul nr. 47644/3/2009, a fost respinsa ca inadmisibila cererea reclamantului CA formulata împotriva pârâtei SC PLR IFN SA, pe calea ordonantei presedintiale, având ca obiect suspendarea efectelor contractului de leasing nr. 9087291/148968 în sensul suspendarii dreptului pârâtei de a pretinde plata ratelor de leasing, dobânda, rata de CASCO, TVA, penalitati, pâna la finalizarea procesului pe fond, precum si obligarea pârâtei sa indice locul, data si dealerul autorizat sa preia autoturismul ce a format obiectul contractului, cu scopul protejarii acestuia de furt, distrugere, avariere, uzura pâna la finalizarea dosarului de fond.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul CA, solicitând desfiintarea sentintei si rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii formulate.
Concomitent, recurentul a depus cerere de repunere în termenul de declarare a recursului, sustinând ca nu a putut lua cunostinta de solutia instantei în intervalul celor cinci zile de la pronuntarea sentintei în care ar fi fost îndrituit sa formuleze calea de atac potrivit legii.
În drept, recurentul a invocat dispozitiile art. 103 rap. la art. 582(1) C.p.civ., iar, în motivare, a precizat faptul ca solutia instantei asupra cererii sale nu a fost consemnata pe ECRIS în termenul legal de declarare a caii de atac, iar grefierii arhivari, în mod obisnuit, nu raspund la telefon pentru a da relatii cu privire la dosare.
Totodata, recurentul a sustinut ca a fost împiedicat sa exercite actul procesual în termenul legal si ca urmare a prezentei sale pe mare, pe o nava port – container, în exercitarea atributiilor de serviciu în calitate de capitan de cursa lunga si ca a formulat recurs în termenul de 15 zile de la încetarea împiedicarii dupa ce a luat cunostinta de hotarâre prin comunicarea acesteia de catre instanta.
Fata de cererea de repunere în termen, Curtea retine ca, potrivit dispozitiilor art. 103 C.p.civ., neexercitarea caii de atac în termenul legal atrage decaderea, afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeste ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de vointa ei.
Prin urmare, legiuitorul recunoaste partii posibilitatea repunerii în termenul de declarare a unei cai de atac de catre instanta, la cerere, sub conditia dovedirii împiedicarii printr-o împrejurare mai presus de vointa acesteia, precum si a dispozitiilor art. 103(2) C.p.civ. privind formularea unei asemenea cereri în termen de 15 zile de la încetarea împiedicarii.
În sensul art. 103(1) C.p.civ., împrejurarea mai presus de vointa partii trebuie sa fie una obiectiva, asimilabila fortei majore, care nu poate fi prevazuta si nici depasita de catre recurent.
Totodata, Curtea apreciaza ca aspectele invocate de recurent nu pot fi considerate potrivit textului amintit drept împrejurari mai presus de vointa sa de natura a-l împiedica sa declare calea de atac în termenul legal.
Astfel, termenul de recurs de 5 zile, ce curge de la pronuntarea sentintei, este în mod clar si expres prevazut de dispozitiile art. 582(1) C.p.civ. si trebuia cunoscut de parte înca de la sesizarea instantei, cu atât mai mult cu cât, în cursul judecatii, a formulat cereri si prin reprezentarea de catre un avocat.
În aceste conditii si cunoscând propria situatie profesionala, ce nu avea caracter imprevizibil, dar care nu i-ar fi permis prezenta în mod direct în instanta, recurentului îi revenea obligatia de a urmari cursul procesului în scopul îndeplinirii actelor procedurale în termenele prevazute de lege, conform art. 129(1) C.p.civ.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge ca neîntemeiata cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.
În ceea ce priveste exceptia tardivitatii, Curtea constata ca declararea recursului la data de 08.07.2010 s-a realizat cu depasirea termenului de 5 zile de la pronuntare prevazut de art. 582(2) C.p.civ., aspect recunoscut implicit de catre recurent.
Pe cale de consecinta, va fi admisa aceasta exceptie si va fi respins recursul ca tardiv declarat.
