Pentru a pronunţa această încheiere judecătorul sindic a reţinut următoarele:
Într-adevăr, dispoziţiile art.141 din acest act normativ prevăd posibilitatea administratorului/lichidatorului judiciar de a cere judecătorului sindic să dispună măsuri asigurătorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmărite, odată cu promovarea cererii circumscrisă dispoziţiunilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Prin legea specială legiuitorul se rezumă la enumerarea doar a câtorva elemente ale unei astfel de cereri, însă, prin dispoziţiile art.149 din Legea nr.85/2006 face trimitere la dreptul comun în materie ce îşi regăseşte reglementarea prin dispoziţiile art.591-601 Cod procedură civilă care instituie trei astfel de măsuri asigurătorii: -sechestru asigurător, poprirea asiguratorie şi sechestru judiciar.
În condiţiile prevăzute de art.84 Cod procedură civilă, judecătorul sindic a găsit de cuviinţă să încadreze juridic cererea accesorie a creditorului raportat la cele trei instituţii juridice.
Văzând dispoziţiile art.598 Cod procedură civilă, apare indubitabil că el; nu devin incidente pricinii, deoarece între falită şi pretinsa debitoare nu se dispută un drept real principal, ci între părţi s-au născut raporturi juridice obligaţionale.
Pe de altă parte, lichidatorul judiciar desemnat în beneficiul insolventei indicat generic că solicită a se înfiinţa măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitoarei – fost asociat şi director al falitei, astfel că judecătorul sindic găseşte că vor putea fi eficiente dispoziţiile art.597 Cod procedură civilă care reglementează instituţia popririi asiguratorie.
În ce priveşte instituţia sechestrului asigurător prevăzută de dispoziţiile art.591-596 Cod procedură civilă, legiuitorul a prevăzut trei situaţii distincte în care se va putea înfiinţa o asemenea măsură asiguratorie, respectiv: când creditorul nu are un titlu executoriu, dar creanţa este constatată prin înscris şi este exigibilă – art.591 Cod procedură civilă; când creditorul are o creanţă care nu este însă constatată printr-un înscris, dar dovedeşte promovarea unui acţiuni judiciare în contra debitorului art.591 alin.2 Cod procedură civilă şi atunci când, creditorul nu are o creanţă exigibilă dar dovedeşte că debitorul a micşorat din culpă garanţiile oferite creditorului sau nu dat asigurările promise, ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să ascundă sau să risipească propria avere.
Prima situaţie legală nu poate fi avută în vedere de judecătorul sindic deoarece lichidatorul judiciar nu a înfăţişat nici un înscris care să constate vreo creanţă a falitei în contra pretinsei debitoare.
Cea de a treia situaţie legală ar putea deveni incidenţă, însă lichidatorul judiciar al insolventei nu a făcut cuvenitele dovezi pentru a proba existenţa faptelor prevăzute de legiuitor pe seama pârâtei-pretins debitoare a acesteia.
Pe de altă parte, prezumtivul prejudiciu produs societăţii insolventă care aduce atingere implicită şi intereselor pecuniare ale creditorilor acesteia, poate fi privit ca o posibilă creanţă a acestei insolvente în contra pârâtei-pretins debitoare, mai ales prin perspectiva efectelor juridice pe care le poate produce promovarea cererii ce cade sub incidenţa dispoziţiunilor art.138 din Legea nr.85/2006.
Totodată, lichidatorul judiciar a alăturat ca o cerere accesorie solicitarea pendinte, chiar acţiunii sale judiciare îndreptată în contra debitoarei-pârât, întemeiată pe aceleaşi norme juridice formale, speciale şi derogatorii.
Aşadar, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.591 alin.2 Cod procedură civilă, judecătorul sindic a primit cererea lichidatorului judiciar desemnat în profitul societăţii falite şi, drept consecinţă, a dispus înfiinţarea sechestrului asigurator asupra întregului activ patrimonial compus din bunuri mobile şi imobile ale pârâtei-pretins debitor H.M. , dar şi a popririi disponibilităţilor băneşti găsite în mâinile acesteia ori ale unor terţi până la concurenţa întregului pasiv actual al insolventei, în cuantum precizat 88.320,oo lei noi.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta H.M. solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare în sensul obligării lichidatorului judiciar la plata unei cauţiuni de 10 % din valoarea pretenţiilor.
În motivarea cererii de recurs se arată că prima instanţă a dispus măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile precum şi înfiinţarea popriri asiguratorii asupra tuturor disponibilităţilor băneşti pe care le deţine pârâta până la concurenţa sumei de 88.320 lei, fără a se dispune obligarea lichidatorului la plata unei cauţiuni de 10 %, adică o cauţiune de 8.832 lei. Prin instituirea măsurilor asiguratorii fără plata acestei cauţiuni judecătorul sindic a încălcat dispoziţiile prevăzute de art.141 pct.1 din Legea nr.85/2006.
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele prev. de art.3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Instanţa a dispus înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor pârâtei H.M. , reţinându-se că împotriva acesteia s-a formulat cerere de angajare a răspunderii materiale.
Potrivit disp.art.141 din Legea nr.85/2006 „odată cu cererea formulată conform art.138 alin.1 sau după caz art.138 alin.3, administratorul judiciar sau lichidatorul ori, după caz, comitetul creditorilor va putea cere judecătorului sindic să instituie măsuri asiguratorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmărite conform art.138. Fixarea unei cauţiuni de 10 % din valoarea pretenţiilor este obligatorie. Cererea de măsuri asiguratorii poate fi formulată şi ulterior introducerii acţiunii prevăzută la art.138”.
Din cuprinsul acestui text legal rezultă că cererea poate fi făcută odată cu promovarea acţiunii în răspundere prevăzută de art.138 din lege, fie pe parcursul judecării acestei acţiuni, măsurile ce pot fi instituite sunt cele prevăzute de art.591 – 601 C.pr.civ.
Prin derogare de la dispoziţiile dreptului comun în materie, legiuitorul procedurii insolvenţei a statuat că judecătorul sindic are obligaţia ca în cazul în care dispune înfiinţarea unei măsuri asiguratorii să fixeze şi o cauţiune al cărei cuantum este de 10 % din valoarea pretenţiilor, nedepunerea cauţiuni în termenul fixat de către judecătorul sindic atrage desfiinţarea de drept a acestor măsuri.
Verificând dacă în cauză s-a dispus obligarea lichidatorului judiciar la plata cauţiunii, dacă a fost achitată această cauţiune sau poate interveni desfiinţarea măsurii asiguratorii, instanţa de control constată că judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului şi a dispus înfiinţarea sechestrului asigurator precum şi a popririi asiguratorii până la concurenţa sumei de 88.320 le, fără a se fixa cauţiunea în cuantumul prevăzut de art.141 din Legea nr.85/2006, plata acesteia fiind obligatorie aşa cum se prevede în mod expres în acest text legal. În aceste condiţii instanţa de control apreciază că judecătorul sindic a dispus luarea unor măsuri asiguratorii împotriva pârâtei H.M. , fără a cerceta dacă în cauză sunt întrunite condiţiile prev. de art.141 din Legea nr.85/2006 şi 591 – 601 C.pr.civ., astfel că în baza disp.art.312 alin.5 C.pr.civ. va admite recursul, va casa integral încheierea şi va dispune
trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care judecătorul sindic va verifica îndeplinirea condiţiilor de instituire a măsurilor asiguratorii inclusiv sub aspectul achitării cauţiunii.
