Decretul nr. 167/1958. art. 20
Potrivit art. 20 din Decretul nr. 167/1958. „debitorul care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune s-a prescris nu arc dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă Ia data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit”. Aceasta înseamnă că prescripţia dreptului material la acţiune nu împiedică executarea voluntară a obligaţiei de cătrc debitor.
Pârâta nu a executat voluntar obligaţia de plată a penalităţilor pretinse de reclamantă, ci a menţionat „suntem de acord cu plata acestor sume” (procesul-verbal de conciliere nr. 14/14c/3716 din 3 septembrie 2009). Tribunalul arbitral a calificat această sintagmă drept o promisiune de voluntară a obligaţiei de plată a respectivelor penalităţi. Printr-o interpretare flexibilă, specifică justiţiei private. Tribunalul arbitral a apreciat că respectiva promisiune atrage aplicabilitatea art. 20 din Decretul nr. 167/1958. în sistemul român de drept, se stinge prin prescripţie numai dreptul material la acţiune în plata penalităţilor, nu şi dreptul subiectiv la plata penalităţilor. Drept urmare, neexercitarea în termenul general de prescripţie de trei ani a dreptului material la acţiune în plata penalităţilor consemnate de facturile emise în perioada 20 octombrie 2004 – 11 aprilie 2005 nu echivalează cu stingerea dreptului subiectiv. Lipsa stingerii dreptului subiectiv însuşi la plata penalităţilor, corelată cu recunoaşterea de către pârâtă a aceluiaşi drept, a îndreptăţit Tribunalul arbitral să dispună, interpretând flexibil art. 20 din Decretul nr. 167/1958. obligarea pârâtei la plata sumei de 9.610,78 lei reprezentând penalităţi de întârziere consemnate de facturile întocmite în perioada 20 octombrie 2004 – 11 aprilie 2005.
Sentinţa arbitrală nr. 276 din 13 noiembrie 2009
