Punere în posesie asupra unei suprafeţe de teren. Obligaţia comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 de a-l convoca pe reclamant


Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar are obligaţia să-1 convoace pe titularul dreptului de proprietate asupra terenului, în vederea punerii lui în posesie. Această obligaţie rezultă din prevederile art. 36 alin. 4 din H.G. nr. 131/1991, potrivit cărora punerea în posesie se va face în prezenţa fiecărui proprietar, care trebuie să semneze tabelul de luare în primire a terenului.

Prin urmare, nefăcându-se nici o dovadă în sensul convocării reclamantului, se poate reţine refuzul nejustificat al comisiei locale în privinţa punerii lui în posesie, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.

(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 21/1997)

Prin cererea înregistrată la data de 3.o5.1996, reclamantul A.P. a chemat în judecată Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Ghioroiu, judeţul Vâlcea, solicitând să se constate refuzul nejustificat al acestei comisii de a-1 pune în posesie pe suprafaţa de 5,10 ha, pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate, pe vechiul amplasament.

în motivarea acţiunii, reclamantul arată că prin hotărârea Comisiei judeţene Vâlcea, nr. 25 din 23.08.1991, i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5,10 ha teren agricol.

Reclamantul precizează că atât în anul 1990, cât şi la data comunicării adeverinţei de proprietate nr. 148 din 14.10.1993 erau îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru ca parcelele ce însumau suprafaţa de 5,10 ha să-i fie atribuite pe vechile amplasamente.

Mai arată că prin adresa nr. 133/1996, comisia locală i-a răspuns că urmează să fie anunţat pentru a participa la stabilirea amplasamentelor şi punerea în posesie.

Prin adresele nr. 397/1996 şi nr. 767/1996, Comisia Locală Ghioroiu a arătat că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 5,10 ha teren arabil şi 1 ha pădure, iar la data de 24.10.1996 a fost pus în posesie pe suprafaţa de 1,55 ha arabil şi 1 ha pădure.

Comisia locală precizează că nu este vorba de un refuz al comisiei pentru punerea în posesie, dar aceasta întâmpină dificultăţi în identificarea parcelelor, datorită absenţei în teren a titularilor dreptului (în speţă, a reclamantului).

S-a depus, alăturat întâmpinării, procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 1,50 ha arabil şi 1 ha pădure.

Printr-un răspuns la întâmpinare reclamantul susţine că niciodată nu a fost chemat să se prezinte pentru vreo punere în posesie.

Faţă de probele dosarului, instanţa apreciază că acţiunea este întemeiată, iar potrivit Regulamentului de aplicare a Legii nr. 18/1991 comisia locală avea obligaţia să-1 convoace pe reclamant pentru efectuarea punerii în posesie.

Se reţine că pentru suprafaţa de 1,55 ha teren arabil şi 1 ha pădure comisia a eliberat procesul-verbal de punere în posesie, urmând ca, în conformitate cu art. 1 şi art. 11 din Legea nr. 29/1990, cu referire la art. 4 lit. h din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 18/1991, comisia locală să fie obligată la punerea în posesie şi eliberarea procesului-verbal corespunzător pentru suprafaţa de 3,55 ha teren arabil, pe vechiul amplasament, în favoarea reclamantului.