Însă atât prezumţia, cât şi excepţia lucrului judecat, reprezintă instrumente juridice menite să servească instituţia puterii lucrului judecat, care este cel mai important efect al hotărârilor judecătoreşti şi care are la bază două reguli fundamentale şi anume: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată; soluţia cuprinsă în hotărâre, fiind prezumată a exprima adevărul, nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre.
Ceea ce legitimează puterea de lucru judecat nu este atât caracterul definitiv al hotărârii, ci adevărul care trebuie să stea la baza ei, adevărul constituind temeiul, raţiunea şi fundamentul social şi moral al acestui efect al hotărârii judecătoreşti.
Puterea de lucru judecat urmăreşte şi evitarea contrazicerilor între două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară.
Reclamanta SC A SRL a chemat în judecată COOP M L C, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia să-şi execute obligaţia pe care şi-a asumat-o la data de 18.06.2002, constând în primirea preţului şi implicit, încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, privind o baracă metalică şi suprafaţa de teren aferentă de 186,63mp, situată în Caracal.
Reclamanta şi-a motivat cererea pe faptul că la 18.06.2002, cu factura nr.4303157, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 186,63mp şi asupra barăcii metalice, la preţul total de 57.325.050 lei că, potrivit convenţiei, la data de 18.06.2002 a achitat suma de 25.000.000 lei iar la data de 20.06.2002, suma de 22.325.050 lei, urmând ca restul de 10.000.000 lei să fie achitat la 1.12.2002. A mai invocat faptul că pârâta vânzătoare, cu adresa nr.426/22.10.2002, i-a adus la cunoştinţă faptul că factura emisă la 18.06.2002 a fost anulată, fără a preciza şi motivele acestei anulări, afirmând că un alt posibil cumpărător ar fi oferit un preţ mai mare.
Prin sentinţa nr.3296/3.12.2003 a Judecătoriei Caracal a fost admisă cererea reclamantei şi s-a constatat valabilitatea actului sub semnătură privată, factura fiscală 18.06.2002, având ca obiect vânzarea – cumpărarea unei construcţii baracă metalică şi a terenului aferent, în suprafaţă de 186,63mp.
Prin decizia Curţii de Apel Craiova nr.1347/25.05.2004 a fost anulată sentinţa Judecătoriei Caracal şi trimisă cauza pentru soluţionare în fond la Tribunalul Olt – Secţia Comercială, căreia îi revine competenţa materială de judecată în primă instanţă.
Prin sentinţa nr.241 din 22 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Olt, s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantei.
Apelul exercitat de reclamantă împotriva acestei sentinţe este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce priveşte excepţia de autoritate de lucru judecat invocată, Curtea apreciază că instanţa de fond în mod corect a respins-o, reţinând că, prin sentinţa nr. 363 din 14.03.2003 a Tribunalului Olt, a fost soluţionată o acţiune în constatare şi nu o acţiune în realizare sau constituire de drepturi. Neexistând identitate în ceea ce priveşte obiectul acţiunii, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civil.
În ce priveşte fondul cauzei, însă, în doctrină se precizează că atât prezumţia, cât şi excepţia lucrului judecat, reprezintă instrumente juridice menite să servească instituţia puterii lucrului judecat, care este cel mai important efect al hotărârilor judecătoreşti şi care are la bază două reguli fundamentale şi anume: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată; soluţia cuprinsă în hotărâre, fiind prezumată a exprima adevărul, nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre.
Ceea ce legitimează autoritatea de lucru judecat nu este atât caracterul definitiv al hotărârii, ci adevărul care trebuie să stea la baza ei, adevărul constituind temeiul, raţiunea şi fundamentul social şi moral al acestui efect al hotărârii judecătoreşti.
Autoritatea de lucru judecat urmăreşte şi evitarea contrazicerilor între două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară.
Astfel, în cauză s-a reţinut, prin hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat, (sentinţa nr.62/2003 a Judecătoriei Caracal şi sentinţa nr. 363/2003 a Tribunalului Olt), că înţelegerea intervenită între părţi şi materializată în factura fiscală nr. 4302157 nu întruneşte condiţiile de valabilitate prevăzute de dispoziţiile art. 948 C. civil şi astfel nu există premisele de a se constata că între părţi a intervenit vânzarea cumpărarea valabilă a imobilelor în discuţie, cu efectele sale.
Ca urmare, petitul acţiunii formulate de către reclamantă în sensul de a fi obligată pârâta să-şi execute obligaţia pe care şi-a asumat-o la data de 18.06.2002, constând în primirea preţului şi implicit încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, este neîntemeiat, în condiţiile în care pârâta nu are calitatea de a încasa preţul imobilelor, constatându-se că aceasta nu a vândut în mod legal aceste active.
De altfel, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că în factura fiscală în discuţie, a fost inserată o clauză de nerespectare a termenelor, în sensul că neachitarea, la termenele prevăzute, a preţului duce la anularea de drept a respectivei facturi.
Pe cale de consecinţă, faţă de aceste considerente, acţiunea promovată de către reclamantă este neîntemeiată.
Astfel, în baza art. 296 C. procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
