Din cuprinsul tranzacţiei încheiate, nu rezultă în niciun fel că părţile ar fi intenţionat să noveze, stingând vechile obligaţii şi înlocuindu-le cu una nouă, ci doar să rescadenţeze creditele debitoarei, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat în raportul de expertiză efectuat în cauză, în contabilitatea internă banca apelantă evidenţiază plăţile pe diferite categorii de contracte, ceea ce a permis expertului să determine sumele rămase neîncasate pentru fiecare contract şi să concluzioneze neachitarea în totalitate a obligaţiilor din cele două contracte.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 31 din 16 mai 2012
Prin cererea formulată și înregistrată la Judecătoria Rm. Vâlcea sub nr. 8012/288/2008, reclamanta SC I. B. SRL în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială SA – Sucursala Vâlcea a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună radierea ipotecii și a sarcinilor înscrise în favoarea B.C.R. Sucursala Vâlcea asupra imobilelor proprietatea acesteia situate în Băile Govora, județul Vâlcea, în CF a localității Băile Govora nr. 214, cu numărul cadastral 557/02-partea a III a.
în motivarea cererii, s-a arătat că în anii 2003-2004, reclamanta a garantat împreună cu alte persoane fizice sau societăți comerciale, un împrumut contractat de SC V. SRL, credit pentru investiții în euro și s-a instituit astfel asupra spațiului său comercial și a terenului situate la adresa indicată în acțiune, o ipotecă de rangul I înscrisă în Cartea Funciară nr. 214 în partea a III-a. De asemenea, a garantat și un credit pentru stocuri, instituindu-se o ipotecă rangul II asupra acelorași imobile. Produsele bancare de care a beneficiat debitoarea s-au acordat pentru o perioadă limitată de timp, iar la fiecare prelungire banca avea obligația să verifice dacă clientul a respectat obligațiile contractuale, o prelungire neputându-se acorda dacă nu s-au respectat obligațiile anterior asumate de debitor. în anul 2005, pârâta a trecut la executarea silită a creanței societății, în cartea funciară înscriindu-se și somațiile nr. 15587/1909.2005 și nr. 15588/1909.2005.
Reclamanta a arătat că, în cadrul contestației la executare, a fost suspendată executarea silită, iar la data de 25 noiembrie 2005 între debitoare și pârâtă s-a încheiat o tranzacție care reprezintă un nou contract de credit, astfel încât, în aceste condiții, menținerea înscrierii ipotecii asupra imobilelor proprietatea sa este nejustificată și se impune radierea ei.
Pe de altă parte, somațiile înscrise în partea a III-a a Cărții Funciare sunt nelegal menținute, impunându-se în consecință radierea lor.
S-a mai arătat că, în mod nejustificat intimata a început executarea silită pentru întregul debit al SC V. SRL scadent în anul 2010 în mai multe dosare de silită.
Pârâta Banca Comercială S.A., prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii Comerciale Române S.A. – Sucursala Vâlcea, deoarece contractele în discuție au intervenit între reclamantă și Banca Comercială Română SA, cu sediul în București.
De asemenea s-a invocat de pârâtă excepția de inadmisibilitate a cererii pe motiv că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei hotărâri definitive și irevocabile prin care să se constate una din ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege, condiție de admisibilitate a cererii, conform art. 34 din Legea nr. 7/1996.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată având în vedere că, prin contractul de ipotecă nr. 5/12/15337/30.06.2004, autentificat sub nr. 2701 de BNR M. M., reclamantul, în calitate de garant ipotecar, a constituit o ipotecă de rang II în favoarea B.C.R. SA asupra bunului imobil compus din spațiu comercial și terenul aferent, cu nr. cadastral 557. Prin constituirea acestei garanții, reclamanta s-a obligat să garanteze împrumutul în valoare de 6.600.000.000 lei rol, plus dobânzile aferente și alte costuri și comisioane, precum și cheltuielile de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor datorate, acordat de către bancă prin contractul de credit nr. 12/15337/30.06.2004 debitoarei SC V. SRL, cu completările și modificările ulterioare, inclusiv în cazul prelungirii duratei creditului. De asemenea a fost de acord cu executarea silită a contractului de către bancă în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile în condițiile și la termenele stipulate în contractul de credit.
Potrivit punctului 10 din contractul de garanție imobiliară, s-a stabilit faptul că obligațiile rezultate din acest contract încetează de drept numai în cazul în care împrumutatul (SC V. SRL) și-a îndeplinit integral obligațiile asumate prin contractul de credit.
A mai arătat că, prin contractul de ipotecă nr. 463 H/1/8.04.2003, autentificat sub nr. 1442 de BNP M. M., reclamanta a constituit în aceleași condiții, o ipotecă de rang I asupra aceluiași bun imobil, pentru garantarea obligației de rambursare a împrumutului în valoare de 125 000 euro și a dobânzilor aferente a costurilor și a comisioanelor acordat prin actul adițional nr. 463 H/8.04.2003.
Prin sentința civilă nr. 3729/29 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 8012/288/2008 Judecătoria Rm. Vâlcea a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive, a admis cererea reclamantei și a dispus radierea ipotecii și a sarcinilor înscrise în favoarea B.C.R. Sucursala Vâlcea asupra imobilului proprietatea reclamantului situat în Băile Govora, județul Vâlcea în Cartea Funciară a localității Băile Govora nr. 214, cu numărul cadastral 557/0; 2 – partea a III – a.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că în anul 2004, reclamanta SC I.B. SRL, în calitate de garant ipotecar, a constituit o ipotecă de rang II în favoarea pârâtei, asupra bunului imobil constituit din spațiu comercial, plus cota indiviză din terenul cu nr. cadastral 557. Prin constituirea acestei garanții, reclamanta s-a obligat să garanteze împrumutul de 6.600.000.000 lei rol acordat de către B.C.R. Sucursala Vâlcea, debitoarei SC V. SRL, fiind încheiat astfel contractul de credit nr. 12/15337/30.06.2004.
S-a instituit astfel, asupra imobilului proprietatea reclamantei situat la adresa indicată în cerere, o ipotecă de rangul II înscrisă în Cartea Funciară a localității Băile Govora nr. 214,cu nr. cadastral 557/7, 0; 2, partea a III-a.
Produsele bancare de care a beneficiat debitoarea s-au acordat pentru o perioadă limitată de timp, iar la fiecare prelungire banca avea obligația să verifice dacă clientul a respectat obligațiile contractuale, o prelungire neputându-se acorda dacă nu s-au respectat obligațiile anterior asumate de debitor.
în baza contractului de împrumut, SC V. SA a obținut un credit care la data de 30.09.2005, se ridica la suma de 7.393.685,04 RON și din cauza faptului că debitoarea nu a achitat ratele scadente, creditoarea a pornit executarea silită.
Atât debitoarea principală SC V. SRL, cât și garanții au formulat mai multe contestații la executare înregistrate pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea.
în anul 2005, pârâta a trecut la executarea silită a creanței,în cartea funciară înscriindu-se și somațiile nr. 15587/19.09.2005 și nr. 15588/19.09.2005.
în cadrul contestației la executare a fost suspendată executarea silită.
La data de 25.11.2005, debitoarea SC V. SRL și creditoarea B.C.R. Sucursala Vâlcea au învederat faptul că au ajuns la o înțelegere și în temeiul art. 271 C.proc.civ. au solicitat pronunțarea unei hotărâri de expedient.
S-a pronunțat sentința civilă nr. 5926/25.11.2005, în dosarul nr. 7283 al Judecătoriei Rm. Vâlcea, prin care s-a luat act de înțelegerea intervenită, între debitoarea SC V. SRL și pârâtă.
Tribunalul a reținut că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, societatea reclamantă nu și-a dat niciodată acordul să garanteze noua convenție, respectiv hotărârea judecătorească ce a consfințit tranzacția din anul 2005, fiind astfel evident că nu a înțeles să garanteze noul produs bancar obținut de SC V. SRL Mai mult decât atât, creditul garantat de acesta, împreună cu alți garanți, a fost restituit.
Având în vedere că împotriva reclamantei nu există niciun titlu executoriu, aceasta fiind somată să achite o creanță pe care nu a garantat-o și care nu este nici exigibilă, nefiind parte la tranzacția încheiată și pentru care nu și-a dat niciodată acordul să fie garantată, o astfel de executare silită nu putea să fie începută împotriva sa.
Instanța a apreciat astfel că nu mai sunt îndeplinite condițiile de existență a dreptului înscris față de reclamant, respectiv că au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară cu privire la acesta, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii invocată de pârâtă prin întâmpinare. Reclamantul în ocrotirea dreptului său efectiv este persoană interesată să poată cere radierea ipotecii și a sarcinilor înscrise în Cartea Funciară în favoarea pârâtei asupra imobilului proprietatea sa.
Mai mult decât atât, tranzacția încheiată reprezintă un nou acord de credit și care are cu totul alte condiții contractuale, sub aspectul termenului de valabilitate al costurilor generale ale creditării, cât și a faptului că se constituie noi garanții.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Banca Comercială Română SA – Sucursala Vâlcea.
La data de 4 martie 2010 a intervenit în cauză SC S.C. SRL București, care prin contractul de cesiune nr. 927/28 august 2009 a preluat creanțele rezultate din contractele de credit încheiate de către pârâtă cu debitoarea principală SC V. SRL. De asemenea, banca pârâtă a solicitat scoaterea sa din cauză și preluarea calității de pârât de către cesionar; reclamanta nu a consimțit însă la această modificare a cadrului procesual, solicitând continuarea judecății față de pârâta inițială, astfel încât cesionarul care a intervenit din proprie inițiativă a dobândit calitatea de intervenient.
Prin decizia nr. 8 din 30.09.2010, pronunțată în dosarul nr. 8012/288/2008, Tribunalul Vâlcea a admis apelul și a desființat sentința cu reținerea cauzei spre soluționare în primă instanță la tribunal, având în vedere că litigiul are o natură comercială, valoarea lui depășește suma de 100.000 lei, astfel încât competența materială aparține tribunalului în primă instanță conform art. 2 din C.proc.civ.
La Tribunalul Vâlcea cauza a fost înregistrată sub nr. 3889/90/2010.
Pârâta B.C.R. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, decurgând din cesiunea creanței, excepție apreciată de Tribunal ca nefondată, deoarece obiectul cauzei privește contractele de credit și de garanție precum și modificările ulterioare ale acestor convenții încheiate de către cedent și nu de cesionar.
în cauză s-a încuviințat efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se observa modalitatea de derulare a creditelor și a se verifica susținerea reclamantei privind stingerea prin plată a obligației principale și în consecință stingerea obligației de garanție.
Tribunalul Vâlcea, Secția a II-a civilă, prin sentința nr. 2212/14.11.2011 a admis cererea formulată de reclamanta SC I. B. SRL, în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română SA – Sucursala Vâlcea și intervenienta SC S. C. SRL; a dispus radierea din cartea funciară nr. 214 a localității Băile Govora a ipotecilor constituite prin contractele de ipotecă autentificate sub nr. 1442/9 aprilie 2003 și nr. 2701/30 iunie 2004 la Biroul Notarului Public M.M. asupra imobilelor proprietatea reclamantei situate în orașul Băile Govora, județul Vâlcea, precum și radierea somațiilor de executare nr. 163/2005, 164/2005 și nr. 101/2008 și a obligat pe pârâtă la 5.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin contractul de credit nr. 463/8 mai 2001, pârâta B.C.R. a acordat debitoarei SC V. SRL un credit pentru investiții în sumă de 125. 000 euro pe o durată de rambursare de 4 (patru) ani, respectiv până în luna octombrie 2005. Prin actul adițional nr. 463h/8 aprilie 2003 s-au completat garanțiile la creditul susmenționat prin constituirea de către reclamantă a unei ipoteci de rangul I asupra imobilului de natură teren și construcție proprietatea reclamantei situat în Băile Govora.
Prin contractul de credit nr. 12/15337/30.06.2004, pârâta B.C.R. a acordat debitoarei SC V. SRL un credit în sumă de 6.600.000.000 lei vechi pentru finanțarea stocurilor temporare și a cheltuielilor aferente. Pentru garantarea creditului, alături de alte garanții, reclamanta a constituit o ipotecă de rangul II asupra imobilului de mai sus. Creditul nu a fost achitat în totalitate, astfel încât la data de 16 august 2011 exista o restanță preluată de cesionar, de 548.251,29 lei.
întrucât debitoarea nu a achitat la scadență creditele contractate, banca pârâtă a trecut la executarea silită. în cursul unei contestații la executare Banca Comercială Română (BCR) și debitoarea SC V. SRL au încheiat o tranzacție consfințită prin sentința civilă nr. 5926/25.11.2005, în dosarul nr. 7283 al Judecătoriei Rm. Vâlcea,prin care s-a luat act de înțelegerea intervenită, între debitoarea SC V. SRL și pârâtă.
Prin această tranzacție părțile au convenit că la data de 30.09.2005 debitoarea înregistrează față de bancă o datorie totală de 7.393.685,04 lei din care, credite în lei în sumă de 3.151.052 lei și credite în valută în sumă de 1.196.793,49 lei. Suma totală cuprinzând creditele și dobânzile restante se eșalonează la plată prin rate lunare pe o durată de 5 (cinci ani), respectiv până în noiembrie 2010. în continuarea tranzacției se enumeră garanțiile existente printre care și ipotecile de rangul I și II constituite de reclamantă asupra imobilelor susmenționate.
Reclamanta nu a semnat însă această tranzacție și nici nu și-a dat acordul în vreun alt mod asupra convenției dintre părțile din contractul de împrumut.
Pârâta BCR a susținut prin întâmpinare că nu era necesar acordul reclamantei pentru prelungirea duratei creditului întrucât prin contractele de garanție imobiliară reclamanta a consimțit de la bun început asupra unei astfel de împrejurări. Astfel conform punctului 10 din contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2701/30 iunie 2004 obligațiile rezultate din contractul de ipotecă încetează de drept numai în cazul în care împrumutatul și-a îndeplinit integral obligațiile asumate prin contractul de credit. Aceeași clauză a fost inserată și în contractul autentificat sub nr. 1442/9 aprilie 2003.
Tribunalul a constatat că tranzacția susmenționată nu reprezintă însă numai o simplă prelungire a duratei contractelor de credit ci are semnificația unei novații a obligațiilor inițiale prin schimbarea obiectului obligației.
Potrivit art. 1128-1131 din C.civ. de la 1864 novația reprezintă o convenție prin care părțile sting o obligație veche și o înlocuiesc cu o obligație nouă. Pentru existența și eficacitatea novației, în afară de condițiile obișnuite de validitate ale unei convenții mai trebuie să fie prezente trei condiții speciale : să existe două obligații succesive în timp; intenția părților de a nova (animus novandi), adică de a stabili o legătură de cauzalitate între stingerea obligației vechi și nașterea noii obligații; obligația nouă să aibă cel puțin un element nou față de vechea obligație.
Este adevărat că dacă părțile ar fi convenit doar o rescadențare, o eșalonare prin prelungirea duratei de restituire a împrumuturilor acordate, convenția respectivă nu capătă caracterul unei novații.
Tribunalul a constatat că suma asupra căreia părțile au convenit ca fiind datorată de debitoare la data de 30.09.2005 provine din mai multe contracte de credit încheiate între bancă și debitoarea SC V. SRL Din cuprinsul tranzacției rezultă că suma respectivă provine din 7 (șapte) contracte bancare din care numai pentru cele două contracte arătate mai sus reclamanta a constituit garanția ipotecară.
Prin tranzacția încheiată contractele de credit anterioare își pierd însă individualitatea în sensul că se contopesc într-o unică obligație cu condiții proprii de existență. Părțile nu mai convin asupra modului de restituire a fiecărui credit în parte ci, stabilind care este suma totală datorată, eșalonează plata acestei sume pe o perioadă de 5 ani, fără a specifica și fără a se putea cunoaște în contul cărui credit vechi se efectuează plățile lunare. Altfel spus debitoarea nu mai plătește ratele la contractele de credit anterioare ci o unică rată pe ansamblul obligațiilor, izvorul noii obligații constituindu-l tranzacția și nu contractele vechi. Pentru obligația nouă se stabilește și o nouă dobândă în cuprinsul tranzacției și anume de 21% la sumele în lei și de 9% la sumele în valută.
Se verifică astfel condițiile speciale de existență a novației arătate mai sus: existența a două obligații succesive în timp (prima decurgând din contractele de credit și cea de a doua din tranzacție); legătura de cauzalitate între cele două obligații în sensul că tranzacția privește obligațiile din contractele de credit; elementul nou față de vechea obligație în sensul pierderii individualității contractelor de credit și contopirii lor într-o unică obligație deosebită de vechile raporturi între părți.
Pentru reliefarea mai evidentă a caracterului de novație al tranzacției dintre bancă și debitoare, Tribunalul a examinat situația reclamantei în raport cu această tranzacție, reținând că reclamanta a constituit o cauțiune reală, prin două ipoteci de rangul I și II pentru garantarea a două contracte de credit încheiate între pârâta BCR și debitoarea SC V. SRL Reclamanta este un terț față de părțile din contractele de credit și din tranzacție. în condițiile în care prin ratele convenite prin tranzacție nu se mai cunoaște care dintre creditele vechi sunt achitate, reclamanta este în imposibilitate de a se libera de obligația de garanție până la plata ultimei rate din tranzacție, ceea ce înseamnă, în accepțiunea băncii pârâte că garanția constituită de către reclamantă s-ar extinde asupra întregii sume deși suma totală provine și din alte contracte de credit pe care reclamanta nu le-a garantat.
Această stare de fapt rezultă și din corespondența purtată între părți. Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert M. E. rezultă că la data de 17.10.2005 reclamanta a solicitat băncii prin scrisoarea înregistrată sub nr. 62 scoaterea de sub ipotecă a imobilului întrucât nu este de acord cu eșalonarea datoriei debitoarei SC V. SRL, iar debitoarea prin scrisoarea din 6.02.2006 solicită băncii ca prin ratele pe care le achită în temeiul tranzacției să constituie cu prioritate ratele de „răscumpărare a imobilului luat în garanție conform contractelor de ipotecă nr. 5/12/15337 din 30.04.2004 și nr. 463h/1/8.04.2003” adică stingerea garanțiilor constituite de către reclamantă, scrisoare la care banca nu a răspuns.
Această cerere a debitoarei atestă încă o dată faptul că plățile se efectuau în temeiul tranzacției și nu în executarea contractelor de credit pentru că altfel debitoarea nu avea nevoie să solicite băncii consemnarea plății pentru un anumit contract din moment ce putea să consemneze pe documentul de plată obligația pe care o achită.
Este adevărat că în contabilitatea internă banca pârâtă evidenția plățile pe diferite categorii de contracte, ceea ce a permis expertului contabil să determine sumele rămase neîncasate pentru fiecare contract și să concluzioneze neachitarea în totalitate a obligațiilor din cele două contracte. Această evidență internă nu are însă nici o relevanță în cauză pentru că ea depinde numai de voința proprie a băncii fără nici o legătură cu convenția părților concretizată în tranzacție, prin care obligațiile vechi au fost substituite de o nouă și unică obligație nediferențiată pe contractele anterioare. Practic banca distribuia plățile pe contractele inițiale printr-o selecție care nu avea nici un corespondent în convențiile dintre părți din moment ce debitoarea efectua plăți în temeiul tranzacției, nediferențiat pe creditele inițiale.
Potrivit art. 1137 alin. (2) din C.civ. de la 1864 „novațiunea făcută în privința debitorului principal liberează cauțiunile”.
în consecință constatând stingerea dreptului de ipotecă drept efect al novației obligației pentru care s-a constituit cauțiunea reală, tribunalul a admis cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta și cu intervenienta cesionară a creanței și să dispună radierea din cartea funciară a ipotecilor constituite prin contractele susmenționate precum și a somațiilor de executare emise în baza acestor titluri executorii. în acest context susținerea băncii în sensul inadmisibilității acțiunii deoarece stingerea dreptului de ipotecă trebuia mai întâi constatată printr-o hotărâre separată este nefondată deoarece radierea ipotecii este o consecință a stingerii garanției iar reclamanta a solicitat prin cererea introductivă radierea ipotecii ca efect al constatării stingerii dreptului de ipotecă.
împotriva sentinței nr. 2212/14.11.2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea au formulat recurs pârâta Banca Comercială Română și pârâta SC S. C. SRL
în recursul său Banca Comercială Română solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței nr. 2212/14.11.2011 și pe fond respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC I. B. SRL, cu cheltuieli de judecată.
în motivare s-a arătat că solicită respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea tranzacției dintre debitoarea SC V. SRL și bancă, tranzacție consfințită prin sentința civilă nr. 5926/25.11.2006, nu s-a adus nicio atingere titlurilor executorii încheiate între SC V. SRL, garantul ipotecar I. B. SRL, pe de o parte și bancă, pe de altă parte și nici valorii creditului garantat de către contestator, astfel încât acesta a rămas debitor garant ipotecat față de bancă, în limitele stabilite prin contractul de ipotecă.. Atât contractele de credit, cât și contractele de garanție au rămas valabile, tranzacția operând numai cu privire la eșalonarea la plata a datoriilor, atât în favoarea debitorului împrumutat, cât și a garantului ipotecar.
Mai mult, conform art. 4.11 din tranzacție, s-a prevăzut că în cazul în care SC V. SRL nu va achita o rată prevăzută în graficul de eșalonare la plată a datoriilor față de bancă, banca va declara scadente toate sumele viitoare, existente în sold și va relua imediat procedurile de recuperare a datoriilor pe calea executării silite și/sau a procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată.
împrejurarea că garantul ipotecar nu a semnat tranzacția judiciară încheiată între S.C.V. și bancă nu are nicio relevanță în cauză, întrucât nu era nevoie de acordul acestuia pentru a se stabili un nou grafic de rambursare cu atât mai mult cu cât în condițiile contractului de ipotecă, acesta din urmă s-a angajat să garanteze obligațiile de plată asumate de împrumutat până la rambursarea integrală a acestora către bancă.,
Recurenta susține că, în mod eronat au fost interpretate de instanța de fond următoarele aspecte:
– prin tranzacția încheiată între bancă și debitoarea SC V. SRL (sentința civilă nr. 5926/25.11.2005) nu s-au constituit noi garanții ci, dimpotrivă, conform pct.4.6. din acest act, debitoarea s-a obligat să mențină contractele de garanție existente și/sau să consolideze garanțiile existente;
– demersul efectuat de B.C.R. SA, constând în punerea în executare a contractelor de garanție împotriva garantului ipotecar, nu constituie o acțiune abuzivă și nu poate fi considerată nelegală, câtă vreme executarea silită se desfășoară în conformitate cu prevederile legale în materie;
– creanțele garantate de contestator nu au fost restituite către bancă, SC V. SRL este în continuare debitoare către bancă, în temeiul contractelor de credit pentru care a fost constituită garanția de către contestator;
– este greșită interpretarea dată de către intimata-reclamantă celor prevăzute în tranzacția judiciară încheiată cu SC V. SRL, întrucât, prin această tranzacție, datoriile aferente produselor bancare deja acordate (printre care și creditele garantate de contestator) au fost eșalonate la plată, astfel încât SC V. SRL nu i s-a acordat un produs bancar nou, astfel încât să fie necesară constituirea unor noi garanții.
în apelul său, intervenienta SC S. C. SRL București a criticat sentința pentru următoarele considerente:
– în mod greșit instanța a respins excepția netimbrării la valoare a litigiului, cu încălcarea Deciziei nr. 32/2008 emise de îCCJ privind soluționarea recursului în interesul legii, formulat de Procurorul General al României (care are caracter obligatoriu), ceea ce atrage nulitatea sentinței nr. 2212/14.12.2011, emisă de instanța de fond, care a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita);
– în subsidiar, în baza dispozițiilor art. 295 și art. 296 C.proc.civ., apelanta solicită ca instanța de apel să judece pe fond cererea, să schimbe în tot sentința atacată, ca fiind netemeinică și nelegală și pe cale de consecință să respingă cererea reclamantei SC I. B. SRL de radiere a ipotecilor și tuturor sarcinilor instituite asupra imobilului situat în orașul Băile Govora, județul Vâlcea.
în motivare, apelanta-intervenientă a arătat următoarele:
– Tribunalul Vâlcea nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii de radiere ipotecă și alte sarcini, excepție formulată în cauză de B.C.R. pe cale de întâmpinare și susținută de SC S.C. SRL în toate fazele procesuale, inclusiv în concluziile scrise depuse, raportat la dispozițiile art. 32 și 34 din Legea nr. 7/2006, privind cadastrul și imobiliară. Respingând excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a acordat mai mult decât a solicitat reclamanta și pe cale de consecință se invocă excepția nulității sentinței date în cauză.
– Potrivit principiului disponibilității, reclamanta prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanței doar radierea ipotecii și a tuturor sarcinilor înscrise în favoarea B. – Sucursala Rm. Vâlcea asupra imobilului proprietatea recurentei-interveniente, situat în localitatea Băile Govora, județul Vâlcea. Reclamanta nu a cerut ca pe cale principală ca instanța de judecată să constate existența uneia dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 34 din Legea cadastrului și publicității imobiliare, astfel încât subsecvent să se pronunțe radierea. Tribunalul ar fi trebuit să pună în discuția părților excepția inadmisibilității ridicată de pârâtă, dar în schimb a respins excepția insuficientei timbrări ridicată de recurenta-intervenientă, calificând cererea ca una simplă, de radiere ipotecă, fără a obliga reclamanta să timbreze la valoare, în conformitate cu cele dispuse de î.C.C.J. prin decizia nr. 32/2008, privind soluționarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României.
– Instanța fondului nu a fost consecventă în raport de calificarea cauzei ca fiind comercială, s-a conformat trecând la soluționarea cauzei în primă instanță, deoarece litigiul era unul comercial, în schimb a considerat că cererea nu este evaluabilă în bani, iar instanța a apreciat că este o simplă cerere neevaluabilă în bani, prin care reclamanta a solicitat doar radierea ipotecilor și sarcinilor, ceea ce ar fi trebuit să constituie argumentul determinant pentru ca judecătorul fondului să pună în discuția părților și să admită excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 33 și 34 din Legea nr. 7/2006 privind cadastrul și publicitatea imobiliară.
– Pe fond, Tribunalul Vâlcea a dat o soluție netemeinică și cu aplicarea greșită a legii (calificând greșit actul juridic în sensul că tranzacția ar fi o novație), prejudiciind grav SC S. C. SRL, sentința fiind dată în totală discordanță cu realitatea.
– Nu era necesar acordul reclamantei pentru a se încheia o tranzacție între creditor și împrumutat, deoarece prin acest act se urmărea, pe de o parte încetarea unor procese pe rol, dintre care și cel în care reclamanta avea calitatea de contestator, iar pe de altă parte, s-a convenit eșalonarea la plată a datoriei pe o perioadă de 5 ani.
– încheind contractele de ipotecă (accesorii contractului de împrumut) pentru garantarea creditelor și dobânzilor, reclamanta și-a asumat o obligație accesorie obligației principale la care s-a angajat SC V. SRL, în sensul că atât în contractul de împrumut, cât și în contractul de ipotecă există clauza potrivit căreia garanția constituită de reclamantă încetează de drept numai în cazul în care împrumutatul și-a îndeplinit integral obligațiile asumate prin contractul de credit.
Obligația de garantare asumată prin ipotecă, fiind accesorie obligației principale de restituire a datoriei, are aceiași soartă cu contractele de împrumut, ceea ce determină inadmisibilitatea opțiunii, ca, ulterior încheierii ipotecii, garantul ipotecar să condiționeze o eșalonare la plată a datoriei de aprobarea sa, eșalonare determinată de împrejurarea că debitorul principal a ajuns în situația de a nu-și mai onora ratele de credit și dobânda. Eșalonarea la plată a datoriei prin intermediul tranzacției i-a profitat și reclamantei-intimate atâta timp cât a stins litigiul privind contestația la executare și a preîntâmpinat valorificarea prin licitație publică a imobilului ipotecat.
– Tribunalul a constatat în mod greșit că tranzacția dintre B.C.R. și SC V. SRL „nu reprezintă doar o simplă prelungire a duratei contractelor de credit, ci are semnificația unei novații a obligațiilor inițiale prin schimbarea obiectului obligației”. Fără a analiza textul tranzacției încheiate de părți, prin prisma dispozițiilor art. 1704 și urm. din fostul C.civ. (în vigoare la data actului), judecătorul fondului invocă dispozițiile art. 1128-1131 C.civ., arătând că „novația reprezintă o convenție prin care părțile sting o obligație veche și o înlocuiesc cu o obligație nouă”. Motivarea instanței de judecată cât și soluția dată litigiului este greșită, deoarece se încalcă dispozițiile legii, în ceea ce privește reglementarea dată de legiuitor instituției tranzacției, art. 1704 și următoarele C.civ., precum și cele ale art. 1128-1131 C.civ..
– Tranzacția a fost constituită legal și a produs efectele potrivit celor stabilite de părți. Creditorul bancar a încheiat cu SC V. SRL o tranzacție consfințită de sentința nr. 5926/25.11.2005 în baza art. 271 C.proc.civ., potrivit căreia părțile principale ale obligației – B.C.R. și SC V. SRL au convenit, pe de o parte stingerea unor procese printre care se află și contestația la executare formulată de către reclamantă, iar pe de altă parte, s-a convenit eșalonarea la plată pe o perioadă de 5 ani a datoriei care izvora din mai multe contracte de credit. Garantul ipotecar, ca și obligat accesoriu, nu are dreptul a interveni decât în eventualitatea în care, datoria nefiind restituită la scadență și începută executarea silită, formulează diferitele contestații la executare. Dreptul de a semna o tranzacție cu privire la eșalonarea plății de către debitorul principal și creditorul ipotecar nu l-a avut garantul, potrivit legii, acesta nefiind obligat decât în calitate de garant ipotecar.
– Judecătorul fondului a greșit atunci când a constatat că tranzacția ar fi de fapt o novație prin schimbarea obligației, având în vedere că părțile tranzacției au avut în vedere, exprimându-se expres în acest sens, să încheie o tranzacție care să aibă ca efect, pe de o parte să stingă litigiile având ca obiect contestații la executare de către 7 persoane fizice și juridice din grupul garanților ipotecari SC V. SRL, iar pe de altă parte, în scopul menționat, să eșaloneze la plată pe o nouă perioadă de 5 ani datoria, în intenția declarată de a profita atât împrumutatului SC V. SRL, cât și garanților ipotecari persoane fizice, care își vedeau executate la acea dată imobilele.
Textul tranzacției convenit de părți și transpus în hotărârea de expedient contrazice concluzia judecătorului fondului cauzei că tranzacția ar fi în realitate o novație prin schimbarea obligației inițiale cu una veche, având în vedere că părțile tranzacției nu au intenționat și nici nu au menționat în mod expres în acest act intenția de a nova o obligație mai veche cu una nouă, iar potrivit art. 1130 C.civ. novațiunea nu se prezumă. Dimpotrivă, părțile actului – tranzacție au înțeles să încheie un act, care a păstrat titlurile executorii ca izvor de obligații, contractele de credit și de garanție, au reeșalonat la plată datoria, au stipulat ca în caz de nerespectare a obligației de plată a datoriei la noua scadență, creditorul bancar va relua imediat procedurile de recuperare a datoriilor în baza titlurilor executorii, pe care au înțeles să le mențină în valabilitate.
– Chiar dacă s-ar interpreta în mod forțat că tranzacția ar fi de fapt o novație, chiar și în această situație, creditorul B.C.R. și-a rezervat beneficiul garanțiilor existente, înscriind în conținutul tranzacției că SC V. SRL recunoaște toate titlurile executorii la data încheierii tranzacției pe care banca le deține împotriva debitoarei, iar SC V. a înțeles ca să nu facă opoziție la nicio formă de executare silită sau faliment, în cazul în care sumele ce fac obiectul tranzacției devin scadente și nu se plătesc. Prin urmare, concluzia că tranzacția poate fi interpretată ca fiind o novație nu are suport legal și dă o interpretare eronată celor două instituții juridice, cu încălcarea libertății de voință în materia contractelor (art.942 C.civ.), așa încât instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, prin nesocotirea dispozițiilor legale incidente.
– Hotărârea instanței de fond a fost pronunțată prin nesocotirea dreptului la un proces echitabil, iar probele prezentate în cauză în sprijinul apărărilor părții pârâte nu au făcut obiectul analizei judecătorului fondului. Solicitarea SC S. C. SRL de a se efectua în cauză o contraexpertiză la cea efectuată în cauză a fost respinsă.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de SC S. C. SRL ca tardiv și, în subsidiar ca nefondat și respingerea ca nefundat a recursului formulat de B.C.R.
Prin încheierea de ședință din data de 18.04.2012, calea de atac formulată de SC B.C.R. a fost calificată drept apel.
Cu privire la excepția tardivității apelului formulat de SC S. C. SRL, invocată prin întâmpinarea depusă de intimată la fila 51 din dosar, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, apelul formulat de SC S.C. SRL a fost transmis prin poștă și înregistrat la data de 2.03.2012, în condițiile în care deși prima instanță a luat act de schimbarea sediului SC S.C. SRL și a menționat corect în preambul și dispozitiv sediul din București, sector 5, în mod greșit a comunicat această sentință la vechea adresă din București.
Prin urmare, în lipsa unei comunicări valabile a sentinței pronunțate, apelul formulat la 2.03.2012 și motivat la 13.03.2012 apare ca fiind făcut în termen.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate în apelul formulat de SC S. C. SRL, Curtea reține că excepția netimbrării nu mai poate fi repusă în discuție, întrucât prin încheierea din data de 2.02.2012 Curtea de Apel Pitești a admis cererea de reexaminare formulată de SC I.B. SRL, constatând că obiectul litigiului este susceptibil de o taxă judiciară de timbru fixă.
în ceea ce privește excepția inadmisibilității, Curtea apreciază că, pentru analiza acesteia este necesară cercetarea unor argumente comune cu fondul cauzei, astfel încât va fi unită cu fondul, în temeiul art. 137 alin. (2) C.proc.civ., argumentele invocate de apelantă în susținerea sa urmând a fi analizate în cadrul examinării motivelor de apel.
Prin decizia nr. 31/A-C din 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost admise apelurile formulate de pârâta Banca Comercială Română, și de către intervenienta SC S.C. SRL., împotriva sentinței nr. 2212/14 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția a II-a civilă în dosarul nr. 3889/90/2010, intimate fiind pârâta Banca Comercială Română S.A. – sucursala Vâlcea, și reclamanta SC I. B. SRL
A fost schimbată sentința în sensul respingerii acțiunii.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, prin contractul de garanție reală imobiliară nr. 463h/1 din 8.04.2003, autentificat sub nr. 1442 de BNP M. M. din Rm. Vâlcea și înscris în cartea funciară nr. 214 a localității Băile Govora sub nr. 5033/9.04.2003, intimata reclamantă SC I. B. SRL, în calitate de garant ipotecar a constituit o ipotecă de rang I în favoarea B.C.R. SA, asupra bunului imobil, spațiu comercial, situat în intravilanul orașului Băile Govora, județul Vâlcea.
Prin acest contract, intimata-reclamantă s-a obligat să garanteze obligația de rambursare a creditului în sumă de 125.000 euro și dobânzile aferente, acordat de B.C.R. Sucursala Vâlcea societății V. SRL în baza actului adițional nr. 463h/8.04.2003 la contractul de credit nr. 463/8.05.2001, prin ipoteca de rangul I asupra acestui imobil, obligându-se totodată că nu înstrăineze imobilul până la stingerea oricăror obligații de plată față de bancă.
în contract se arată că „societatea garantă se obligă să garanteze creditul și dobânzile aferente și în cazul prelungirii contractului de credit prin acte adiționale”.
Prin contractul de ipotecă nr. 5/12/15337/30.06.2004, înscris în cartea funciară nr. 214 a localității Băile Govora, număr cadastral 557, sub nr. 7872 și 7873/1.07.2004, reclamanta-intimată SC I. B. SRL a constituit în favoarea B.C.R. SA, ca o garanție pentru rambursarea de către SC V. SRL a tuturor sumelor datorate sau ce urmează a fi datorate în conformitate cu contractul de credit bancar nr. 12/15337/30.06.2004, o ipotecă de rang II asupra aceluiași imobil.
La pct.10 din acest contract se arată că „obligațiile rezultate din prezentul contract de ipotecă încetează de drept numai în cazul în care împrumutatul și-a îndeplinit integral obligațiile asumate prin contractul de credit bancar nr. 12/15337/30.06.2004.
Prin tranzacția încheiată la data de 25.11.2005, între B.C.R. și SC V. SRL, de care Judecătoria Rm. Vâlcea a luat act prin sentința nr. 5926/25.11.2005, între părți, respectiv între creditoarea B.C.R. și debitoarea principală SC V. SRL, a intervenit o conciliere asupra sumei totale datorate de debitoare, respectiv 7.393.685,04 lei, la pct.3 „Obiectul tranzacției” stipulându-se că: „SC V. SRL se va angaja, irevocabil și necondiționat, să ramburseze creditul în sumă de 6.218.996,39 lei și să achite dobânzile și creanțele atașate, datorate, în sold la 30.09.2005, în sumă de 1.174.688,65 lei, conform graficului de eșalonare, ce se va încheia între părți”.
La pct.4.5 din tranzacție se arată că SC V. SRL recunoaște toate titlurile executorii existente la data încheierii tranzacției pe care banca le deține.
în conținutul tranzacției se enumeră garanțiile existente, inclusiv cele ipotecare de rangul I, respectiv II, constituite de intimata-reclamantă din prezenta cauză.
în esență, reclamanta-intimată a susținut că prin această tranzacție a fost stinsă garanția ipotecară constituită prin cele două contracte de ipotecă, întrucât nu și-a însușit această tranzacție, care are, în opinia sa, valoarea unei novații.
în drept, Curtea a reținut că susținerile reclamantei-intimate sunt nefondate.
Astfel, reclamanta a învestit instanța cu o cerere de radiere a celor două ipoteci constituite în favoarea B.C.R.
Potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la momentul investirii instanței: „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că:
1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul înscris a fost greșit calificat;
3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului”.
Potrivit art. 33 alin. (2) din același act normativ: „Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară”.
Curtea a reținut că în cauză, reclamanta nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996.
Astfel, reclamanta nu a susținut niciun moment că cele două contracte de ipotecă nu au fost valabile la momentul încheierii lor sau că obligația de garanție ar fi fost greșit calificată (art. 34 alin. (1) și (2).
în ceea ce privește ipotezele prevăzute de art. 34 pct.3 și 4 din Legea nr. 7/1996, Curtea nu poate reține că efectele celor două contracte de ipotecă ar fi încetat prin contractul de tranzacție din data de 25.11.2005.
Astfel, în mod nefondat se susține de către reclamantă că prin această tranzacție ar fi operat o veritabilă novație.
Novația este o convenție prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existentă, înlocuind-o cu o nouă obligație. Specific novației este faptul că, deși raportul juridic obligațional se stinge, aceasta nu înseamnă încetarea efectelor sale, ci numai transformarea lui într-un alt raport juridic obligațional. Obligația veche este înlocuită cu una nouă. Efectele obligației inițiale se transformă, se convertesc în efecte ale obligației care se naște prin novație.
Novația este obiectivă sau subiectivă. Novația obiectivă se produce între creditorul și debitorul inițial, dar în raportul juridic obligațional se schimbă obiectul sau cauza acestuia, spre exemplu atunci când prestația constând într-o sumă de bani este înlocuită cu o altă prestație sau suma datorată de preț este păstrată de cumpărător cu titlu de împrumut. Novația subiectivă presupune schimbarea creditorului sau a debitorului raportului juridic de obligație.
Prin urmare, novația nu poate exista în lipsa unui element nou (aliquid novi) față de vechea obligație, element nou care poate consta în schimbarea părților, a obiectului sau a cauzei raportului juridic sau a unei condiții a acestuia.
De asemenea, potrivit art. 1130 din C.civ. de la 1864, aplicabil în cauză, dată fiind încheierea contractului de tranzacție sub imperiul acestuia, novația nu se prezumă, iar voința de a face o novație trebuie să rezulte evident din act. Sub acest aspect, intenția părților de a nova (animus novandi), de a transforma vechea obligație într-una nouă constituie elementul esențial al novației.
în lipsa acestei intenții de a nova, existența celorlalte condiții ale novației nu poate duce la concluzia că s-a realizat o novație. Voința părților de a nova trebuie, prin urmare, să fie clar exprimată.
Or, din cuprinsul tranzacției încheiate, nu rezultă în niciun fel că părțile ar fi intenționat să noveze, stingând vechile obligații și înlocuindu-le cu una nouă, ci doar să rescadențeze creditele debitoarei, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat în raportul de expertiză efectuat în cauză, în contabilitatea internă banca apelantă evidențiază plățile pe diferite categorii de contracte, ceea ce a permis expertului contabil să determine sumele rămase neîncasate pentru fiecare contract și să concluzioneze neachitarea în totalitate a obligațiilor din cele două contracte.
O astfel de convenție, într-adevăr, nu este opozabilă reclamantei garante, întrucât nu a luat parte la aceasta, astfel încât nu-i poate dăuna. Pe de altă parte, însă, această tranzacție nu-i poate nici profita reclamantei, în sensul de a stinge contractele de ipotecă constituite în favoarea creditoarei B.C.R., atâta vreme cât intenția părților tranzacției nu a fost în niciun caz aceea de a se renunța la aceste garanții reale imobiliare.
Pe de altă parte, principiul specialității ipotecii, prevăzut de art. 1777 C.civ. de la 1864 (în vigoare la momentul încheierii contractelor de ipotecă) face ca intimata-reclamantă să nu poată fi ținută să garanteze mai mult decât suma pe care s-a obligat a o garanta prin contractul de ipotecă, astfel încât nu se pot reține argumentele intimatei în sensul că, urmare a tranzacției încheiate, garantează un credit mult mai mare.
De altfel, ipoteza stabilirii unor noi termene de scadență a creditului este acoperită de cuprinsul ipotecii, întrucât în aceasta se arată că „societatea garantă se obligă să garanteze creditul și dobânzile aferente și în cazul prelungirii contractului de credit prin acte adiționale”.
Este adevărat că tranzacția încheiată nu poartă denumirea de act adițional, dar ca efecte juridice poate fi asimilată unui act adițional, întrucât este încheiată între aceleași părți ca și contractul de credit și exprimă intenția acestora de a modifica cuprinsul actului principal.
Prin urmare, reclamanta nu a probat că ar fi incidentă în cauză vreuna dintre situațiile prevăzute expres și limitativ de art. 34 din Legea nr. 7/1996 pentru a permite radierea din cartea funciară a ipotecilor constituite.
De asemenea, reclamanta nu a invocat plata creanțelor garantate, care ar fi condus la obligația băncii de a solicita radierea ipotecii.
Curtea a reținut că neîntrunirea condițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996, reprezintă o chestiune de fond, care conduce la respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, iar nu ca inadmisibilă, așa cum s-a solicitat de către apelanta SC S.C. SRL în motivele de apel.
Pentru aceste motive, în baza art. 296 C.proc.civ., cele două apeluri au fost admise, iar sentința schimbată în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
