Raport final al lichidatorului. Publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Consecinţe


Publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti în Buletinul procedurilor de înlocuieşte, de la data publicării acestora, citarea, convocarea si notificarea actelor de procedură efectuate individual faţă de participanţii la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.
Dacă niciuna din părţi nu a formulat obiecţiuni la raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar şi publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în mod corect judecătorul-sindic a încuviinţat propunerea formulată şi constatând că ipoteza normei legale din art. 131 din este îndeplinită a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, în forma simplificată cu toate consecinţele subsecvente.

Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3092 din 30 noiembrie 2009

Prin sentința civilă nr. 1516/22.04.2009 a Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea lichidatorului judiciar în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC I. SA, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 precum și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj; s-a mai dispus notificarea sentinței Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Cluj și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, au fost încuviințate cheltuielile de procedură în cuantum de 874,9 și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 4.000 lei, care să fie achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea administratorului judiciar, ulterior lichidator judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului-sindic. în cadrul procedurii, în urma analizei documentelor contabile, lichidatorul a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul constatând totodată că debitoarea nu deține nici un fel de bunuri care, în urma valorificării, ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor și a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, lichidatorul judiciar a întocmit raport final și l-a supus aprobării judecătorului-sindic, urmându-se și procedura prevăzută de art. 129 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, raportul final privind propunerea de închidere a procedurii a fost depus la dosarul cauzei la data de 7.04.2009, fiind anexate dovezile de efectuare a tuturor cheltuielilor de procedură, precum și dovezile de comunicare și notificare referitoare la raportul final și propunerea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei.

în considerarea dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 85/2006, s-a procedat la comunicarea raportului final și a situațiilor financiare tuturor creditorilor și debitoarei, prin Buletinul procedurilor de insolvență, precum și prin comunicare cu creditoarea, fiind și afișat la ușa instanței.

De asemenea, s-a procedat la convocarea adunării creditorilor debitoarei, în vederea discutării raportului final, aducându-li-se la cunoștință că pot formula obiecțiuni cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării.

Reținând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul-sindic a constatat că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice prin DGFP Cluj solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei judecătorului-sindic pentru rejudecare în sensul respingerii cererii de închidere a procedurii insolvenței debitoarei SC I. SA.

în dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea arată că, prin raportul lunar de activitate publicat prin Buletinul procedurilor de insolvență nr. 1702/2009 și comunicat recurentei la data de 8.04.2009, lichidatorul judiciar a arătat că în prezenta cauză nu a intrat în posesia documentelor contabile și că în patrimoniul societății debitoare nu au fost identificate bunuri care să poată fi valorificate pentru îndestularea creditorilor, fapt pentru care a solicitat închiderea procedurii insolvenței.

Raportul de activitate cu propunerea lichidatorului de închidere a procedurii în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 cuprinde următoarele nereguli procedurale cu efecte juridice după cum urmează: potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar are calitate de organ care aplica procedura insolvenței.

în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege, lichidatorul judiciar trebuie să asigure constatări clare și precise privind situația debitorilor.

întrucât lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile ale societății debitoare, recurenta consideră că acesta nu se poate pronunța asupra existenței sau inexistenței bunurilor în averea debitorilor.

Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.

Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3, ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.

Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.

Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii.

Din formularea art. 131 „judecătorul-sindic va da o sentință”, rezultă că aceasta nu are obligația închiderii procedurii.

Apreciază că legiuitorul i-a conferit judecătorului-sindic doar facultatea închiderii procedurii și nu obligația închiderii acesteia deoarece, potrivit legii, acesta mai are și alte posibilități pentru a putea acoperi cheltuielile administrative.

Analizând recursurile declarate de către creditoarea DGFP Cluj prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 3041C.proc.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

în speță, se constată că ipoteza normei legale este îndeplinită. Astfel, se poate observa că prin raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar s-a evidențiat că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată acoperi cheltuielile aferente procedurii, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare.

Se poate conchide, așadar, că susținerile creditorului potrivit cărora dispozițiile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu-și găsesc aplicare în speță sunt nefondate și urmează a fi înlăturate.

Curtea apreciază, de asemenea, că celelalte apărări formulate de către creditoare și care vizează modalitatea de derulare a procedurii insolvenței debitoarei respectiv deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, înscrierea creanței creditorului, soluționarea contestației și distribuirile făcute nu pot fi analizate la acest moment întrucât creditorul nemulțumit de soluțiile pronunțate de judecătorul-sindic avea posibilitatea să le atace separat.

După cum reiese din raportul întocmit de către lichidatorul judiciar al debitoarei pentru adunarea creditorilor din data de 16.03.2009, lichidatorul judiciar a arătat că a continuat demersurile în vederea continuării procedurii insolvenței debitoarei și a susținut că pentru continuarea acesteia sunt necesare alocarea unor fonduri de către creditori.

Probele existente la dosar relevă fără echivoc împrejurarea că nici unul din creditori nu au dorit avansarea unor sume necesare pentru continuarea procedurii, prevalându-se de existența fondului de lichidare prevăzut de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

în aceste condiții, se poate observa că în mod corect lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii insolvenței debitoarei, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, constatând că debitoarea nu deține bunuri care pot fi valorificate în procedură, că nu există sume de bani disponibile care să o susțină și nici un creditor nu dorește să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

Mai mult, din evidențele fiscale existente la Primăria Cluj rezultă că debitoarea nu figurează cu alte bunuri în proprietate.

Apărarea creditoarei conform căreia raportul final al lichidării nu i-a fost comunicat și astfel s-a aflat în imposibilitatea formulării de obiecțiuni nu poate fi reținută.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (9) din Legea nr. 85/2006, publicarea actelor de procedura sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în Buletinul procedurilor de insolvență înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea si notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.

în speță, se constată că raportul lichidatorului care conține propunerea de închidere a procedurii fundamentată pe dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență astfel că de la această dată se prezumă că înscrisul a fost comunicat părților, iar acestea aveau posibilitatea formulării de obiecțiuni.

Cum în cauză niciuna din părți nu a formulat obiecțiuni la raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar, în mod corect judecătorul-sindic a încuviințat propunerea formulată și constatând că ipoteza normei legale din art. 131 din Legea nr. 85/2006 este îndeplinită a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, în forma simplificată cu toate consecințele subsecvente.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către DGFP Cluj nefondate, iar în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 8 din Legea nr. 85/2006 îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

Soluția adoptată de către instanță este în concordanță și cu jurisprudența constantă a CEDO. Astfel, este cunoscut faptul că Curtea a statuat că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări [cauza Tejedor Garcia c. Spania (16.12.1997)]. Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare [cauza Stone Court Shipping Company S.A. c. Spaniei (2003)].

Trebuie reținut, de altfel, statuarea potrivit căreia Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective [cauza Artico c. Italia (13.05.1980)], dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr auzite, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune Tribunalului obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței [cauza Van de Hurk c. Olanda (19.04.1994) și cauza Dulaurans c. Franța (21.03.2000)], ipoteză întrunită în cauză.

(Judecător Mihaela Sărăcuț)