Dosar nr. 1323/241/2008
JUDECĂTORIA HOREZU, JUDEŢUL VÂLCEA
SENTINTA CIVILĂ Nr.1378 din 10 decembrie 2008
Răspundere civilă delictuală. Condiţii. Reparare prejudiciu. Daune morale
I N S T A N Ţ A :
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 81/18.01.2006, formulată de SC “M.B.” SRL, a chemat în judecată pe pârâţii Primaria Comunei Costesti, judeţ Vâlcea şi pe Primarul Comunei Costesti, judeţ Vâlcea – P.V., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 350.000 lei, cu titlu de daune morale şi 150.000 lei cu titlu de daune materiale. Motivând în fapt acţiunea, reclamanta a arătat că pârâtul P.V. a fost cerectat de Parchetul de pe lângă Judecatoria Horezu, în dosar nr. 1728/P/2008, pentru săvârşirea infracţiunii prevazută de art. 246 c.p. întrucât a emis Dispoziţia nr. 255/04.08.2004, prin care a interzis abuziv şi fără drept, funcţionarea SC „M.B.” SRL. Ulterior, prin Dispoziţia nr. 22/2005, pârâtul P.V. a revocat prima decizie , revocarea echiavlind cu o recunoaştere a abuzilui comis împotriva societaţii. Pe toată perioada cât societatea nu a funcţionat, administratorul a fost grav afectat , suferind un prejudiciu moral, deoarece nu a mai putut onora comenzile cu produsele pe care le furniza beneficiarilor. Intrucât producţia a fost stagnată , pretinde reclamanta, a încercat un prejudiciu moral. Perioada pentru care a solicitat acordarea de daune morale şi materiale a fost precizată ca fiind din 04.08.2004 pâna la soluţionarea cauzei. In probatiune a solicitat acte , martori si expertiză iar în drept a invocat dispoziţiile art. 998 si urm. c.civ.
Prin sentinţa civilă nr. 169 din 07 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosar nr. 81/CAF/2006, s-a admis excepţia de necompetenţă materială ridicată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Horezu.
In urma declinării competenţei, cauza a fost înregistrată sub nr. 810/2006, pe rolul Judecatoriei Horezu. Prin sentinţa civilă nr. 598 din 24 mai 2008, pronunţată de Judecatoria Horezu, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecatoriei Horezu, invocată din oficiu de instanţă şi s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Vâlcea, Sectia Administrativ – Fiscal. Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr. 3906/90/2006. Prin încheierea nr. 74 din 24 octombrie 2006, Tribunalul Vâlcea a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o Judecatoriei Horezu pentru a proceda, conform art. 21 si urm. c.pr.civ. In baza acestei încheieri , Judecătoria Horezu, prin încheierea din 23 noiembrie 2006, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Curtea de Apel Piteşti, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă. Soluţionând conflictul de competenţă, Curtea de Apel Piteşti, prin regulatorul de competenţă, sentinţa nr. 2/F/C/C din dosar nr. 4589/46/2006, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu. Impotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamanta, ce a fost soluţionat de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Secţia comercială, prin decizia nr.2731 din 20 septembrie 2007, în sensul respingerii.
După ce s-a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei ca aparţinând Judecătoriei Horezu, urmare a regulatorului de competenţă dat de Curtea de Apel Piteşti , cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Horezu sub nr. 266/241/2007. Prin sentinţa civilă nr. 283 din 7 martie 2008, s-a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu de instanţă şi s-a declinat, din nou, competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea – Sectia civilă. Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, sub nr. 1058/90/2008. Prin sentinţa civilă nr. 425 din 15 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a trimis cauza pentru soluţionarea conflictului de competenţă, la Curtea de Apel Piteşti. Curtea de Apel Piteşti, examinând conflictul negativ de competenţă, a stabilit prin regulator de competenţă , sentinţa civilă nr. 12/F-CC din 5 iunie 2008, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu. In acest sens, cauza a fost înregistrată , după stabilirea competenţei prin regulatorul de competenţă , sub nr. 1323/241/2008.
Reclamanta şi-a majorat pretenţiile succesiv astfel; prin cererea orală formulată în şedinţa publică din 7 martie 2008 –f.72, dosar nr. 266/241/2007, a solicitat daune materiale majorate, conform concluziilor expertiei contabile efectuate în cauză, de 49.499.750 lei ; prin cererea de la f. 25, dosar nr. 1323/241/2008, a solicitat daune morale în sumă de 500.000 lei.
Pârâţii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Motivând în fapt întâmpinarea, au arătat că situaţia de fapt expusă de reclamantă nu corespunde relităţii întrucât terenul pe care este amplasată SC „M.B.” SRL, are o situaţie juridică neclară, reclamanta nu a depus declaraţie de impunere fiscală pentru anul 2004, primăria a fost sesizată cu numeroase plângeri scrise şi verbale ale cetăţenilor din satul Bistriţa, care cereau să fie protejaţi de poluarea cu praf, zgomot şi vibraţii, produse în timpul spargerii pietrei. De asemenea, au pretins că zona în care funcţiona reclamanta, prezintă o importanţă istorică, existând monumente istorice de interes naţional cu valoare de patrimoniu A si B, respectiv Mânăstirea Bistriţa şi Bolnita, aspectul clădirilor şi incintei interioare şi exterioare păreau părăsite, fără nici o preocupare de îngrijire şi gospodărire, iar reclamata nu prezenta autorizaţie de mediu pentru activitatea pe care a desfaşurat-o. In probaţiune a depus înscrisuri iar în drept a invocat dispoziţiile art. 115-118 c.pr.civ.
La dosar s-au depus înscrisuri, de pârâţi, şi s-a efectuat, la propunerea reclamantei, o expertiză contabilă, prin care s-a deterninat cifra de afaceri a societăţii reclamantei, anterior emiterii dispoziţiei nr. 255/2004 şi vernitul net pe care l-ar fi putut realiza , în două variante respetiv; de la data deciziei nr.225/4 august 2004 pâna la revocarea acesteia prin decizia nr.22 din 28 februarie 2005 şi de la data deciziei nr. 225/4 august 2004 pâna la zi. Raportul întocmit de expertul desemnat prin tragere la sorţi (f.44-48, dosar nr.266/241/2007 ) a fost completat prin răspunsul de la fila 65 (dosar nr.266/241/2007) şi prin răspunsul de la f. 19-20 ( dosar nr.1323/241/2008).
Pârâţii au invocat excepţia anulării acţiunii reclamantului, intrucât nu s-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei de timbru, prin întimpinarea de la fila 13 din dosar nr. 810/2006 . Cu privire la această excepţie, instanţa a constatat, prin încheierea din 25 ianuarie 2008, că acţiunea este scutită de taxă de timbru iar prin încheierea din 15 octombrie 2008, completată, în temeiul art. 281 c.pr.civ. prin încheierea din 3 decembrie 2008, a fost respinsă excepţia.
Deliberând, instanţa constată, în fapt şi în drept, cele ce urmează: prin dispoziţia nr. 225 din 4 august 2004 , primarul comunei Costeşti, pârâtul P.V. a interzis, începând cu data de 11 august 2004, punerea in funcţiune a instalaţiei de producere a mozaicului pâna când instalaţia primeşte autorizaţia de mediu ca urmare a îmbunătăţirii procesului tehnologic şi aspectului exteritor. Reclamanta a formulat plângere penală împotriva pârâtului P.V., pentru săvâtşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 cod penal, în acest sens fiind efectuate cercetări în cadrul dosarului nr. 1728/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu ; prin Ordonanţa din 12.04.2005, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prevăzută de art. 246 cod penal şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ ( amendă în cuantum de 1000 lei). In motivarea acestei soluţii s-a reţinut că pârâtul nu putea dispune măsura interzicerii funcţionării, intrucât în temeiul art.10 alin. 3 din Legea 137/1995 republicată, doar autorităţile pentru protecţia mediului, puteau dispune, după expirarea termenului de suspendare, oprirea executării proiectului sau încetarea activităţii. Impotriva acestei ordonanţe au formulat plângere, în temeiul art. 2781 C.pr.penală, reclamanta şi pârâtul, plângere ce a fost soluţionată de Judecătoria Horezu, prin sentinţa penală nr. 921 din 5 septembrie 2005, pronunţată în dosar nr. 1846/2005, în sensul respingerii. Impotriva sentinţei au formulat recurs pârâtul şi reclamanta, recurs ce a fost respins de Tribunalul Vâlcea, prin decizia penală nr. 1065/R din 31 octombrie 2006, pronuntata in dosar nr. 1633/p/2005.
La data de 28 februarie 2005, pârâtul, în calitate de primar al comunei Costeşti, a emis Dispoziţia nr.22, prin care a anulat dispoziţia nr. 255/2004, cu privire la modul de exploatare a instalaţiei de produs mozaic a S.C „M.B.” S.R.L.
La data de 27.08.2004, administratorul reclamantei, B.M., a solicitat anularea dispoziţiei nr. 225/2004, emisă de pârâtul P.V.. Cererea sa a fost respinsă de Tribunalul Vâlcea – Secia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1044/CAF din 2.11.2004. Impotriva acestei sentinţe a formulat recurs administratorul B.M., recurs ce a fost respins prin decizia nr. 29/R-C din 24 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti , în dosar nr. 29/R/cont/2005.
Instanţa urmează să verifice condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 şi urm.C.civ., respectiv: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul. In acest sens retine:
Privind prima condiţie , instanţa constată că pârâtul P.M., în calitate de primar al comunei Costeşti, a săvârşit o faptă ilicită reprezentată de interzicerea funcţionării instalaţiei de producere a mozaicului, instalaţie aparţinând reclamantei, măsură dispusă prin dispoziţia nr. 255. Caracterul ilicit al faptei a fost stabilit în cadrul dosarului penal nr. 1728/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, astfel că în prezenta cauză nu mai pot fi puse în discuţie aspecte incidente caracterului ilicit al faptei, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art.22 Cod pr.penală, în conformitate cu care hotarârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei , a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, cât şi principiul securităţii raporturilor juridice, ca unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului care impune, între altele, ca o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată, spre a se asigura dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru aparărea Drepturilor şi Libertăţilor fundamentale ale Omului.
Privind ce-a de-a doua condiţie , se constată că există un prejudiciu produs reclamantei, prin încălcarea unui drept subiectiv aparţinând acesteia, reprezentat de dreptul a exploatare a instalaţiei de producere a mozaicului şi filerului. Urmare a încălcării acestui drept subiectiv, reclamanta a încercat un prejudiciu inrucât nu a mai realizat veniturile ce le obţinea ca urmare a exploatării instalaţiei de mozaic si filer. Prejudiciul încercat îndeplineşte condiţiile prevăzute în doctrină, în sensul că este cert sub aspectul existenţei şi posibilităţilor de evaluare ) şi nu a fost reparat încă.
Repararea prejudiciului are drept scop înlăturarea efectivă a efectelor faptei săvârşite şi nu constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare , în plus, faţă de paguba suferită. Din această perspectivă, instanţa urmează să verifice care este prejudiciul real încercat de reclamantă. Aceasta a pretins un prejudiciu produs de la data emiterii dispoziţiei nr. 225/2004, până la zi, însă această pretenţie nu se confirmă. Astfel: de la data emiterii dispoziţiei nr. 225/4.august 2004, reclamanta nu a mai pus în funcţiune instalaţia de producere a filerului, întrucât i s-a interzis acest drept; la data de 28 februarie 2005, pârâtul P.M., a emis Dispoziţia nr. 22, prin care a anulat dispoziţia nr. 225/2004. In consecinţă, fapta ilicită săvârşită de pârât a avut caracter continuu şi a durat de la data emiterii dispoziţiei nr. 225 , respetiv 4.august 2004, până la data emiterii dispoziţiei nr. 22 , respectiv 28 februarie 2005. In acest interval, efectele faptei ilicite au constat în lipsirea reclamantei de veniturile pe care l-ar fi realizat din exploatarea instalaţiei de producerea mozaicului si filerului. Ulterior datei de 28 februarie 2005 ( data la care a fost anulată dispoziţia nr. 225/2004), nu a mai existat nici o faptă ilicită intrucât pârâtul nu a mai interzis reclamantei să utilizeze instalaţia de producere a mozaicului. Imprejurarea că reclamanta nu a mai utilizat instalaţia de producere a mozaicului ulterior datei de 28 februrie 2008, nu constituie o consecinţă a faptei ilicite a pârâtului.Reclamanta avea posibilitatea să utilizeze instalaţia, nemafiind împiedicată de pârât. Eventualele cauze care nu rezultă din dosar, care au împiedicat pe reclamantă să funcţioneze, nu sunt efecte ale faptei ilicite săvârşire de pârât.
În consecinţă, instanţa va omologa raportul de expertiză întocmit de expertul S.N. şi va acorda reclamantei despăgubiri materiale în sumă de 81.529 lei ( prejudiciu determinat de expert în funcţie de cifra de afaceri a reclamantei, anterior datei faptei ilicite şi comenzilor ferme primite, respectiv pe care le putea primi şi pe care nu le-a onorat ( întrucât s-a interzis funcţionarea instalaţiei).
Relativ la daunele morale solicitate de reclamantă, se constată că cererea nu este întemeiată pentru cele ce urmează: în principiu, daunele morale sunt justificate, ele putând fi acordate ( în temeiul art. 8 din Legea 554/2004) care prevede că persoana vătămată, într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, are dreptul la repararea pagubei cauzate şi eventual la reparaţii pentru daune morale. Însă, de esenţa daunelor morale este încalcarea unor drepturi nepatrimoniale. În speţă, reclamantul nu a pretins, şi cu atât mai putin nu a dovedit încălcarea vreunui drept nepatrimonial ca urmare a faptei ilicite savirsite de pârât; în plus, fapta ilicită, prin ea însăşi nu presupune încalcarea vreunui drept nepatrimonial aparţinând societăţii. Din cuprinsul acţiunii rezultă că reclamanta a invocat ca şi motive în justificarea daunelor morale, afectarea sănătăţii administratorului, ori daunele morale sunt solicitate de societate şi în raport de aceasta se constată că nu există o încălcare a vreunui drept nepatrimonial.
In ce priveşte ce-a de-a treia condiţie, instanţa reţine că există o legatură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, în sensul că fapta ilicită a cauzat prejudiciul reclamantei, în sumă de 81.529 lei , ce corespunde perioadei cuprinsă între 4 august 2004 şi 28 februarie 2005. Referitor la pretinsul prejudiciu încercat de reclamantă, ulterior datei de 28 februarie 2005, până la zi , instanţa reţine că nu este în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită a pârâtului, in sensul că nu are drept cauză fapta pârâtului. Faptul că ulterior datei de 28 februarie 2005, reclamanta nu a mai utilizat instalaţia de produs mozaic, nu a fost determinat de fapta ilicita ci eventual de alte cauze străine de pârât, care nu au la bază vreo faptă ilicită a acestuia.
In ce priveste vinovăţia pârâtului , această condiţie a fost verificată în cadrul dosarului penal nr. 1728 /P/2004 , stabilindu-se că ea a existat. Soluţia din cadrul dosarului penal are autoritate în faţa instanţei civile, în temeiul art. 22 Cod pr.penală si art. 6 din Convenţie şi, în consecinnţă, pe de o parte nu mai poate fi examinată vinovaţia iar, pe de altă parte, trebuie respectată soluţia pronunţată în dosarul penal. In materia răspunderii civile delictuale sunt incidente două principii circumscrisei vine, respectiv: răspunderea civilă delictuală operează pentru cea mai uşoară culpă şi, indiferent de gravitatea vinovaţiei, obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat este integrală. In consecinţă, la stabilirea răspunderii delictuale nu are relevanţă forma vinovaţiei cu care pârâtul a acţionat.
Susţinerile pârâtului. în sensul ca reclamanta nu prezintă autorizaţie de mediu pentru perioada pentru care solicită despăgubiri şi nu îndeplinea alte condiţii prezentate de pârât prin întâmpinarea de la f. 15-18, nu înlatură răspunderea delictuală a acestuia. Astfel: pentru a se reţine răspunderea civilă delictuală, trebuie verificate strict condiţiile acestei răspunderi, analizate mai sus: aspectele invederate de pârât exced condiţiilor răspunderii civile delictuale. In legatură cu lipsa autorizaţiei de mediu, se constată de instanţă : în anul 2002, reclamanta a obţinut autorizaţia de mediu nr. 234 din 12.02.2002 (f. 86, dosar nr. 81/CAF/2006 al Tribunalului Vâlcea), cu valabilitate de un an; pentru perioada ulterioară, respectiv pentru anii 2003-2004, nu mai există autorizaţie de mediu, astfel că se confirmă susţinerea pârâtului, privind lipsa autorizaţiei de mediu; pentru data ulterioară faptei ilicite, lipsa autorizaţiei nu mai prezintă relevanţă întrucât reclamanta nu a mai desfăşurat activitate. Lipsa autorizaţiei de mediu pentru perioada 12.02.2003-04 .08. 2004, nu imprimă activităţii reclamantei un caracter ilicit; reclamanta desfaşura o activitate licită ( permisă de lege şi autorizată în condiţiile legii), iar neîndeplinirea unor condiţii privind desfăşurarea activităţii, nu înlătură răspunderea delictuală a pârâtului ci era susceptibilă de sancţiuni şi măsuri care se puteau dispune de alte autoritaţi decât de pârât.
Nu se poate reţine solidaritatea şi, în consecinţă, nu poate fi obligată alaturi de pârâtul P.V. şi comuna Costeşti, prin primarul Stoican Ion, la plata de despăgubiri către reclamantă, întrucât : solidaritatea prevazută ca regulă în materia răspunderii civile delictuale are la bază participarea efectivă la producerea faptei ilicite; în speţă, această condiţie nu este îndeplinită intrucât nu există nici un concurs al comunei Costeşti la săvârşirea faptei ilicite; nu se pune în discuţie solidaritatea nici din perspectiva unei răspunderi a comitentului pentru faptele prepusilor, intrucât nu există un raport de prepusenie ( în speţă, are loc o disociere a raportului de prepusenia faţă de contractul de muncă ce decurge din natura specifică a îndeplinirii funcţiei, din autonomia pe care o implică exercitarea atribuţiilor). Primarul, în temeiul art. 62 din Legea 215/2001, îndeplineşte o funcţie de autoritate publică iar potrivit art. 63 din Legea 215/2001, primarul îndeplineşte atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii.
Pentru considerentele expuse, va fi admisă, în parte acţiunea, în sensul celor arătate iar în temeiul art. 274 c.pr.civ., vor fi acordate, în parte, cheltuieli de judecată pentru toate fazele parcurse de dosar până în prezent, în măsura dovedirii (600 le i- onorariu pentru expert, 150 lei – onorariu avocat-f.71,dosar nr.266/241/2007, 39 lei taxa timbru + 4 lei timbru fiscal – f. 46 dosar nr. 81/CAF/2006 ) şi în limita pretenţiilor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE :
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C.”„M.B.”” S.R.L. , în contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA COMUNEI COSTEŞTI şi PRIMARUL COMUNEI COSTEŞTI – P.V..
Obligă pârâtul P.V. la plata, către reclamantă, a sumei de 81.529 lei, daune materiale.
Respinge cererea de acordare a daunelor morale.
Respinge acţiunea faţă de pârâta Comuna Costeşti, judeţul Vâlcea.
Obligă pârâtul P.V. la cheltuieli de judecată către reclamantă, în sumă de 200 lei.
Cu drept de apel în termen de 15 zile, de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.decembrie 2008.
PREŞEDINTE , GREFIER ,
V.M.D M.C.
??
??
??
??
1
