C. com., art. 43
O.G. nr. 9/2000
în condiţiile în care este reţinută culpa chematei în garanţie în producerea evenimentului rutier soldat cu avarierea autoturismului asigurat la reclamantă, aceasta trebuie să suporte toate consecinţele faptei sale prin plata integrală a sumei pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantei, la care se adaugă plata dobânzii, aceasta având natura juridică a unei reparaţii acordate în baza art. 43 C. com. şi O.G. nr. 9/2000 pentru neutilizarea unei sume de bani o anumită perioadă de timp.
Trib. Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 238 din 26 februarie 2010, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului l Bucureşti la data de 29 iulie 2007 sub numărul 12862/299/2008, reclamanta
B.A.A. a chemat în judecată pe pârâta A.S. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.505 lei reprezentând despăgubiri şi dobândă legală în cuantum de 341,31 lei calculată de la data achitării despăgubirii, 11 octombrie 2005 şi până la data de 1 august 2008, precum şi în continuare până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.
In cadrul aceluiaşi dosar pârâta A.S. a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva A.T.R. SRL şi S.T. SRL învederând instanţei că groapa din carosabilul străzii menţionate se datorează executării în mod defectuos de către chemata în garanţie a lucrărilor de reabilitare a carosabilului străzii menţionate.
Prin sentinţa civilă nr. 13236 din 21 octombrie 2008 a fost admisă acţiunea, sentinţa fiind însă casată în parte şi trimisă pentru judecarea cererii de chemare în garanţie, nesoluţionată de către instanţă.
Dosarul a fost rcînrcgistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Prin sentinţa civilă nr. 9239 din 7 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă cererca formulată de reclamanta B.A. SA în contradictoriu cu pârâta A.S. şi chemata în garanţie A.T.R. SRL şi St. SRL; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.505 lei reprezentând despăgubiri şi a sumei de 265,62 lei reprezentând dobândă legală calculată de la data de 11 octombrie 2005 până la 1 august 2008, precum şi la plata dobânzii legale calculate cu privire la debitul principal de 1.505 lei, curse de la 2 august 2008 până la achitarea integrală a acestuia; a fost obligată pârâta la plata sumei de 153,69 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. A fost admisă cererea de chemare în garanţie în parte şi a fost obligată chemata în garanţie la plata sumei de 1.505 lei şi a sumei de 129,36 lei către pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că Ia data de 31 august 2005 a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare (…), acesta fiind avariat în timp ce circula pe Strada Bucureştii Noi datorită unei gropi aflate în carosabilul străzii menţionate. Proprietarul autoturismului, T.C.A., avea încheiat un contract de facultativă a autovehiculelor cu reclamanta iar în baza acestui contract, asigurătorul-reclamanta a plătit pentru remedierea pagubelor, asiguratului suma de 1.505 lei prin OP nr. 11216 din 11 octombrie 2005.
In temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizaţiei plătite în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei. Proprietarul autoturismului, A.I., avea încheiat un contract de asigurare
facultativa a autovehiculelor cu reclamanta. In baza acestui contract, asigurătorul a plătit pentru remedierea pagubelor suma de 1.505 lei.
Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei A.S., prevăzute de art. 998-999, art. 1000 alin. (1) C. civ., existând în cauză fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, vinovăţia pârâtei.
Potrivit anexei H.C.G.M.B. nr. 181/2000, Strada Bucureştii Noi se afla în administrarea şi întreţinerea pârâtei, A.S. Instanţa de fond a reţinut că fapta ilicită a pârâtei A.S. constă în neîndeplinirea obligaţiilor ce îi revin, conform art. 2 din H.G. nr. 85/2003, „administratorul drumului public este obligat să asigure viabilitatea acestuia, să aplice, să instaleze, să întreţină şi să ţină evidenţa mijloacelor de semnalizare rutieră şi a echipamentelor destinate siguranţei circulaţiei”.
Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 şi s-a apreciat că fapta ilicită este concretizată în neîndeplinirea obligaţiei legale ce îi incumbă pârâtei de a asigura întreţinerea străzii, astfel încât traficul să se poată desfăşură în condiţii optime, existând şi vinovăţia pârâtei, sub forma neglijenţei, în ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiilor legale ce îi reveneau, conform art. 999 C. civ.
Prejudiciul a fost creat reclamantei prin fapta ilicită a pârâtei aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar (autorizaţia de reparaţie, adresa Brigăzii de Poliţie Rutieră din data de 1 septembrie 2005). S-a apreciat că raportul de cauzalitate a fost probat prin adresa emisă de Brigada de Poliţie Rutieră, care se coroborează cu celelalte înscrisuri existente la dosar.
Instanţa de fond a avut în vedere prevederile art. 1088 C. civ. potrivit cărora „la obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate”. S-a apreciat că dobânzile legale încep să curgă de la data achitării indemnizaţiei de asigurare, moment din care asigurătorul este îndreptăţit să reclame un prejudiciu ivit în patrimoniul său şi din care începe să fie lipsit de folosinţa sumei achitate, dobânda fiind evaluarea legala a prejudiciului suferit pentru lipsa de folosinţă a sumei de bani, până la achitarea integrală.
Instanţa de fond a admis acţiunea introdusă împotriva pârâtei A.S. în temeiul art. 998-999, art. 1000 alin. (1), art. 1088 C. civ., O.G. nr. 9/2000, art. 22 din Legea nr. 136/1995, şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.505 lei reprezentând despăgubiri şi dobânda legală în cuantum de 341,31 lei calculată de la data achitării despăgubirii, 11 octombrie 2005 şi până la data de 1 august 2008, precum şi în continuare până la data achitării integrale a debitului.
In temeiul art. 274 C. proc. civ., instanţa de fond a obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 153,69 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar).
In ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de către parata A.S. în contradictoriu cu A.T.R. SRL si S.T. SRL instanţa de fond a reţinut că între pârâtă şi chemata în garanţie s-a încheiat la data de 31 mai 2004 contractul de execuţie a lucrării nr. 31, în art. 11.2 alin. (3) din contract fiind stabilită o perioadă de garanţie de 2 ani de la data finalizării lucrărilor. S-a constatat că momentul cauzării prejudiciului este inclus în această perioadă, lucrările începând la data de 1 iunie 2004, conform ordinului de începere a lucrărilor nr. 6856 din 1 iunie 2004 astfel încât cererea de chemare în garanţie a fost
admisă în parte si chemata în garanţie a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 1.505 lei către pârâtă reprezentând despăgubiri şi la plata sumei de 129,36 lei reprezentând cheltuieli de judecată, proporţional cu suma datorată.
Instanţa de fond nu a dispus obligarea chematei în garanţie la plata dobânzii legale, apreciind că nivelul acesteia depinde de manifestarea de voinţă a pârâtei şi de momentul acestei manifestări de voinţă, neputându-i fi imputată chematei în garanţie.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta A.S. solicitând modificarea sentinţei atacate în sensul obligării chematei în garanţie şi la plata dobânzii de 265,62 lei şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 283,05 lei.
In motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond a apreciat greşit că chemata în garanţie nu are obligaţia de a plăti suma de 265,62 lei, reprezentând dobânda legală calculată de la data de 11 octombrie 2005 până la 1 august 2008 apreciind că nivelul acesteia depinde de manifestarea de voinţă a pârâtei şi că momentul acestei manifestări nu îi poate fi imputat chematei în garanţie.
Recurenta a arătat că reclamanta i-a trimis convocarea la conciliere la data de 24 iunie 2008. Cum acţiunea în regres a asigurătorului se judecă după regulile care guvernează raporturile dintre asigurat şi terţ, în speţă dreptul civil, obligaţia nefiind comercială pentru debitor recurenta a apreciat că dobânzile curg de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Intimatele, legal citate, nu au formulat întâmpinare.
Analizând sentinţa recurată din perspectiva motivelor invocate, tribunalul a constatat că recursul este fondat şi la admis având în vedere următoarele:
Prin sentinţa nr. 9239 din 7 iulie 2009 instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta atât la plata despăgubirilor achitate în vederea reparării autoturismului avariat cât şi la plata dobânzii legale aferente debitului principal calculată pentru perioada 11 octombrie 2005 şi până la achitarea integrală a debitului.
Deşi a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat chemata în garanţie la plata despăgubirilor achitate în vederea reparării autoturismului avariat şi a cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă, reţinând culpa chematei în garanţie în producerea evenimentului rutier soldat cu avarierea autovehiculului asigurat la reclamantă instanţa de fond nu a obligat chemata în garanţie la plata dobânzilor legale, apreciind că nivelul acesteia depinde de manifestarea de voinţă a pârâtei.
Această soluţie, de neobligare a chematei în garanţie la plata dobânzii legale este eronată din perspectiva art. 60 C. proc. civ. deoarece în cauză a fost reţinută culpa chematei în garanţie în producerea evenimentului rutier soldat cu avarierea autoturismului asigurat la reclamantă, astfel încât aceasta trebuie să suporte toate consecinţele faptei sale prin plata integrală a sumei la care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantei.
Pe de altă parte, argumentul instanţei de fond referitor la faptul că nivelul dobânzii ar depinde de manifestarea de voinţă a pârâtei nu poate fi menţinut deoarece obligarea la plata dobânzii are natura juridică a unei reparaţii acordate în baza art. 43 şi O.G. nr. 9/2000 pentru neutilizarea unei sume de bani o anumită perioadă de timp, iar pârâta a fost obligată către reclamantă la plata despăgubirilor şi dobânzilor deoarece chemata în garanţie nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile ce-i reveneau din contractul de execuţie lucrări.
Pentru aceste motive, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., 312 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a admis recursul formulat de recurenta A.S. împotriva sentinţei civile nr. 9259 din 7 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în contradictoriu cu intimatele B.A. SA, A.T.R. SRL şi S.T. SRL, a modificat în parte sentinţa atacată în sensul obligării chematei în garanţie şi la plata dobânzii legale în cuantum de 265,62 lei către pârâtă precum şi, în baza art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă de 159 lei (la fond), chemata în garanţie căzând în pretenţii faţă de A.S.
