Legea nr. 64/1995, art. 137
Fapta prevăzută de art 137 lit f) din Legea nr. 64/1995 presupune o acţiune de procurare de fonduri efective, urmărind în final întârzierea încetării de plăţi, or, în speţă, inacţiunea reprezentanţilor legali ai societăţii, în sensul nevirării la timp a sumelor reprezentând contribuţia angajaţilor la fondul asigurărilor de sănătate, nu se încadrează în conţinutul legal al faptei ilicite prevăzute de lege.
Decizia nr. 51 O/R din 28 septembrie 2006 – F.L.
Prin sentinţa civilă nr. 263/27.03.2006, a Tribunalului Braşov, s-au respins acţiunile formulate de recurentele D.G.F.P. Braşov şi A.V.A.S. împotriva pârâtului R.G.L., având ca obiect atragerea răspunderii în baza art. 137 lit. d), e) şi f) din Legea nr. 64/1995.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
După data deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, respectiv la data de 15.09.2003, au fost înregistrate ieşiri de mijloace fixe din patrimoniul debitoarei de 833.111.471 lei, acestea fiind justificate de pârât printr-o adresă din 12.11.2003, prezentându-se facturi fiscale. S-a reţinut că debitoarea nu a respectat dispoziţiile legale privind ţinerea contabilităţii, emiterea facturilor fiscale făcându-se la data încasării sumelor şi nu la data exigibilităţii obligaţiei, s-a constatat că situaţia creanţelor nerecuperate de debitoare, în sumă de 556.960.206 lei apare incertă, nefiind identificaţi toţi debitorii, lipsesc bunuri evidenţiate în (transformator) şi s-au restituit sume de bani asociaţilor, mai mari decât cele primite de debitoare.
Aprecierea lichidatorului judiciar că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 137 alin. (1), lit. d) şi e) din Legea nr. 64/1995 nu conduce prin ea însăşi la această concluzie, reclamanţii având sarcina totală a probei asupra condiţiilor prezentate mai sus, pentru a opera această răspundere, care are o natură juridică legală.
în speţă, nu se poate aprecia că debitoarea a ţinut fictivă sau a ascuns documentele contabile, iar referitor la ţinerea unei contabilităţi neconforme cu legea răspunderea nu poate aparţine administratorului, cât timp obligaţia întocmirii actelor contabile îi revine potrivit legii unui autorizat, care are obligaţia să îşi însuşească, prin semnătură, toate documentele contabile supuse evidenţierii la autorităţile fiscale şi are şi răspunderea înregistrărilor efectuate.
De asemenea, în speţă nu se poate aprecia că pârâtul nu a efectuat demersuri pentru recuperarea creanţelor, respectiv suma de 21.000 USD, rezultată din înstrăinarea unei linii tehnologice de spălat lână, atâta timp cât, chiar lichidatorul judiciar a menţionat în raportul la care s-a făcut referire mai sus, că pentru S.C. „T.C.T.F.” S.A. s-a închis procedura falimentului la data de 26.03.2002, aceasta fiind debitoarea acestei creanţe. Această societate a fost acţionată în justiţie, însă nu a fost posibilă executarea hotărârii judecătoreşti pronunţate.
Referitor la înstrăinarea unor bunuri ale debitoarei după data deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, se constată că până la intrarea în faliment a debitoarei, aceasta era îndreptăţită să efectueze acte juridice, calificate ca fiind operaţiuni curente ale societăţii. Astfel, art. 52 din Legea nr. 64/1995 stabileşte că, pe perioada în care administratorul /debitorul îşi exercită dreptul de administrare, acesta poate îndeplini orice acte, operaţiuni, inclusiv vânzarea, dacă se încadrează în operaţiuni obişnuite de exercitare a activităţii.
în speţă, judecătorul-sindic nu i-a ridicat debitoarei dreptul de administrare, conform art. 50 din lege.
Art. 49 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 stabileşte că toate actele şi operaţiunile care nu se circumscriu acestor activităţi curente şi nu au fost autorizate de judecătorul-sindic, sunt nule.
In speţă, administratorul judiciar nu a solicitat să se constate nulitatea unor acte juridice de înstrăinare a unor bunuri ale debitoarei, astfel încât se poate trage concluzia că acesta a apreciat la momentul încheierii acestora că se circumscriu activităţii curente a debitoarei. în toate cazurile, intenţia de fraudare a creditorilor trebuie dovedită şi nu presupusă.
Referitor la dispariţia unui transformator electric din averea debitoarei se constată că situaţia acestuia este incertă. Pârâtul invocă că acesta s-a predat pentru verificări unei specializate, care nu i l-a restituit, iar lichidatorul judiciar face şi în prezent demersuri pentru recuperarea acestuia.
Recursurile creditoarelor A.V.A.S., D.G.F.P. şi S.C. „I” S.A. sunt parţial fondate.
în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 651/9.08.1999 încheiat cu S.C. „T.C.T.F.” S.A., debitoarea a vândut linia tehnologică pentru spălat lână, la preţul de 61.000 USD cu plata în 6 rate lunare.
După deschiderea procedurii s-au înregistrat ieşiri de mijloace fixe în valoare de 833.11.471 lei. în realitate, după deschiderea procedurii nu s-au înstrăinat bunuri, ci s-a realizat descărcarea de gestiune a contractului mai sus menţionat.
Conform reglementărilor contabile, descărcarea gestiunii se efectuează în momentul livrării.
în balanţa de verificare încheiată la 30.06.2006, veniturile obţinute din vânzarea echipamentelor tehnologice nu sunt înregistrate din operaţia de vânzare a acestor active, fiind înregistrate în contabilitate numai cheltuielile generate de cedarea activelor (cont 6721) în valoare de 720.165.549 lei. în consecinţă nu se cunoaşte valoarea obţinută de societate din vânzarea acestor active, rezultând astfel o diminuare a veniturilor înregistrate în contabilitate cu cel puţin valoarea rămasă neamortizată a acestor mijloace fixe vândute, respectiv 720.165.549 lei, creându-se astfel un prejudiciu societăţii şi implicit creditorilor, de cel puţin 720.165.549 lei.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, fiind greşită susţinerea instanţei de fond potrivit căreia răspunderea incumbă contabilului angajat.
Pârâtul nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu dispoziţiile legale, efectuând operaţiuni în ceea ce priveşte activele societăţii, respectiv vânzarea liniei tehnologice, care nu a fost evidenţiată corect în contabilitate la momentul producerii ei, faptă ce a produs un prejudiciu în patrimoniul debitoarei şi implicit în patrimoniul creditorilor, care constă în imposibilitatea încasării creanţelor scadente din cauza ajungerii debitorului în încetare de plaţi, încadrându-se în dispoziţiile art. 137 lit. d) din Legea nr. 64/1995.
Mandatul comercial se prezumă a fi oneros, potrivit art. 374
C. com., deci răspunderea administratorului poate fi angajată pentru fapte comise cu intenţie sau din culpă.
Nu sunt întrunite condiţiile răspunderii administratorului pentru faptele prevăzute de art. 137 lit. e) şi f) din Legea nr. 64/1995.
Referitor Ia dispoziţiile art. 137 lit. e) din Legea nr. 64/1995, nu s-a dovedit că pârâtul ar fi deturnat sau ascuns o parte din activ sau a mărit fictiv pasivul debitoarei.
Transformatorul în valoare de 930.000.000 ROL, aflat la momentul deschiderii procedurii pentru reparaţii la S.C. „R” S.R.L. Braşov, a fost montat la linia de transformare la data de 18.05.2005, după cum rezultă din raportul lichidatorului din 30.05.2005 şi vândut la licitaţie publică de lichidatorul judiciar la preţul de 697.500.000 ROL, după cum rezultă din raportul lunar al lichidatorului judiciar din 5.09.2005.
Fapta prevăzută de art. 137 lit. f) din Legea nr. 64/1995 presupune o acţiune de procurare de fonduri efective, urmărind în final întârzierea încetării de plăţi, ori inacţiunea reprezentanţilor legali ai societăţii în sensul nevirării la timp a sumelor reprezentând contribuţia angajaţilor la Fondul unic al asigurărilor de sănătate nu se încadrează în conţinutul legal al faptei ilicite prevăzute de lege.
Nerecuperarea unor creanţe nu se încadrează în dispoziţiile art. 137 din Legea nr. 64/1995.
Dispoziţiile art. 137 lit. c) din Legea nr. 64/1995, în sensul că debitoarea nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, nu au fost invocate la fond, deci nu pot fi invocate pentru prima oară în recurs şi, de altfel, nu s-a dovedit că pârâtul ar fi continuat în interes personal activitatea debitoarei.
Faţă de considerentele mai sus arătate, Curtea a admis recursurile declarate de reclamantele creditoare A.V.A.S., S.C. „I” S.A. şi
D.G.F.P. împotriva sentinţei judecătorului sindic, care a fost modificată, în sensul admiterii acţiuni creditoarelor A.V.A.S. şi S.C. „1” S.A. şi admiterii în parte a acţiunii creditoarei D.G.F.P. Braşov, în sensul obligării pârâtului la suportarea unei părţi din pasivul debitoarei S.C. „L” S.A., în valoare de 720.165.549 lei.
