RASPUNDEREA ASIGURĂTORULUI ÎN CONDIŢIILE LEGII NR. 136/1995. ÎNTINDERE. RESTRÂNGERE. LIMITA MAXIMĂ


în condiţiile asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, asigurătorul răspunde faţă de asigurat numai în limitele stabilite prin Legea nr. 136/1995 şi a hotărârii de guvern anuală dată în aplicarea legii, iar nu pentru întregul prejudiciu propus de propriul asigurat vinovat de producerea accidentului.

Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1544 din 24 septembrie 2003

Prin sentinţa civilă nr. 2018 din 16 mai 2003 pronunţată în

dosar nr. 1366/2003 Tribunalul Cluj a admis acţiunea principală formulată de reclamanta S.C. Sooters S. Import-Export S.R.L. Cluj-Napoca împotriva pârâtului V.S.G. şi a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 26.969.424 lei, cu titlu de despăgubiri, actualizată cu rata inflaţiei de la data de 7 februarie 2002 şi până la plata integrală a debitului, precum şi plata sumei de 2.240.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Totodată Tribunalul a admis şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul V.S.G. în contradictoriu cu chemata în garanţie Societatea de Asigurare-Reasigurare Compania Română de Asigurări „Croma” S.A. Bucureşti, obligând-o pe aceasta din urmă să achite pârâtului V.S.G. suma de 26.969.424 lei, cu titlu de despăgubiri, actualizată cu rata inflaţiei de la data de 7 februarie 2002 şi până la plata integrală a debitului, precum şi plata sumei de 6.480.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin procesul- verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 30 octombrie 2001 pârâtul V.S.G. a fost sancţionat contravenţional şi că săvârşirea contravenţiei are efecte pe planul răspunderii civile delictuale, acesta având obligaţia de a repara prejudiciul.

Referitor la cererea de chemare în garanţie, tribunalul a reţinut că pârâtul V.S.G. avea încheiată de răspundere civilă, astfel că în temeiul contractului de asigurare urmează a fi stabilită răspunderea Companiei Române de Asigurări „Croma” S.A. Sucursala Cluj.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs chemata în garanţie S.C. Compania Română de Asigurări „Croma” S.A. Bucureşti.

Curtea, analizând recursul declarat, reţine că acesta este fondat numai pentru considerentele ce urmează:

Instanţa de fond nu a observat că temeiul răspunderii pârâtului faţă de societatea reclamantă diferă de temeiul răspunderii chematei în garanţie faţă de pârât.

în primul caz este vorba de o răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 998 şi art. 1000 C.civ.

Chemata în garanţie răspunde faţă de asigurat în limitele asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, aşa cum este

reglementată prin Legea nr. 136/1995 şi prin H.G. nr. 1194/2000 care aprobă Normele cu privire la aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, prevăzute în anexa nr. 2 la acest act normativ.

Din cuprisul actelor normative menţionate, rezultă că valoarea despăgubirilor ce se pot acorda de societăţile de asigurare nu poate depăşi diferenţa dintre valoarea acestora în momentul producerii accidentului şi valoarea rămasă, şi nici limita maximă a despăgubirilor de asigurare.

Prin urmare instanţa de fond a admis în totalitate cererea de chemare în garanţie, fără a verifica dacă sumele stabilite în sarcina chematei în garanţie se încadrează în limitele maxime de asigurare prevăzute prin Hotărârea Guvernului.

Pentru determinarea limitei în care răspunde chemata în garanţie, este necesară * administrarea de probe, ceea ce determină admiterea recursului, casarea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

(Judecător Eleonora Gheţa)