Constatarea existenţei unui caz fortuit exclude răspunderea penală a făptuitorilor, dar şi răspunderea civilă pentru prejudiciile materiale ale faptei.
întrucât ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale nu are autoritate de lucru judecat asupra laturii civile, instanţa de judecată poate analiza situaţia de fapt, în vederea constatării eventualei culpe, de natură să angajeze răspunderea civilă.
(Secţia comercială, decizia nr.121/6.05.1991)
Prin acţiunea introdusă la data de 20.03.1990 de A.C.H.O.S.R.V. s-a solicitat obligarea M.Ap.N, pentru U.M. nr. 01770, la plata sumei de 85.956 lei, despăgubiri civile, şi la 1.289 lei, cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în executarea convenţiei încheiată de M.Ap.N. şi M.E.E, 4 militari în termen, care prestau muncă la cantina punctului de lucru C., au provocat, în luna ianuarie 1989, incendierea, din neglijenţă, a construcţiei afectată cantinei, obiectelor de inventar, ambalajelor şi alimentelor care se aflau în gestiune. Pentru dovedirea pretenţiilor formulate, reclamanta a invocat rezoluţia Procuraturii Locale S, primită la 19.12.1989, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru cei 4 militari, pentru comiterea infracţiunii de distrugere din culpă în paguba avutului obştesc, reţinându-se că incendiul a fost consecinţa unui caz fortuit – lichid combustibil impregnat în sol – care înlătură caracterul penal al faptei.
Litigiul a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr.123/27.09.1990, acţiunea fiind respinsă, ca neîntemeiată, cu motivarea că, prin nerespectarea obligaţiilor stipulate la pct.15 din Convenţia încheiată de M.Ap.N. şi M.E.E., privind asigurarea condiţiilor de cazare a militarilor ce executau lucrări în şantierul C, ca şi a răspunderii pentru incendiu, condiţionată de dovedirea culpei, şi întrucât salariaţii reclamantei le-au cerut celor 4 militari să efectueze dezgheţarea conductei, indicându-le şi metoda de efectuare a înfăşurării cu vată îmbibată în păcură, consecinţele incendiului trebuie suportate de reclamantă însăşi.
împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Din examinarea lucrărilor dosarului, inclusiv a celui de urmărire penală, se impune mai întâi precizarea cadrului legal al litigiului. Acesta îl constituie dispoziţiile art. 1000 alin.3 Cod civil, ca urmare a neînceperii urmăririi penale, în baza art. 10 lit.e Cod proc. penală, cu consecinţa soluţionării acţiunii civile de către instanţa civilă competentă.
Deoarece neînceperea urmăririi penale s-a întemeiat pe constatarea existenţei unui caz fortuit, care, înlăturând caracterul penal al faptei, exclude răspunderea penală a făptuitorilor, dar şi răspunderea civilă pentru prejudiciile materiale ale faptei, întrucât ordonanţa nu are efectele autorităţii de lucru judecat asupra laturii civile, corect prima instanţă a analizat situaţia de fapt, în vederea constatării eventualei culpe, de natură să angajeze răspunderea civilă a pârâtului.
în raport de textul legal menţionat, probele administrate impun concluzia că pârâtul nu putea fi obligat la despăgubiri, prepuşii săi, militari în termen, fiind puşi să execute operaţiunea de dezgheţare a conductei de apă de salariaţi ai reclamantei (chiar în prezenţa pompierului de serviciu), în maniera indicată şi utilizată anterior de aceştia, iar particularitatea solului, impregnat de combustibil scurs în timp din rezervorul de păcură (dezafectat la acea dată), nu putea fi sesizată din cauza stratului de zăpadă, elemente ce exclud culpa celor 4 militari.
Cât priveşte o eventuală culpă proprie, probele demonstrează că operaţiunea în discuţie nu făcea parte dintre cele convenite de părţi pentru a fi executate de militari şi, în orice caz, fiind efectuată la cererea şi pe baza precedentului stabilit de prepuşii reclamantei, nu se putea reţine că cei 4 militari au acţionat în exercitarea funcţiilor încredinţate de M.Ap.N, condiţie prevăzută de textul precitat.
Aşa fiind, recursul apare nefondat, urmând ca, în baza art.312 pct. 1 Cod proc. civilă, să fie respins ca atare.
Notă: Sediul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului îl constituie art. 1000 alin.3 Cod civil, cu următoarea cuprindere: “Stăpânii şi comitenţii (răspund), de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat”.
