Abuz de drept contractual.
Abuzul de drept contractual, constând în neexecutarea contractului, generează răspunderea contractuală, nu răspunderea delictuală.
(Secţia comercială, sentinţa nr. 3.233/18.09.1997).
Prin cererea adresată acestei instanţe, reclamanta S.C. “A.” – S.A. Zalău a chemat în judecată pârâta S.C. “P. S.” – S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 20.000.000 lei, cu titlu de daune interese şi a sumei de 2.120.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii s-a arătat că pârâta a livrat reclamantei, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1.102/1995, o maşină de termoformat produse cave tip M. T. P. C. 500/500, pentru preţul de 10.000.000 lei, achitat cu ordinele de plată nr. 677/7.08.1995 şi nr. 1.902/8.12.1995, şi că pârâta, cu rea-crediţă, nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin menţionatul contract, de a monta şi pune în funcţiune, la locul de producţie al beneficiarului, această maşină, determinând reclamanta să cumpere în continuare cave în valoare de 91.183.118 lei de Ia S.C. “A.” – S.A., producând acesteia o pagubă certă.
La cererea instanţei (de a completa materialul probator cu înscrisuri doveditoare privind culpa pârâtei în îndeplinirea obligaţiilor contractuale), reclamanta a depus, la dosar, în copie minuta încheiată între părţi la data de 19.03.1996 şi un raport de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic P G, la data de 16.09.1996, la solicitarea reclamantei, cu obiectivul de a stabili dacă maşina de termoformat produse cave tip M. T. P. C. 500/500, a fost pusă în funcţiune.
Este de observat că prin afirmaţia făcută de reclamantă în considerentele cererii sale, în sensul că pârâta, prin neexecutarea cu rea-credinţă a obligaţiilor contractuale, a produs acesteia o pagubă certă, s-a avut în vedere răspunderea delictuală, vizat fiind abuzul contractual săvârşit printr-o faptă delictuală, cu intenţie, echivalent cu dolul, frauda sau culpa gravă, or abuzul de drept contractual, constând în neexecutarea contractului – invocat de reclamantă în susţinerea cererii sale de obligare a pârâtei la plata daunelor interese – generează răspunderea contractuală, nu răspunderea delictuală, în cauză, nefăcându-se dovada că neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor sale ar fi rezulatul unei intenţii rău-voitoare sau dolosive – singura care caracterizează reaua-credinţăîn materie contractuală şi poate antrena răspundere delictuală.
Este de reţinut, de asemenea, că, chiar din perspectiva răspunderii contractuale şi a dispoziţiilor art. 1086 Cod civil, reclamanta nu a dovedit că suma de 20.000.000 lei, solicitată cu titlu de daune interese, este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei de către pârâtă – concluzia lipsei raportului de cauzalitate fiind impusă de neconcludenţa materialului probator administrat.
Aşa fiind, pentru considerentele sus arătate, urmează a se constatat ca fiind nefondată şi a se respinge acţiunea formulată de reclamantă împotriva împotriva pârâtei.
