Răspunderea membrilor organelor de conducere ale debitorului. Prezumarea netinerii contabilitătii în conformitate cu dispoziţiile legale în materie în cazul nepre-dării documentelor contabile


Legea nr. 85/2006, art. 138 lit. d)

Neţinerea contabilităţii în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăţilor cu care se confruntă societatea şi face insesizabilă starea de care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condiţiile unei contabilităti tinute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situaţii.

în condiţiile netinerii contabilitătii în conformitate cu legea se prezumă existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăţi şi una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Faptul că pârâtul nu a depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar creează prezumţia că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de ţinere a contabilităţii conform legii.

C.A. Cluj, s. a ll-a civ., de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4268 din 1 noiembrie 2011, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 8398 din 9 decembrie 2010 a Tribunalului Comercial Cluj s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanta A.F.P. Cluj-Napoca prin D.G.F.P. Cluj în contradictoriu cu pârâtul G.V.M.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a analizat incidenţa în prezenta cauză a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a), d) şi e) din şi a reţinut că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar, a lichidatorului sau a comitetului creditorilor sau a creditorului care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, dacă: a) au folosit bunurile sau crcditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei persoane, d) au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, e) au deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

In susţinerea cererii sale, reclamanta nu a înţeles să depună niciun fel de înscrisuri care să facă dovada cclor afirmate, motiv pentru care, raportat la dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorul-sindic a solicitat reclamantei să depună la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în dovedirea cererii sale. Pe de altă parte, judecătorul-sindic a reţinut şi faptul că deşi reclamanta a invocat săvârşirea de către pârât a mai multor fapte dintre cele enumerate de dispoziţiile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nu a arătat şi nici nu a dovedit în ce manieră ar fi fost săvârşite acestea, respectiv care sunt bunurile pe care pârâtul le-ar fi folosit în interes propriu sau în interesul altor persoane şi nici modalitatea în care ar fi fost deturnat sau ascuns activul persoanei juridice sau maniera în care s-a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, limitându-se doar să descrie demersurile întreprinse de lichidatorul judiciar pentru predarea documentelor contabile, fară însă să depună vreo dovadă a susţinerilor sale.

In consecinţă, judecătorul-sindic nu poate reţine o eventuală nepredare voită de către pârâtul administrator statutar a documentelor contabile ale debitoarei către lichidatorul judiciar, pentru a putea prezuma o eventuală neconducere a contabilităţii în conformitate cu legea. Pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a), d) şi e) din Legea nr. 85/2006 nu este suficientă, însă, o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea şi ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă şi în egală măsură se impune şi indicarea şi dovedirea unor fapte de natura cclor reglementate de art. 138 alin. (1) lit. a) şi e). Or, în speţă, cauzele ajungerii debitoarei în insolvenţă nu au putut fi identificate.

în consecinţă, în temeiul art. 1169 C. civ., coroborat cu art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul-sindic a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta D.G.F.P. Cluj.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca prin D.G.F.P. Cluj solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtului G.V.M. la plata pasivului societăţii debitoare SC V.L.C.

In motivarea recursului a arătat că la solicitarea creditoarei SC S.L. IFN SA, prin sentinţa comercială nr. 5276 din 29 noiembrie 2007, Tribunalul Comercial Cluj a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în formă generală împotriva societăţii debitoare SC V.L. SRL. La data deschiderii procedurii de insolvenţă, conform informaţiilor furnizate de O.R.C. Cluj, domnul G.V.M. deţinea calitatea de administrator statutar al societăţii debitoare. Urmare a notificării privind predarea actelor prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006, transmisă de fostul administrator judiciar, domnul G.V.M. a predat o parte din documentele contabile ale debitoarei.

Pentru a intra în posesia celorlalte documente ale societăţii necesare completării raportului privind cauzele şi împrejurările care au condus la starea de insolvenţă a societăţii debitoare şi identificării bunurilor din patrimoniul debitoarei lichidatorul judiciar a solicitat predarea actelor contabile. Cererea a fost transmisă administratorului statutar al debitoarei, domnul

G.V.M., care a ridicat corespondenţa, însă nu a prezentat lichidatorului judiciar documentele solicitate. Ulterior acestor demersuri, la data de 17 noiembrie 2008, lichidatorul judiciar a transmis domnului G.V.M. o adresă prin care solicită punerea la dispoziţie a bunurilor debitoarei pentru a realiza inventarierea. Până în prezent lichidatorului judiciar nu i-au fost puse la dispoziţie documentele contabile necesare completării raportului privind cauzele şi împrejurările care au condus la starea de insolvenţă a societăţii debitoare, nici bunurile sau documente referitoare la bunurile evidenţiate în contabilitatea societăţii debitoare. Acest fapt ne conduce la prezumţia că administratorul statutar al debitoarei refuză să pună la dispoziţia lichidatorului judiciar bunurile SC V.L.C.

Bunurile evidenţiate în patrimoniul debitoarei la data de 31 decembrie 2006, conform datelor înscrise în bilanţul prescurtat, sunt în valoare de 263.355 lei şi sunt detaliate în anexa formularul 40 astfel: alte instalaţii, utilaje şi mobilier 139.073 lei avansuri şi imobilizări corporale, în curs, de 124.282 lei. Lichidatorul judiciar a solicitat documente privind bunurile şi predarea bunurilor pentru a analiza posibilitatea valorificării acestora în vederea obţinerii lichidităţilor ncccsare achitării creanţelor detinute de către creditori. Imposibilitatea intrării în posesia documentelor contabile ale debitoarei, cu toate demersurile întreprinse de lichidatorul judiciar în

acest sens, conduce la prezumţia că evidenţa contabilă a debitoarei nu a fost condusă în conformitate cu dispoziţiile legale şi că bunurile evidenţiate în patrimoniul debitoarei au fost folosite în interes personal sau că acestea au fost deturnate sau ascunse, motiv pentru carc a aprcciat că sunt incidente dispoziţiile art. 138 lit. a), d) şi e) din Legea nr. 85/2006. Calitatea de administrator al unei impune gestionarea cu atenţie a patrimoniului şi activităţii, iar încălcarea din culpă sau cu intenţie a acestor norme de drept care au determinat prejudicierea creditorilor atrage răspunderea administratorului.

Analizând recursul promovat în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile legale incidcnte, curtea a reţinut că demersul judiciar al creditoarei-recurente, A.F.P. Cluj-Napoca, vizează obligarea pârâtului G.V.M. la plata pasivului societăţii, susţinându-se în esenţă că nepredarea documentelor financiar-contabile ale debitoarei către lichidatorul judiciar crcează prezumţia că pârâtul, în calitate de administrator statutar, nu a ţinut contabilitatea debitoarei, fapt ce a condus la falimentul persoanei juridice şi pune creditorii în imposibilitatea de a verifica modul în care a fost gestionată activitatea debitoarei înainte de deschiderea proccdurii insolvenţei. Judecătorul-sindic a respins cererea creditoarei de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului în considerarea faptului că nu s-a făcut dovada nepredării intenţionate a documentelor contabile, iar cauzele insolvenţei nu au fost identificate, astfel că nu a fost demonstrată legătura de cauzalitate între neţinerea contabilităţii debitoarei în conformitate cu legea şi ajungerea acesteia în insolvenţă.

Curtea a apreciat că judecătorul-sindic a reţinut în mod greşit starea de fapt, întrucât nu a dat relevanţa cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia greşită a nedovedirii faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006. Potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d), judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului prin aceea că au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

în speţă, curtea a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reţinută fapta de a nu ţine contabilitatea în conformitate cu legea, în condiţiile în care acesta nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile prevăzute în art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 şi nu a înregistrat nici situaţiile financiare anuale la în mai mulţi ani consecutivi. Pârâtul, în calitate de administrator, avea obligaţia de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredinţat în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, administratorii fiind solidar răspunzători pentru modul în care este ţinută evidenţa contabilă, obligaţiile lor reieşind cu claritate din dispoziţiile

art. 73 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) ale Legii nr. 31/1990. Astfel, administratorii sunt răspunzători faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, acţiunea în răspundere împotriva administratorilor aparţinând şi creditorilor societăţii care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenţei. Totodată, conform prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, care are obligaţia gestionării societăţii respective. Neţinerea contabilităţii în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăţilor cu care se confruntă societatea şi face insesizabilă starea de insolvenţă care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condiţiile unei contabilităţi ţinute corect ce ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situaţii. In condiţiile neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea se prezumă existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăţi şi una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Faptul că pârâtul nu a depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar creează prezumţia că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de ţinere a contabilităţii conform legii. Aşa fiind, curtea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reţinută săvârşirea faptei reglementate de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, respectiv neţinerea contabilităţii în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, ce a condus la producerea stării de insolvenţă a debitoarei.

Pentru aceste considerente, reţinând incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., curtea a admis recursul declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 795 din 28 februarie 2011, pe care a modificat-o în tot, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtului la plata sumei de 526.448,65 lei, reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei SC V.L.C. SRL.