Împotriva sentinţei a declarat recurs creditoarea ,arătînd că, deşi din materialul probator rezultă că administratorul societăţii debitoare a dispus continuarea activitătii în societate în interes propriu când aceasta era vădit în încetare de plăţi ,totuşi instanţa de fond,neţinînd seama de acestea a respins în mod nelegal cererea sa.
Analizănd sentinţa în raport cu probele dosarului şi dispoziţiile aplicabile cauzei ,Curtea a respins recursul creditoarei ca nefondat.
S-a reţinut că răspunderea membrilor organelor de conducere a societati debitoare aflată în faliment –reglementată de art 137 din Legea 64/1995,este una delictuală şi ca atare din probele administrate trebuie să rezulte condiţiile necesare instituirii acestei raspunderi .
In speţă s-a invocat de către creditoare incidenţa art 137 lit.c din Legea 64/95 în sensul că administratorul societăţii debitoare a dispus continuarea activităţii în interes propriu desi starea de insolvenţa era iminentă.
Curtea însă,a reţinut că din probele administrate ,expertiza dispusă în cauză şi raportul lichidatorului rezultă că starea de a societăţii s-a produs din cauze care nu implică culpa administratorului,respectiv distrugerea mărfurilor într-un incendiu şi obligaţia de a preda spaţiul în care se desfăşura activitatea Primăriei Oraşului Ploieşti .
Ca atare ,faţă de considerentele reţinute ,în temeiul art 312 alin 1 C.Pr.Civ recursul a fost respins ca nefondat.
