Legitimare procesuală activă a asociatului creditor pentru formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei. Casarea hotărârii primei instanţe şi reţinerea cauzei spre rejudecare
Insolvenţa a fost definită de legiuitor ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Nu orice neplată a datoriilor scadente face ca debitoarea să fie caracterizată ca fiind în , ci doar acele datorii scadente situate peste valoarea-prag prevăzută de lege, coroborat cu lipsa disponibilului bănesc necesar pentru achitarea lor.
Potrivit art. 31 din Legea privind procedura insolvenţei, orice creditor care este îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii reglementată de această lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă, în sensul definit la art. 3 pct. 1 şi art. 3 pct. 12, poate introduce o cerere introductivă, iar expresia „orice creditor” înseamnă că şi un singur creditor izolat are acces la această procedură.
Conform art. 312 pct. 61 C.proc.civ., casarea cu trimitere poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului pentru cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, pentru cazul în care judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, respectiv pentru cazul casării pentru lipsă de competenţă. În cazul în care, după casarea cu trimitere potrivit alin. (5) sau (6), intervine o nouă casare în aceeaşi cauză, tribunalele şi curţile de apel vor rejudeca în fond cauza.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Sentinţa nr. 7889 din 26 septembrie 2013
Prin decizia nr. 7889/26.09.2013 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de reclamantul E.M. împotriva sentinţei nr. 811/26.06.2013, pronunţată de Tribunalul Buzău, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu debitoarea SC R.E. SRL, lichidatorul judiciar R.S. SPRL, contestatorul K.E. şi creditoarea L.A.S. VE.TIC.LTD. STI. a casat în parte sentinţa atacată şi, reţinând cauza spre rejudecare, a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de E.M. Totodată a respins recursul declarat de creditoarea L.A.S. VE.TIC.LTD. STI., ca nefondat.
În ce priveşte recursul declarat de creditoarea L.A.S. VE.T.LTD. STI., Curtea l-a apreciat ca nefondat şi l-a respins ca atare.
Astfel, creditoarea L.A.S. VE.T.LTD. STI a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei intimatei-debitoare invocând existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva debitoarei al cărei cuantum a fost achitat parţial, respectiv valoarea de 60.000 lei, rămânând o diferenţă de 121.824,28 lei, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond. În ce priveşte restul rămas neachitat, Curtea observă că acesta nu este rezultatul unei insolvenţe a debitoarei, ci se datorează neînţelegerilor dintre cei doi asociaţi şi solicitării administratorului recurent M.E. de blocare a sumelor existente în contul societăţii. Insolvenţa a fost definită de legiuitor ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Nu orice neplată a datoriilor scadente face ca debitoarea să fie caracterizată ca fiind în insolvenţă, ci doar acele datorii scadente situate peste valoarea-prag prevăzută de lege, coroborat cu lipsa disponibilului bănesc necesar pentru achitarea lor. Deşi la momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, debitoarea nu achitase datoria restantă către recurenta-creditoare, ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, a achitat integral debitul invocat, aspect recunoscut de către recurentă, în faţa instanţei de recurs. Or, în această situaţie, debitoarea a răsturnat prezumţia de insolvabilitate a societăţii, cererea creditoarei nemaiîndeplinind condiţiile prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii insolvenţei.
În ce priveşte recursul declarat de persoana fizică M.E., Curtea reţine următoarele:
În speţă, judecătorul-sindic în mod greşit a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din şi a reţinut că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de asociat şi administrator nu este admisibilă, cu motivarea că celălalt asociat şi administrator K.E. al aceleiaşi debitoare se opune deschiderii procedurii insolvenţei. Procedând în acest mod, prima instanţă a omis să cerceteze legitimitatea procesuală activă a recurentului-creditor M.E. din perspectiva dispoziţiilor art. 31 din Legea privind procedura insolvenţei, care reglementează situaţia creditorului – persoană fizică îndreptăţit la deschiderea procedurii insolvenţei. Este de observat faptul că acesta a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei în nume propriu, în calitate de persoană fizică, ce a împrumutat societatea debitoare cu suma de 435.000 euro, şi nu în calitate de asociat şi administrator în cadrul societăţii. Or, potrivit art. 31 din Legea privind procedura insolvenţei, orice creditor care este îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii reglementată de această lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă, în sensul definit la art. 3 pct. 1 şi 12 poate introduce o cerere introductivă, iar expresia „orice creditor” înseamnă că şi un singur creditor izolat are acces la această procedură. Cum, instanţa de fond nu a analizat calitatea de creditor a recurentului prin prisma acestor dispoziţii legale, considerând în mod greşit că cererea nu este admisibilă, Curtea apreciază că judecătorul-sindic nu a analizat fondul cererii dedusă judecăţii, cu consecinţa casării parţiale a hotărârii recurate, potrivit dispoziţiilor art. 312 pct. 5 C.proc.civ. Însă, faţă de dispoziţiile art. 312 pct. 61 C.proc.civ., potrivit cărora casarea cu trimitere poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului pentru cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului şi constatând că în aceeaşi cauză a intervenit o nouă casare, Curtea va rejudeca în fond cererea recurentului E.M. de deschidere a procedurii insolvenţei.
În acest sens, Curtea va analiza dacă din conţinutul acesteia rezultă întrunirea cumulativă a următoarelor cerinţe: a) semnatarul cererii este titularul unei creanţe în cuantumul prevăzut de lege faţă de debitor; b) creanţa este certă, lichidă şi exigibilă; c) neplata datoriei este consecinţa stării de insolvenţă a debitorului; d) această situaţie a debitorului durează de mai mult de 90 de zile. Creanţa care justifică aplicarea procedurii insolvenţei trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii cu cele pentru care se poate începe executarea silită asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului: creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Or, în speţă, recurentul E.M. nu a făcut dovada existenţei unei astfel de creanţe, întrucât, pe de o parte, suma pretinsă de acesta nu rezultă din analiza înscrisurilor depuse la dosar, iar pe de altă parte, această sumă este contestată de către debitoare care pretinde că „că termenii convenţiei intervenite între asociaţi şi respectarea acestora urmează a fi stabilită pe calea dreptului comun”. Susţinerile recurentului în sensul că asociatul K.E. a recunoscut parţial creanţa, iar în tabelul preliminar al creditoarelor a fost trecută o creanţă în sumă de 1.990.429,50 lei, astfel încât sunt întrunite condiţiile pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, sunt lipsite de suportul probator necesar şi vor fi cenzurate ca atare de Curte. Astfel, din înscrisurile existente la dosar nu rezultă o creanţă certă care să rezulte dintr-un act recunoscut de debitoare sau necontestat de aceasta, iar faptul că o astfel de creanţă a fost trecută (în primul ciclu procesual) în tabelul preliminar al creanţelor, care, de altfel, a şi fost contestat de către asociatul K.E., este lipsit de relevanţă şi nu este de natură să confere un caracter cert, lichid şi exigibil creanţei invocate.
Faţă de aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 şi 3041 C.proc.civ., a admis recursul, a casat, în parte, sentinţa atacată şi, reţinând cauza spre rejudecare, a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de E.M., ca neîntemeiată.
