Recurs. Acţiune în anulare admisă în temeiul art. 364 lit. b) C. proc. civ. Limitele pronunţării instanţei


C. proc. civ., art. 364 lit. b)

în cazul în care a admis acţiunea în anulare, instanţa se va pronunţa în fond numai „în limitele convenţiei arbitrale’’, ceea ce presupune conservarea cadrului procesual existent la momentul pronunţării hotărârii arbitrale, astfel cum a fost configurat de convenţia arbitrală, limitarea la obiectul cererii de arbitrare cu care a fost învestit Tribunalul arbitral şi limitarea la probatoriul convenit de părţi, în cazul în care s-a prevăzut cu privire la aceasta în convenţia arbitrală.

Această soluţie se impune însă numai dacă hotărârea arbitrală nu a fost anulată pentru vreunul dintre motivele prevăzute de art. 364 lit. a) şi b). caz în carc aceste limite nu mai au suport.

în speţă, hotărârea arbitrală a fost anulată tocmai pentru motivul prevăzut de art. 364 lit. b), respectiv „tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală”, aşa încât susţinerea recurentului-pârât, conform căreia ar fi trebuit să aibă loc o

rcjudecarc a litigiului pe fond ca urmare a admiterii acţiunii în anulare a hotărârii arbitrate, nu este fondată.

în consecinţă, hotărârea atacată este legală, iar recursul a fost respins ca nefondat.

I.C.C.J., s. civ. şi de propr. ini. dec. nr. 1651 din 12 martie 2008.