C. proc. civ.. art. 281, art. 364 lit. i) R.P.A. ale C.A.C.I. de pe lângă C.C.I.R., art. 47, art. 64 alin. (2). art. 79
în fundamentarea recursului său, recurenta critică prima instanţă pentru ignorarea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. cu raportare la art. 2811 C. proc. civ., încheierea din 6 martie 2008 de îndreptare a erorii materiale a sentinţei arbitrale nr. 18 din 5 februarie 2008 nedispunând, în opinia recurentei, doar o corectare de sume, ca urmare a unui calcul matematic greşit, ci o modificare a soluţiei date, ceea ce ar fi impus ca instanţa arbitrală să aplice dispoziţiile imperative ale legii cu privire la lămurirea dispozitivului hotărârii impuse de prevederile art. 2811 C. proc. civ., rcspectiv să fi citat părţile spre a se respecta principiile contradictorialităţii şi oralităţii, aspect la
carc se adaugă faptul că greşita stabilire a taxei de timbru nu este o greşeală materială, ci o eventuală greşeală de judecată.
Examinând recursul prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 raportat la art. 364 lit. i) C. proc. civ., instanţa a reţinut că criticile formulate de recurentă sunt nefondate.
Prin încheierea din 6 martie 2008 de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei arbitrale nr. 18 din 5 februarie 2008, Tribunalul arbitral nu a încălcat ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii, spre a se putea astfel constata ca incidente dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., invocate de petentă.
Aşa cum corect a reţinut Tribunalul arbitral şi a confirmat prima instanţă, eroarea materială strecurată a constat într-o eroare de calcul, determinată de ignorarea interveniţii denominării monetare, valoarea nominală a unei acţiuni în raport de carc s-a stabilit suma la carc a fost obligată pârâta fiind de 2,5 RON. rcspectiv de 25.000 Ici vechi, cum chiar recurenta recunoaşte în concluziile scrise depuse în faţa instanţei arbitrale, fiind de altfel evident că la data formulării cererii de arbitrare, rcspectiv I august 2007, sumele pretinse nu puteau fi determinate decât în RON, şi nu în ROL, cum greşit s-a reţinut în considerentele şi dispozitivul sentinţei de arbitraj nr. 18 din 5 februarie 2008, eroare ulterior îndreptată.
Potrivit art. 64 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală. aplicate în cauză, „greşelile materiale din textul sentinţelor arbitrale sau alte greşeli evidente care nu schimbă fondul soluţiei, precum şi greşelile de calcul pot fi rectificate, la cererea oricăreia dintre părţi, (…) sau din oficiu, printr-o încheiere de îndreptare”, citarea părţilor fiind obligatorie numai dacă se dă o hotărâre de completare în ipoteza în care prin sentinţa pronunţată Tribunalul arbitral a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere (art. 64 alin. (1)].
Cum „Regulile de procedură arbitrală se completează, potrivit art. 79, cu dispoziţiile de drept comun de procedură civilă română, în măsura în care acestea sunt compatibile cu arbitrajul şi cu natura comercială a litigiilor”, cu raportare la dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., s-a reţinut că „erorile de calcul şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere” [alin. (1)], prin încheiere, părţile fiind citate „numai dacă instanţa socoteşte că este necesar să dea anumite lămuriri”, dispoziţiile de mai sus nefiind deci nici norme de ordine publică şi nici cu caracter imperativ.
Nici modificarea prin încheierea din 6 martie 2008 a sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată nu reprezintă decât tot o îndreptare a unei erori materiale, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (7) din Regulile evocate, „cheltuielile arbitrale se suportă de partea care a pierdut litigiul proporţional cu ceea ce s-a acordat”, astfel că, procc-dându-se la corectarea sumei la care pârâta a fost obligată, simetric s-a procedat şi la corec-tarea corespunzătoare a cuantumului sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată.
Aşa cum judicios a stabilit instanţa prin sentinţa recurată, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. invocate de recurentă, nepunându-se problema necesităţii unor lămuriri cu privire la înţelesul. întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinţei arbitrale, niciuna dintre părţi neformulând, de altfel, vreo cerere în acest sens instanţei de arbitraj care a pronunţat menţionata hotărâre.
Astfel fiind, văzând şi dispoziţiile art. 364 C. proc. civ., cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta-petentă-pârâtă împotriva sentinţei nr. 98 din 24 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială, a fost respins ca nefondat
I.C.C.J., s. com., dec. nr. 64 din 15 ianuarie 2009
