Recurs. Acţiune în anulare. Invocarea încălcării unei dispoziţii imperative a legii


C. proc. civ.. art. 364 lit. i)

Acţiunea în anulare, astfel cum este reglementată de art. 364 C. proc. civ., supune hotărârea arbitrală controlului judecătoresc numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute la lit. a)-i) ale dispoziţiei legale menţionate.

Pârâta SC P. SA şi-a întemeiat acţiunea în anulare pe art. 364 pct. i), care prevede posibilitatea desfiinţării hotărârii arbitrale în cazul în care aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.

S-a invocat de către petentă încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., în temeiul cărora „convenţiile legal făcute au putere de lege pentru părţile contractante”.

Instanţa de apel a reţinut întemeiat că nu se poate reţine încălcarea unei dispoziţii imperative, întrucât puterea de lege a contractului îşi are izvorul în voinţa părţilor.

în realitate, prin acţiunea în anulare s-au adus critici privind greşita interpretare a clauzelor contractului şi de aici a efectelor asupra acestuia. Or, aceste motive nu se încadrează în art. 364 lit. i) C. proc. civ., astfel că întemeiat a fost respinsă acţiunea în anulare.

în consecinţă, instanţa a reţinut că hotărârea atacată este temeinică şi legală, situaţie în care a dispus respingerea recursului ca nefondat.

I.C.C.J.. s. com., dec. nr. 86 din 20 ianuarie 2009.