Recurs; casare sentinţă; greşită apreciere a lipsei calităţii procesuale pasive Contracte


Se reţine în motivarea sentinţei date în rejudecare pentru a doua oară, respectiv sentinţa nr.11154/11.12.2009 , că instanţa de fond a apreciat că acest contract de furnizare a energiei electrice nr.2/824/22.12.2004 a fost încheiat între reclamantă şi Serviciul Public de Gospodărire Comunală al comunei V.A., entitate cu personalitate juridică şi cod de înregistrare fiscală care este o entitate distinctă faţă de pârâta Primăria Comunei V.C. prin primar şi , deşi a constatat că pârâta Primăriei Comunei V.A. prin primar nu are calitate procesuală pasivă, totuşi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Procedând în acest mod instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art.315 C.pr.civ., cât timp problemele de drept dezlegate de instanţa de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului şi cat timp respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane ce nu face parte din contractul nr.2/824/22.12.2004 implica soluţionarea acţiunii în temeiul calităţii procesuale pasive, excepţie care ar fi trebuit supusă dezbaterii contradictorii a părţilor.

Verificându-se înscrisurile aflate la dosarul cauzei, tribunalul a reţinut că la fila 7 din dosarul nr.6331/281/2007 al Judecătoriei Ploieşti se află contractul nr.2/824/21.12.2004 în care în calitate de părţi contractante apar reclamanta denumită furnizor, având calitatea de vânzător şi pârâta Primăria V.C.-Serviciul Public de Gospodărire Comunală, denumită consumator, în calitate de cumpărător.

Potrivit dispoziţiilor art.66 alin.5 coroborat cu art.68 alin.5 lit a din Legea nr.215/2001 rezultă că primarul conduse serviciile publice locale şi coordonează realizarea serviciilor publice de interes local.

Prin Hotărârile Consiliului Local al comunei V.C. nr.137/29.12.2009 şi nr.121/29.10.2009 s-a aprobat şi , respectiv a fost majorat bugetul finanţat integral sau parţial din venituri proprii Serviciul Public de Gospodărire Comunală.

Astfel, rezultă fără putinţă de tăgadă că Serviciul Public de Gospodărire Comunală din localitatea V.C. nu are personalitate juridică, pentru că proiectul de buget al unei entităţi cu personalitate juridică nu poate fi întocmit de către o terţă persoană.

Faptul că Serviciul Public de Gospodărire Comunală al comunei V.C. are cod de înregistrare fiscală (CIF) nu însemnată că automat aceasta are şi personalitate juridică, acest cod fiind necesar evidenţelor fiscale şi nu reprezintă un atribuit de identificare a persoanei juridice. CIF-ul este un atribut fiscal ataşat codului unic de înregistrare şi are semnificaţia categoriei de plătitor de taxe şi impozite la bugetul de stat. Orice entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal trebuie să se înregistreze fiscal primind un cod de identificare fiscală. În categoria plătitorilor de taxe şi impozite la bugetul de stat intră şi entităţile fără personalitate juridică.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul a constat că pârâta PRIMĂRIA COMUNEI V.C. prin primar are calitate procesuală pasivă, contractul nr.2/824/21.12.2004 fiind încheiat de către reclamantă cu această pârâtă care are în structurile sale organizatorice şi Serviciul Public de Gospodărire Comunală, organizat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.51/2006 privind serviciile publice locale, respectiv art.29 alin.2 lit.b stipulând că gestiunea directă este modalitatea de gestiune în care autorităţile deliberative şi executive, în numele unităţilor administrativ-teritoriale pe care le reprezintă, îşi asumă şi exercită nemijlocit toate competenţele şi responsabilităţile ce le revin potrivit legii cu privire la furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice, respectiv la administrarea, funcţionarea şi exploatarea sistemelor de utilităţi publice aferente acestora şi că gestiunea directă a serviciilor publice locale se realizează prin serviciile publice de interes local, fără personalitate juridică, înfiinţate şi organizate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ teritoriale.

Pentru considerentele expuse, în baza disp.art.312 rap.la art.304 pct.5 cod pr.civilă tribunalul a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru cercetarea fondului.