Faţă de prevederile art. 104 Cod procedură civilă, potrivit cărora: “-Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui”, cererea expediată la data de 29.08.1991 (data poştei), pentru sentinţa comunicată la data de 9.08.1991, a fost tardiv depusă.
(Secţia comercială, decizia nr. 582/19.12.1991)
Prin acţiune, S.C. “R” – S.A. T. a solicitat obligarea A.M.S.A.T.B. şi a S.C. „A.M.S.A.C.” – S.A. la plata sumei de 73.687 lei, reprezentând preţul produselor electrice ridicate cu delegaţia 114/16.03.1990, emisă de A.M.S.A.C.
Pentru marfa prevăzută în avizul de expediere nr. 309.529, fumizoarea R. S.A. T. a emis factura nr. 4.495 din 17.03.1990, pentru suma de 47.899 lei, pe care beneficiara pârâtă A.M.S.A.C. nu a achitat-o la scadenţă.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 3.709/ 12.07.1990, a respins acţiunea, cu motivarea că preţul mărfii a fost decontat cu dispoziţia de plată nr. 76/30.09.1991.
Capătul de cerere pentru penalităţi de întârziere în decontare a fost respins, reţinându-se că, datorită reorganizării, debitul a fost predat pârâtei A.M.S.A. C, care a decontat preţul mărfii de îndată ce creditoarea i-a solicitat suma.
împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta.
Criticile vizează netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei, în partea care priveşte neacordarea penalităţilor la întârziere în decontare, arătând că instanţa de fond nu a stabilit toate relaţiile din care s-ar fi putut trage o concluzie justă cu privire la obligaţiile reciproce ale părţilor contractante.
în acest sens, recurenta a arătat că s-a trecut peste faptul că livrarea a avut loc în luna martie 1990, că reorganizarea, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.15/1990, nu era de natură să influenţeze scadenţa facturii şi obligaţia de plată care-i revenea pârâtei, care a emis comanda nr. 1.053/ 1990.
A mai arătat că cea de-a doua pârâtă (A.M.S.A.C.), nu avea personalitate juridică şi, ca atare, nu avea dreptul să stea, în nume propriu, în instanţă.
în fine, recurenta a mai arătat că în cauză sunt aplicabile prevederile potrivit cărora debitorul este de drept în întârziere, iar exonerarea de răspundere este admisibilă numai în condiţiile legii.
Faţă de criticile formulate, recurenta a solicitat reanalizarea actelor aflate la dosar şi reconsiderarea concluziilor privind pretenţiile formulate prin acţiune, pentru plata penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată.
înainte de a analiza criticile formulate de recurentă (care vizează nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei), se constată că cererea a fost introdusă tardiv, fiind astfel încălcate prevederile art.301 Cod proc. civilă.
Potrivit dovezii de primire (confirmată de recurentă), sentinţa a fost comunicată la data de 9.08.1991, iar cererea a fost introdusă la data de 29.08.1991 (data poştei).
Faţă de prevederile art. 104 Cod proc. civilă, potrivit cărora, dacă actele de procedură au fost trimise recomandat prin poştă, ele se socotesc depuse în termen numai dacă au fost predate oficiului poştal în termen, şi lipsa borderoului poştal, care i-a fost solicitat prin adresă recurentei, urmează să se reţină, faţă de data Poştei Târgovişte, că, cererea a fost depusă cu depăşirea termenului prevăzut de art.301 Cod proc. civilă
Având în vedere şi dispoziţiile art.306 Cod proc. civilă, se reţine că prima instanţă a respins corect pretenţiile pentru penalităţi, întrucât nu sunt întrunite cerinţele Legii nr.3/1988, pentru a considera că între părţile în litigiu s-au stabilit raporturi contractuale, în forma simplificată a comenzii urmată de executare.
Astfel, se poate observa că s-a emis comanda la data de 23.03.1990, iar executarea a avut loc la data de 16.03.1990, deşi produsele nu necesitau un timp atât de îndelungat pentru ambalare şi expediere.
Pe de altă parte, se constată că executarea nu a avut loc întocmai, respectiv nu au fost ridicate toate produsele comandate, aşa încât, şi sub acest aspect, nu se poate considera că părţile în litigiu au încheiat contractul, potrivit legii citată mai sus.
în lipsa unor clauze contractuale concrete, prin care să se stabilească modalitatea de plată, precum şi faţă de motivele reţinute de instanţa de fond, corect s-au respins pretenţiile pentru plata de penalităţi, fiind, implicit, reţinută şi lipsa culpei procesuale a intimatei, care a decontat suma după preluarea pasivului rezultat din reorganizarea celor două societăţi intimate. Astfel fiind, potrivit art.312 pct. 1 Cod proc. civilă, recursul se va respinge.
Notă: Reţinând excepţia tardivităţii formulării recursului, instanţa de control judiciar avea obligaţia de a respinge calea de atac în temeiul acestei constatări, fără a mai analiza fondul litigiului.
Cu privire la Legea nr. 15/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 5. în legătură cu Legea nr. 3/1988, a se vedea nota de la speţa nr. 24.
