Materie : RECURS COMERCIAL. ANTRENARE RĂSPUNDERE ADMINISTRATOR.
-art.138 lit.d, e din Legea 85/2006;
-art.304 pct.9, 312 Cod procedură civilă.
Refuzul administratorului societăţii debitoare de a preda actele contabile în perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenţei şi cea a intrării în faliment nu justifică antrenarea răspunderii sale în temeiul art.138 lit.d din Legea 85/2006; vânzarea unor bunuri ale societăţii de către administrator după data deschiderii procedurii insolvenţei nu constituie motiv de antrenare a răspunderii vizate de art.138 lit.e din Legea 85/2006.
Prin sentinţa nr.649/21.05.2009, Tribunalul Satu Mare a admis acţiunea formulată de E. IPURL în calitate de lichidator judiciar al debitorului SC S. C.SRL, împotriva pârâţilor S.V. şi S.R.
A obligat pârâţii în solidar să plătească în contul averii debitorului suma de 383.234,11 lei, reprezentând o parte a pasivului constatat în procedura de .
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut că faţă de debitoare a început procedura insolvenţei prin Sentinţa civilă nr. 425/F/LC/04.10.2005, constatându-se starea de încetare de plăţi.
În cauză, debitoarea a propus la data de 27.01.2006 un plan de reorganizare vizând plata către trei creditori a sumei de 194.699,03 lei.
Prin acelaşi plan de reorganizare s-a precizat că societatea a achitat datoriile către bugete (de stat, asigurări sociale şi local). Planul a fost admis prin Sentinţa nr. 79/F/21 februarie 2006, fiind revocată măsura ridicării dreptului de administrare.
La data de 14.01.2007 administratorul judiciar desemnat în cauză a înregistrat primul raport pentru perioada reorganizării, conform căruia debitoarea avea datorii mult mai mari decât cele recunoscute iniţial, respectiv 983.026,53 lei către creditori chirografari şi 221.181,455 lei faţă de bugete.
Potrivit aceluiaşi raport în patrimoniul debitoarei existau creanţe în sumă de 866.308 lei, fără a fi fost luate măsuri de recuperare de la debitori.
Prin Sentinţa civilă nr. 81/F/22.02.2007, judecătorul sindic a infirmat planul de reorganizare şi a dispus începerea procedurii falimentului.
Astfel cum a rezultat din raportul întocmit de lichidatorul judiciar desemnat în cauză, înregistrat las dosar la 14.11.2007, pârâţii administratori nu au predat documentele şi nici nu au furnizat informaţiile solicitate. Aceleaşi concluzii cuprinde şi raportul întocmit de lichidator la 28.02.2008, precum şi lipsa documentelor referitoare la tranzacţiile încheiate de administratorii pârâţi în perioada reorganizării.
Judecătorul sindic a constatat că acţiunea lichidatorului este întemeiată. Astfel, începând cu data deschiderii procedurii falimentului (22.02.2007) pârâţii aveau obligaţia de a înregistra la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că în intervalul cuprins între data de 23.06.2005 – data înregistrării cererii de deschidere a procedurii – şi 22.02.2007 – data intrării în faliment – nu au fost prezentate niciodată aceste documente şi informaţii.
Faptul că pârâţii nu au îndeplinit această obligaţie legală nici după notificarea lichidatorului şi nici în condiţiile în care reprezentantul practicianului de insolvenţă s-a deplasat la sediul debitoarei atestă, – coroborat cu împrejurarea că prin planul de reorganizare s-au omis o parte din creditorii societăţii –, ţinerea unei contabilităţi fictive, precum şi consecinţa directă asupra stării de insolvenţă.
În acelaşi timp s-a constatat că pârâţii au deturnat o bună parte din activul societăţii debitoare, înstrăinând bunuri aparţinând patrimoniului acestuia prin încălcarea gravă a planului de reorganizare şi fără a justifica în vreun fel necesitatea acestor înstrăinări.
Astfel, judecătorul sindic a reţinut că deşi în planul de reorganizare nu era prevăzută o diminuare a numărului de utilaje, maşini şi instrumente cu care societatea lucra pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale, totuşi pârâţii au întreprins această transmitere a cvasitotalităţii elementelor de activ către alte societăţi în care deţin cote de interes.
În acest fel, fără a exista o prevedere în planul de reorganizare şi fără ca aceste transferuri să fie încuviinţate de practicianul de insolvenţă ori de către judecătorul sindic, se constată că sunt întrunite elementele faptei prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, faptă care a determinat adâncirea efectelor insolvenţei şi desigur imposibilitatea recuperării de către creditori a creanţelor pe care le au faţă de societate.
Probatoriul cauzei a relevat totodată faptul că pârâţii au contribuit la insolvenţă şi prin modul nelegal în care au abandonat bunurile societăţii pe diverse şantiere unde şi-au desfăşurat activitatea, precum şi prin neluarea măsurilor pe care legea le impunerea pentru recuperarea creanţelor existente în patrimoniul său faţă de debitorii sociali.
Apărările formulate în cauză au demonstrat fie lipsa de cunoaştere a obligaţiilor care incumbă administratorilor sociali, fie totalul dezinteres pentru îndeplinirea cu bună-credinţă a comerţului, în condiţii care să asigure pe comercianţii cu care s-au stabilit relaţii contractuale, realizarea obligaţiilor asumate.
Astfel, în mod uşuratic pârâţii au considerat că neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea şi refuzul manifestat de a preda suportul material şi programele informatice utilizate în societate ar putea fi imputat persoanelor angajate.
Câtă vreme responsabilitatea ţinerii evidenţelor societăţii aparţine conform art. 72 şi urm. din Legea nr. 31/1990 administratorilor, nu există raţiuni pentru a reţine culpa altor persoane, cu atât mai mult cu cât pârâţii nu au făcut dovada controlului exercitat asupra angajaţilor însărcinaţi cu ţinerea evidenţelor.
Totodată, judecătorul sindic a respins şi apărarea pârâţilor, în sensul că nu ar fi întrunită premisa normei juridice, respectiv că aceste fapte nu ar fi determinat insolvenţa, starea de încetare de plăţi fiind anterioară comiterii lor. S-a constatat că atât ţinerea unei contabilităţi fictive, cât şi deturnarea bunurilor au contribuit direct la insolvenţă, făcând imposibilă achitarea către creditori a contravalorii creanţelor înregistrate.
De asemenea, judecătorul sindic a considerat că acţiunea priveşte doar o parte din pasivul societăţii în faliment, corespunzător creanţelor înregistrate şi, că întregul pasivul se referă la totalitatea bunurilor şi valorilor din patrimoniul societăţii debitoare a căror existenţă este atestată de documentele contabile legal întocmite.
Având în vedere considerentele ce preced, în temeiul art. 11 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a admis cererea practicianului de insolvenţă, stabilind răspunderea pârâţilor conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentinţe, în termen şi legal timbrat, au formulat recurs recurenţii pârâţi Ş.V. şi Ş.R., solicitând admiterea recursului şi modificarea în întregime a sentinţei instanţei de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii au arătat că Tribunalul Satu Mare a reţinut în motivarea sentinţei că nu au predat actele şi informaţiile prevăzute în art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, în intervalul de timp dintre data înregistrării cererii de deschidere a procedurii şi data intrării în faliment şi nici după notificarea lichidatorului; că au deturnat o parte din activul societăţii debitoare, înstrăinând bunuri din patrimoniul acesteia prin încălcarea gravă a planului de reorganizare; că au abandonat în mod nelegal bunurile societăţii pe diverse şantiere unde şi-au desfăşurat activitatea şi că nu au luat măsuri pe care legea le impunea pentru recuperarea creanţelor existente în patrimoniu.
De asemenea, au precizat că singurele probe administrate în cauză de către reclamantul intimat au fost înscrisuri şi interogatoriul pârâtului şi că prin nici una dintre aceste probe nu s-a dovedit faptul că ar fi săvârşit faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit. d şi e din Legea nr.85/2006.
Mai mult, au arătat că este adevărat că nu a predat actele prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006 în intervalul de timp dintre data înregistrării cererii de insolvenţă şi data de deschidere a procedurii falimentului şi că în art.147 din Legea nr.85/2006 se prevede expres că pentru astfel de situaţii, practicianul în insolvenţă poate promova plângere penală, iar în art.138 se arată concret care sunt faptele culpabile pentru care poate fi atrasă răspunderea personală a foştilor administratori, această faptă neregăsindu-se în acest articol, iar sub acest aspect hotărârea este nelegală. Pe de altă parte, precizează că nu a refuzat ulterior notificării lichidatorului să predea actele contabile, aceştia invitându-l de mai multe ori, prin intermediul avocatului delegat să ridice actele contabile de care avea nevoie, inclusiv pentru a le administra în probaţiune în cauză.
Faţă de această situaţie, au solicitat în probaţiune o expertiză contabilă pentru a dovedi că au ţinut o conformă cu legea, probă ce le-a fost respinsă, apreciind că li s-au încălcat dreptul la apărare, la data la care li s-a respins cererea de administrare a probei, hotărârea de admitere a acţiunii reclamantului fiind nelegală, nefiind dovedit prin nici o probă faptul că au ţinut o fictivă.
Au apreciat că, faptul că a vândut bunuri din patrimoniul falitei în perioada de derulare a planului de organizare, deci după admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, nu constituie un motiv de atragere la răspundere personală. Iar, pentru a constitui fundamentul unei cereri de atragere la răspundere personală, ar fi trebuit ca fapta de înstrăinare a bunurilor societăţii să fi fost săvârşită anterior deschiderii procedurii insolvenţei, deci tocmai această faptă să fi cauzat starea de insolvenţă. Ori, de vreme ce au vândut bunuri ale societăţii în perioada de reorganizarea judiciară, aceasta era deja în stare de insolvenţă anterior datei la care au săvârşit fapta.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, recurenţii pârâţi au reiterat aceleaşi considerente invocate în motivarea recursului. Mai mult, au precizat că aceştia nu au abandonat bunuri ale societăţii, ci acestea aflându-se într-o stare avansată de uzură au fost aduse la sediul societăţii, întrucât transportul lor costa mai mult decât valoarea lor, toate acestea fiind consemnate în procesele verbale întocmite la faţa locului.
În consecinţă, au mai arătat că foştii administratori au creditat cu bani personali societatea, încercând să o redreseze anterior declanşării insolvenţei şi că lichidatorul judiciar nu a arătat nici în primul raport şi nici în următoarele că recurenţii ar fi cauzat starea de insolvenţă prin faptele pentru care s-a promovat acţiunea ce face obiectul litigiului.
Prin urmare, consideră că lichidatorul judiciar nu şi-a desfăşurat activitatea în scopul şi în spiritul Legii nr.85/2006.
Examinând sentinţa atacată prisma motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în baza prevederilor art.3041 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul declarat de recurenţii S.V. şi Ş.R., ca fiind fondat.
În conformitate cu prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, „ La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
lit. d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
lit. e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice, ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.”
În speţă, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei SC Ş.C. SRL, Ş.V.şi Ş.R., reţinând că aceştia au săvârşit faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit. d şi e din Legea insolvenţei. S-a constatat că nu au predat la dosar actele şi informaţiile prevăzute la art.28 alin.1 din lege, în intervalul de timp dintre data înregistrării cererii de deschidere a procedurii şi data intrării în faliment şi nici după notificarea lichidatorului, precum şi faptul că, au deturnat o parte din activul societăţii debitoare, înstrăinând bunuri din patrimoniul acesteia prin încălcarea gravă a planului de reorganizare.
De asemenea, s-a reţinut modul nelegal în care au fost „ abandonate” bunurile societăţii pe diverse şantiere unde s-a desfăşurat activitatea societăţii şi că nu s-au luat măsurile pe care legea le impune pentru recuperarea creanţelor existente în patrimoniu.
Instanţa de recurs, raportat la probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri şi interogatoriul recurentului pârât Ş.V., a apreciat soluţia judecătorului sindic ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, referitor la fapta prevăzută de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, instanţa a constatat că, într-adevăr, administratorii societăţii pârâte nu au predat în intervalul de timp dintre data înregistrării cererii de insolvenţă şi data deschiderii procedurii falimentului actele prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006. Art.147 din lege, prevede însă expres faptul că pentru astfel de situaţii practicianul în insolvenţă poate formula plângere penală.
Cum actele contabile au fost predate după notificarea lichidatorului judiciar, fapta prevăzută de art.138 lit. d, nu poate fi reţinută în sarcina recurenţilor pârâţi.
Neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea presupune neţinerea registrelor, lipsa înregistrărilor conform cu documentele contabile care trebuie să reflecte situaţia reală, ascunderea unor documente contabile şi respectiv, ţinerea unei contabilităţi fictive, ceea ce în cauză nu s-a probat. Pe de altă parte, nu este suficientă existenţa neţinerii contabilităţii conform cu legea, ci mai este necesar ca prin această faptă să se fi produs starea de insolvenţă, iar lichidatorul judiciar nu a menţinut această împrejurare ca şi o cauză a intrării în insolvenţă a societăţii debitoare.
În ceea ce priveşte fapta prevăzută la art.138 lit. e, instanţa de recurs a considerat că pentru a constitui fundamentul unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor, ar fi trebuit ca fapta de înstrăinare a bunurilor societăţi debitoare să fi fost săvârşită anterior deschiderii procedurii insolvenţei. Ori, în cauză, administratorii pârâţi au vândut bunuri ale societăţii în perioada de reorganizare judiciară, deci după admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, ceea ce nu constituie motive de atragere a răspunderii întemeiate pe prevederile art.138 lit. e din lege.
Faptul că în perioada derulării planului de reorganizare a vândut bunuri ale societăţii, fără ca în planul de reorganizare să fie prevăzut acest lucru, echivalează cu încheierea unui act juridic fraudulos a cărui anulare se poate solicita în baza prevederilor art.80 din Legea nr.85/2006.
Referitor la abandonarea unor bunuri ale societăţii pe şantierele din diverse colţuri ale ţării unde a desfăşurat activitate, recurentul Ş.V. a arătat în interogatoriul dat în faţa primei instanţe, că sunt utilaje de mică valoare, fiind consemnate aceste bunuri în procesele verbale întocmite la faţa locului.
Recurentul pârât, a susţinut de asemenea, că a încercat redresarea societăţii, anterior declanşării procedurii insolvenţei, afirmaţia instanţei de fond în sensul că nu s-ar fi făcut demersuri pentru recuperarea creanţelor societăţii nefiind susţinută de pârâtele de la dosar.
În consecinţă, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanţa a admis recursul declarat de recurenţii Ş.V. şi Ş.R., împotriva sentinţei nr.649/21.05.2009, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, care a fost modificată în totalitate în sensul respingerii acţiunii formulată de E. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei împotriva pârâţilor Ş.V. şi Ş.R. şi obligarea acestora la suportarea unei părţi din pasivul societăţii debitoare.
(Decizia nr.357/C/6.05.2010 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
