Materie : RECURS COMERCIAL. CONTESTAŢIE LA TABELUL PRELIMINAR DE CREANŢE. CREANŢĂ SUB CONDIŢIE ADUSĂ PROVIZORIU LA MASA CREDALĂ.
-art.64 al.4 din Legea 85/2006;
-art.129 al.3 din Legea 85/2006.
Potrivit art. 64 (4) din Legea nr.85/2006, creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de această lege. Aliniatul ultim al aceluiaşi articol prevede că sunt considerate sub condiţie şi acele creanţe care pot fi valorificate împotriva debitorului numai după executarea unui codebitor principal.
Potrivit art. 64 (4) din Legea nr.85/2006, creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de această lege. Aliniatul ultim al aceluiaşi articol prevede că sunt considerate sub condiţie şi acele creanţe care pot fi valorificate împotriva debitorului numai după executarea unui codebitor principal.
Art.129 (3) din aceeaşi lege reglementează şi situaţia juridică a creanţelor care, la data înregistrării raportului final, sunt încă afectate de modalitatea condiţiei, prevăzând că acestea nu vor putea participa la ultima distribuire a fondului din averea debitorului. Interdicţia participării la distribuirea finală a fondurilor din averea debitorului priveşte doar acele creanţe afectate de o condiţie suspensivă la care, din punct de vedere al efectelor, dacă evenimentul pre-văzut în condiţie nu s-a realizat, creanţa nefiind certă, titularul acesteia nu are calitatea de creditor, precum şi creanţele care nu sunt scadente la data înregistrării raportului final.
Art.129 (3) din aceeaşi lege reglementează şi situaţia juridică a creanţelor care, la data înregistrării raportului final, sunt încă afectate de modalitatea condiţiei, prevăzând că acestea nu vor putea participa la ultima distribuire a fondului din averea debitorului. Interdicţia participării la distribuirea finală a fondurilor din averea debitorului priveşte doar acele creanţe afectate de o condiţie suspensivă la care, din punct de vedere al efectelor, dacă evenimentul pre-văzut în condiţie nu s-a realizat, creanţa nefiind certă, titularul acesteia nu are calitatea de creditor, precum şi creanţele care nu sunt scadente la data înregistrării raportului final.
Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că motivele de recurs sunt neîntemeiate, urmând ca în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod Procedură Civilă, să respingă ca nefondat re-cursul, creanţa de 472.727,72 RON, constând în scrisori de garanţie, încadrându-se în categoria creanţelor sub condiţie, în înţelesul şi interpretarea prevederilor art.64 din Legea nr.85/2006.
Prin Sentinţa nr. 132/F/20.01.2010, Tribunalul Bihor a admis în parte contestaţia la tabelul preliminar de creanţe formulată de debitoarea S.C. C.S.A. în contradictoriu cu creditoarele S.C. P.C.M.S.R.L., S.C. G.T.S.R.L., S.C. A.S.R.L., S.C. A.R.S.A., S.C. R.S.A. şi S.C. VFS I.R. I.F.N..
A admis contestaţia la tabelul preliminar de creanţe formulată de creditoarea B.R.D.- G.S.G. şi a dispus înscrierea creditorilor în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei cu următoarele sume:
-S.C. P.C.M.S.R.L. cu suma de 85.280, 18 lei categoria creanţe chirografare;
-S.C. G.T. S.R.L. cu suma de 64.725, 80 lei categoria creanţe chirografare;
-S.C. A. S.R.L. cu suma de 6.048, 77 lei categoria creanţe chirografare;
-S.C. A.R.S.A. cu suma de 3.467, 57 lei categoria creanţe chirografare;
-S.C. R..A. cu suma de 553, 73 lei categoria creanţe chirografare;
-S.C. VFS I.R.I.F.N. cu suma de 169.482, 22 lei categoria creanţe chirografare;
-B.R.D.- G.S.G. cu suma de 472.727, 72 lei categoria creanţe garantată sub condiţie şi cu suma de 2.505.711 lei categoria creanţe garantate scadente.
A respins ca nefondate celelalte pretenţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 19 octombrie 2009 administratorul judiciar a depus tabelul preliminar al creanţelor debitoarei în care creditoarele S.C. P.C.M. S.R.L., S.C. G.T.S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. A.R.S.A., S.C. R. S.A. şi S.C. VFS I.R. I.F.N. au fost înscrise cu sumele de 87.049, 19 lei, 70.439, 8 lei, 7.091, 21 lei, 4.741, 26 lei, 1.445, 15 lei şi 173.991 lei la categoria creanţe chirografare, iar creditoarea B.R.D.- G.S.G. cu suma de 522.955 lei la categoria creanţe garantate. Întrucât au fost contestate creanţele unor creditori diferiţi, urmează ca analiza să se facă în mod distinct.
Astfel, în ceea ce o priveşte pe creditoarea S.C. P.C.M. S.R.L. s-a reţinut că aceasta a solicitat înscrierea sa cu suma totală de 87.049, 19 lei invocând în susţinerea cererii sale, între altele, factura fiscală nr. 903/31.03.2008 ( numai pentru suma de 2.000 lei vol. I A ). Din cuprinsul ordinului de compensare seria B nr. 7334153/22.06.2009 a rezultat că suma de 1.769, 01 lei aferentă facturii amintite s-a stins prin compensare. Pretinderea acesteia în cadrul procedurii insolvenţei ar duce, în mă-sura în care se va reuşi stingerea tuturor creanţelor, la plata de două ori a aceluiaşi debit. Tocmai de aceea, în raport şi de dispoziţiile art. 1092 alin. 1 teza I C.civ. consideră că este întemeiată contestaţia.
Referitor la declaraţia de creanţă depusă de creditoarea S.C. G.T. S.R.L. s-a reţinut că s-a solicitat înscrierea în tabelul de creanţe cu suma de 70.439, 8 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 6232181/11.08.2008. Din cuprinsul ordinului de plată nr. 1484/4.09.2009 rezultă că a fost achitată suma de 5.000 lei reprezentând plată parţială în contul facturii amintite. Întrucât de-bitul a fost stins parţial, este neîndoielnic că nu mai este posibilă pretinderea sumei de 5.000 lei în cadrul prezentului dosar.
În plus, nu trebuie omis că potrivit art. 52 din deschiderea procedurii insolvenţei nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensaţie legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. Întrucât textul legal face trimitere la compensaţia legală, incidenţa acestui caz de stingere a obligaţiilor presupune, prin prisma prevederilor art. 1144 C.civ., reţinerea a trei condiţii: caracterul reciproc al obligaţiilor, creanţele să aibă ca obiect bunuri fungibile şi caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei ce urmează să fie compensată.
Chiar dacă în declaraţia de creanţă creditoarea nu a indicat că debitoarea deţine la rândul său aceeaşi calitate, din cuprinsul facturii fiscale nr. 342/19.09.2008 rezultă că cea din urmă a prestat servicii pentru prima reprezentând închirierea unui miniîncărcător pe o durată de 8 ore. Valoarea serviciului prestat s-a ridicat la 714 lei, factura fiscală amintită fiind acceptată de către creditoare.
Dubla calitate deţinută de cele două părţi, faptul că ambele obligaţii vizează plata unor sume de bani şi depăşirea termenului de plată conduc la concluzia că toate condiţiile prescrise de lege sunt întrunite pentru a fi invocată compensaţia legală. Ca atare, pentru suma respectivă creditoarea S.C. G.T. S.R.L. nu mai poate pretinde înscrierea sa în tabelul preliminar de creanţă.
Referitor la contestaţia formulată împotriva înscrierii în tabloul preliminar de creanţe a creditoarei S.C. A. S.R.L. s-a reţinut că aceasta a depus o declaraţie de creanţă pentru suma de 7.091, 21 lei, invocând un număr de 6 facturi fiscale. Din cuprinsul ordinului de plată nr. 132/12.05.2009 rezultă că a fost achitată suma de 1042, 44 lei reprezentând contravaloare facturi materiale. Chiar dacă nu s-a specificat exact numărul facturilor fiscale care au fost plătite prin intermediul respectivului ordin de plată, pretinderea întregii sume în cadrul procedurii insolvenţei ar duce, în măsura în care se va reuşi stingerea tuturor creanţelor, la plata de două ori a aceluiaşi debit. Tocmai de aceea, în raport şi de dispoziţiile art. 1092 alin. 1 teza I C.civ. consideră că este întemeiată contestaţia.
Concluzia similară a fost reţinută parţial şi în privinţa declaraţi-ei de creanţă depusă de creditoarea S.C. R. S.A. Acesta a solicitat recunoaşterea calităţii sale în baza facturii fiscale RTGE nr. 9045573/2009 emise la data de 1.06.2009. În cuprinsul ordinului de plată nr. 63/1.04.2009 se face menţiunea achitării facturii fiscale nr. 257799, număr ce nu corespunde celui pe care şi-a întemeiat creditoarea declaraţia de creanţă. De altfel, raportat la data emiterii facturii- 1.06.2009- era imposibilă achitarea sumei de 525, 62 lei în contul ei cu două luni anterior ( 1.04.2009 ). Ca atare, motivele invocate sub acest aspect nu pot fi reţinute.
În schimb, în cuprinsul ordinului de plată nr. 145/5.06.2009 se face trimitere la codul înscris pe factura fiscală amintită, astfel încât în raport de dispoziţiile art. 1092 alin. 1 C.civ. se impune diminuarea creanţei corelativ cu suma de 891, 42 lei.
Referitor la declaraţia de creanţă a creditoarei S.C. A.S. S.R.L. instanţa a reţinut că aceasta a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe cu suma de 4.741, 26 lei la categoria creanţe chirografare. Administratorul judiciar a avut în vedere la luarea acestei măsuri conţinutul ordonanţei comerciale nr. 4450/2009 pronunţate de Judecătoria Oradea în dos. nr. 2287/271/2009.
În cuprinsul acesteia s-a arătat în mod expres că debitoarea a fost obligată la plata sumei de 3951, 96 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale şi 789, 3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Fiind pronunţată înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoare – 24.06.2009 – este neîndoielnic că nu este incident efectul suspensiv de drept la care face trimitere art. 41 din Legea nr. 85/2006. De altfel, suma de 789, 3 lei nu reprezintă penalităţi de întârziere, ci cheltuieli de judecată, astfel încât sub acest aspect contestaţia nu este fondată.
Din cuprinsul ordinului de plată nr. 122/12.05.2009 rezultă însă că a fost achitată suma de 1273, 69 lei în contul facturii fiscale nr. 3398 /26.08.2008. Întrucât aceasta a fost avută în vedere de Judecătoria Oradea la pronunţarea ordonanţei comerciale nr. 4450/2009 şi faţă de principiul că nimeni nu poate fi obligat la plata de două ori a aceleiaşi datorii, consideră că se impune diminuarea creanţei cu suma amintită, sens în care va şi admite contestaţia.
Referitor la declaraţia de creanţă depusă de creditoarea S.C. VFS INT R.IFN S.A., instanţa a reţinut că la baza depunerii ei au stat 6 facturi fiscale în cuantum total de 173.991 lei. În cuprinsul facturilor seria 32541 VFS/8.07.2009 şi 32542 VFS/8.07.2009 se indică obligaţia de plată a sumelor de 18.845, 74 lei şi 9.422, 89 lei cu titlu de casco şi RCA.
La data de 16.07.2009 aceeaşi creditoare a emis alte două facturi cu seria 33431 VFS şi 33426 VFS în care sunt indicate sume-le de 15.836, 76 lei şi 7.918, 19 lei. Ţinând seama că în cuprinsul acestora se arată că ele reprezintă refacturarea asigurărilor casco şi RCA, consideră că debitoarea datorează aceste sume, astfel încât va admite şi sub acest aspect contestaţia.
În ceea ce priveşte contestaţia formulată de creditoarea B.R.D.- G.S.G. –instanţa a reţinut că s-a solicitat înscrierea sa cu o creanţă garantată de 2.618.507, 9 lei şi 99.089, 11 euro compusă din 97.385, 88 euro şi 2.055.221, 1 lei reprezentând credite, 472.727, 72 lei scrisori de garanţie, 90.553, 68 lei şi 1.703, 23 euro dobânzi şi comisioane. În urma examinării declaraţiei de creanţă şi a înscrisurilor anexate administratorul judiciar a înscris-o în tabelul preliminar cu suma de 552.955 lei la categoria creanţe garantate scadente şi 1.982.756 lei la categoria creanţe garantate nescadente precizând că suma pretinsă în baza scrisorilor de garanţie nu este justificată, iar suma de 1.982.756 lei nu este născută înainte de deschiderea procedurii potrivit art. 16 şi 72 alin.1 din Legea nr. 85/2006 ( pct. 2- fila 101 şi fila 114 ).
Potrivit art. 64 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de către administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere. Legea nu face vreo distincţie în privinţa caracterului creanţei, scadenţa sau afectarea lor de vreo condiţie având importanţă numai în privinţa calificării lor ca fiind scadente sau nescadente.
Astfel, în cuprinsul contractului de credit nr. 34/7.03.2007 şi a contractului pentru facilitare de credit nr. 2/3.03.2009 s-a prevăzut în mod expres că în cazul în care împotriva împrumutatului sau a unui membru al grupului se iniţiază procedura reorganizării judiciare sau a falimentului, banca este îndreptăţită de a declara scadenţa antici-pată a tuturor sumelor datorate de împrumutat, putând solicita rambursarea de îndată a tuturor sumelor acordate ( capitolul 14- art. 30.5, respectiv capitolele VII şi VIII pct. 7.4 şi 8.1 – vol I C ).
Condiţia stabilită de părţi operează în măsura în care este îndeplinită ipoteza avută în vedere de acestea : deschiderea procedurii insolvenţei în una dintre formele stabilite de Legea nr. 85/2006. Impunerea unor condiţii suplimentare ar duce la ignorarea voinţei liber exprimate de către cele două părţi şi la încălcarea prevederilor art. 969 alin. 1 C.civ. Mai mult, întrucât termenul a fost stabilit în favoarea ambelor părţi, nu era posibilă declararea anticipată ca fiind scadent a împrumutului prin voinţa singulară a creditoarei, acestea înţelegând să instituie o condiţie mixtă a cărei realizare depinde şi de intervenţia unui element exterior: starea de a debitoarei.
Cu alte cuvinte, simpla deschidere a procedurii insolvenţei atrage în puterea clauzelor contractuale scadenţa tuturor ratelor, părţile reluând într-o formulare diferită ipoteza avută în vedere de art. 1025 C.civ. Tocmai de aceea, instanţa consideră că deschide-rea procedurii atrage scadenţa tuturor ratelor, astfel încât sub acest aspect contestaţia este fondată.
Faptul că art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în forma modificată de Legea nr. 277/2009, prevede că orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule nu poate duce la o altă concluzie. Reprezentând o sancţiune ce intervine în cazul încălcării dispoziţiilor legale, nulitatea presupune ca şi condiţie primordială existenţa unei norme prohibitive sau imperative la momentul încheierii actului juridic care să nu fi fost respectată. Cu alte cuvinte, nulitatea, indiferent de felul ei, presupune încălcarea unei dispoziţii existente în dreptul pozitiv la momentul realizării acordului de voinţă reflectat în actul juridic atacat.
Intervenţia ulterioară a legiuitorului în sensul impunerii unor condiţii suplimentare sau al înlăturării altora ce au existat anterior nu poate afecta valabilitatea actului.
Admiterea soluţiei contrare ar duce la aplicarea retroactivă a legii, fapt ce nu poate fi acceptat.
Aşa fiind, instanţa a reţinut că dispoziţia referitoare la interzice-rea clauzei amintite ( neîndoielnic de ordine publică ) a fost introdu-să după încheierea celor două contracte. Ca atare, aplicarea principiului neretroactivităţii impune luarea în considerare a clauzelor ca fiind în concordanţă cu prevederile în vigoare la data adoptării lor, precum şi obligativitatea respectării acestora atâta timp cât nu a fost modificată pe cale convenţională.
Pe de altă parte, după cum s-a arătat anterior, art. 64 din Legea nr. 85/2006 impune formularea declaraţiei de creanţă chiar dacă nu este scadentă la momentul deschiderii procedurii. În acest sens alineatul 4 al acestui articol prevede că creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de lege.
Pentru a evita interpretările diferite ce s-ar putea da acestei dispoziţii, aliniatul final stabileşte că sunt considerate sub condiţie şi acele creanţe care pot fi valorificate împotriva debitorului numai după executarea unui codebitor principal.
Din această perspectivă instanţa a reţinut că au fost emise de către creditoare mai multe scrisori de bună execuţie în favoarea Electrocentrale S.A. şi a S.C. Compania de Apă Oradea S.A. prin care îşi asuma obligaţia de a plăti necondiţionat diferite sume de bani al căror cuantum cumulat se ridică la 472.727, 72 lei. Durata de valabilitate a acestora a fost fixată între data de 31 ianuarie 2010 ( nr. 61/22.05.2007 ) şi 26 ianuarie 2011 ( nr. 264/21.09.2007 ).
În temeiul lor cei doi beneficiari pot proceda la încasarea sumelor indicate în cuprinsul fiecăreia fără a mai fi necesară parcurge-rea vreunei formalităţi suplimentare. Întrucât ele au fost emise pentru garantarea obligaţiei principale asumate de către debitoare în baza contractelor de execuţie încheiate cu cele două societăţi comerciale, este neîndoielnic că subzistă dreptul creditoarei de a pre-tinde plata lor de la debitoare.
Exercitarea acţiunii în regres presupune ca şi condiţie prealabilă solicitarea plăţii de la creditoare, însă ea nu poate fi exclusă ab initio atâta timp cât nu s-a împlinit termenul de valabilitate al scrisori-lor amintite. Tocmai de aceea, instanţa a considerat că pentru suma respectivă creditoarea deţine o creanţă sub condiţie în sensul definit de art. 64 alin. final din Legea nr. 8572006, astfel că a admis contestaţia aşa cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea, solicitând modificarea ei în sensul admiterii în parte a contestaţiei depusă la tabelul preliminar de creanţe de către creditoarea BRD- GSG, respectiv respingerea poziţiei referitoare la creditele de 472.727,72 lei, reprezentând scrisori de garanţie.
În motivarea recursului debitoarea arată că instanţa de fond a admis contestaţia creditoarei BRD – GSG pentru suma de 472.727,72 lei în mod greşit, cu motivarea că „ simpla deschidere a procedurii insolvenţei atrage puterea clauzelor contractuale, scadenţa tuturor ratelor, părţile reluând într-o formulare definitivă ipoteza avută în vedere de art. 1025 ” .
În realitate suma de 472.727,72 lei, scrisori de garanţie, nu re-prezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, întrucât suma este virtuală, nenăscută şi ar reprezenta doar un incident ulterior, legat de o condiţie potestativă.
Creanţa, în momentul deschiderii procedurii nu era născută, deci exigibilă, cu putere executorie, care să conţină un drept de realizare.
Această sumă este afectată pentru situaţii în care, pe parcursul derulării activităţii, s-ar produce avarii, în perioada de garanţie a contractului şi societatea sa nu ar proceda la remedierea acestora.
Scrisoarea de garanţie bancară este înscrisul prin care o ban-că, denumită garantă, se angajează irevocabil, în cazul în care o persoană fizică sau juridică, denumită debitor principal, nu va plăti la un anumit termen o sumă determinată şi indicată în mod expres în scrisoare, să plătească ea însăşi suma neachitată, în favoarea unei alte persoane fizice sau juridice, denumită beneficiar, la prima cere-re a acestuia.
Intimata creditoare BRD – GSG, a solicitat respingerea recursului ca netemeinic şi nelegal, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că instanţa de fond în mod legal a apreciat că suma de 472.727,72 RON, constând în scrisori de garanţie, se încadrează în categoria creanţelor sub condiţie, în înţelesul şi interpretarea art. 64 din Legea nr.85/2006.
Singura sancţiune pe care o prevede legea acestui tip de creanţă este dacă la momentul înregistrării raportului final, creanţa este încă sub condiţie, nu va participa la ultima distribuire, conform art. 129 al.3 din Legea nr.85/2006.
Dacă până la data de valabilitate a fiecărei scrisori de garanţie acestea nu sunt puse în de către beneficiari, condiţia nefiind îndeplinită, garanta este supusă sancţiunii prevăzută de art.129 alin.3 din Legea nr.85/2006, iar dacă toate scrisorile sunt puse în executare până la data respectivă, condiţia fiind îndeplinită, toată suma devine certă, lichidă şi exigibilă.
Verificând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 306 şi art.304 ind.1 Cod Procedură Civilă , pe baza materialului şi lucrărilor dosarului s-a constatat că aceasta este temeinică şi legală.
Faţă de aceste considerente, instanţa a apreciat că motivele de recurs sunt neîntemeiate, urmând ca în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod Procedură Civilă, să respingă ca nefondat re-cursul, creanţa de 472.727,72 RON, constând în scrisori de garanţie, încadrându-se în categoria creanţelor sub condiţie, în înţelesul şi interpretarea prevederilor art.64 din Legea nr.85/2006.
Cheltuielile de judecată solicitate de intimată au fost respinse, aceasta nedovedind cu chitanţă sau ordin de plată efectuarea vreunei cheltuieli.
(Decizia nr.377/C/21.05.2010 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
