Materie : RECURS COMERCIAL. DESCHIDEREA PROICEDURII INSOLVENŢEI. CREANŢĂ CERTĂ, LICHIDĂ ŞI EXIGIBILĂ.
-art.3 pc.6 din Legea 85/2006..
Potrivit art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile.
Potrivit art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile.
În speţă, în condiţiile rezilierii unilaterale a contractului de leasing de către creditoare, a neintrării bunului în posesia debitoarei, nu se poate reţine că creanţa constând în ratele de leasing scadente după rezilierea contractului este certă, lichidă şi exigibilă, motivul de recurs privind interpretarea greşită a clauzelor contractuale de către judecătorul sindic fiind neîntemeiat, practica judiciară invocată nefiind relevantă în speţă.
Prin Sentinţa nr.2459/F/02.12.2009, Tribunalul Bihor a admis contestaţia formulată de debitoarea SC P.C.G. SRL şi în consecinţă a respins ca nefondată cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditoarea SC M.L.IFN R. SA.
Pentru a hotărî astfel,instanţa de fond a reţinut că, constituind o procedură colectivă de recuperare a creanţelor certe, lichide şi exigibile, art. 1 alin. 1 din prevede că ea se aplică debitorilor aflaţi în stare de sau de insolvenţă iminentă. Pentru a evita interpretările diferite date acestor noţiuni, art. 3 pct. 6 din acelaşi act normativ stabileşte că prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile. În măsura în care creanţa nu îndeplineşte una dintre condiţiile amintite, nu poate fi declanşată procedura amintită.
Astfel, instanţa a reţinut că la data de 21.05.2008 a fost încheiat între cele două părţi contratul de leasing financiar nr. 050804497/E/01, care avea ca obiect derivat excavatorul marca Hyundai Robex 75/7. În schimbul folosinţei exercitate asupra bunului, debitoarea avea obligaţia de plată a ratelor de leasing.
Fiind un contract cu titlu oneros şi sinalagmatic, contractul de leasing dă naştere la obligaţii reciproce şi interdependente între cele două părţi, neexecutarea obligaţiei de către una dintre părţi lipsind de suport obligaţia corelativă asumată de cealaltă.
Din această perspectivă s-a remarcat că potrivit procesului-verbal încheiat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice la data de 1.06.2009 bunul nu a intrat niciodată în posesia debitoarei, creditoarea neîndeplinindu-şi obligaţia de a asigura folosinţa lui. Pretinderea în aceste condiţii a plăţii ratei de leasing şi a îndeplinirii celorlalte obligaţii asumate de către debitoare este lipsită de orice suport
Instanţa considerând că nu poate fi opusă de către creditoare debitoarei o creanţă certă în sensul definit de art. 379 alin. 3 C.pr.civ., a admis contestaţia formulată de debitoare şi a respins cererea formulată de creditoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea, solicitând modificarea ei în totalitate, în sensul respingerii contestaţiei debitoarei şi a deschiderii procedurii insolvenţei împotriva debitoarei.
În motivarea recursului său, creditoarea a arătat că are împotriva debitoarei o creanţă în sumă de 198.249,40 lei, care îndeplineşte condiţiile de admisibilitate ale Legii nr.85/2006.
A apreciat că raţiunea judecătorului sindic se bazează pe o interpretare eronată a clauzelor contractului de leasing financiar, potrivit cărora finanţatorul este exonerat de orice răspundere cu privire la livrarea bunurilor de către furnizor utilizatorului, acesta din urmă, indiferent dacă s-a îndeplinit sau nu obligaţia de livrare, fiind ţinut să îşi îndeplinească obligaţiile de plată pe care şi le-a asumat prin semnarea contractului de leasing.
A mai arătat că în calitate de finanţator, societatea sa şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile contractuale, iar utilizatorul nu a întreprins nici o acţiune împotriva furnizorului pentru a recupera bunul sau prejudiciul produs prin nelivrarea lui, având o atitudine pasivă şi refuzând achitarea ratelor lunare, ceea ce a dus la rezilierea contractului de leasing financiar.
În susţinerea argumentaţiei sale a arătat că şi în practica judiciară, se consideră că nerespectarea acordurilor de către furnizor şi sau producător, nu constituie un motiv de a nu se respecta termenii contractului( Sentinţa nr. 2370/02.12.2009 a Tribunalului Comercial Cluj în dosar nr. 2261/1371/2008).
Intimata, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că până la data rezilierii unilaterale a contractului de leasing de către recurentă, a achitat toate obligaţiile, iar cele ulterioare rezilierii sunt neîntemeiate.
A mai arătat că sentinţa invocată ca practică judiciară nu îşi găseşte incidenţa în speţă.
Verificând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, conform art. 304 raportat la art.304 ind.1 şi art.306 Cod Procedură Civilă, pe baza materialului şi lucrărilor dosarului, s-a constatat că aceasta este temeinică şi legală.
În acest caz, creditorul pentru a avea calitate procesuală activă să solicite deschiderea procedurii insolvenţei nu trebuie să dovedească decât caracterul cert, lichid şi exigibil, de mai mult de 30 de zile, al creanţei.
Or, în speţă, în condiţiile rezilierii unilaterale a contractului de leasing financiar de către creditoare, a neintrării bunului în posesia debitoarei niciodată, nu se poate reţine că creanţa constând în ratele de leasing scadente după rezilierea contractului este certă, lichidă şi exigibilă, motivul de recurs privind interpretarea greşită a clauzelor contractuale de către judecătorul sindic fiind neîntemeiat, practica judiciară invocată nefiind relevantă în speţă.
În consecinţă, creditoarea nu are calitate procesuală activă să solicite deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, considerente pentru care în baza art.312 raportat la art.316 Cod Procedură Civilă şi art.8 din Legea nr.85/2006, instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de creditoare.
(Decizia nr.278/C/22.03.2010 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
